Deja cazul care implică numele lui Florin Estefan, managerul demis al Operei Române din Cluj, a făcut să se discute enorm despre ipocrizia din cultura românească. Iar. Pentru că avem un manager cu rezultate, cu proiecte, cu carismă, care constant a avut evaluări excelente la pragurile acestea de văzut de „i se mai lasă jucăria pe mână sau nu”. Și, BRUSC, părea că a devenit incompetent. Ceea ce, desigur, era ilogic. Un fapt care a dus la multiple întrebări, și la tot atâtea variante de răspuns.
Unele, absolut firești în terenul șmenului românesc, spuneau că vor fi bani de folosit masiv la Cluj, legat de Operă, în curând, și, deci, e nevoie de oameni care să lase pe mai multă lume să câștige de aici. Alții spuneau că i se plătește ceva lui Estefan. Dar mai există o ipoteză. Plauzibilă. Și anume că s-a dorit îndepărtarea lui Estefan pentru a nu deranja… altundeva. Pentru a nu răsufla, amenințător, pe aproape de vreo poziție pe care chiar ar merita-o.
Dar să vedem câteva laturi din ce s-a întâmplat, mai întâi. Laturi poate mai puțin investigate de cei care s-au ocupat de caz.
Avem o comisie formată din trei oameni, care ajunge la o performanță ce pare calculată cu grijă, de a îi oferi lui Florin Estefan o notă cu cinci sutimi sub limita, să zicem, a onorabilității de a merge mai departe spre încă o tură de condus, ca manager. Ca toată lumea, m-am întrebat și eu, adăugând cuvântul „fras” în frază, cum publicăm în Banat, „Cum FRAS au ajuns cele trei persoane la nota asta, ca pentru repetentul clasei, pentru școlerul care fusese mereu premiant?” – așa că l-am întrebat direct pe Florin Estefan, fără a mă preface că nu îl cunosc și respect și nici că nu mi se pare năucitoare situația.
*
– Este strigător la cer ce s-a întâmplat oficial cu concursul și cu neacceptarea contestației, a rămas faza cu justiția. În cât timp crezi că se va obține ceva, așa, și… cât repară chestia asta?
– Eu am făcut cerere de suspendare a rezultatului evaluării și a efectelor rezultatului, care decurg, până la soluționarea în instanță pe fond. Și asta se va judeca acum pe o secție de contencios administrativ la Tribunalul București, care merge destul de… se judecă cu celeritate. Dacă se va suspenda, atunci voi reveni pe post până ne judecăm și va spune instanța dacă am fost evaluat bine sau nu. Dacă nu se obține suspendarea, nu se acceptă această suspendare, atunci eu rămân în funcția de Director Artistic, funcție în care am fost numit în urmă cu câteva zile, tocmai în ideea de a duce mai departe proiectele pe care le-am început, în această asociere cu domnul Gheorghiu, care este pus interimar. Ne judecăm și în momentul în care, dacă voi câștiga, atunci voi analiza dacă mai vreau să mă întorc manager sau nu mai vreau să mă întorc manager la această instituție.
– Ce ne poți spune legat de comisia concursului?
– Eu mă întreb ce a căutat și ce competențe are muzicologul și profesorul Mihai Cosma ca să evalueze manageri, că el n-a fost manager niciodată. Consultant a fost în multiple locuri, dar niciodată nu a condus o instituție. Cum poate el să fie reprezentatul Ministerului într-o comisie? Dar ce calitate are el să evalueze un manager în funcție, când el nu are experiență de genul ăsta?
O altă chestie. Domnul Andriș, prietenul și colegul meu de breaslă, colaboratorul meu, care a fost în comisie. Când vezi o asemenea nedreptate și că unul e tendențios împotriva mea cu rezultatele pe care le am, nu te ridici să pleci de acolo, să arunci procedura în aer? Deci cum poți să stai să vezi că e unul mazilit, un coleg de-a tău, pe nedrept, și tu să te ascunzi că tu ai dat nota mai mare? Și cu nota ta mai mare, ți-a ajuns la 6.95.
