Îngrijorarea față de posibilitatea ca un personaj precum Călin Georgescu să ajungă președinte al țării face să aibă loc discuții legate de replicile dubioase pe care acesta le oferă, și care vizează mai multe (mult prea multe) domenii de activitate. După ce am discutat cu profesorii universitari Șerban Negru și Mihai Gafencu despre domeniul medicinei, l-am invitat pe prof. univ. dr. Florin Lobonț, de la Universitatea de Vest Timișoara, de la catedra de Filosofie, să vorbim despre ceva ce, de ar fi scrijelit pe scoarța unui copac, ar suna așa: „Georgescu + legionarii = iubire”. Ceea ce nu e ok. Cum colaborez de câțiva ani cu profesorul Lobonț la a oferi studenților de la toate facultățile UVT un curs transversal care se numește „Interpretare istoriografică și filosofică a Holocaustului”, am considerat că e cel mai potrivit pentru a explica și public de ce e îngrijorător valul acesta de gândire neolegionară la care s-a ajuns în România.
– Punem textulețe pe rețele de socializare cu „Never again”, la poze cu Anne Frank, în bula noastră, dar în jur, în România ciudată și reală, niște indivizi ce ajung, uite, până la locuri în Parlament, și, printr-o ciudată grimasă a sorții, poate chiar în postul de președinte, fac apologia legionarilor, îi îmbracă în țipla de eroi ai neamului și, unii, participă la kukluxklanisme (să nu vedem fenomenul rupt de alegerile din SUA) cu salut legionar. Cum se ajunge la așa o prăpastie socială de înțelegere a trecutului și de procesare a lui?
– Răspunsul e dificil și necesită multe nuanțe. Dacă l-am rezuma, el ar cuprinde factori interconectați, care combină ignoranța educațională, anxietatea socială și tendința umană de a căuta soluții simple la probleme complexe. Coordonatele de bază – interne și contextuale – ale acestor sisteme de gândire, decizie și acțiune ar putea fi descrise astfel: 1. Ignoranța provenită din lipsa de educație istorică și, în strânsă conexiune cu ea, eșecul procesării la nivel social a trecutului (lipsa unei confruntări autentice a capitolelor întunecate ale istoriei). Legionarismul și comunismul au rămas subiecte tabu sau polarizante.; 2. Anxietatea socială și criza încrederii; 3. Tendința de simplificare și căutarea vinovaților; 4. Globalizarea extremismului. Pe scurt: educația istorică deficitară, criza de încredere în democrație, sărăcia, globalizarea extremismului și absența unui proces autentic de reconciliere istorică sunt factorii care alimentează dorința de soluții simpliste și tendința de a idealiza figuri din trecut, ignorând complexitatea și tușele întunecate ale acestora. În acest context, extremismul devine nu doar posibil, ci și periculos de atrăgător pentru segmente semnificative ale populației.
– Cum ți-am povestit, am schimbat câteva idei cu actorul John Malkovich despre a explica Holocaustul – spuneam că eu știu să fac asta față de studenții mei (ai noștri, desigur), dar că întrebarea e cum să facem asta, ca societate, cu șoferul de taxi care m-a dus până la întâlnirea cu el și care visa (era înainte de alegeri) povești de capă, și spadă, și… cuib?…
– Este esențial să adoptăm o abordare empatică, simplă și accesibilă. S-ar putea explica, de pildă: 1. Prin povești personale- folosirea de relatări autentice ale supraviețuitorilor Holocaustului poate face evenimentele mai ușor de înțeles și de conectat emoțional. 2. Prin intermediul materialelor vizuale și multimedia – filme, documentare scurte sau expoziții interactive care prezintă faptele într-un mod vizual și captivant pot înlocui abstractizarea istorică. 3. Prin conversații directe și fără a ne erija în judecători – să explicăm clar, prin dialoguri informale, că Holocaustul nu este doar despre cifre sau ideologie, ci despre vieți reale distruse de ură și extremism. 4. Să facem paralele (dar nu în mod comparativ-competitiv) cu atrocitățile altor sisteme totalitare și cu pericolele extremismului actual, prin care să evidențiem modurile în care idealizarea trecutului poate duce la repetarea unor greșeli dezastruoase, cu exemple contemporane. 5. Prin campanii publice: utilizarea televiziunii, radioului și platformelor sociale pentru a crea mesaje educative simple și accesibile. 6. Prin educație în spații informale: organizarea unor evenimente culturale sau comunitare care să abordeze subiectul într-un mod adaptat publicului larg. 7. Și, neapărat, evitarea culpabilizării prin înlocuirea moralizării (care irită și alungă audiența) cu dorința de a construi înțelegere și empatie. Scopul este nu să acuzăm, ci să clarificăm impactul real devastator al urii sistematizate.
