Horea Feier, conferențiar univeritar, abilitat conducere teze de doctorat, șef secție temporar chirurgie cardiovasculară, șef disciplină chirurgie cardiovasculară la UMFT. Dar și unul din doctorii cu care am tot intrat la sală, la intervenții pe cord, la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, în ultimul sfert de secol. De aproape un an, cu noi responsabilități pe umăr – deci mi-am spus că e timpul să vedem ce e nou pe la Pădurea Verde, în locul unde se dreg inimi, pentru un sfert de țară, și nu numai.
N-am mai fost, de când cu Covidul, aici. E ciudat – afară, până și Skoda fostului ”etern rector”, cu Tm 10 UMF, a rămas așa cum o știam de acum mai bine de 20 de ani – doar parcată la vreo 10 metri de fostul loc. Însă înăuntru activitatea cred și sper că duduie puțin altfel, mereu, cu trecerea timpului. În ciuda faptului că tinerii medici ce au de ales un rezidențiat fug spre specialități mai ușoare…
Nu mai sună nimeni de la poartă, când intru în spital, să anunțe direcțiunea că vine ”Balaurul”… Eh, s-au schimbat directorii, s-au schimbat infracțiunile pe care le amușinam pe aici, vin cu steguleț alb să văd ce mai e nou. Primul cunoscut de care dau e, pe hol, chirurgul Caius Streian, era în sală și la prima operație pe cord la care am fost, acum mai bine de 20 de ani. Neschimbat chiar și față de când ne-am cunoscut, acum 35 de ani, la Clinicile Noi, unde-și făcea practica clinică a anului III de medicină iar eu chiuleam de la liceul meu din Arad, cu un halat în geantă, să intru cu studenții prin clinici, să văd – deci o chibițeală întinsă pe mai bine de trei decenii, deja.
Chibițeala a continuat, ca meserie, deci e doar firesc să ajung uneori pe aici, să văd ”cu ce ne mai lăudăm”. Azi, la butoane, Horea Feier, unul dintre puținii ”dinastici” (din dinastie de medici timișoreni) la care nu mă deranjează continuarea liniei din familie. Pentru că a schimbat domeniul medical. Și pentru că face bine ce face. Pornim dialogul cu o jumătate de oră de updatare pe toate liniile, recent s-a dus și tatăl lui Horea, marele profesor de dermatologie Virgil Feier, unul din puținii lorzi rămași, om cu ștaif, distincție, pregătire, înțelepciune și simț al umorului, pe care toată lumea cred că l-a iubit, poate cu excepția celor ce propovăduiesc abstinența în fumat. Sau chiar și aceia, de i-au fost studenți.
Horea îmi răspunde calm la toate întrebările, chiar și acolo unde știe că mai bag bățul prin gard, uneori își puncrează fraza cu câte o virgulă enunțată, zâmbesc, de ar fi altcineva i-aș zice ”Boss, mi-s filolog, e ok”, nu-i zic, e un lucru bun ca un dascăl de medicină să știe unde se pun virgulele și să le spună și studenților săi. Și, cândva, interviul începe să se aștearnă frumos, ca o discuție la o cafea, atunci când cafeaua aceea nu e nicidecum prima la care stau acei interlocutori.
• Ce s-a întâmplat pe la voi în ultimul an?
• Am încercat să reorganizez activitatea. În momentul de față avem patru blocuri operatorii funcționale din care folosim trei, al patrulea fiind păstrat pentru situații de urgență.
• Să se păstreze nebulizat, sau?
• De ești cu trei în săli și apare o urgență, îl bagi acolo.
• Și s-a întâmplat des chestia asta?
• O singură dată. Dar a fost.
• Ce noutăți ați avea?
• Am încercat să reorganizez activitatea, crescând numărul de intervenții, datorită necesarului.
• Numărul sau și diversitatea?
