Undeva, într-un depozit din Nevada, o carte cumpărată de pe un site de anticariat își pierde cotorul sub o lamă industrială, este trecută printr-un scaner de mare viteză și apoi aruncată la maculatură. Titlul articolului care povestea asta era construit să provoace indignare: „Cărțile sunt distruse pentru a antrena inteligența artificială.”
Sună dramatic. Aproape barbar.
Numai că adevărul este puțin diferit.
Da, este adevărat că acel exemplar fizic al cărții este distrus. O singură copie, din milioane de copii tipărite de-a lungul timpului. Dar, în același moment, prin digitalizare apare ceva ce tiparul nu a putut oferi niciodată: posibilitatea unui număr practic infinit de exemplare identice.
Paradoxal, cartea nu dispare. Se multiplică.
Un fișier digital poate fi copiat fără să se degradeze. Nu există „ultimul exemplar”, nu există pagini îngălbenite, coperți rupte sau cotoare desprinse. Nu îl atacă umezeala, mucegaiul, focul ori timpul.
Dacă un milion de oameni descarcă aceeași carte, fiecare primește o copie completă, iar originalul rămâne neatins. Dacă un miliard de oameni o stochează, tot există încă un miliard de copii. Este una dintre puținele resurse din lume care nu se împuținează atunci când este împărțită.
Mai mult decât atât, cartea devine, pentru prima dată în istorie, cu adevărat accesibilă. Nu mai trebuie să locuiești lângă o bibliotecă mare, nu mai depinzi de un tiraj epuizat sau de un anticariat norocos. O poți avea în telefon, pe tabletă, pe un e-book reader, pe laptop sau pe orice alt dispozitiv. O poți lua cu tine în buzunar, alături de alte câteva mii de volume.
Iar lectura însăși devine mai prietenoasă. Pentru cine vede mai greu, literele pot fi mărite. Pentru cine citește noaptea, textul poate deveni luminos pe fond negru. Pentru cine are dificultăți de vedere, cartea poate fi chiar citită cu voce tare. Sunt lucruri pe care hârtia nu le poate face.
Desigur, există și o dimensiune sentimentală. Mirosul hârtiei, coperta uzată, însemnările făcute cu creionul pe marginea paginii, cartea moștenită de la bunici – toate acestea au o valoare reală.
Si eu am în bibliotecă vreo 2000 de volume „pe hârtie”, și aș fi avut poate de două ori pe atâta dacă nu aș fi avut prostul obicei de a împrumuta altora din cărțile mele.
Nimeni nu contestă frumusețea obiectului numit carte. Dar aici se face o confuzie între obiect și conținut. Nu cunoașterea este distrusă, ci suportul pe care era imprimată.
De fapt, omenirea a făcut această trecere de multe ori. Am trecut de la tăblițele de lut la papirus, de la papirus la pergament, de la pergament la tipar, iar tiparul a fost privit, la rândul lui, ca o amenințare pentru copierea manuscriselor.
De fiecare dată au existat oameni convinși că noua tehnologie va distruge cultura. Și, de fiecare dată, cultura s-a răspândit mai mult decât înainte.
Așa se întâmplă și acum. Nu asistăm la moartea cărții, ci la schimbarea formei ei de existență.
Să vă povestesc o mică întâmplare:
Cândva, pe la începutul anilor ’80, am văzut în talciok un teanc de volume scrise de Rodica Ojog Brașoveanu.
Omul le vindea cu 100 de lei exemplarul.
Bineînțeles că nu îmi puteam permite așa ceva, prețul întregii colecții depășea salariul meu lunar.
Mi-am spus în acel moment „oare voi fi vreodată atât de bogat încât să-mi permit să cumpăr o astfel de colecție?”
Ei bine, nu m-am îmbogățit, dar acum am în colecția mea de cărți electronice tot ce a publicat vreodată această scriitoare.
Mai mult, mai am încă vreo 10000 de cărți în format electronic și, pentru că sunt mereu în căutarea a ceva de citit, îmi îmbogățesc colecția cu 2-3 cărți în fiecare săptămână.
