Ramona Băluțescu January 24, 2021

 

Am primit vaccinul, doza 1, în 19 ianuarie. M-a bucurat mult. Am vrut să folosesc exemplul meu și pentru alții. Cred în știință, cred că trebuie să ne vaccinăm, cred că e fantastic că România a reușit să înceapă așa repede campania de vaccinare. Dar nu cred în… platforme… Și în oamenii care curg din ele, ca o rădăcină a ceva rău, ce năpădește grădini. Am întârziat să scriu despre dimineața mea de vaccinare, văzând problemele altora. Și totuși, o fac acum, contrabalansând, din o droaie de experiențe neplăcute, cu una singură, din Lugoj.

 

Am așteptat cuminte valul 2 de vaccinare. M-am înscris pe platformă. Apoi am încercat să îmi rezerv un loc. După enorm de mulți nervi întinși, și telefoane, și întrebări și toate, am reușit să bifez povestea. Fără nici un efect secundar, fără teamă, fără emoții. Dar nu pentru toată lumea a fost așa – o să vedem imediat de ce.

Experiența mea la Spitalul CFR din Timișoara a fost excelentă, și vreau să se știe asta, pentru că o să vedem, tot aici, cum s-a întâmplat în Lugoj. Nu peste tot oamenii se organizează la fel, nu în orice punct de vaccinare există oameni care gândesc luând în considerare și pe cei din afară.

M-a bucurat să merg la Spitalul CFR. Aici am învățat mult din ce înțeleg acum, ca jurnalist specializat pe medicină. Acum mai bine de 20 de ani erau perioade în care ajungeam zilnic aici, discutând cu profesorul Adalbert Szucsik despre toate cele ale sistemului medical – local, național, despre spitale, dispensare, asigurări de sănătate, medicina de urgență și tot. Un chirurg care a lăsat lucruri frumoase și bune după el și pentru care am păstrat cel mai adânc respect.

 

E dimineață, niște grade sub zero, stau aiurea la o coadă mică, ridic o sprânceană când persoana de la gemuleț zice oareșce despre ceva bani, hm, oare or fi trecut ăștia la ceva taxe pentru vaccinare? Nu, pur și simplu stătusem aiurea în spatele unor oameni care voiau alt gen de testări.

Vin niște militari, înalți, cu un costum militar îmbrăcat bine, cu alură de militari (da, la asta chiar am expertiză, după niște acreditări la ONU și NATO), cărând o lădiță de lemn vopsită în albastru. Ne întâlnim și în interiorul clădirii, mă face să mă simt bine că văd cu ochii mei „transferul de efecte”, am încredere în vaccin, am încredere în gestionarea făcută de armată, încep să am apăsări atunci când în poveste intervin tot felul de DSP-uri sau slujbași de spitale sau cutii de pizza pentru cărat sau mai știu eu ce… Dar militarii nu lasă aiurea lădița, iar centrul de aici e amenajat bine, e și spațiu, sunt și săli, avem scaune, cuiere, EKG-urile ne vor monitoriza tensiunea, saturația de oxigen, e totul ok.

 

 

Ah, nu am copie după buletin. Păi nu știam că trebuie să aduc. Se rezolvă. Toată lumea e amabilă, și, credeți-mă, simt când e vorba doar de amabilitatea stearpă și găunoasă care vine pentru că „e cineva de la ziar aici”. Completez niște chestii, semnez niște chestii, nu îmi aduc aminte exact ce, dar știu că erau chestii ok, sunt mult mai degrabă atentă la zumzetul de lângă mine, la doamna în vârstă destul de stresată din dreapta mea. Care nu are probleme cu CE e în vaccin, ci vrea să știe dacă o s-o doară…

Îmi las haina și rucsacul într-un cuier, da, am tricou închis la culoare, scot telefonul, una din asistente deja e obișnuită, îmi spune fără pic de ironie „vă fac eu poză dacă vreți” – nu vreau, îi mulțumesc, nu vreau poză cu mine, vreau o anumită ipostază și la un anumit zoom. Sunt dintre cei obișnuiți să privească locul unde sunt înțepați sau cusuți sau tăiați, cineva lucrează la brațul meu stâng, declanșez de câteva ori, nu simt absolut nimic în plus față de o vagă atingere, desigur, nu e nimic mimat, acul intră în piele, povestea se întâmplă, doar că… am donat sânge de zeci de ori, înțepătura asta e absolut lipsită de durere.