Anul trecut, în Programul minimal, eu mi-am pus 3 premiere, 3 titluri noi. Aida, spectacolul de centenar, plus 5 ani, că atunci când a fost centenarul era… Covid-ul. Mi-am pus Simon Boccanegra în deschiderea Stagiunii. Și urma să fac, începând cu 2 octombrie sau 5 octombrie, intra în Ateliere, Fântâna din Bahcisarai – balet, care trebuia să aibă Premiera la sfârșit de noiembrie. Însă, a venit Ordonanța 52, care a interzis orice tip de cheltuieli, dată de Guvernul României. Eu, în momentul ăla, n-am mai putut să achiziționez bunurile pentru a face premiera respectivă, deci materialele. Am băgat în lucru artistic toată lucrarea, coregrafia și așa mai departe, urmând ca, după ce se deblochează, să cumpăr materialele, să pun în lucru la Ateliere. S-au deblocat la începutul lui noiembrie. Am cumpărat materialele, am informat Ministerul cu un memoriu, că mi s-a aprobat să amân premiera pentru partea a doua a Stagiunii, adică acum. Mi-au invocat că nu mi-am respectat clauzele contractuale și nu mi-am dus la îndeplinire programul minimal.
– Și atunci întrebarea ar fi… într-un stat de drept, care spune că e democratic și așa mai departe, cum ți se pare că se poate întâmpla o astfel de nedreptate? Ce simți legat de aberația asta în care ești prins?
– Ce simt? Simt că în țara asta, dacă faci ceva și vrei să construiești ceva, trebuie să ți se dea în cap, și e mai bine să nu faci. Deci asta simt. În momentul de față, nu știu dacă aș mai vrea să mai fiu manager la Opera din Cluj, pentru că simt că n-a meritat să fac absolut nimic. Că dacă voia cineva să renunț, să nu mai lucreze cu mine, după 11 ani, trebuia să-mi spună: domnule, gata, nu mai vreau să lucrez cu tine!. Du-te, anunță public și măcar retrage-te cu onoare. Dar nu mă poți da afară așa după rezultatele pe care, nu eu, echipa mea, că aici nu-i vorba că nota e a mea, e a întregii instituții. Nu poți să-ți bați joc de un ansamblu întreg, care chiar au muncit un an de zile, și am avut evenimente peste evenimente, și cu problemele care au fost, și cu greutățile, să zici că nota ansamblului este de 6.95, după toate sacrificiile și munca foarte multă. Nu poți să-ți bați joc de o instituție care are o mână de oameni în echipa organizatorică, care duce stagiunea, duce două festivaluri în spate, duce proiecte speciale, când alte companii private fac un festival la aceeași echipă, un an de zile, și lucrează numai pentru un festival. Noi avem două festivaluri.
Este strigător la cer! N-am putut să le spun colegilor, uitați, asta e nota noastră. N-am putut să fac asta! Cineva a fost deranjat, și acest domn profesor, care el nu a condus în viața lui o instituție de cultură, vine el și ne spune cum ar trebui să fie managementul, când habar nu are. El conduce, el reprezintă ministerul în evaluarea mea. Păi nu este strigător la cer? Și încă ceva. De față cu mai multe persoane, cu două săptămâni înainte de evaluare, la Timișoara, îmi reproșează că nu l-am chemat niciodată la Opera din Cluj să-i plătesc drum și transport etc. ca să scrie el cronică despre spectacolele noastre. În momentul doi, deci asta a fost cu martori de față, în momentul doi, am pus mâna pe telefon și am trimis un mesaj vocal la colegii mei la Marketing să-i facă rezervare, să-l cheme la festival la Opera Aperta ca să scrie cronică despre festival. Colega mea a și făcut rezervare de hotel pentru domnul. Noi avem dovadă că i s-a făcut rezervarea a doua zi.
