…dar totul e degeaba dacă nu ai asistentă medicală primară.
O țin minte pe Doamna Doctor, doamna aceea brunetă, cu ochelari înguști, de la dispensarul cartierului, care te ciocănea cu degetul pe spate, îți asculta respirația sau inima cu stetoscopul, ți se uita la limbă, în gât, în ochi și după aceea îți dădea un tratament care întotdeauna avea efect. Nu neapărat unul foarte sofisticat, dacă era o răceală îți dădea un sirop de tuse, un Piramidon, poate chiar cataplasme cu muștar, dar nu se ferea să-ți înțepe fundul cu tot felul de “micine” dacă era nevoie, ca răceala să nu devină o pneumonie. Că medicii ăia adevărați erau conștienți că antibioticele nu sunt ceva de care trebuie abuzat dar totuși trebuie folosite când boala o impune, că de aceea erau cea mai mare descoperire a farmaceuticii din acest secol. Și că a nu le folosi când situația o impune e aproape o crimă.
Cred că a murit săraca, sau o fi tare bătrână.
Tot ea venea cu gentuța aia în mână să-i consulte pe copii, sau pe cei care nu puteau să meargă la dispensar, sau poate că aveau o boală transmisibilă.
Îi consulta, le prescria o rețetă, avea întotdeauna la ea câte ceva pentru urgențe, că dacă îi spuneai la telefon că copilul tușește și a făcut febră mare știa ea cam ce ar trebui să-i dea până mergea părintele la farmacia din Mehala, sau în centru.
Notă: Dacă dați click pe poze este posibil să găsiți referințe sau să aflați tot felul de lucruri interesante
Tot doamna doctoriță de cartier ne făcea și vaccinurile, venea la grădiniță, mai târziu în clasă, împreună cu doamna aceea mai în vârstă, asistenta, pregătea trusa, o seringă din sticlă și o spirtieră la care ardea lanțeta aia ca să o sterilizeze. Fără nici o discuție, fără aprobarea scrisă a părințlor sau alte prostii, cu toții ne aliniam și ne primeam injecția.
Toată copilăria și adolescența mea, până după armată, a fost o continuă vaccinare, erau unele injectii cu ace subțirele și scurte, sub piele, altele cu ace mai lungi, în mușchi, cu o lanțetă, un fel de cuțitaș scurt cu lama ascuțită în formă de săgeată care era folosit pentru a se face o mică zgârietură în mână, zgârietură pe care se picura vaccinul, iar mama tuturor vaccinurilor era vaccinul antivariolă, cu seringa aia cu 100 de ace, sau câte or fi fost, o mitralieră Gattling a seringilor care își lăsa o urmă care nu va dispare niciodată, mare cât o ștampilă de SRL.
Mai era și un vaccin plăcut, cu o pătrățică de zahăr pe care se picura ceva, cred că era vaccinul antipoliomelitic.
Probabil acestă permanentă vaccinare este motivul pentru care nu am mai mers la medic din aprilie 1981.
Numai în cazul în care nu putea să-și dea seama ce ai, și asta însemna că e ceva grav, doctorița de la dispensarul de carter îți făcea o trimitere la o policlinică, ca să-ți faci analizele sau ca să te consulte un specialist sau pentru a obține un tratament mai specializat.
Analizele erau întotdeauna prelucrate de un biolog adevărat, cu o facultate de specialitate, care număra bacilii la microscop și îi și recunoștea după cum arătau. Omul ăla știa să facă o antibiogramă, ca să vadă la ce antibiotice sunt sensibile bacteriile alea, și antibiograma nu se făcea la kilogram, că avem epidemie, ci se făcea pentru fiecare pacient în parte.
***
La spital ajungeai dacă făceai operație de amigdalită, dar atunci stăteai acolo numai o singură zi, pentru o operație de apendicită, dacă îți rupeai piciorul sau femeile când făceau câte un copil. Sau dacă ai răcit, dintr-un motiv oarecare nu ai ajuns la un medic și nici singur nu te-ai tratat, și ai făcut o pneumonie. Mi s-a întâmplat și mie, am povestit altă dată despre acea întâmplare.
