La 19 octombrie 1926 se stingea, la București, academicianul Victor Babeș, cel al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicină și Farmacie timișoreană. Cu prilejul comemorării a 100 de ani de la dispariția sa, Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii Filiala Timișoara al Academiei Române a oferit timișorenilor, în a doua jumătate a lunii trecute, o conferință pe această temă, pe care am propus-o împreună cu prof. univ. dr. Florin Lobonț de la Universitatea de Vest Timișoara (co-organizatoare, în colaborare cu UMF „Victor Babeș”Timișoara), cu titlul „Academicianul Victor Babeș (1854 – 1926), la 100 de ani de la dispariție”. Cuvântul de deschidere din partea UMFT a fost oferit de prof. univ. dr. Andrei Motoc, prorector responsabil cu studiile postuniversitare și rezidențiat.
În cadrul conferinței au fost prezentate următoarele lucrări: „Victor Babeș, între istoria medicinei și laboratorul modern”, de șefa de lucrări dr. Iulia Bagiu, de la UMF Timișoara, Catedra de Microbiologie, medic specialist în microbiologie medicală și medic de laborator la Spitalul de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara, „Ce organe se pierd, din punctul de vedere al transplantului, pe motive microbiologice”, de conf. dr. Carmen Pantiș, de la Universitatea Oradea, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România, președinte al Colegiului Medicilor Bihor, coordonator regional de transplant pe Regiunea Timișoara și șef de secție ATI la Spitalul Județean Oradea și „Vulpile roșcate ca santinele ale presiunii antropice: rezistența la antimicrobiene”, de asist. dr. Alex Moza, de la Facultatea de Medicină Veterinară, Universitatea de Științele Vieții din Timișoara.
Lucrările prezentate au fost primite cu interes, activitatea medicilor în cadrul CRIFST fiind una importantă și prețuită, cum au dovedit și primirile de noi membri în filială, în acest an printre cele opt persoane aflându-se trei medici. (Noii primiți sunt conf. dr. Luminița Păiușan – Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, prof. univ. dr. Simona Drăgan – UMFT, conf. dr. Carmen Pantiș – Universitatea Oradea, Oliviu Caranci – UMFT, lect. dr. Ștefania Nicoară – Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, dr. Alexandru Haiduc UPT, dr. Sergio Morariu UPT, lect. dr. Cristian Andrei UVT).
Pentru a completa prezentarea făcută de prof. univ. dr. Andrei Motoc, din care o să trecem la finele materialului, pentru cei care doresc să afle mai multe despre Victor Babeș și felul în care a ajuns numele lui să fie purtat de o instituție de învățământ importantă a Timișoarei, l-am invitat pe prorectorul UMFT să ne și răspundă la câteva întrebări pe temă.
*
– Când se schimbă numele unei străzi, protestează locatarii că trebuie să schimbe buletinele. A fost această identitate asumată de UMFT una care a depășit, ca și câștig, problemele birocratice firești de început?
– Cu siguranță, pentru că este singura universitate care poartă numele acestui savant, care plecat de aici, din Banat, de la 20 de kilometri de Timișoara, și aduce cu sine un anumit prestigiu. Și brenduirea, marcarea universității noastre cu numele savantului Victor Babeș înseamnă foarte mult. În timp, aceste lucruri dau rezultate. Ca odată cu împlinirea a 80 de ani, acum o perioadă. Acum avem tot felul de manifestări. Ieri a fost serbarea de 80 de ani a Catedrei de Parazitologie. Ocazie cu care în universitate sunt somități în domeniu din Anglia, din Italia, din Serbia, din țări străine, care parțial știu ce a făcut Victor Babeș și ce a însemnat, inclusiv pentru domeniul parazitologiei.
– Dă matcă întrebării a doua pe care o gândisem exact așa, spunând că UMF-uri sunt multe, dar unul e și cu numele lui Victor Babeș pe cartea de vizită. Și m-ar interesa cum se simte lucrul acesta în relația cu studenții ce vin aici, cu străinii care ajung la instituție pentru colaborări – și exemplul elocvent despre aniversarea Catedrei de Parazitologie e foarte apropiat de ce voiam să știu – sau chiar cu cei care iau titlul de Doctor Honoris Causa. Întreabă ei de numele lui Babeș, știu deja, dincolo de parazitologie sau microbiologie, a devenit obișnuit să li se explice despre el?
– În mod normal, avem toată paleta de situații. Sigur că nu pe toți studenții tineri pe care îi avem îi interesează Victor Babeș, sau citesc pliantul, sau ascultă prelegerile despre el, atunci când intră pe porțile facultății, după admitere. Categoric că cei care sunt profesioniști deosebiti, excelează în diverse domenii ale medicinei, medicinei dentare sau farmaciei, când vin la noi, citesc despre acest lucru, și știu că vin într-un loc care înseamnă ceva, inclusiv prin numele lui Victor Babeș.