Legat de Ovidiu Andriș, nu consider că este etic un coleg cu care am colaborat și cu care am o relație de prietenie să nu ia atitudine, nu-i moral să nu ia atitudine când este în comisie și vice-președinte la Asociația Managerilor de Operă și Filarmonici, în care suntem membri. Tu, ca și vice-președinte la Asociația Managerilor de Operă și Filarmonici din România, tu vezi că e o nedreptate care e adusă colegului tău. Și tu te ascunzi după faptul că tu ai dat notă mai mare și că diferența e de două puncte. Tu trebuia să iei atitudine, să te retragi. Moral, tu ești în păcat că n-ai luat atitudinea asta. Și în comisie trebuie să fie un reprezentant al Ministerului Culturii. Ăla, normal, trebuie să fie angajat al Ministerului Culturii, nu?
Eu sunt obligat prin lege să dau bilete gratuite la: pensionarii din Cultură, văduve de război, persoane cu handicap, foști angajați etc. Totodată, pentru a susține educarea și dezvoltarea noii generații de artiști, am încheiat parteneriate cu Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima, Colegiul de Muzică Sigismund Toduță, precum și cu Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia, prin care elevii și studenții beneficiază de un număr limitat de invitații – bilete cu titlu gratuit, în baza documentelor doveditoare.
*
După declarațiile lui Florin Estefan îmi rămân câteva întrebări și câteva apăsări. Și nu credeți că apăsările nu-și au valoarea lor, în actuala tărășenie.
În primul rând mă întreb de ce ministrul (demisionar sau nu, egal, pentru această speță) Demeter Andraș a aprobat această comisie așa cum era.
În al doilea rând, da, întrebarea lui Estefan e pertinentă – acuma eu n-aș numi prieten pe oricine, dar poate era o ironie aici, însă treaba cu colegul rămâne – așadar, cum vine asta cu colegul tău, care e în comisie, care cunoaște ce știi și faci, care conduce și el o instituție, în Timișoara, fie că o face pe cumetriile cu USR-ul, cum spune multă lume în oraș, fie chiar a și prins ceva din povestea cu manageriatul, dar e, într-un fel sau altul, din povestea respectivă, certifică, prin prezența și semnătura sa, mizeria asta. Acum mai puțin de o lună, la o întrunire medicală publică, de amploare, am auzit meritele unui doctor de calitate, care nu era prezent, puse sub semnul derizoriului – eu m-am ridicat să spun ce știu despre activitatea sa, cum scrisesem despre acea persoană de multe ori. E așa de greu să nu avem etică în bifurcație de „rezervă mentală”?
Pentru a afla, l-am sunat pe Ovidiu Andriș. Am spus de unde sunt și că aș vrea o părere la replica lui Florin Estefan. A spus că nu se cade să-și dea cu părerea. Și că nu pot să îl întreb nimic. Ca în cadrul discuției telefonice, aduc aminte domnului manager al Filarmonicii Banatul din Timișoara că are o funcție publică și că parte din meseria unui jurnalist e să întrebe lucruri, iar el poate alege să nu răspundă, dacă, brusc, etica îl dă afară din casă. Am continuat dialogul spunând că înțeleg că a explicat că nota lui a fost mare. Am spus că, după calcule simple, dacă el i-ar fi dat 10, ceilalți doi membri ai comisiei ar fi trebuit să dea 5 și ceva. De mergem pe medie.
”- Până la urmă ce notă i-ați dat? Pot să întreb asta?
– Doamne ferește, cum? Dar am semnat o declarație de confidențialitate! Nu cred că se poate pune în discuție.”
Eu, personal, n-am probleme majore cu „a nu lua numele Domnului în deșert” (Decalog, Exodul, 20:7), dar am cu ipocrizia. Pare de gust îndoielnic să fii așa revoltat că își permite un jurnalist să te întrebe ce-ai făcut la un concurs dubios, dar nu ai avut obrazul să nu rămâi în mlaștina acelui concurs dubios. Și de aici apare încă o întrebare pentru Demeter Andras – cu cât se plătesc aceste „întâmplări culturale”? Sau, mai simplu, dragă Andras, cât ia, în mână, oficial, un membru de comisie pentru participarea la un astfel de concurs? Pentru că nu te bănuiesc că l-ai pus acolo cu scopul țintit de a ieși prost. Chiar nu.