***
Mi-a plăcut de la început, cred că era la începutul anilor 2000, ideea medicului de familie, asemănător cu medicii de dispensar sau de cartier. Când am auzit prima oară că se va face așa ceva îmi și imaginam cum medicul va veni acasă la bolnavi, se va așeza pe marginea patului acestora și le va face anamneza. Ceva asemănător cu medicii din romanele lui Archibald Joseph Cronin.
Dar ceva s-a întâmplat, undeva s-a produs o defecțiune.
***
Doamna sau domnul X și-a cumpărat o diplomă de la o facultate al cărei interes principal este să facă profit. Probabil a avut și niște profesori care îi învață pe viitori medici că homeopatia și biorezonanța sunt medicină.
Și-a mai luat un apartament, un birou de la Mobexpert și un stetoscop din talciok și s-a făcut medic de familie.
Are peste 1000 de pacienți. Nici nu are unde să-și bage toți bolnavii care vin la un moment dat, îi văd în față cabinetelor, că sunt răciți, că le e rău, stau la coadă pe stradă în frig. Uneori oamenii ăia spun că stau pentru rețete. că nimeni nu a găsit, în epoca în care comunicăm cu luna și cu stelele, să găsească o modalitate care rețeta aia să ajungă la farmacist, la toți farmaciștii de pe planetă, fără că bolnavul să stea la coadă în stradă pentru ea. Avem cardul ăla așa, ca să ne uităm la el, nu ca să-l folosim pentru lucruri din astea.
Chiar dacă numai 10% din pacienți merg la medic într-o lună ca să vadă ce au, medicul ăla nu are timpul fizic să-i consulte pe toți.
Mamei mele nu i-a fost măsurată tensiunea niciodată de când „doamna doctor” încasează bani de pe spatele ei. Dar doctoreasa îi prescria medicamente pentru scăderea tensiunii. Și maică-mea nu își dădea seama de ce amețește și cade pe stradă decât atunci când, la sfatul meu neavizat de om care nu e medic, nu a mai luat acele pilule. Au trecut câțiva ani de atunci. Da, ar putea să își schimbe medicul de familie, dar la 83 de ani îi e greu să meargă și la ăsta care e la doi pași de casă, darmite la altul care e poate în alt cartier. Și pe de altă parte, așa cum pisicii nu-I place să-i tot schimbi mâncarea, nici oamenilor bătrâni nu le place să-și schimbe medicul de familie.
Ca tacâmul să fie complet doctorița nu și-a schimbat becul ars de pe scară și a mai căzut maică-mea și pe scări, că nu se vedea nimic.
Prietenul F a răcit în urmă cu vreo două săptămâni. A telefonat medicului de familie, acesta i-a spus să ia Paracetamol. F a ascultat cu sfințenie sfatul medicului dar din păcate se simțea tot mai rău.
Până la urmă a mers la cabinetul doctoriței care l-a apostrofat, “de ce vii la mine când ți-am spus să stai acasă? Măcar din respect pentru medici ar trebui să stați dracului acasă”.
Întâmplarea este cât se poate de reală. La fel cum real era afișul pe care l-am citit pe ușa cabinetului unui alt medic de familie care, la lockdown-ul precedent, recomanda bolnavilor să se trateze singuri acasă. Probabil astfel de afișe se văd în aceste zile într-o mulțime de locuri.
Medicul de familie a devenit în multe cazuri un simplu dispecer care redirecționează bolnavii către medicii adevărați sau către spitale.
***
Nu sunt toți așa dar sunt totuși, chiar și unul singur ar fi prea mult.
Dacă un medic de familie e incompetent cel puțin 1000 de pacienți nu mai beneficiază de asistență medicală corespunzătoare și sănătatea le este pusă în pericol. Dacă un singur medic tratează pacienții cu un laptop sau cu picături din ficat de rață leșească mii de oameni nu își mai tratează boala cu medicamente adevărate și aceasta este posibil să se agraveze. Și atunci oamenii ajung la ATI sau unde ajung.
Poate cineva ar trebui să răspundă, statul, cine altcineva, pentru că în sistemul de sănătate există oameni incompetenți care pun sănătatea oamenilor în pericol.
