1776: Nathan Hale, considerat primul spion american, căpitan în armata revoluționară, se oferă voluntar pentru o acțiune de spionaj contra englezilor.
1823: Simón Bolívar devine președinte al statului Peru.
Simón Jose Bolívar Antonio de la Santisima Trinidad, copilul lui don Juan Vicente Bolívar (1726 – 1786), colonel de armată și al donei Maria Conception Palacios, s-a născut în Caracas la 24 iulie 1783, fiind cel ce va duce mai departe neamul întemeiat de primul Bolívar venit în Lumea Nouă în 1590. Simón Jose Bolívar a moștenit o avere însemnată de plantații de trestie de zahăr, case, ferme, moșii și sclavi, avere strânsă de strămoșii săi care toți au fost venezueleni influenți în corpul de funcționari ai monarhiei spaniole.
La nașterea sa, tatăl său avea vârsta de 47 ani de ani. Simón Jose Bolívar era băiatul cel mai mic și toți i se supuneau, dar la vârsta de 3 ani își va pierde tatăl iar la 10 mama, amândoi secerați de TBC.
Până la 10 ani a fost răsfățat și iubit cu pasiune; mama lui considerând că o asemenea avere nu-l obliga pe Simón să aibă prea multe cunoștințe de gramatică ori matematică, îi angajează un profesor – Simón Rodriguez care caută să-i stimuleze aptitudinile, înclinațiile sau dorințele lui firești după metoda filozofului francez Jean Jacques Rousseau. Singurele cărți pe care le-a predat elevului său au fost Robinson Crusoe de Daniel Defoe și Viețile paralele ale lui Plutarh.
După moartea mamei, se termină copilăria prințului creol: surorile lui Juana și Maria Antonia se căsătoriseră cu un an înainte, bunicul Feliciano Palacios murise tot atunci, iar el și fratele său mai mare rămân în grija mătușii Josefa și a unchiului Pedro Palacios. Șocat de dispariția iubitei mame, copilul cade în tristețe și slăbește; pentru a micșora șocul pierderii, tutorii îl trimit cu profesorul său la țară, la moșia San Mateo în valea Araqua. Va rămâne aici până la 15 ani; copilul răsfățat devine un tânăr bărbat cu inteligența ascuțită, fire bună, sensibil și cu simțul dreptății, modest, simplu, intuitiv și meditativ.
Se pare că tocmai acești ani petrecuți în natură au împiedicat bacilul T.B.C. să-l ucidă înainte de a ajunge la pubertate.
Conștienți că în ciuda averii sale, Simón nu era decât un sălbatic, necunoscător al ortografiei, preceptelor filozofice ale lumii de rangul său și bunelor maniere, dar era un Bolívar, unchii săi Esteban și Pedro Palacios îl cheamă la ei în Madrid. Pleacă spre târziu și locuiește în casa unchilor săi care-l introduc în cercul aristocraților creoli. În contact cu viața de Curte, prințul creol înțelege carențele sale educative și cere ajutorul marchizului de Ustariz, om cult originar din Caracas, care-i dezvăluie operele lui Homer, Vergiliu, Horațiu, Dante, Cervantes.
Simón Bolívar devine un autodidact ce studiază gramatica, filozofia, citește poezie și învață să respecte conveniențele sociale și să scrie fără greșeli de ortografie.
În trepidantul ritm al vieții madrilene, la 17 ani, se îndrăgostește de Maria Teresa Josefa Antonia Jaquina Rodriguez del Toro y Alaysa, fata unui bogat venezuelean. Timp de 20 luni idila lor romantică devine serioasă și pe 30 noiembrie 1800, Simón Bolívar cere consimțământul și autorizația pentru a se căsători.
Pentru că răspunsurile întârzie câteva luni, Bolívar pleacă la Bilbao și apoi la Paris, fapt foarte important ce-i va influența evoluția militară; la Paris asistă la proclamarea lui Napoleon ca prim consul.
După luni de așteptare, în mai 1802 Simón și Teresa se căsătoresc la Madrid, apoi pleacă împreună la Caracas și San Mateo. Fericirea de cuplu durează doar până în 23 ianuarie 1803, când Teresa moare de friguri.