Și abia acum vine un lucru care dacă pe Florin Estefan îl deranjează pentru că a avut efecte urâte pentru cariera lui, pe breasla jurnalistică o afectează pentru că arată, iar, că e îndreptățit ca lumea să ne înjure pe considerente de genul „șantajul și etajul”, ce ajung să ne fie reproșate în bloc din cauza unor neterminați ai meseriei.
Acest Mihai Cosma, din comisia lui Estefan, scrie cronică la Actualitatea muzicală, publicație lunară editată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, unde e redactor, ergo vorbim de… jurnalism cultural. Am vrut să aflu dacă treaba asta, care arată a șantaj pe față, cu „sari cu bănuțul ca să scriu despre tine, și să te și evaluez” este o practică a acestei reviste, prin care, de ne uităm la finanțare, ajungem iar la Ministerul Culturii. Așa se face… jurnalismul cultural… aici? Așa se ajunge la prețăluirea oamenilor, a performanțelor, a instituțiilor?
(Și, iar, o amintire personală – atunci când am vrut să ajung la o întrunire despre care voiam să scriu, de la Vatican, nu l-am sunat pe monseniorul Lombardi, purtătorul de cuvânt de atunci al Papei, să-mi rezolve avion și cazare, deși da, aș fi putut s-o fac – m-am dus frumos să-mi vând cerceii cu briliante luați de pe Rialto, cum nu era un moment bun pentru redacția mea pentru astfel de deplasări. Sau, în alte dăți, trimisă de ziar fiind, am stat la câte un hostel sau la ceva ieftinuț, ca să se poată întâmpla materialul).
Nu pare etic ca deconturile unei astfel de publicații să fie SOLICITATE instituției despre care urmează să se scrie. Așadar, l-am contactat pe prof. Dan Dediu, care conduce Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, pentru a întreba de are habar legat de practicile acestei reviste, sau măcar ale acestui domn, care, ambele, la pachet, ființează sub conducerea sa. Spre deosebire de ipocrita revoltă a colegului timișorean, Dan Dediu ne-a spus că va prezenta informațiile aduse de noi în Biroul executiv al forului, și se va cerceta speța.
Și rămâne întrebarea mare – cum se poate ajunge, într-un stat de drept, la astfel de nedreptăți? Și, de ele au loc, cum de e așa de greu de desfăcut un astfel de nod gordian? Adică dacă dintr-o ciudată întâmplare ajung persoane mai puțin vrednice de a da un verdict într-o comisie, răul făcut e bun făcut? De ce nu există mecanisme de refacere a „facerii proaste”?
Un câștig cert al acestei povești este valul enorm de simpatie și solidaritate pe care l-a obținut Florin Estefan, nu doar din Cluj, în urma acestei povești, ci în toată țara. Știm treaba cu „au încercat să ne îngroape, dar n-au știut că suntem semințe”. Așadar, cu o asemenea simpatie, cu posibilitatea, bifată deja, de a arăta mult dincolo de Cluj, realizările operei pe care a condus-o mai mult de un deceniu, Estefan nu doar că nu a fost călcat pe cap, cum dorea cineva, inițial, dar a fost transformat în erou. Ceea ce înseamnă teren propice pentru o altă ligă. Am spune că are verde pentru postul imediat superior, acela de director de operă… de București. Hm, de aici bătea vântul?
Uneori, atunci când uneltim înspre ticăloșii, e bine să avem în vedere o regulă simplă a vieții – nu te lega de unul mai bun ca tine, s-ar putea să-l ajuti să-ți ia locul.
Foto: Nicu Cherciu
Ramona Băluțescu