Toată chestia se termină repede, prea repede, m-aș mai fi jucat puțin cu făcutul pozelor cu brațul meu înțepat, dar nu se face, sunt puțin dezamăgită – un moment pe care l-am așteptat atât a trecut fără să simt că îl savurez până în prăsele, pentru asistentele de aici e deja rutină, dar o rutină bună, fiecare știe ce are de făcut, și cum să se miște, și tot.

Ajung pe un pat pentru câteva minute de monitorizare, mai sunt aici doi bătrâni nedumeriți că de ce trebuie să mai stea dacă ei sunt bine, dar citisem că în jumătatea asta de oră pot apărea ceva efecte adverse, eu nu simt nimic, totul e ok, mă uit la toate, în jur, pe bluza roz a uneia dintre asistentele drăguțe care se mișcă pe lângă noi scrie „hope”, speranță, în engleză, îi spun că e bine aleasă, zâmbim, se simte că zâmbim, din ochi, chiar dacă avem măștile puse bine-bine.

 

 

Este un fel de atmosferă de stup aici, de grabă liniștită, nimeni nu te grăbește, dimpotrivă, ești supravegheat o vreme, dacă e totul bine poți să pleci. Nimeni nu se lovește de nimeni, în foșgăluiala dintre încăperi, se intră, se pleacă, se bifează cele necesare, între, sunt chemată să văd cum se deschide o sticluță nouă din care se trage licoarea atât de râvnită de unii dintre noi – nu înțeleg cum, afară, unii din oraș, din țară pot veni cu povești fantasmagorice despre ce se întâmplă aici, în teritoriul acestor doamne drăguțe și eficiente care ne găuresc pentru… pentru speranță. Pentru un mâine cu mai puține griji.

Pozez, mai întreb câteva ceva, ies, lumea așteaptă frumos la o coadă mică, se merge bine, nu se stă mult, treaba e ok, ies din curte, în fața intrării e prof. Ioan Romoșan, nefrologul, discutând cu cineva, trag un „neața” grav, răspunde cu „trăiți” – era parola noastră conspirativă de acum aproape un sfert de secol, zâmbim din ochi, la Spitalul CFR lucrurile sunt bune, e ca și cum nu s-ar fi schimbat nimic din cele bune de atunci, de demult.

Citește și:  La mulți ani

 

La o oră de noi, în Lugoj, în 20 martie, deci peste încă o zi, în a treia zi de vaccinare din valul 2, lucrurile se întâmplă cu totul altfel. Las postarea doamnei Grațiela Țuțuianu să vorbească:

 

„D’ale vaccinării.

Părinţi cu boli cronice programaţi de mine pe platforă, confirmare primită, cod de identificare – toate trebușoarele bifate. Prima doză trebuia administrată astăzi la 12, la spitalul din Lugoj. Se duc părinţii, cuminţi, iar la poartă sunt opriţi de cineva cu o listă în mână. “ Nu puteţi intra, până la 15 sunt vaccinate doar cadrele medicale.” Mama le arată confirmarea cu codul de identificare. “Nu sunteţi pe listă. Nu puteţi intra. Faceţi altă programare.”

What???

Lista ne ridică, lista ne coboară.

Later edit.

Am insistat ca părinţii mei să nu plece de la poarta spitalului, până nu vorbesc cu responsabilul procesului de vaccinare din spitalul lugojean. Au stat aproape o oră, afară, până când portarul i-a lăsat să intre – după telefoanele mele repetate. În timpul acesta, alţi oameni bătrâni, bolnavi cronici, care aveau planificare pe platformă, au plecat acasă, după ce portarul le-a spus același lucru: că “nu sunt pe liste”.

Părinţii mei au fost vaccinaţi, în final. După îndelungi așteptări și perplexităţi, cu confirmarea și codul de identificare în mână. O (altă) doză de umilinţă în România nesănătoasă.

Mă întreb de ce. Care e explicaţia. Nu a fost vorba că nu ar exista vaccin disponibil. Nici că platforma de înscriere ar fi dat chix. Nu. Era o chestiune de “liste”.

Şi am doar două explicaţii logice – venite, așa, cu o alunecare rapidă pe taste. Incompetenţă organizatorică sau rea-voinţă. Ambele îmi dau frisoane, dar ultima mă lasă fără aer: să trimiţi oamenii programaţi acasă, nevaccinaţi, înseamnă să rămână doze nefolosite de vaccin. Pentru cine?

Nu știu care e cauza. Cert e că astăzi, într-un spital, mai mulţi bătrâni, bolnavi cronici, au fost trimiși acasă – dupăce programarea pe platformă a fost, subit, înlocuită de “liste” fluturate de-un portar.”