• Ambele. Pacienții sunt diagnosticați mai bine, pe de o parte, iar pe cealaltă, îmbătrânirea populației duce la apariția mai frecventă a bolilor cardiovasculare aferente unei vârste înaintate. Am încercat în mod particular creșterea numărului de intervenții minim invazive și hibride, prin abord endo-vascular și chirurgical secvențial, considerând că acestea reprezintă viitorul chirurgiei cardiovasculare la nivel mondial.
• Mda, am fost în sală când s-a început la Timișoara genul acesta de chirurgie, acum vreo 10 ani. De atunci se tot cioplește la viitorul ăsta?
• Tu ai fost la o valvă aortică la Repossini. În 2012 am început cu protezarea valvei aortice care a intrat în rutina noastră zilnică. În afara acestei intervenții am început și dezvoltat abordul toracoscopic minim invaziv de reconstrucție a valvei mitrale. Acesta din urmă se realizează fără secționarea totală sau parțială a sternului, prin intermediul unei camere video și a unor instrumente dedicate. Avantajul pentru pacienți este clar – confort mai mare, zile de spitalizare reduse, necesar transfuzional redus și nu în ultimul rând estetic.
Aici, chirurgul se oprește din enumerat, îmi arată o fotografie, ulterior mi-o dă – e de folosit spre exemplificare. Și da, cicatricea arată ca la o amantă de fotbalist, ce și-a pus de curând sâni noi. Sau chiar mai bine.
• Cum ajungi să arate așa de bine o cicatrice post operație?
• Suntem unul din foarte puținele centre private și de stat din România ce oferă această tehnică. În ceea ce privește operațiile hibride, am accelerat dezvoltarea acestora în institutul nostru – acestea se adresează anevrismelor de aortă. Nu în ultimul rând am dublat numărul intervențiilor de minim invaziv.
În acest moment, Horea Feier pronunță cuvântul magic TAVI, care, de data asta, nu e numele mic al rectorului UMFT, ci o intervenție despre care vreau să spun eu ceva înainte să ofere el informații, așa că îl rog să mă lase pe mine cu povestea de adăugat exact aici.
• Ai pomenit deja de Alberto Repossini, chirurgul din Brescia ce a ajutat aici la pornirea trendului cu minim invaziv. Acum vreo 10 ani am văzut la el în clinică, în Brescia, unde mi-a arătat ce se face și cum, un afiș de perete care prezenta tehnica TAVi, despre care mi-a spus câte ceva, mai ales că atunci era o procedură nouă și aparte pentru Europa. Acum un an, o prietenă cu tatăl în Oltenia mi-a spus că acolo nu-i dau șanse de supraviețuire, și mi-a spus de diagnosticul lui. Mi-am amintit acel afiș, i-am spus de TAVI și am rugat-o să te contacteze, să vedem de putem vorbi cu Repossini să preia cazul, de consideră. Dar surpriza a fost să i-ai spus că facem TAVI și aici, ai confirmat ideea mea de abordare, și, deși nu erai foarte optimist, dată fiind gravitatea cazului, te-ai băgat, ai bifat, iar acum omul, de unde abia se târa prin casă, și îi prevedeau sfârșitul, poate face plimbări și în afara locuinței, și e bine-mersi. Iar eu am fost super încântată că am putut uni capetele informației. Așadar, de când facem chestia asta și la noi?
• A fost introdusă acum trei ani, dar numărul intervențiilor rămăsese mic. Am considerat că acest lucru trebuie schimbat pentru un mai mare acces al publicului la servicii de calitate. Am avut și sprijinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ce ne-a finanțat aceste valve.
• Poate e util să explici tu despre ce e vorba în intervenția asta.
• Această tehnică modernă permite tratamentul endovascular al stenozei aortice critice. Acest lucru se realizează prin puncția arterei femurale, abord arterial retrograd, și dilatarea valvei aortice stenotice pe interior, și plasarea unei valve montate pe un stent în interiorul valvei native existente.
• Nu înțelege nici dracu’. (Râdem). Ceva gen bagi o țută în interiorul valvei bolnave și ajungi la procesul cât mai aproape de normal, da?