– De ce crezi că nu ne putem baza pe autorități pentru a interveni prompt și radical în situații de genul acesta?
– Un motiv al slabului sprijin așteptat de la autorități în această privință este chiar populismul și calculul electoral al acestora. Ele ezită să ia măsuri ferme împotriva discursurilor extremiste, deoarece acestea adesea reflectă sentimente larg răspândite în societate. Intervenția ar putea fi percepută ca impopulară și riscantă din punct de vedere electoral. Vedem chiar acum acest lucru în ezitările PSD de a sprijini explicit parcursul european al României. Un alt factor este ambiguitatea condamnării categorice a extremismului. În loc să respingă clar astfel de fenomene, unii lideri politici le folosesc subtil pentru a câștiga sprijinul anumitor segmente ale electoratului. De asemenea, deși avem legi, ele sunt insuficient implementate: legislația împotriva negării Holocaustului și promovării extremismului există în România (Legea 217/2015), aplicarea ei este rareori fermă sau consecventă. De pildă, nu arareori ea este slăbită de Interpretări juridice problematice, autoritățile invocând libertatea de exprimare ca scuză pentru a nu acționa prompt împotriva discursurilor de ură. Factorul de neîncredere următor ar fi Incompetența și corupția instituțională, mulți funcționari din instituții publice nu sunt instruiți să identifice și să combată extremismul sau antisemitismul, alteori corupția și nepotismul permit ca persoane inadecvate sau cu simpatii extremiste să ocupe poziții în instituții esențiale. Mai e și frica autorităților de polarizare socială și dorința lor de evitare a conflictelor, ceea ce le reține în luarea de măsuri ce pot genera controverse sau proteste masive, mai ales când extremismul are o bază de susținere semnificativă. Pentru a nu pierde sprijinul unor astfel de segmente, ele preferă minimalizarea fenomenului, ceea ce duce la tratarea, ca marginale, inclusiv a fenomenelor de negare a Holocaustului sau de idealizare a extremismului, fără să li se înțeleagă impactul pe termen lung. Și, deși invocată la final, dar nici pe departe aflată pe ultimul plan, este IGNORANȚA. Fiindcă prea multe autorități nu înțeleg pe deplin implicațiile istorice și sociale ale extremismului și Holocaustului.
– Cum crezi că ar putea să se implice mai mult, întru înțelegerea discursului totalitar și a pericolului reprezentat de tentințele neolegionare, o instituție ca Universitatea de Vest Timișoara și alte universități de un anume rang?
– Cred că, alături de creșterea numărului de discipline având ca obiect cunoașterea ororilor trecutului, însoțite de materii dedicate identificării paradigmelor de gândire totalitară, răspunsul pe care l-am oferit la prima întrebare este valabil și aici – implicarea în educația și dialogul comunitare a universităților care se respectă,
– Am vorbit despre toate acestea din cauză că ne aflăm în fața turului 2 al alegerilor care ne vor da președintele României. Călin Georgescu este candidatul care să ne facă să ne aducem aminte de toate acestea. Este el un pericol real pentru ca partea aceasta de istorie să se poată repeta?
– Fără îndoială. El este liderul portretizat ca o figură mesianică, unică, capabilă să salveze națiunea din crizele actuale. Numai în istoria modernă șirul unor asemenea figuri nefaste este foarte lung. Toți acești lideri au adus suferință și nenorociri atât adversarilor lor, cât și celor care i-au susținut.
Ramona Băluțescu