***
Lipsa unei asistențe medicale primare corecte și calificate este de fapt problema sistemului medical românesc, nu virușii, nu lipsa locurilor de la ATI, că ATI-ul ăla de la Spitalul Județean nu avea nici acum 10 ani vreodată locuri libere, se elibera un loc când murea careva și îl scoteau pe hol.
Virușii sunt justificarea lepădăturilor din sistemul medical pentru incompetența de care dau dovadă.
Hai să lăsăm corectitudinea politică și să strigăm tare adevărul.
Medicii de familie e bine să rămână, dar sistemul trebuie reorganizat. Am încercat timp de 30 de ani cu o asistență medicală primară liberalizată, ar trebui să fim tâmpiți să continuăm în același fel după ce am văzut că nu un astfel de sistem nu este funcțional.
Banii din sănătate nu mai trebuie băgați în buzunarele unor șmecheri care doresc ca pacienții să stea acasă și să-I respecte și încasează o mulțime de bani fără muncă, ci în medicină primară adevărată, de calitate, strict controlată de stat.
Să vină garda medicilor la dispensare și să controleze procedurile, curățenia, aparatura și competența medicilor așa cum merg ăia de la ANAF la butică să controleze registrul de casă. Și să-i elimine din sistem pe toți cei care nu-și fac treaba cu trebuie.
Cine vrea să fie liber și privat poate să o facă, dar pe banii lui, încasați de la pacienții care-i bat la ușă, nu din contribuțiile cetățenilor.
Dacă s-ar face toate aceste lucruri extrem de simple, și s-ar face cum trebuie, cei de la vârful sistemului, superspecialiștii, nu ar mai fi atât de aglomerați ca acum.
Pacientului ar trebui să i se vindece o răceală, nu ar trebui să ajungă la ATI să-i bage ăia furtune în gât și pe nu știu unde.
Pentru că altfel degeaba băgăm sume imense în tot felul de spitale sofisticate.
Dacă nu ai o asistență medicală primară de cea mai bună calitate e ca și cum ai avea o casă din marmură pe o fundație din lut.
Să înlocuiască țara asta sistemul actual cu dispensare de cartier, cu 3-4 medici adevărați, dacă nu e unul din ei mergi la colegul său, cu o aparatură minimală, un ecograf, poate un aparat pentru radiografii, un calculator, poate un mic microscop legat la acel calculator pentru niște analize preliminare de rutină, chestii uzuale care nici nu sunt extraordinar de scumpe.
Poate și o gardă minimală de noapte. Că nu cred că e mare sacrificiu pentru patrie să-i dea 30% spor de noapte unui medic care asistă un cartier cu 10000-20000-50000 de locuitori. Dacă nu altceva barem să le spună celor care apelează la el ce să facă, unde să sune, sau să sune el, că nu e normal să vină noaptea mașina de la SMURD dacă copilul s-a căcat moale sau a făcut 38 de grade febră.
Și ăia 3-4 medici să fie evaluați periodic și rezultatele lor comparate cu ale altor medici care lucrează în aceleași condiții, astfel încât să poți elimina din sistem pe cei care nu merită să fie medici și ai rezolvat problema. Că dacă rezultatele medicului din Calea Girocului sunt mult diferite de cele ale medicului din Calea Aradului, sigur nu e în regulă ceva.
Toate astea costă. Sunt sigur că costă, dar probabil prețul este mult mai mic decât ceea ce se cheltuie și se fură în prezent.
***
Fișa electronică a pacientului ar fi trebuit să existe încă din anii ‘90, de când avem computere în România.
Și nu trebuia să o facă cineva de sus, OMS, UE sau forțele NATO ci ar fi fost chiar în interesul medicilor să implementeze așa ceva.
Atunci când vine pacientul la medic acesta să-i vadă tot istoricul, chiar dacă bolnavul e de la Dorohoi și medicul e în Timișoara. E mai simplu decât pare, eu am făcut așa ceva pentru un medic în anii ’90, cred că i-am luat 100 de mărci. Statul românesc a cheltuit miliarde și nici acum nu o avem.