 

Îl întreb pe șeful DSP Timiș, dl Flavius Cioca, ce părere are despre organizarea de la Lugoj. Primesc răspunsul semnat de dna Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt al DSP Timiș:

 

„Având în vedere evenimentele petrecute în unitatea sanitară menționată de dvs, vă comunicăm faptul că centrul de vaccinare din cadrul spitalului deservește categoriile de persoane ce se supun vaccinării împotriva COVID-19, atât din etapa I cât și din etapa a II a și considerăm că a existat doar o problemă de organizare inerentă oricărui început, dar care a fost reglată ulterior. Avem convingerea că s-au depus toate eforturile ca pe viitor, astfel de evenimente să nu se mai repete.”

 

Diacriticele le-am pus noi. Doar diacriticele.

Partea proastă e că, deși centrele de vaccinare din Timiș sunt puține, platforma merge prost iar dozele de vaccin nu sunt suficiente, mai există și locuri unde cei desemnați să se organizeze o fac jucându-se cu nervii și sănătatea oamenilor. Chiar dacă la Lugoj se dau și doza 1 și rapelul, nu văd de ce treaba asta ar fi trebuit să încurce un om cu scaun la cap, în cazul că ar exista așa ceva la conducerea respectivului spital.

Din ce știu eu, însă, fostul manager al spitalului, chirurgul Erwin Floroni, a fost îndepărtat la dorința primarului actual, Claudiu Buciu, care nu a dorit să bifeze cererile fostului manager, prin care încerca să își securizeze spitalul în lupta cu Covidul. Eu nu am auzit până acum decât lucruri extraordinare despre munca în sală și despre manageriatul celui îndepărtat acum mai puțin de două luni. Să fi fost primarul cu adevărat strâns la pungă, sau doar dorea să servească obișnuita clientelă de partid? Oricare ar fi varianta bună, există rest: e o mizerie să nu marșezi la cererile unui conducător de spital, în situația prin care trecem. Și e o dublă mizerie să schimbi un manager bun cu unul care își arată incompetența, nu în prima zi de val doi, nu în a doua, ci în a treia, la spitalul pe care a ajuns, din ciudate pricini, să îl conducă, lucrurile curgând brambura.

 


 


 

Interesant este că actualul manager al spitalului respectiv, dl Ionuț Cocoș, se plânge în presă că problema ar fi apărut pentru că platforma a permis prea multe vaccinări. Cel mai degrabă minte. O logică simplă spune două lucruri: că, dacă așa ar fi fost situația, primii pe care i-ar fi informat, și care, cum se vede, se străduiesc să își scoată basma curată colegul, ar fi fost cei de la DSP Timiș – care habar n-au de treaba asta, cum vedem din răspunsul primit la redacție. Și, iar, dacă asta ar fi fost situația, cei de la poarta spitalului nu ar fi tratat așa problema în cazul prezentat.

E mulțumită „filiera liberală” de diferențele dintre cele două spitale prezentate? (Nu am nimic cu partidul în sine – există oameni decenți și la liberali, dar nu știu dacă, neapărat, în ecuația asta). E mulțumit DSP-ul, care anunță „probleme inerente începuturilor”? Vă mai acoperiți unii pe alții?

S-ar putea ca lucrurile să meargă bine, cu vaccinarea. Dar este mult mai greu să se întâmple treaba asta atunci când competența nu contează. Încă nu l-am cunoscut pe primarul Lugojului, dar am ajuns deja să-i număr rateurile. De văzut ce va mai urma.

Și da, merge prost tot, în afară de punctele unde se mișcă o mână de oameni care sunt conduși bine și își știu treaba, cum e la Spitalul CFR din Timișoara. Dar ăsta nu e un motiv să nu încercați să vă vaccinați.

 

Ramona Băluțescu

4 thoughts on “O felie din colateralele mizere ale vaccinării. Și reversul.

  1. Daca autoarea se interesa, afla ca mandatul lui Erwin Floroni a expirat in 28 noiembrie.

    Numirea noului manager a fost anuntata cu 5 zile inainte de data limita.

    Daca i-ar se interesa, Spitalul avea o capacitate de 60 de vaccinari pe zi, dar pe urma au facut efortul de a fi 200 pe zi.

    Daca 300 se programeaza pe platforma in aceasi zi, nu fac fata. Platforma trebuie sa dea mesaj “nu mai sunt locuri disponibile in aceasta zi”, dar nu a facu-o, eroarea remediindu-se la sesizarile din presa.

