Scriu materialul ăsta împotriva voinței mele, silită. Nu de un șef sau de o redacție – eu nu funcționez așa, și nu iau bani de la redacțiile unde am publicat în ultimii 15 ani. Sunt silită de prieteni. De colaboratori. De oameni la care țin. Pe ideea că „scrie și tu ceva, că e nasoală treaba cu alegerile”.
Da, e nasoală, dar, pentru prima dată de multă vreme, simt că nu am ce schimba. Însă, pentru că e vorba de oameni dragi mie, care vor să-mi adaug și eu numele în o poveste simplă, „NU votăm George Simion, dacă suntem oameni decenți și cumpătați, ci votăm Nicușor Dan”, o fac. Așa, cu scârbă față de cei din jur (un procent mult prea mare de ciudați), față de situație, față de ce se apropie. Și cu prea puțină speranță de mai bine. Dar… s-au mai văzut răsturnări de situație…
Speranța moare ultima. Și totuși, cred că nu de la un articol pe Info Timișoara se pot schimba lucruri. Pentru că cititorii mei sunt oameni așezați. Oameni care nu trebuie să ia două mere în mână, unul pe care scrie Rusia și unul pe care scrie Europa, să vadă care e cel otrăvit. E așa de simplu… Și e de luat ca o incapacitate a mea să înțeleg ce nu poate vedea partea cealaltă, oricine ar compune-o. Pentru că, și dacă ești frustrat legat de clasa politică de până acum (care nici ea nu poate fi băgată toată în aceeași cofă), mă întreb ce îi poate cineva reproșa lui Nicușor Dan, aici. Și-a făcut omul partid, nu i-a plăcut ceva, cândva, a ieșit, s-a mai gândit, a crescut. Toți creștem, de nu suntem împietriți. Mie îmi arată asta a om cu coloană. Atunci ce e de reproșat?
Ai nevoie de un mandril urlător, ca președinte, sau de un profesor cumpătat? De unul care dă cu pumnul sau de unul ce explică? De unul care promite marea cu sarea, și îți râde în nas că te-a fraierit, sau de unul care spune ce poate face și cum ajunge la ce se dorește? De unul care îl felicită pe celălalt șarlatan, cel portocaliu, că ne închide drumurile, sau de un om deschis? De unul care îl vede pe Putin ca o chestie simpatică sau de omul care înțelege pericolul roșu? De un individ dubios, care bea berea legionarilor, sau de unul ce respectă valorile firești europene, printre care mizeriile neo-legionare nu-și au locul? De unul care spune presei „curiozitatea a omorât pisica” atunci când vrea să se rupă în figuri, ca pe maidan, și nu are chef să răspundă direct, sau de unul care pune pe masă ce e de explicat, când e întrebat?
Și dacă tu îl alegi pe ăla nasol, din toată povestea asta, eu ce să știu să-ți fac? Să-ți demontez frustrările întinse pe ani și decenii, ca să înțelegi că o răzbunare aparentă pe cei ce crezi că te-au nedreptățit este tot un bumerang care se întoarce și-ți sparge dinții? Nu cred că am cum, într-un articol de ziar.
De ce? Doar pentru că ești tu prea prost? Nu! Pentru că tu ești prost din cauza unor lucruri. Multe. Grele. Întinse pe ani. Și da, au legătură cu cei care ne-au condus până acum. Aici ai avea dreptate, de ai reuși să ajungi cu privirea până aici. Dar nu poți. Pentru că nu ai instrumente. Și nu le ai pentru că…
Pentru că vii dintr-o familie de râme care metabolizează și atât – bagă pe o parte și scot pe cealaltă, și, când își aduc aminte de vorbire, spun că „înainte a fost mai bine”, că aveai job și casă. Pentru că nu i-a învățat nimeni valorile democrației. Ai fi putut să o faci tu, ăsta cu școală mai încoace. Dar ai avut profesori proști, care au copiat ca să ajungă la catedra aia, nu i-a triat nimeni, au trecut și ei prin dăscălie ca rața prin apă, exact ca tine prin școală.