Nu pentru că nu ar apare zilnic câteva zeci de cărți în limba română, digitalizate, ci pentru că le mai selectez și eu și nu descarc decât ceea ce cred că îmi place.
Mai mult, am digitalizat chiar eu câteva zeci de cărți pe care le-am pus la dispoziția celor care vor să citească.
Scandalul din jurul acestor cărți distruse spune, poate, mai multe despre noi decât despre tehnologie.
Este reacția firească a vechiului care își apără teritoriul. Tiparul, bibliotecile, editorii, chiar și modul în care am fost obișnuiți să citim, se simt amenințați de o formă nouă de distribuire a cunoașterii.
În fond, nu este prima și nici ultima bătălie de acest fel. Este aceeași confruntare pe care omenirea o poartă de secole: vechiul, chiar și atunci când a devenit ineficient, încearcă să oprească noul.
Nu pentru că noul ar fi neapărat perfect, ci pentru că orice schimbare sperie. Iar istoria ne arată că, mai devreme sau mai târziu, nu câștigă forma cea mai familiară, ci forma care face cunoașterea mai accesibilă pentru cât mai mulți oameni.
*
Industria cărnii de porc din România este în alertă. Se spune că producem sub 10% din necesarul intern, iar restul îl importăm.
În fiecare an discutăm despre pesta porcină africană, despre ferme închise, despre importuri din Spania, Germania sau Danemarca și despre miliarde de euro care pleacă din țară pentru a cumpăra ceea ce, cândva, produceam aici.
Dar poate că problema nu este doar că avem prea puțini porci. Poate că problema este că ne uităm spre trecut într-un moment în care lumea începe să privească spre viitor.
Dacă România ar fi avut puțină inteligență strategică, criza aceasta alimentară putea deveni o oportunitate uriașă.
În loc să încercăm la nesfârșit să reparăm un model agricol tot mai vulnerabil la boli, secetă și costuri uriașe, puteam investi într-o tehnologie care abia acum începe să schimbe industria alimentară: carnea cultivată din celule.
Ce este, de fapt, carnea cultivată?
În România i s-a spus repede „carne clonată”, deși denumirea este imprecisă. Nu este vorba despre clonarea unui animal întreg.
Procesul este mult mai simplu și, paradoxal, mult mai puțin spectaculos.
Se prelevează câteva celule stem din mușchiul unui porc, al unei vaci sau al unei găini. Animalul nu trebuie sacrificat.
Aceste celule sunt apoi introduse într-un bioreactor, unde primesc apă, nutrienți, aminoacizi, vitamine și oxigen. Exact cum cresc într-un organism viu, ele se multiplică și formează țesut muscular.
Rezultatul este carne adevărată, alcătuită din aceleași celule musculare ca o bucată de cotlet sau de piept de pui.
Nu este un produs vegetal și nici o imitație din soia.
La nivel biologic este țesut animal.
Este, dacă vreți, o fabrică de carne în locul unei ferme de animale.
Avantajele pe care aproape nimeni nu le discută
Prima reacție este aproape întotdeauna una emoțională: „Eu nu mănânc carne făcută în laborator.”
Interesant este că foarte multe dintre alimentele pe care le consumăm astăzi sunt produse prin procese industriale și biotehnologice, iar nimeni nu se mai sperie de ele.
Carnea cultivată are câteva avantaje greu de ignorat.
În primul rând, sănătatea.
Într-un bioreactor nu există salmonella, trichineloza sau pesta porcină africană. Nu există antibiotice administrate preventiv și nici hormoni de creștere.
Mediul este controlat aproape steril.
Mai mult, compoziția cărnii poate fi modificată. Poți reduce grăsimile saturate și crește proporția de acizi grași Omega-3.
Practic, poți obține o carne mai apropiată de recomandările nutriționiștilor.
În al doilea rând, randamentul.
Pentru un kilogram de carne de porc este nevoie de luni întregi de hrană, apă, energie și spațiu.
