Deși conceptul de „Oraș de 15 minute” a fost pus pe hârtie și popularizat abia prin 2016, ideea este mult mai veche.
Atât de veche încât mulți dintre noi am trăit-o fără să știm că poartă un nume atât de sofisticat.
În 1972 m-am mutat la bloc.
Până atunci locuisem într-un cartier de case în care aveam în apropiere o alimentară, un magazin de pâine, unul de carne, o tutungerie și un aprozar. Pentru cumpărăturile de bază era suficient. Dar dacă voiai să mergi la piață, trebuia să pornești la drum serios: peste o oră de mers pe jos.
La fel se întâmpla dacă aveai nevoie de haine, pantofi, un ciocan, niște cuie sau orice alt produs care depășea strictul necesar alimentar. Orașul era împărțit în zone, iar multe servicii și magazine erau concentrate în centru.
În noul cartier de blocuri însă, totul era diferit.
La cel mult cinci minute de mers pe jos găseai aproape tot ce îți trebuia pentru viața de zi cu zi: librărie, magazin de pâine, alimentară, măcelărie, aprozar, magazin de electrice și produse chimice, mercerie, magazinul Gospodina. Exista chiar și o combinație între restaurant, autoservire și bar.
La șase-șapte minute distanță aveam Poșta, florăria și o berărie. La opt minute se afla magazinul de semipreparate Gospodina și, începând din 1975-1976, o spălătorie automată.
Spre sfârșitul anilor ’70, la aproximativ cincisprezece minute de mers pe jos puteai ajunge la cofetărie, parc, cinematograf și piață.
Privind în urmă, era exact ceea ce astăzi specialiștii numesc un „Oraș de 15 minute”: un loc în care majoritatea nevoilor cotidiene puteau fi satisfăcute fără mașină și fără deplasări lungi.
Un exemplu foarte bun există și astăzi: cartierul în care locuiesc.
Mă uit pe fereastră și văd în față un parc mare. În stânga este un supermarket. În dreapta, încă unul.
Dacă aș putea vedea prin pereții blocului, în spate aș descoperi o piață, câteva zeci de magazine în care se vinde aproape orice, de la alimente până la ace de cusut, trei-patru farmacii, sucursale bancare, magazine de haine și pantofi, două unități cu mâncare gata preparată și diverse servicii.
Mai multe școli și grădinițe, încă două parcuri, toate la o distanță care poate fi parcursă pe jos în mai puțin de un sfert de oră.
Legătura cu restul orașului este asigurată de două linii de troleibuz, o linie de autobuz electric și câteva linii de tramvai. Spitalul se află la mai puțin de zece minute.
Cu alte cuvinte, dacă cineva ar vrea să proiecteze astăzi un cartier-model după principiile „Orașului de 15 minute”, probabil că ar desena ceva foarte asemănător.
Problema este că nu toate cartierele sunt construite astfel.
Mai ales în unele dintre cartierele noi și scumpe, dezvoltate după Revoluție, pare că singura idee urbanistică a fost să se înghesuie cât mai multe vile pe cât mai puțin teren. Serviciile, magazinele, spațiile publice și infrastructura au rămas pe planul doi.
În cartierul vecin celui în care locuiesc, un cartier al noilor îmbogățiți ai tranziției, poți merge aproape o oră fără să găsești un loc de unde să cumperi un pahar cu apă sau o pâine.
În schimb, și-au făcut biserică.
Probabil ca să aibă unde să se roage să nu-i calce DNA-ul.
Dincolo de glumă, asta este diferența dintre urbanism și speculă imobiliară. Urbanismul construiește comunități în care oamenii pot trăi. Specula imobiliară construiește doar metri pătrați de vândut.
Iar un oraș bun nu este cel în care poți ajunge rapid cu mașina oriunde, ci cel în care nu ești obligat să pleci de acasă pentru fiecare lucru de care ai nevoie.
***
Orașele de 15 minute schimbă Europa.
Conceptul a devenit tot mai discutat în ultimii ani, pe fondul creșterii traficului, poluării și timpului pierdut în deplasări. Pentru locuitori, inclusiv românii din diaspora care trăiesc în marile orașe europene, modelul promite un stil de viață mai eficient și mai puțin dependent de mașină, scrie Hosteltur.com.
Ce înseamnă, de fapt, un „oraș de 15 minute”
Ideea a fost propusă în 2016 de urbanistul Carlos Moreno și pornește de la un principiu simplu: viața de zi cu zi trebuie să fie la distanță scurtă de casă.
Asta înseamnă că locuitorii ar trebui să aibă aproape locuința, locul de muncă, școala, magazinele, parcurile și serviciile medicale, fără a fi nevoiți să traverseze orașul.
Valeriu Nicolae a răbufnit la Nicușor Dan: „Nu știu dacă poate fi «reparat»”
„Inabilitatea domnului Dan de a pricepe emoțiile și predispoziția domniei sale de a le analiza într-un mod fie inept fie arogant e tare îngrijorătoare”, scrie sâmbătă activistul și scriitoriul Valeriu Nicolae, criticând dur modul în care președintele tratează criza politică pe care România o traversează. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Valeriu Nicolae scrie …
Blandiana, cenzurată de Hotnews după ce a spus de Nicușor: ”N-am nicio îndoială că e bolnav, că e anormal”
Prezentă la protestele de ieri din Piața Victoriei, poeta academician Ana Blandiana a fost intervievată la fața locului de jurnaliștii Hotnews. Și ce să vezi? După ce au publicat interviul în forma corectă, (există și înregistrare…
INTERVIU de mare emoție al lui Gabriel Liiceanu: „Iubesc România din răsputeri”.
În plină criză politică, filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu face, într-un amplu interviu în HotNews, o declarație de dragoste la adresa României, dar și a românilor din Diaspora și din țară: „Iubesc România din răsputeri. Ca toți cei care au plecat și și-au luat lumea în cap. N-au mai crezut că e ceva cu putință. …
Nicușor Dan se spală pe mâini de formarea Guvernului.
Președintele Nicușor Dan, aflat la recepționarea „Contraamiral August Roman”, a declinat orice responsabilitate a instalării guvernului Veștea. Prezentărea listei de miniștri și a programului de guvernare revin în totalitate premierului desemnat, Adrian Veștea. Termenul pentru formarea noului Executiv se apropie de final, vreo trei zile, dar Președintele nu pare panicat.
Diploma nu mai este o promisiune
Cum inteligența artificială a început să erodeze legătura dintre educație și stabilitate profesională Una dintre cele mai puternice promisiuni ale lumii moderne începe să se fisureze: dacă înveți suficient, vei fi în siguranță. Generații întregi au crescut cu această idee. Diploma era mai mult decât o hârtie. Era un contract nescris cu viitorul.
Ce facem astăzi, 21 iunie 2026, în Timișoara?