Dar asta ține, în primul rând, pe de-o parte, de nivelul de cultură, de pregătire al celor care vin către universitate cu diverse scopuri, pregătire, masterat, doctorat, cursuri și așa mai departe. Și respectiv de modul cum am reușit noi să facem marketing-ul nostru de universitate care poartă numele acestui savant.
– Cu ce s-a pregătit UMF „Victor Babeș” Timișoara pentru comemorarea celor 100 de ani de la dispariția aceluia al cărui nume îl poartă, și care se întâmplă peste trei zile?
– Pe lângă faptul că în conștiința noastră, a celor care, condiționați și de vârstă și de experiență, de maturitate profesională, știm despre această dată și această semnificație și folosim orice prilej, inclusiv ieri, la cei 80 de ani ai parazitologiei timișorene, spunem acest lucru, mai ales când sunt și oameni din străinătate prezenți.
O spunem cu bucurie și în cadrul cursurilor cu studenții, ca să le dăm de gândit. Mai caută și ei cu inteligență artificială, aflând niște date, în stilul lor. Apreciem. Același lucru îl facem în orice ocazie, dacă se susțin doctorate și avem comisii mixte compuse din cadre didactice din țară, de la alte universități.
Dincolo de acest lucru, în cadrul Zilelor Universității, care vor fi undeva în decembrie, pregătim câteva evenimente, poate chiar, înainte, o lansare de carte a volumului autorului Sabin Ionel, eminent profesor la Politehnică, care între timp s-a pensionat, dar care a muncit foarte mult la documentarea acestei cărți. Domnia sa, fiind originar din Hodoni, și familia sa cunoscând casa de origine a familiei Babeș, a fost pasionat și a studiat în arhive la Budapesta, la Viena, la Cluj, unde a putut găsi date inedite despre viața și realizările familiei Babeș, nu doar ale lui Vincențiu, dar și ale lui Victor Babeș.
Și bineînțeles că noi l-am rugat, și am mulțumit pentru faptul că ne-a pus aceste date la dispoziție. Acum doi ani am tipărit o carte în limba română, iar acum avem pregătit volumul în limba engleză, pe care, bineînțeles, fiind în o limbă de circulație internațională, îl vom distribui cu multă bucurie celor care vin din afară și care, cu siguranță, vor găsi date inedite, și vom face să caute date noi, să vorbească despre acest lucru. Iar în cadrul Zilelor UMF, sigur că vom da diplome de excelență și așa mai departe ocazionate și de comemorarea a 100 de ani de la dispariția lui Victor Babeș.
– Și, pentru cei care nu știu, când poate o instituție să-și asume numele de universitate? Pentru că, recunosc, și pe mine m-a nedumerit că la un moment dat toate instituțiile de stat din jur, cele patru mari ale Timișoarei erau universități, de unde mai demult, când am început să deschid ochii spre lucrurile acestea, ele nu erau cunoscute sau asumate în oraș cu titlul de universitate, toate.
– Această titulatură de universitate se face pe criterii de lege, și noi dacă nu ne gândim la trecutul istoric, pentru că în Timișoara, de exemplu, prin decretul lege 660, din 31 decembrie 1944, al Regelui Mihai I de România, a fost înființată în Timișoara exact în scopul dorit de Sever Bocu, de ceilalți înaintași intelectuali ai locului, care își doreau o universitate ca far intelectual, lumină pentru Banat, să se înființeze forme de învățământ superior. La acel moment se înființase o universitate care nu avea un consiliu de administrație ca astăzi, ci avea o eforie, în care intra primarul, intrau directori de companii care aveau semnificație pentru viața economică, socială a cetății și care au contribuit la organizarea și reorganizarea de-a lungul timpului.
Pentru că nu exista o experiență în gestionarea unei asemenea instituții mari, neexistând tradiție de sute de ani, la momentele respective, după 2-3 ani, s-a trecut la o reorganizare și atunci anumite facultăți de specializări diferite, dau exemplul medicinei sau medicinei veterinare, s-au separat din acest angrenant și au devenit facultăți independente. Pe legile de la acea vreme au devenit institute, institut de medicină veterinară sau institutul agronomic care în componență avea și facultate de medicină veterinară. În cele din urma, astăzi putem vorbi în România de o universitate dacă are minim trei facultăți.
*
În 2024 s-au împlinit 170 de ani de la naşterea fondatorului şcolii româneşti de microbiologie, VICTOR BABEŞ, renumit bacteriolog şi morfopatolog român, al cărui nume îl poartă cu cinste şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.
Victor Babeş s-a născut în 4 (28) iulie 1854 în Vindobona (Viena), fiind fiul lui Vincenţiu Babeş, originar din comuna Hodoni, din Banat, ziarist, profesor, avocat şi om politic stabilit la Viena, şi al austriecei Sophia Goldschneider.