***
O chestie periodică era și povestea aia cu TBC-ul, tot un fel de vaccinare.
Venea tot doamna doctoriță din cartier împreună cu asistenta, ne aliniau și fiecăruia din noi i se injecta cu ajutorul unei seringi o picătură de ceva sub piele.
După o zi-două unora dintre noi le apărea acolo o pată roșie, un fel de infecție. Altora nu le apărea acea pată.
Doctorița venea din nou și măsura pata aceea cu un liniar.
Cei cărora le-a apărut pata însemna că fie au intrat în contact cu bacilii Koch, cei care provoacă tuberculoza, fie că fuseseră deja vaccinați.
Atenție, dacă ai fost infectat cu bacili Koch nu înseamnă neapărat că ești și bolnav de tuberculoză.
Infecția este cu totul altceva decât boala, lucru care s-a cam uitat zilele astea. În fond aproape cu toții suntem purtători de tot felul de bacili, avem mai multe bacterii și viruși în corp decât propriile celule. Bacili Koch de exemplu sunt în cărți, pentru că la mititeii ăștia le place hârtia veche, sunt în arhive, în depozite, în birouri, sunt peste tot. Și noi îi inspirăm, îi înghițim, unii din noi, rar, se îmbolnăvesc de tuberculoză, la majoritatea sistemul imunitar ajută organismul să se apere și dacă nu am fi făcut testul acela cu tuberculină nici nu am fi știut că avem așa ceva în corp.
După testare, cei la care diametrul acelei pete era mai mic decât o anumită dimensiune erau vaccinați.
Dar pentru că testarea cu tuberculină nu stabilea foarte precis prezența bolii, tuturor cetățenilor României li se făceau periodic radiografii la plămâni. Micro radiografii.
Te duceau periodic de la școală, sediul era în acea clădire unde este acum Casa de Căsătorii, sau cum i se spune. Când îți venea rândul medicul te punea să te dezbraci până la brâu, te așeza în fața aparatului, cu umerii lipiți de un ecran sau ce era ăla, se auzea o țăcănitură și gata, te poți îmbrăca.
Cum spuneam , la școală făceai micro, de câte ori te angajai undeva făceai micro, în armată făceai micro, înaintea căsătoriei făceai micro.
Pentru că nici radiografiile nu sunt ceva extrem de precis, dacă la micro erai suspect ți se făcea o probă de spută. Pur și simplu îți luau o probă de salivă din gură, bacilii de acolo erau înmulțiți pe un mediu de cultură și cineva se uita la microbii ăia cum dau din picioare, îi număra și cine știe ce le mai făcea. Și acolo nu mai exista nici un dubiu, când venea rezultatul se știa precis dacă erai sau nu bolnav.
Dar, numărați încă odată, testul cu tuberculină sau anamneza medicului, microradiografie, analiza probei de spută. 3 analize, una mai precisă decât alta, înainte ca pacientul să primească medicamente care îi pot provoca alte probleme. Nu o analiză pe care chiar medicii o consideră imprecisă după care îi agresăm organismul, că așa spune nu știu ce protocol. Că medicina nu se face cu protocoale, se face cu pacienți și știință.
Da, nu sunt medic, dar asta ce spun eu aici nu e medicină, e bun simț și cultură generală, oricine a citit câteva cărți în viață știe lucrurile astea, se învățau la școală în clasele V-VIII.
Iar dacă erai bolnav urma, probabil că așa se face și acum, tratamentul, un cocktail de antibiotice care trebuie luate în doze mari timp de câteva luni, se fac analize repetate pentru a se constata dacă tratamentul dă rezultate, până când pacientul este vindecat.
De obicei bolnavii de tuberculoză, pentru că aceasta este o boală contagioasă și tratamentul chiar dacă este eficient îți cam face ficatul macrameu, erau tratați în spitale speciale amplasate în locuri izolate, unde bolnavii beneficiau de aer curat, supraveghere medicală permanentă, hrană de calitate.
Iar după ce bolnavul de TBC era vindecat urma refacerea, din nou aer de munte, în sanatorii speciale, mâncare multă și bună, odihnă cât se poate de multă și izolare.