Văduv la 20 ani și stăpân al unei imense averi, Simón Bolívar jură să nu se mai însoare niciodată, ce va și face și se întoarce la Madrid. Mai târziu, va spune că moartea Teresei a fost cea care l-a transformat din bogatul latifundiar în generalul Bolívar.
După ce durerea s-a alinat, bărbatul din el iese la iveală: se duce la Paris și, în saloanele aristocrației cunoaște pe Fanny de Villars, soția unui colonel, căreia ii va deveni amant. Tot aici cunoaște și are lungi discuții cu madame de Staël, madame de Recamier, fizicianul Gay-Lussac, geograful Alexander Humboldt, botanistul Aimé Bonpland. Este la Paris și primește invitația de a asista la încoronarea lui Napoleon, dar nefiind de acord cu transformarea acestuia din revoluționar în Cezar, refuză să ia parte.
Modul de viață a lui Simón Bolívar în Paris îi afectează sănătatea. Se întâlnește cu fostul său profesor Simón Rodriguez și la îndemnul medicilor, face o călătorie prin Franța, Italia, Olanda, Germania. Sănătatea se reface, starea de spirit se îmbunătățește, iar întâlnirea și discuțiile avute la Roma și Neapole cu baronul von Humboldt vor avea mare însemnătate pentru viitorul lui Bolívar.
Educația primită de Bolívar la San Mateo și Madrid conturează clar modul de gândire al Liberatorului.
Indieni, mulatri, metiși, creoli, negri, sclavi ori liberi, pentru Simón Bolívar sunt toți locuitori egali ai Venezuelei. Nu acceptă ideea de sclavie și chiar și-a eliberat pe ai lui când împrejurările i-au permis. Dorea independență și emancipare pentru statele sud americane pe care le vedea prospere într-o federație sub conducerea unui singur om, dar nu voia sa fie el acela. Urăște ideea aducerii unui „rege al Americii”. Admira geniul lui Napoleon și ideile lui militare, dar a fost dezgustat de pretenția lui de fi împărat și de modul tiran în care guverna în Franța și în Imperiul Francez.
1898: Împărăteasa Elisabeta a Austriei este asasinată la Geneva de anarhistul italian Luigi Lucheni.
1919: Austria a semnat tratatul de la Saint Germain, prin care a recunoscut independența Poloniei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei și Ungariei, precum și apartenența Bucovinei la România și a Tirolului de Sud la Italia.
1960: La Jocurile Olimpice de la Roma, Iolanda Balaș, supranumită de gazde la grande bionda, a sărit 1,85 metri și a câștigat medalia olimpică de aur la o diferență de 14 cm față de următoarea clasată. În total România a obținut 10 medalii (3 aur, 1 argint, 6 bronz).
1967: Gibraltarul votează să rămână o dependență britanică în loc să devină parte a Spaniei.
1974: Guinea-Bissau își câștigă independența față de Portugalia.
1977: Hamida Djandoubi, condamnat pentru tortură și crime, este ultima persoana care urmează să fie executată prin ghilotinare în Franța.
2008: Acceleratorul de particule Large Hadron Collider de la CERN a fost pus în funcțiune la Geneva, Elveția.
Large Hadron Collider (engleză pentru „mare accelerator de hadroni”; pe scurt LHC) este un accelerator de particule, construit la Centrul European de Cercetări Nucleare CERN, între Munții Alpi și Munții Jura, lângă Geneva. Construcția a fost finalizată în mai 2008 și a costat peste trei miliarde de lire sterline. Are o formă de cerc cu circumferința de 27 km, situat la 100 m sub pământ. LHC este considerat cel mai performant accelerator de particule din lume. Scopul LHC este de a explora validitatea și limitările Modelului Standard, modelul teoretic de bază din domeniul fizicii particulelor. Teoretic, acceleratorul ar trebui să confirme existența bosonului Higgs, acoperind elemente lipsă ale Modelului Standard și explicând felul în care particulele elementare capătă anumite proprietăți, cum ar fi masa.
Acceleratorul a fost pus în funcțiune la 10 septembrie 2008. A fost construit în colaborare cu peste opt sute de fizicieni din peste optzeci și cinci de țări precum și în parteneriat cu sute de universități și laboratoare importante. După greutăți tehnice importante a fost repus în funcțiune în noiembrie 2009.