• Cam așa ceva. Și s-a dublat numărul de interventii de acest gen față de anul precedent.
• Hai să te întreb ceva nu cum mi-aș dori, ci așa, ca un jurnalist care habar nu are de cercurile vicioase implicate aici: cum sunteți cu operațiile la copii, visul tău de atâția ani?
• Avem o colaborare cu Institutul San Donato din Italia, din Milano, prin intermediul Ministerului Sănătății, în urma căreia primim misiuni de personal medical care ne asistă în tratamentul malformațiilor cardiace congenitale.
• Număr?
• În principiu, aceste misiuni se desfășoară lunar, în funcție și de necesar.
• În zona aceea a Italiei avem, la Murano, Mănastirea Santa Maria e San Donato. Donato acesta e un sfânt cu relicvele acolo, întovărășit de relicvele ”balaurului” pe care se spune că l-a omorât, adică vreo patru oase. Le-am pozat, am mers cu pozele la Luca Mizzan, ce conducea Instututul de Biologie Marină din Veneția, mi-a spus că e un mit gonflat, fiind vorba de un atlas și niște coaste de la o banală balenă, nici măcar fosilă. Cam asta era marea epopee a lui Donato. Spune-mi, parabola asta se desfășoară în paralel și cu voi?
• E foarte complicată întrebarea ta. La fel ca și problema patologiei congenitale cardiace în România. Pentru dezvoltarea acesteia, a chirurgiei malformațiilor congenitale cardiace în România, trebuie în primul rând o strategie a Ministerului, pe termen lung, care să decidă modul de dezvoltare pentru acest gen de chirurgie. Cred că Minsietrul are de ales între a implementa această chirurgie în câteva centre dedicate, puține la număr, care să fie capabile să dreneze toată patologia de acest gen din țară, în sistemul de stat. Strategia alternativă ar fi de dezvoltare a acestei chirurgii în fiecare institut de cardiologie din țară. Din punctul meu de vedere, consider că o concentrare a resurselor umane și materiale într-un număr mic de centre (2-3) este preferabilă datorită numărului relativ mic de astfel de cazuri, permițând astfel un număr mare de intervenții și obținerea mai repede a competenței în acest domeniu de înaltă specializare.
• Depistarea intrauterină a acestei patologii congenitale ar ajuta?
• Este utilă pentru a pregăti personalul medical și nu în ultimul rând familia pentru tratamentul ce urmează să se aplice în perioada postnatală – imediat și ulterior – până la rezolvarea cazului. Trebuie să nu uităm că patologia aceasta presupune uneori o succesiune de intervenții și operații care se pot întinde pe parcursul mai multor ani. Ministerul a făcut pași în această direcție prin desemnarea doar a două centre, Institutul de Boli Cardiovasculare Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Maria Sklodowska Curie București ca și centre de formare a viitorilor cardiologi pediatri.
• Voi aveți deja cardiolog pediatru?
• Compartiumentul nostru, în momentul de față, nu are un cardiolog pediatru dedicat, dar dorim să corectăm acest lucru în perioada următoare, prin scoaterea la concurs a acestui post. Pe parcursul anului trecut, poziția de cardiolog pediatru în compartimentul nostru a fost asigurată de asist univ dr Adrian Lăcătușu. medic primar pediatru cu competență în cardiologia pediatrică.
• Cine din colegii tăi de acum are competențe în zona copiilor?
• În momentul de față există doi medici specialiști chirurgi cardiovasculari care, fiecare, a efectuat un stagiu de șase luni în Italia, la Milano, la Clinica San Donato, stagiu care a fost susținut și finanțat prin Ministerul Sănătății din România. Există, de asemenea, un cardio-perfuzionist care a efectuat acest stagiu tot acolo. Avem și doi medici specialiști anesteziști angajați în Compartimentul de chirurgie cardiacă pediatrică.
• Interveniții noi, interesante, în ultima vreme?