***
Si așa, încet, încet, am ajuns la cea de-a doua mare problemă a sistemului de sănătate:
Analizele.
Pentru analize, ar trebui folosiți specialiști, biologi calificați, că nu merge să ne jucăm cu tot felul de teste produse într-un șpais din Coreea de Sud, sau cu aparate de jucărie cu LED-uri multe. Și dacă e nevoie, analizele să fie confirmate de alți oameni calificați, că altfel uită ce se întâmplă, astăzi toată echipa de fotbal e bolnavă, sau toți copii din spital, mâine nu mai are nimeni nimic, analizele se fac în piață, așa ceva nu e deloc în regulă. Nu poți să faci analize în mall sau în Obor ca să te lauzi că le-ai făcut și să cheltui banii statului și nici să iasă analizele diferite de câte ori le faci nu e posibil. Există și o specialitate care se numește “imaginistică medicală”, care pregătește oameni care știu ce văd pe radiografia aia, sau la ecograf sau, mai nou, pe RMN sau tomografie, că nu oricine înțelege ce e cu umbrele alea. Păi dacă există hai să folosim oamenii ăia calificați, nu fușeri care nu știu să facă deosebire între o radiografie a unui bolnav sănătos de a unui bolnav de TBC.
Iar laboratoarele de analize să fie controlate periodic tot de către reprezentanți de înaltă specializare ai statului. Că dacă statul controlează dacă în WC-ul buticii e curat, cu atât mai mult ar trebui să controleze ca oamenii ăia să fie calificați și să nu le spună prostii pacienților.
Dar asta ar costa prea mult și ar scădea profitul.
Mai țineți minte când a trebuit să mergem cu toții la analize (eu nu am fost)? A existat cel puțin un caz, foarte mediatizat, al unui domn care a vrut să vadă cât sunt de corecte aceste analize făcute de tot felul de laboratoare care fac averi din așa ceva. La trei laboratoare au fost trei seturi de rezultate diferite.
Povestea asta se repetă în permanență, o mulțime de oameni primesc rezultate eronate. Partea cea mai rea este că sunt tratați ținându-se cont de aceste rezultate. Mai jos sunt prezentate trei cazuri, dar sunt mult mai multe, nu putem să le prezentăm pe toate aici.
Oamenii sunt închiși în casă, economia pierde, se pierd chiar vieți, pur și simplu pentru că niște lepădături înțeleg să facă avere din boala oamenilor.
Oricine poate să ia de la gunoi, din Germania sau de altundeva unde gunoaiele sunt bogate, niște aparate din alea de făcut analize, schimbă cablul ăla rupt, le revopsește cu vopsea albă și poate să le vândă cuiva care are nevoie de așa ceva.
Și nimeni nu face nimic.
Mă întreb, oamenii ăștia care fac analize, sau chiar medicii care folosesc tensiometrele alea electromice care arată de fiecare dată alt rezultat, chiar dacă măsurătorile sunt făcute la intervale de 1-2 minute, sunt obligați cumva, printr-o lege, un regulament, ceva, să-și ducă periodic sculele alea la un serviciu de metrologie? Și dacă nu, de ce nu?
Că altfel e ca și cum un strungar ar măsura cu un șubler decalibrat, șurubul nu mai intră în piuliță și bolnavul se duce dracului.
***
Și nu în ultimul rând ar trebui făcută evaluarea celor de la vârful sistemului medical, a medicilor vedetă și a șefilor, nu pot să nu constat că uităm cam repede că nu toți medicii ăștia sunt sfinți și eroi.
Poate acum, cu ocazia “Operation Sentinel” o să se ocupe și de ei cineva.
Că, așa cum am spus mai sus, nu e normal că într-o parte să moară un anumit procent și în altă parte, poate chiar în aceeași regiune, să moară cu 30-40-50% mai puțini pacienți, ținând cont că și într-o parte și în alta oamenii ăia beau cam aceeași apă, respiră cam același aer, mănâncă aceleași lucruri, au boli asemănătoare și au până și codul genetic asemănător.
Dar, așa cum spuneam mai sus, înainte de toate, trebuie să recunoaștem care este adevărul.