LHC este cel mai mare accelerator de particule din lume, și cel care atinge cele mai mari energii. Coliderul se află într-un tunel circular, cu o circumferință de 27 km, aflat la o adâncime între 50–175 m sub pământ.
Tunelul, învelit într-un strat de 3,8 m grosime de beton, construit între 1983 și 1988, a fost folosit anterior ca gazdă pentru Large Electron-Positron Collider.[3] El trece granița dintre Elveția și Franța în patru puncte, o parte mai mare din el aflându-se pe teritoriul Franței. Clădirile de la suprafață adăpostesc echipamente auxiliare, cum ar fi compresoare, echipamente de ventilație, electronica de control și uzine de refrigerare.
Tunelul e compus din două țevi inelare adiacente separate care se intersectează în patru puncte, fiecare țeavă conținând o conductă de protoni. Aceștia se deplasează în tunel în direcții contrare. Aproximativ 1.232 dipoli magnetici păstrează fluxurile pe calea lor circulară, și 392 cuadripoli magnetici sunt utilizați pentru a păstra fluxurile focalizate, pentru a maximiza șansele de interacțiune între particule în cele patru puncte de intersecție a celor două fluxuri. În total sunt instalați peste 1.600 magneți supraconductori, majoritatea cântărind peste 27 tone. Pentru a păstra magneții la temperatura lor de operare de 1,9 K sunt necesare aproximativ 96 tone de heliu lichid, făcând din LHC cea mai mare uzină criogenică la temperatura heliului lichid.
Cuadripoli electromagnetici superconductori folosiți pentru a îndrepta fluxurile de protoni către patru puncte de intersecție, unde au loc interacțiunile dintre protoni.
O dată sau de două ori pe zi, în timp ce protonii sunt accelerați de la 450 GeV până la cel mult 7 TeV, câmpurile magnetice ale dipolilor electromagnetici supraconductori sunt mărite de la 0,54 la 8,3 tesla (T). Protonii pot ajunge fiecare până la o energie de 7 TeV, energia totală de coliziune ajungând astfel până la 14 TeV (2,2 μJ). La acest nivel de energie protonii au un factor Lorentz de aproximativ 7.500 și se deplasează cu viteze de 99,999999% din viteza luminii. Durează mai puțin de 90 μs ca un proton să efectueze o tură în jurul inelului principal – viteza sa unghiulară putând atinge 11.000 revoluții pe secundă. Fluxurile nu sunt continue, protonii fiind adunați în 2.808 grupuri sau pachete, astfel încât interacțiunile între două fluxuri să aibă loc la intervale discrete niciodată mai scurte de 25 ns. Totuși, operarea se face cu mai puține grupuri decât era inițial stabilit, intervalul între grupurile de protoni fiind de cel puțin 75 ns.
Înainte de a fi injectate în acceleratorul principal, particulele sunt pregătite de o serie de sisteme care le măresc succesiv energia. Primul sistem este acceleratorul liniar de particule LINAC 2 care generează protoni de 50 MeV, accelerator care alimentează Proton Synchrotron Booster (PSB). Acolo, protonii sunt accelerați până la energii de 1,4 GeV și injectați în Sincrotronul de Protoni (în engleză Proton Synchrotron, PS), unde sunt accelerați până la 26 GeV. În cele din urmă Super Sincrotronul de Protoni (în engleză Super Proton Synchrotron, SPS) este utilizat pentru a crește energia protonilor până la 450 GeV înainte de a fi în final injectați (timp de 20 de minute) în inelul principal. Aici grupurile de protoni sunt acumulate, accelerate (pe o perioadă de 20 minute) până la energia lor maximă, de 7 TeV, și în cele din urmă sunt stocați (păstrați în această stare) timp de 10–24 ore, timp în care au loc coliziunile în cele patru puncte de intersecție.
2015: Rămășițe ale unei vechi specii umane (Homo naledi) au fost descoperite într-o peșteră din Africa de Sud din care au fost exhumate osemintele a 15 hominizi. Echipa de cercetători care efectuează săpăturile arheologice a formulat ipoteza că aceste vechi rude îndepărtate ale omului practicau deja rituri funerare.