În cultura celulară, aceeași cantitate de proteină poate fi produsă folosind mult mai puțin teren agricol și mult mai puțină apă. Nu mai ai milioane de hectare cultivate doar pentru hrana animalelor.
Într-o lume afectată de schimbările climatice, acesta nu este un detaliu, ci o revoluție.
În al treilea rând, mediul.
Creșterea animalelor este responsabilă pentru o parte importantă din emisiile de gaze cu efect de seră și pentru un consum enorm de resurse.
Carnea cultivată promite reducerea acestor presiuni. Cât de mare este reducerea depinde de tehnologia folosită și de energia consumată, dar direcția este clară: mai puține animale crescute industrial.
Și poate cel mai delicat avantaj: moralitatea
De secole discutăm despre sacrificarea animalelor ca despre ceva inevitabil.
Carnea cultivată schimbă această ecuație.
Un singur animal poate furniza celulele din care se produc cantități foarte mari de carne, fără sacrificări repetate. Pentru mulți oameni aceasta rezolvă una dintre cele mai vechi dileme etice: cum să consumi carne fără a ucide milioane de animale.
Nu înseamnă că toată lumea va accepta argumentul moral. Dar pentru prima dată există o alternativă reală.
Pe de altă parte astăzi carnea cultivată în laborator încă nu este ieftină.
Nu putem vorbi despre o industrie care de mâine să livreze așa ceva în supermarketuri.
Dar tehnologia evoluează în progresie geometrică, ceea ce nu este posibil astăzi datorită prețurilor, peste 5 ani va umple rafturile magazinelor.
România are universități de medicină, institute de biologie, cercetători foarte buni în inginerie tisulară și costuri de cercetare mai mici decât multe state occidentale.
Imaginați-vă că, în urmă cu cinci sau șase ani, statul ar fi creat un program național pentru biotehnologia alimentară.
Nu pentru încă o fabrică de mezeluri ci pentru laboratoare, bioreactoare, startup-uri și fabrici pilot.
În loc să exportăm porumb pentru hrana porcilor din alte țări, am fi exportat tehnologie și produse alimentare cu valoare adăugată uriașă.
Când Singapore a autorizat prima carne cultivată, mulți au râs. Astăzi investesc miliarde. Statele Unite au aprobat anumite produse de carne cultivată. Israelul investește masiv. Olanda finanțează cercetarea încă din anii 2000.
Noi discutăm dacă mai găsim porci.
Încă nu este prea târziu. Piața este la început. Cine construiește infrastructura și competențele acum poate deveni unul dintre jucătorii importanți ai următorilor 20-30 de ani.
De ce este interzisă în România?
În 2024, Parlamentul României a adoptat o lege care interzice producerea și comercializarea cărnii cultivate pe teritoriul României înainte ca aceasta să fie autorizată la nivelul Uniunii Europene. Legea a fost prezentată drept o măsură de protejare a sănătății și a agriculturii tradiționale.
Susținătorii interdicției au invocat lipsa studiilor pe termen lung și protejarea fermierilor.
Criticii au spus că România și-a închis singură ușa unei industrii înainte ca aceasta să existe.
Problema nu este doar legea. Este mentalitatea.
România are un talent extraordinar de a transforma orice schimbare tehnologică într-un război cultural.
În loc să investim în cercetare, investim în panică.
În loc să ne întrebăm cum putem produce mai ieftin și mai sănătos, ne întrebăm dacă „este natural”.
Dar aceeași agricultură „naturală” despre care vorbim atât de frumos supraviețuiește în mare măsură datorită subvențiilor.
Să fim sinceri: există foarte mulți agricultori și crescători care muncesc enorm și merită fiecare leu primit. Dar există și un sistem întreg construit în jurul subvenției ca model de afacere. Important nu este cât produci, ci câtă suprafață declari, câte animale figurează în registre și câți bani europeni intră în cont.