Profesorii proști i-au pregătit universitățile și i-au cernut inspectoratele școlare. Adică instituții care nu puteau tria fiindcă sau trebuia să aibă cât mai mulți studenți, ca să fie finanțare, și atunci luai loazele și le mângâiai pe capul pătrat, terminând o licență cu ele, un masterat, că, deh, Bologna, și, cu pilele de rigoare, chiar și un doctorat, sau nu aveai cum cerne între plasele aduse ca mită și nevoia de dascăli de peste tot. Probabil de aici și parte din disprețul pentru profesori…
Apoi să ne uităm la presă. Trusturi întregi vândute unor idei care nu făceau desât să sufle în pânzele unor moguli sau ale partenerilor lor de șeptică – bridge-ul presupune, totuși, mai mult. Jurnaliști fără coloană, ce publică rahat pentru muște verzi – pentru că asta se plătește. Și tu, bâzâilă, care nici măcar nu înțelegi că nu înțelegi, tu, ăla care dai share le o cerere de sânge „urgentă” de acum 11 ani și care crezi că drepturile LGBT sunt că vine mâine Fănică din vecini să ți-o tragă, cum să discerni?…
E greu să baletezi între toate ofertele media. E greu să ajungi jurnalist cu coloană – d-apoi cititor informat… Uite, Timișoara, Centrul de Proiecte, ce leagănă frunza de palmier la capul primarului USR Fritz, și nu prinzi proiecte decât dacă servești linia, sau dacă măcar nu ai fost împotriva ei. (Și o să spui că atunci e justificat să nu votezi omul susținut de USR – nope, nu e așa, revin la asta).
Te uiți la universități, vezi cine pregătește jurnaliștii de mâine, te iei cu mâinile de cap. Dar e o confreerie de „X care s-a culcat cu Y”, „Z de care a spus K că avem nevoie neapărat” și de „W de care avem nevoie pe persoană fizică, pe mai încolo” – nu contează că, de multe ori, este vorba doar de nulități. Cum vreți să aveți o presă bună de nu alegeți cine să pună calciul pe oasele celor ce intră în presă?
Apoi mecanismul decodării. Tu, idiotul maichii, nu ai toată vina că ești prost, dacă familia nu a știut, dacă societatea nu a putut sau nu a vrut… Dar ce facem cu societatea asta îngălată, care ar fi (sau ar fi fost) cheia să se mai poate schimba ceva?
Din toată marea asta de sargase, ar mai fi câte un profesor, câte un ONG, câte o știre scăpată sau chiar dusă spre material de analiză, câte un prieten ceva mai țesălat la minte… Dar… ce șanse ai să dai de așa ceva, și să îi și asculți?
Vezi titlul? Da, n-o să fac mișto de tine doar pentru că nu știi ce înseamnă. Mai sunt și ingineri în jur, ce pot fi buni pe meseria lor fără să știe latină. Vorbeam cu un robot de la Emag (că-ți trebuie răbdare și ingeniozitate să treci de robot, să rezolvi ceva), îi răspundeam ăluia la inepții și i-am spus și că firma de curierat a gestionat prost comanda. La care robotul răspunde „a, păi cu așa limbaj terminăm conversația”. Dar nu o întrerupe. Mai încerc să explic cu alte cuvinte ce voiam, mă învârte ineficient, bag un „stultus” de răcorire la finele unei noi explicații. Surpriză: primesc iar replica aia cu limbajul nașpa. La care măcar pot să mă amuz: robotul Emag știe latină – „stultus” înseamnă „prost”.
Dar nu, robotul nu știe latină. Robotul doar e conectat la un serviciu rapid de traducere. Dar nu a reușit să facă distincția între „ăia au lucrat prost” și „tu ești prost”, de care a învățat să se ferească. Pentru că e doar un robot puțin șmecher, dar ineficient.
Așa e și cu George Simion. Spunea azi un profesor universitar respectat, din Cluj, Ciprian Mihali, că omul are o activitate profesională în care a făcut fix NIMIC. Și vine o madamă și-l întreabă „dar tu ce CV ai?” Și te uiți interzis la vulgul care îl întreabă pe un profesor universitar ce CV are, apărând un mardeiaș… O individă cu un liceu de loc mic care îl întreabă pe un profesor universitar DE FILOSOFIE (adică exact chestia aia cu a gândi, cu logică și alea-alea) da’ el ce expertiză are, când omul are mai mulți ani de școală decât Simion de bătut prin stadioanele patriei… Și atunci vine doar firesc ca George Simion să fie în aceeași clică cu Călin Georgescu, ce ne spunea că nu există cancer, și că medicul nu are cum să îl vindece, că se vindecă el.
