Un chip mai puțin cunoscut al Timișoarei
Acesta este felul în care prof. univ. dr. Vasile Docea a prezentat expoziția ,,Călător prin secole. Timișoara în documente de arhivă” care a fost inaugurată […]
Acesta este felul în care prof. univ. dr. Vasile Docea a prezentat expoziția ,,Călător prin secole. Timișoara în documente de arhivă” care a fost inaugurată […]
Ascult discursurile de la fine de an 2023, de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, de la cei care au învățat în limba […]
Există o sumă de lucruri, pe care le poți aduna cu liniuță, care au existat mereu în marile vise ale omenirii. Am visat să zburăm, […]
Știm tot felul de tâmpenii, care ne umplu creierul ca un balast de care suntem uneori mândri, fără să realizăm că ocupă loc, ca pe […]
Îmi vântur creierul să văd de care dintre lucrurile teribile să-mi aduc aminte, pentru început de articol, cum voi discuta cu un chirurg specializat pe […]
Micul sultanat coronarian, cum scriam acum niște ani despre enclava aceasta din Spitalul Județean Timișoara, e mic cât o țară veselă și autosuficientă. Sigur că […]
Timișoreanul Dan Negru, cunoscut pentru prezența sa în lumea televiziunii, a dezvăluit într-un interviu pentru Adevărul că a primit propuneri de a candida la funcția […]
Nutriție eficientă pentru vitalitate. Ce spun specialiştii invitați la Caravana Sănătății dm despre alimentație și bunăstare În lumea agitată a informațiilor contradictorii despre nutriție și […]
Horea Feier, conferențiar univeritar, abilitat conducere teze de doctorat, șef secție temporar chirurgie cardiovasculară, șef disciplină chirurgie cardiovasculară la UMFT. Dar și unul din doctorii […]
Un conferențiar de la Disciplina de Urologie a Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara vrea să apropie doi plauri deocamdată nu foarte […]
E un lucru aparte să fii părintele unei ramuri medicale într-o țară sau într-un oraș. Acum un an, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș […]
Pe doctorul Monica Marc l-am cunoscut în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara și ne-am revăzut la Maratonul Vaccinării, […]
Spitalul Clinic CF Timișoara (unde CF vine de la ”căi ferate”, pentru cei care nu știu), sau, mai simplu, pentru toți cei din oraș, ”Spitalul […]
Îmi aduc aminte cu drag albumul despre Japonia, al lui Florea Tuiu, pe care l-a făcut tata cadou bunicii acum vreo 40 de ani. Era […]
Proiectul „Copiii și Opera”, al Asociației Enthousiasmos, susținut de corurile Academiei de Arte „Lugoj Clasic”, cadrul unei acţiuni cu finanţare din partea Consiliul Județean Timiș, […]
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a dezvăluit într-un interviu acordat Radio Timișoara că relația sa cu primarul Dominic Fritz a fost complicată la începutul mandatului, dar […]
Timișoara a primit oficial titlul de Capitală Europeană a Culturii. În acest weekend orașul de pe Bega a intrat într-o atmosferă ca de sărbătoare cu […]
O noutate a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a adus, la o conferință de presă de […]
Virgil Simonescu este fotojurnalist experimentat, cu peste 12 ani de activitate în domeniu, colaborator al mai multor publicații și agenții de presă și mereu […]
Nu spun că nu e oarecum drăguț să trimiți biscuiți acolo unde este nevoie de rulmenți, pentru că tu biscuiți ai, și, oricum, ajută […]