Ramona Băluțescu March 15, 2022

 

Nu spun că nu e oarecum drăguț să trimiți biscuiți acolo unde este nevoie de rulmenți, pentru că tu biscuiți ai, și, oricum, ajută și ăia. Dar e mult mai bine când, la o nevoie anume, se răspunde cu lucruri care acoperă exact nevoia aceea. Și exact asta au făcut anesteziștii timișoreni, legat de ce le trebuia colegilor lor din Ucraina.

Cum mă bucură de fiecare dată încă un act de importanță socială realizat de prietenii de la Anestezie Terapie Intensivă de la Județeanul timișorean, am discutat, azi, 15 martie 2022, cu prof. dr. Dorel Săndesc, șeful ATI de la Județean, despre cum s-au organizat (iar!) oamenii lui.

 

– Există o imensă nevoie de ajutor și colaborare, pe toate planurile, în Ucraina. Înțeleg că anesteziștii noștri au creat o astfel de punte de comunicare cu omologi din Kiev și că azi pleacă o tură de ajutoare spre ei. Despre ce instituție din Kiev e vorba și cum pleacă ajutoarele strânse?

– Noi, medicii ATI din Timișoara, prin Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”, am inițiat un dialog cu colegii noștri ATI-iști din Ucraina, contactând pe șefii ATI din Odesa și Kiev.

– Cum ați comunicat, cum ați reușit să vă pliați pe nevoile lor, ce anume le trimiteți?

– Le-am scris, și am vorbit pe WhatsApp, și le-am spus să solicite ceea ce au cu adevărat nevoie în activitatea lor. Prof. dr. Oleg Trabarin, șeful ATI din Odesa, ne-a timis o listă de materiale sanitare, truse chirurgicale și medicamente, pe care noi le-am achiziționat, iar astăzi Departamentul pentru Situații de Urgență asigură transportul celor patru paleți de ajutoare medicale specializate.

– Spuneai deseori că a lucra la ATI este ca la război, și te contraziceam cu ce văzusem în Bosnia, și îți vorbeam despre a face medicină când se trage lângă tine, când n-ai curent și când condițiile de asepsie se reduc. Ce știi despre condițiile celor pe care îi ajutați voi, cât de rău s-a ajuns acolo?…

– Ceea ce le trimitem noi este urgent necesar pentru operaționalizarea construcției modulare pe care au realizat-o, ca o extensie a capacității de primire a pacienților critici în Odesa. E vorba de medicină de război, așa cum spui, unde e extrem de important ca medicii să aibă pe ce să pună mâna.

Citește și:  „Scriu ca să înțeleg lumea în care trăiesc” – Vanessa Monfort, autoarea romanului „Femei care cumpără flori”

Am făcut ca toată lumea, nu e nimic deosebit în asta, ci deosebit este că au mașrat atâția! Noi suntem implicați mereu în asta, avem această particularitate, să ajutăm acolo unde doare mai tare. Ne bucurăm că putem să ajutăm și e fain că întreaga Societate Română de ATI și-a arătat sprijinul.

Societatea a scris Societății Ucrainiene de ATI și ne-am arătat deschiderea să ajutăm, vor fi achitate dinspre noi teste anume pentru transplantați, apoi se va vira o sumă de bani. O altă formă e că două familii plecate pe drumuri, ajunse în România au ajuns în București și am asigurat prin Asociația noastră închirierea a două apartamente pentru oamenii aceia – apoi au plecat în vest.

Noi am reacționat… Tot timpul avem o activitate de tip front ne face să reacționăm mult mai direct.

– O să-ți modulezi discursul cu frontul?

– Ai dreptate, noi avem un spirit de luptă de tip front, dar acum vedem cu adevărat cum acest spirit escaladează la propriu, nu ai cum să nu vezi, e o diferență în dramatism, în relația cu acei pacienți, pentru viata cărora te zbați – ei vin de pe front, se luptă pentru libertatea ta…

 

Oamenii pe care i-a clădit prof. Săndesc lângă Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” sunt cei care au plecat cu caravane, în locuri puțin accesibile din țară, să testeze și vindece oameni ce nu puteau beneficia de asistență medicală, sunt cei care au făcut voluntariat la Maratonul Vaccinării, care a compensat tarele programului național de vaccinare, mai întâi în vestul țării, apoi în toată România. Sunt cei care și-au rupt duminicile, în decembrie, în Timiș, apoi și în Arad și Bihor, pentru a vorbi oamenilor, în catedrale, biserici și case de rugăciune despre vaccinare. Suntem în 15 martie 2022, nu, Covid-ul nu s-a terminat încă. Dar, chiar sleiți după doi ani de teroare, și după un efort cumplit, în lupta asta, cu Covidul, care continuă și azi, anesteziștii noștri au găsit puterea de a îi ajuta și pe cei aflați cu adevărat pe front. Nu în ultimul rând, unul dintre ei a fost diagnosticat cu Covid chiar azi. Atunci când chiar terminase să ajute…

Ramona Băluțescu

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*