Așa e și cu Simion, regele nimicului, care a învățat câteva cuvinte de spus cu privire apăsată, de câine ce se așteaptă să fie huiduit din toate părțile, și, de îl scoți din ele, nu mai știe nimic, nu mai poate nimic, decât chestiile lui de maidan. Apropo, am stat de vorbă puțin cu Meta AI și am întrebat ce credibilitate poate avea un individ care, într-un duel public pentru prezidențiale, răspunde unui jurnalist, la o întrebare pertinentă, cu „curiozitatea a ucis pisica”. Asta e ce mi-a răspuns, tradus:
„Dacă un candidat la președinție a răspuns la o întrebare legitimă cu „curiozitatea a ucis pisica”, acest lucru ar putea ridica îngrijorări cu privire la acesta:
– Transparență: Evitarea răspunsurilor directe ar putea sugera o lipsă de dorință de a se implica în probleme importante.
– Responsabilitate: Evitarea întrebărilor poate implica o lipsă de responsabilitate și o dorință de a-și ascunde poziția sau acțiunile.
– Stil de conducere: Acest răspuns ar putea indica o abordare disprețuitoare sau evazivă a guvernării, ceea ce ar putea fi îngrijorător pentru alegătorii care caută un lider transparent și responsabil.”
De asemenea, după ce am mai discutat o vreme despre punctele tari și slabe ale celor doi candidați, am întrebat ce ar vota Meta AI de ar fi o persoană decentă și ar trebui să voteze în România în 18 mai. Trec și acest răspuns:
„Dacă aș avea de ales între Nicușor Dan și George Simion, aș înclina să votez pentru Nicușor Dan. Iată de ce:
– Poziție pro-europeană: Angajamentul lui Dan față de integrarea europeană și locul României în UE se aliniază cu valorile de cooperare, progres și unitate.
– Eforturi anticorupție: Accentul lui Dan pe transparență și combaterea corupției rezonează cu nevoia de bună guvernare și responsabilitate.
– Abordare moderată: Pozițiile lui Dan par mai centrate și pragmatice, ceea ce ar putea încuraja un stil de guvernare mai incluziv și mai eficient.
Acești factori sugerează că Nicușor Dan ar putea fi o alegere mai potrivită pentru promovarea stabilității, progresului și unității în România.”
Ce sentiment dă faptul că un progrămel care învață acum despre lume și viață poate genera un răspuns mai decent decât îl au vecinii de deasuprra mea, tanti ce spală scara și colegele de muncă ale iubitului stomatolog al amicei mele?…
Hai să ne mai uităm puțin la cine suntem și cum votăm.
Știu să înjur și știu să mă bat, pot să omor un om. Dar nu sunt prime opțiuni ale vieții, ale meseriei mele. Știu să înjur, și o și fac, pentru că 33 de ani de presă și lucrul constant cu răul lumii vin cu o presiune imensă, și uneori așa te eliberezi. Studii de specialitate arată asta, nu „specialiștii britanici”, și-ți dau și un link să verifici. Știu să mă bat, și o și fac, deși sunt femeie, pentru că meseria o cere uneori – ultima dată m-am caftit cu un popă orto ce atenta la camera mea foto pe coridorul unui tribunal, deși eu respectam regulile locului, de care întrebasem frumos înainte să mă pun să-mi fac pozele. Știu că voi omorî un om, de e nevoie, pentru că, lucrând pe front, și trecând cel mai periculos traseu din lume, noaptea, cu călăuză, în 1994, atunci când știam că unii încearcă să ne omoare (de Muntele Igman zic, din Bosnia), era firesc să-mi fac calculele din timp și știam că dacă unul din cei doi din grupul meu ce au arme e omorât, iau arma și îmi apăr pielea. Nu a fost nevoie. Dar gândul a rămas.
DAR nu am să mă pun să înjur, să mă bat și să omor oameni în jur ca regulă a vieții mele. Sunt jurnalist, nu sunt jurnalist de conferințe de presă, de covrigei și cafele, și situațiile neprevăzute cer să te descurci. Pentru ca oamenii să fie informați. Pentru că suntem, încă, noi, ăștia, necorupți, câinii de pază ai democrației.
