Muzeul Victor Babeș din București, în an comemorativ
Azi sunt 100 de ani de la dispariția academicianului Victor Babeș, cel care dă numele Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara. Și nu doar […]
Azi sunt 100 de ani de la dispariția academicianului Victor Babeș, cel care dă numele Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara. Și nu doar […]
La 19 octombrie 1926 se stingea, la București, academicianul Victor Babeș, cel al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicină și Farmacie timișoreană. Cu prilejul […]
– S-au strâns opt ani de caravane medicale pe care le organizezi. Hai să vedem dacă gândim la fel. Tu, din interiorul meseriei, eu, din […]
Mă întâlnesc cu Fabian Florin Mihai până nu a ieșit din costumul portocaliu al unei zile de muncă la Serviciul de Ambulanță Timiș. E după […]
Cea mai importantă reuniune a cardiologilor europeni (și nu numai) a avut loc recent în München, iar despre noutățile acestei ediții, la care au participat […]
Cum luna viitoare vom comemora 100 de ani de la dispariția profesorului Victor Babeș, am invitat-o la un dialog legat de marele om de știință […]
Unele substantive proprii devin comune după ce oamenii s-au foarte obișnuit cu ele. Ne luăm „adidași”, nu pantofi de sport, „xeroxăm”, nu copiem, foi. Și […]
După ideea prof. univ. dr. Dorel Săndesc, acum 8 ani, cadre didactice, medici primari, specialiști și rezidenți și chiar studenți au pornit, având drept cadru […]
Prof. univ. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog, a oferit public următoarele informații pentru a ne ajuta să trecem cu bine de perioada extrem de […]
Atunci când pleci la o instituție să scrii despre ce se întâmplă acolo, poți păcătui prin a merge cu idei preconcepute, închipuindu-ți că o să […]
Un comunicat al Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, de săptămâna trecută, anunța lansarea unui nou program masteral, comunicat din care cităm: […]
Un articol de Ramona Băluțescu – Domnule profesor Virgil Radu Enătescu, se aude din nou despre Clinica de Psihiatrie de la Văcărescu. În ultimii cincizeci […]
– Doamnă profesor Ioana Ciucă, activați în cadrul Compartimentul de pneumologie pediatrică a Clinicii de pediatrie Bega și vă aflați acum la Bologna, la ediția […]
Aveam 20 de ani și eram în fața unei uși. Trebuia să aleg dacă o să bat și o să intru, sau dacă nu doresc […]
Pentru Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, începutul verii a însemnat și o acțiune aparte legată de explicarea și popularizarea donării de […]
Deja cazul care implică numele lui Florin Estefan, managerul demis al Operei Române din Cluj, a făcut să se discute enorm despre ipocrizia din cultura […]
Universitățile trăiesc și prin proiectele de cercetare pe care le derulează, nu doar prin activitatea de predare față de studenți. Astfel, instituțiile de învățământ superior […]
Undeva, în partea cealaltă a țării, dar în partea cealaltă foarte, foarte departe de cum s-ar putea întâmpla lucrurile, pentru că mai departe decât Chilia, […]
Spune poetul… „Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart…”, iar lucrurile care sunt despărțite, de data […]
Am discutat cu domnul Șl. dr. Călin Muntean, cadru didactic cu o experiență de peste două decenii în cadrul Catedrei de Informatică Medicală și Biostatistică […]