Victor Babeş şi-a început studiile liceale la Lugoj, dar a studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde şi-a luat doctoratul. Babeş şi-a văzut numele tipărit în reviste de specialitate încă înainte de a promova anul IV de facultate. Erau, în general, semnalări de cazuri ieşite din comun sau chiar studii microscopice dedicate histopatologiei sifilisului.
Fără să neglijeze morfologia patologică, mai ales histopatologia, Victor Babeş va avansa pe drumul deschis de Pasteur şi Koch devenind, în câţiva ani, unul dintre cei mai reputaţi microbiologi ai lumii.
Babeş îşi începe cariera ştiinţifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874-1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, este atras de microbiologie şi pleacă la Paris, unde lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil, alături de care, deşi nu avea mai mult de şase ani de practică medicală, la nici 30 de ani împliniţi, Victor Babeş este semnatarul primului tratat de microbiologie medicală apărut vreodată în lume, intitulat Les bactéries et leur rôle dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885).
În anii 1885-1886, lucrează la Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow şi Robert Koch. În 1881, primeşte titlul de profesor asociat (doctor-docent), iar în 1885, postul de profesor de Histopatologie la Universitatea din Budapesta, pe care a părăsit-o în 1887, fiind chemat la Bucureşti ca profesor la catedra de Anatomie Patologică şi Bacteriologie.
Activitatea ştiinţifică a lui Victor Babeş a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare antirabică şi seroterapie antidifterică. A devenit membru al Academiei Române din 1893, a elaborat peste 1200 de lucrări ştiinţifice, a descoperit zeci de microbi noi, este iniţiatorul seroterapiei, organizator al Institutului bacteriologic şi anatomopatologic din Bucureşti, ca şi al universităţii cu predare în limba română din Cluj.
A fost primul român care a participat efectiv, cu lucrări originale, la conferinţe internaţionale la care se dezbăteau cele mai acute probleme ale epidemiologiei moderne, oferind soluţii viabile în polemicile susţinute cu cei mai mari savanţi ai Europei de la răscrucea secolelor XIX-XX, soluţii însuşite ulterior de numeroase state din Europa, America şi în alte părţi ale lumii. Tot Victor Babeş este cel care, în 1898, propune înfiinţarea primului minister al sănătăţii publice în România.
Victor Babeş, unul dintre cei mai mari savanţi români, s-a stins din viaţă la 19 octombrie 1926, la Bucureşti.
La scurt timp după ce, în 1882, Robert Koch a descoperit bacilul tuberculozei, Victor Babeş l-a identificat în urină, fapt ce a reprezentat un prim pas în diagnosticarea timpurie a tuberculozei rinichilor. În 1884, el descoperă granulaţiile din citoplasmă, care astăzi poartă numele de „granulaţiile Babeş-Ernest”.
În celulele nervoase ale animalelor bolnave de turbare a descoperit unele formaţiuni caracteristice, denumite astăzi „corpusculii Babeş-Negri”.
Să amintim şi de afecţiunile denumite în terminologia ştiinţifică internaţională „babesioze” sau de grupul „babesiilor” (sporozoare care provoacă febra de Texas la pisici şi alte boli la animale).
Aceşti paraziţi au fost clasificaţi în genul „Babesia” la Congresul Internaţional de Zoologie din Londra din anul 1900.
Cinstit în forurile de ştiinţă, comemorat în şcoli şi universităţi româneşti, numele lui Victor Babeş a fost dat multor străzi din diverse localităţi ale ţării – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Baia Mare, Târgu Mureş ş.a., dar chiar şi unui bulevard din Dallas, Texas.
Numele celebrului savant român este înscris şi pe frontispiciul Institutului de anatomie patologică şi bacteriologie din Bucureşti, unde a lucrat peste 40 de ani.
Începând cu anul 2001, Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara poartă numele lui Victor Babeș.
În 8 mai 2000, Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara a votat, în unanimitate, ca instituţia de învăţământ să aibă şi denumirea „Victor Babeş”, argumentând această decizie prin faptul că marele savant reprezintă cel mai bine lumea medicală bănăţeană. Hotărârea Senatului universităţii (nr. 3170/2000) şi procesul-verbal al şedinţei din 8.05.2000 au fost trimise către Ministerul Educaţiei Naţionale, Direcţia generală de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică, solicitându-se aprobarea noii denumiri a universităţii. Acordul ministerului a fost cuprins în Hotărârea Guvernului nr. 23 din 5 ianuarie 2001, publicat în Monitorul Oficial din 11.01.2001.
Astfel, potrivit celor cuprinse în Carta Universităţii, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara este o universitate de stat, cu personalitate juridică, continuarea de drept a Facultăţii de Medicină (înfiinţată prin Decretul regal nr. 660/22.12.1944 şi Legea 361/1945) şi a Institutului de Medicină din Timişoara, transformat în Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara prin H.G. 812/1992.
Ramona Băluțescu
