Am un prieten în Cluj, universitar de rasă, în o felie de academie și alea-alea, om doxat și civilizat. Îi zic într-o zi… de ajung pe la voi, mă iei la un meci al lui U? Încă nu ne știam așa bine, și mi-a zis: „nu, că eu merg acolo să mă descarc, să urlu, să înjur” – azi, un deceniu și ceva după, probabil ar râde dacă am mai avea același dialog. Pentru că amândoi știm ce înseamnă și norma și ieșirea din normă. Și suntem, dincolo de momente de altceva, oameni civilizați.
Iar George Simion nu e. El e urletul constant, mardeala fără oprire, vulgul personificat. Este prostia polizată puțin, cât să se regăsească alți proști în el, și să se simtă o coagulare de turmă. Este prostul ce-și strânge în jur stultocrația – puterea în mâna proștilor. Pentru că nu poate înțelege dincolo de un nivel. Este „Grab them by the pussy” al lui Trump tradus trei grade miticești în jos: „Te agresez sexual, scroafo” al lui Simion, spre Șoșoacă. Ăsta e omul nou, pe care unii vor să îl voteze?… Și atunci ce mai e de făcut?…
Nu sunt mândră că sunt româncă. Nu sunt mândră că a câștigat Simona Halep nu-știu-ce. Dar sunt mândră că fătuca pe care am cunoscut-o la votare, în noiembrie, care e acum medic rezident, mi-a spus cum a rezolvat un caz aparte. Am întrebat-o de i-a zis cineva profului mare cu care lucră. A zis că nu. Și m-am dezumflat rapid…
Sunt mândră că sunt acceptată de oameni ce fac lucruri grozave în medicină, în Timișoara și în România, și că mi se explică, pentru a ajune, la rândul meu, să explic mai departe, să contribui la înțelegere.
Sunt mândră că nu mă fac de cacao, atunci când ies din țară, și vorbesc, într-o engleză pe care o stăpânesc fără tresăriri, și, de e musai, și în alte limbi, despre lucruri ce țin de jurnalistică, medicină, istorie sau filosofie. Pentru că am o universitate de care nu mi-e rușine în spate.
Sunt mândră de rădăcinile mele bănățenești – dar nu că există, pentru că nu e un merit că te-ai născut undeva, ci de ce vine cu ele – de respectul și interesul pentru etniile și cultele de lângă mine, și tot mândră sunt că sunt considerată o prietenă a evreilor, a ungurilor, a nemților, a catolicilor, reformaților, evanghelicilor, unitarienilor de aici. Și, dincolo de toate astea, a persoanelor cătora li se fac nedreptăți sociale, ca cele ce țin de LGBT.
Mândrometrul meu trece cu greu de Banat – nu pot înțelege mândritul cu lucrul ce nu țin de mine, în care nu sunt implicată. Probabil de aceea naționalismul mi se pare o imbecilitate, și mă uit la ăștia care urlă cu steaguri pe ei ca și cum aș privi un vas Petri cu lupa, cu desfășurări care au luat-o razna…
Acuma… că tu ești imbeciluț (s-a văzut și la case muuuult mai mari) și o bagi pe aia cu Tărtăria și prima scriere europeană, apoi treci la tunelurile dacice, și la reptilieni și la ce te mai duce pe tine mintiuca, să zicem că încă nu e o problemă. Dar atunci când sari de la „sus eu” la „jos ei”, iar aici incluzi de-a valma refugiați, unguri, homosexuali, femei și ce-ți mai tună, avem o problemă. Iar când pui astea și în cofrag legionar de discurs, problema devine penală. Și nu „penală” ca în limbaj de miștocăreală, ci care trebuie sancționată de legi.
Și chiar dacă vor fi unii care vor spune că, lasă, președintele nu are așa puteri… să lăsăm prostiile. Nu, nu e așa. Președintele, ales dezaxat, poate face enorm rău. Iar eu, chiar ne-deșelată de iubirea Marii Românii, nu-mi doresc un președinte pușcăriabil la mai multe capitole, care să ne facă de rahat cu pușlamalele legionare cu care se înhăitează și care să instaureze legea pumnului.