• Da. A apărut recent un nou program de tratament endovascular al patologiei mitrale și tricuspidiene prin mitraclip. Este un device care funcționează ca o clemă care fixează cele două cuspe ale valvei mitrale, reducând insuficiența. Acest program se adresează pacienților cu risc chirurgical mare, inoperabili sau cu comorbidități care fac prohibitivă chirurgia clasică.
• Spune-mi, te rog, de un caz mai apare ce ți-a rămas în minte, dintre ultimele.
• E, într-adevăr, un caz deosebit, care ne-a rămas tuturor în memorie – este vorba despre o tânără pacientă care s-a prezentat în institutul nostru cu insuficiență cardiacă severă și endocardită pe 3 din cele 4 valve de la inimă, într-o situație critică. Surpriza a fost că pacienta prezenta malformație cardiacă congenitală nediagnosticată (defect septal interventricular) pe care a dezvoltat o infecție acută, prezența malformației conducând la infectarea atât a valvei aortice și mitrale cât și a valvei tricuspide. Pacienta a fost operată la noi, de două ori, prima dată valva mecanică din poziție aortică trombozându-se datorită debitului cardiac scăzut.
• Nimeni n-a prevăzut posibilitatea?
• Nu se prevede așa ceva – schimbând aceasta cu o proteză biologică, într-o intervenție ulterioară. Starea critică a acestei paciente a impus spitalizare pe parcursul mai multor luni, avâd însă satisfacția de a putea fi externată la domiciliu, la cei trei copii ai ei, și alături de soțul ei, într-o stare ameliorată. Regretul meu – și aici revenim la problema malformațiilor cardace congenitale în România – e că nu a fost diagnosticată la timp, fapt care a condus la situația de mai sus, în momentul de față pacienta având alterată iremediabil funcția sistolică a ventriculului stâng, și cu o speranță de viață redusă.
• Soluții? Transplant?
• Exact – efectuarea unui transplant într-o etapă ulterioară, transplant care însa nici aceasta nu este o intervenție anodină, în cazul ei. Vorbim de o pacientă operată deja în două reprize, și fiind tehnic dificil de efectuat încă una.
• Cum stăm cu vechiul vis al Timișoarei, reluarea transplantului de cord? Și subliniez ”reluare”, deși, apropo, știi că în istoria transplantologiei românești, semnată de prof Radu Deac și publicată în 2010 în Revista Chirurgia, nu apare acest transplant, primul la un copil, din România, realizat de prof. Ion Socoteanu, la Timișoara, cu toate bubele în cap ale poveștii ăsteia? (Bine, dincolo de faptul că acel articol are și alte puncte dubioase…)
• Reluarea transplantului cardiac în Timișoara este un vis mai vechi al nostru. Care necesită însă organizarea unei echipe dedicate în acest scop, lucru care cere timp. Am, însă, în vedere acest lucru și pot să îți spun că doresc să merg mai departe și pe acest drum.
• Ultima dată când s-a încercat reacreditarea, și chiar a venit o echipă de la București pentru asta, a fost bubă la dotări. Acum e ok capitolul?
• Cu dotările materiale stăm foarte bine. Din acest punct de vedere nu am emoții. Organizarea, însă, a transplantului cardiac implică o pregătire a personalului în acest domeniu, care presupune și stagii în centre acreditate.
• Cum împaci toate aceste responsabilități cu predatul?
• Eu sunt cadru didactic al UMFT și îmi desfășor activitatea didactică în paralel cu cea spitalicească. Trebuie să ne gândim să pregătim generațiile următoatre de chiarurgi carndiovasculari dar trebuie să recunosc că am constatat, în ultimii ani, un interes mult mai scăzut al tinerilor medici față de această specialitate dificilă. Lucru care trebuie să constituie un semnal de alarmă. Într-adevăr, într-o anumită perioadă nu aveam condiții materiale pentru a ne desfășura activitatea în această specialitate de vârf. În momentul de față această problemă nu mai există – avem condiții materiale extrem de bune pentru a lucra – problema, însă, o constituie capitalul uman.
Ramona Băluțescu