    Un articol facut din zvonuri. Asta nu e jurnalism.

    1. Stimate domn,

      Am o întrebare simplǎ. E drept, nu e despre cei din vârful piramidei. E despre ceilalţi. Dar sper cǎ vǎ intereseazǎ la fel de mult.
      Cu ce au greșit cei de peste 65 de ani, cu boli cronice și vulnerabili?

      Sǎ presupunem cǎ aveţi dreptate și a fost o eroare – un exces de programǎri, generat de platformǎ. Implicit, doze insuficiente de vaccin. Oamenii aceia puteau fi anunţati sǎ nu se prezinte, cu explicaţii oneste și respectuoase. Nu a mai fost timp de anunţuri? În acest caz, explicaţiile putea fi date la poarta spitalului. La fel de onest și de respectuos.

      Dar nu au existat justificǎri. “Nu sunteţi pe listǎ” nu e o explicaţie pentru nişte oameni vulnerabili, care au urmat corect procedura. “Sunt vaccinate doar cadre medicale” nu este, nici ea, o formulare explicativǎ în situaţia evocatǎ.
      Cazul de mai sus nu a fost o excepţie. Poate fi însoţit oricând de alte mǎrturii – ale multora care, programaţi la spitalul lugojean, au plecat acasǎ nevaccinaţi. Şi fǎrǎ explicaţii.

  2. Domnule Marius-whatever, autoarea s-a interesat. Dacă și persoana care se ascunde sub anonimatul ăsta se interesa, vedea ce înseamnă ”îndepărtare”, în Dexonline.ro. Nu am scris că dl Floroni a fost destituit, ci îndepărtat.
    Văd că abordările liberale se schimbă, în funcție de cine și cu ce trebuie servit. Să amintim ce declara public, în 3 aprilie, primarul (de atunci) Nicolae Robu, șef (tot de atunci) al liberalilor timișeni, despre cum SE PĂSTREAZĂ managerii de spitale: ”Ați reținut: se amână probele propriu-zise până după trecerea pandemiei. Și, acolo unde se impune să facem numiri interimare, vom face numiri interimare. Și numim interimar persoanele care acum ocupă funcțiile, ca să fie și acesta un lucru clar. Nu e potrivit ca în timpul pandemiei să schimbăm managerul spitalelor. După părerea mea, decât dacă, sigur, face dovada incompetenței, neloialității și așa mai departe. Dacă își vede de treabă, trebuie să fie lăsat în continuare în funcție”.
    Așadar, primarul actual al Lugojului ÎNDEPĂRTEAZĂ pe cineva care, după cum spunea fostul lui șef, TREBUIA să stea la conducerea spitalului.
    Da, citisem și declarațiile dlui Ionuț Cocoș, făcute EXACT așa, cu aceeași frazare și cu aceleași cifre ca și dv, Mr Anonim. Dar se pare că nu reușiți să-mi înțelegeți raționamentul. Sunați un prieten.
    Să vedem, însă, cum e cu ”un articol făcut din zvonuri”. Dacă mă iau după poemul ”Pușca” de Nichita Stănescu, un lucru este compus din partea de sus, partea de mijloc și partea de jos. Se aplică și aici. Nu o să vă plimb și prin partea cu ”partea de sus a părții de sus”. Vă întreb, doar, ce parte a articolului meu vă pare făcută din zvonuri.
    Partea de sus? Păi la Spitalul CFR din Timișoara lucrurile chiar merg bine. Este experiența mea, a brațului meu găurit, a șederii mele. Și, în 29 de ani de presă, nu a putut nimeni să arate că aș minți în ce povestesc.
    Partea de mijloc? Deci experiența dnei Grațiela Țuțuianu nu există, părinții ei au fost bine primiți din prima și totul a decurs firesc? Vreți să cerem și alte relatări? Cam ce număr v-ar convinge?
    Partea de jos? Concluziile mele? Cam ce v-ar neliniști, din ele? Dacă vreți un material ”făcut din zvonuri”, căutați un anumit articol care dădea un nume ce apare și aici, ANTERIOR CONCURSULUI, drept câștigător sigur al unei funcții de șef, în 2014, cu titlul: ”SURSE: Ionut Cocos, viitorul director medical al Spitalului Municipal Lugoj! Postul este scos la concurs de astazi” – nu îmi dați mie lecții de jurnalism.

Leave a Reply to Adelina Caragea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*