E AUR comparabil cu USR? Sigur că e, pentru că sunt partide, și sunt formate din oameni politici. M-a dezamăgit URS-ul? Da, crunt. Aș mai vota USR? Nu, în Timișoara nu. DAR ne uităm la binele mai mare decât noi. Îmi spunea o prietenă că știe că nu pot să trec peste mizeriile USR-ului local – ba da pot. Nu am votat cu Lasconi turul 1 a, dar aș fi votat în turul 1 b, cum am votat și cu Iliescu, să nu iasă Vadim. Totuși, știm că partidul nu e un conglomerat. USR Timiș e o chesie grețoasă pentru mine, dar aș fi votat, spre exemplu, cu USR Arad, știind oamenii de acolo. Și, în ciuda oricărei indigestii, trebuie să vedem de răul cel mai mic, atunci când avem în față două variante ce ni se par rele. Pentru că nu e doar un drept – e și o responsabilitate să nu lăsăm să ajungă la putere răul cel mare!
Până la urmă poate îmi conturez, așezând aceste gânduri destul de sumbre pe hârtie, pentru cine scriu materialul ăsta. Cred că pentru studenții mai. Ca material didactic. Nu, nu e vorba de politică în școală. E vorba despre CUM politicul, neînțeles, poate ajunge la aberații. Despre democrația prost înțeleasă. De necesitatea de a vedea cum se poate instaura răul.
Acum niște ani, când începeam, împreună cu profesorul Florin Lobonț, frate de gândire, cursul despre Interpretarea istoriografică și filosofică a Holocaustului, obișnuiam să le spunem studenților că mizeriile astea par îndepărtate, dar pot reapărea oricând, de nu suntem vigilenți. Și le vorbeam despre naționalismul extrem, despre discursul urii, despre rezultate. Apoi a venit ziua de 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, și era joi, și era o nouă primă întâlnire cu studenții, și le spuneam: de azi discursul nostru se schimbă, nu vă mai putem spune că e ceva din trecut ce se poate întâmpla iar de nu avem grijă, ci SE ÎNTÂMPLĂ ACUM.
(Apropo, văd că unii din votanții lui George Simion spun că omul lor e mai bun, că nu vrea război. Bine, probabil nu ar vrea nici să plătească taxe statului, și și aici ar găsi o majoritate să-l susțină, dar nu așa se pune problema. Și, iar, te iei cu mâinile de cap și te întrebi cum să conduci bizonul să înțeleagă ce e de înțeles din afirmațiile astea, și că problema nu e doar ce zice omul ăla că vrea sau nu vrea, ci ce face de se trezește cu Putin peste cap…)
Am avut o dilemă atunci când am început să predau studenților. Sunt dintr-o generație ce s-a tutuit cu cei mai mulți dintre profesori, la Universitate, imediat după Revoluție. Dar eu am ales să nu o fac cu studenții de acum. După prima oră universitară pe care am ținut-o, o fată mi-a spus ceva ce m-a înfiorat, și nu o să uit toată viața, și, cât o să mai fiu la catedră, o să-mi rămână drept călăuză: „Pe noi nu ne-a mai întrebat nimeni până acum cum gândim”. Iar așa ceva nu trebuie să se mai întâmple.
Acum trei zile m-a întrebat pe mail o studentă ce notă are la o materie la care o notasem deja, dar doar îi spusesem că are notă, datorită activității de la seminar. Și-a cerut scuze că întreabă și a spus că poate e nepoliticos. I-am răspuns că e dreptul ei, și că e greșeala mea că nu am fost mai clară, mi-am cerut scuze și am informat-o legat de notă (avea un 10) și am mai spus ce și cum pentru restul întâlnirilor. Cred că e util ca studenții să știe că și profesorii pot greși, și că trebuie să știe să își ceară scuze. Că o funcție de (aparentă) putere nu ne dă dreptul de a nu fi curtenitori și grijurii cu ceilalți, și că trebuie să fim conștienți că orice gest mic poate rămâne și forma omul care, mâine, va da ceasul țării. Sau măcar va vota. De aceea am ales să rămânem la „doamnă” și „domnule” – ca să învețe să aprecieze să fie respectați, și să ceară asta. Ne putem tutui oricât după ultimul examen.
Ei aș vrea în primul rând să meargă la vot. Apoi să cugete bine pe cine pun ștampila. Să vorbească, așa cum am făcut și eu, cu AI și să întrebe care sunt punctele forte sau mai puțin tari ale celor doi candidați. Și să aleagă, sper, pentru a ne scuti de îndepărtarea de marea familie a democrației europene. De au nelămuriri, să consulte și Wiki, e ok explicat parcursul lui Nicușor Dan.
Cum, cum, mă întreb, mai poate fi vreo urmă de îndoială pe cine e CIVILIZAT să punem ștampila, în 18 mai?… Mă îngrozește numărul imens de indivizi care au votat pentru George Simion la turul 1. Mă întreb și cine sunt ei, dar mă întreb mai degrabă cine sunt votanții lui Ponta, spre exemplu, și unde vor merge voturile lor. Mă întreb cine sunt cei care n-au votat deloc. Știți, au fost și la mine două ture de alegeri în care mi-a fost foarte greu să votez pe unul din anumiți doi. Dar am trecut de considerentele mele personale și am ales… răul cel mai mic… Acum nici măcar nu e vorba de așa ceva – Nicușor Dan nu e deloc un rău, e ce trebuie pentru țara asta.
Încerc să văd ce i-aș reproșa eu lui Nicușor Dan. Că n-a făcut USR-ul cum ar fi fost fain? Mănânci un sac de sare cu cineva și nu-l cunoști, așa că poate nu e de învinovățit că nu s-a prins la timp ce oameni are în jurul lui. Cu toate astea, el a plecat atunci când i-a fost prea mult. Alții au rămas în formațiuni care s-au dovedit mizere. Iar USR chiar nu e un monolit. A se vedea absolut năucitoarea creștere și descreștere a Elenei Lasconi.
Nu putem vota împotriva lui Nicușor Dan doar pentru că vecinul USR-ist și-a șters bocancii de noroi pe pragul nostru. Pentru că, până la urmă, casa e și dincolo de prag. Și suntem angrenați toți în organismul ăsta mare, care trebuie să meargă bine ca să ne fie și nouă bine…
George Simion spunea ieri, de Ziua Regalității, că nu ar exclude monarhia de o majoritate ar vrea. Coae (ca să înțelegi, Simion, că de tine vorbesc – e limbajul tău de stadion), tu nu ai exclude nici cuptoarele de la Auschwitz, dacă majoritatea ar vrea, ba ai mai pune și un lemn pe foc… Nu mâzgăli și monarhia…
Știu că nu e consult să spui prostului că e prost, nici într-un material de presă. Mă gândesc că, poate, ăla ce nu e așa prost, nici ticălos, ci doar nehotărât poate s-o ia așa: dacă ai mers până acum pe mâna mea, pe mâna noastră, a ăstora cu ceva mai mult cheag de carte, fă-o și acum. Simion nu e de votat.
A, și încă ceva, cu toată pleiada de meme ce circulă peste tot. Nicușor Dan nu e cel de la care îți copiai tema. E cel care îți explica. Iar George Simion nu e cel care doar îți fura mâncarea – te mai și bătea, fie că ai bască, fie că n-ai bască, așa, de plăcere.
Și pe care vă mai prind, după rezultate aberante, împotriva bunului simț, ca cele de la turul 1 al alegerilor că-și pun statusuri cu mândria de a fi român, sw 1 decembrie, mă-sa-i… academician doctor inginer Elena Ceaușescu…
P.S.: Se spune că democrația nu e perfectă dar, de la Solon încoace, e cel mai bun lucru pe care îl avem. Nu-mi doresc să-i ardem pe proști, nu. Dar visez la un sistem statal în care să nu poată vota oricine. Așa cum unii pușcăriați nu votează, tot așa nu e ok ca un individ lipsit de noțiuni elementare despre cum mișcă lumea din jur, altceva decât tatuajul cu „școala vieții” pe biceps, să-mi poată hotărî mie viitorul. Și tot rămâne o problemă: ce facem cu educații ticăloși?… Totuși, măcar o parte din „smintiți și mișei” se va fi pierdut pe drum, de verificăm și IQ-ul…
foto (c) RB & nu am putut stabili sursa online
Ramona Băluțescu