Se dă o subvenție pentru cumpărarea purceilor, alta pentru creșterea acestora, după care uneori animalele se îmbolnăvesc și sunt ucise, așa că se mai dă o despăgubire, iar în final cumpărăm carne de porc din Nicaragua, care e oricum mai ieftină decât cea produsă local.
Același sistem funcționează în toată agricultura, a ajuns rentabil să cumperi roșii importate, deci ieftine, din piețele de gross, să le vinzi, după care primești subvențiile, iar în final, de multe ori doar făcând niște facturi și fără să cultivi vreo roșie să ieși mai bine decât cel care chiar cultivă câte ceva.
Într-un asemenea sistem, orice tehnologie care produce aceeași cantitate de carne fără milioane de animale devine un pericol economic.
Nu pentru consumator.
Pentru cei care trăiesc foarte bine din modelul actual.
***
Meta vrea să pună superinteligența în mâinile a miliarde de oameni.
Zuckerberg abordează și riscurile legate de utilizarea greșită a inteligenței artificiale, în special în domeniile securității cibernetice și al amenințărilor biologice.
Milioane de cărți vechi dispar în burțile inteligenței artificiale
Undeva, într-un depozit din Nevada, o carte cumpărată de pe un site de anticariat își pierde cotorul sub o lamă industrială, e trecută printr-un scaner de mare viteză și apoi aruncată la maculatură. Nimeni n-a citit-o. Nimeni n-o va citi vreodată. Existența ei s-a încheiat exact în momentul în care a devenit util pentru altceva: hrană pentru un model de limbaj.
Fondurile de pensii din Germania se află în prag de catastrofă.
Volodimir Zelenski: Alegerile ar fi „un tsunami” care ar „diviza” Ucraina
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, crede că organizarea pe timp de război a unor alegeri ar reprezenta un pericol mare din mai multe perspective. Declarațiile lui Zelenski vin după ce fostul său ministru al Apărării, care are un capital de imagine bun în Ucraina, a cerut organizarea de alegeri.
„Cred că, într-un război ca acesta, alegerile în sine reprezintă un risc enorm”, a afirmat Volodimir Zelenski, relatează news.ro. Zelenski crede că alegerile ar fi un „tsunami”. Totodată, șeful statului ucrainean e de părere că un astfel de scrutin ar destabiliza țara.
Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan
Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile publicului cu privire la viitorul curs și traiectoria politică a Ucrainei, a scris Valeri Zalujni, fost comandant-șef al Forțelor Armate Ucrainene și ambasador al Ucrainei în Regatul Unit, într-un articol pentru NV.
Industria cărnii de porc din România este în alertă.
Producția românească a cărnii de porc traversează o perioadă dificilă, iar România nu mai acoperă nici 10% din necesarul intern, susține fermierul Dimitrie Muscă. Acesta afirmă că problemele industriei sunt legate atât de efectele pestei porcine africane, cât și de concurența cărnii importate la prețuri reduse, potrivit Agro TV.
Cristian Tudor Popescu intră în „Războiul merdenelelor”: „Nu s-a făcut niciodată o statistică a inșilor iremediabil imbecili”
După ce Edmond Niculușcă, activist și imaginea restaurantului Mița Biciclista, a ironizat clienții Patiseriei Amzei, în mediul online, și nu numai, s-a pornit un adevărat război al… merdenelelor.
Mai mult, politicieni, cântăreți, actori, au postat mesaje de susținere pentru ”Nea Mihai”, patronul patiseriei ironizate.
Paradoxul prosperităţii: Cei mai bogaţi români sunt şi cei mai îngrijoraţi.
Din ce este făcută margarina, mâncarea copilăriei din anii comunismului, supranumită „untul săracilor”.
Din ce este făcută margarina. „Războiul” dintre margarină și unt (sau merdenele versus croissante) reprezintă cel mai recent scandal viral din Capitală, care a transformat o dispută gastronomică într-o dezbatere amplă despre elitism, snobism și preferințele culinare ale diverselor clase sociale. Și totuși, din ce este făcută margarina, de fapt, mâncarea copilăriei din anii comunismului? Mulți am crescut cu acest produs, înlocuitor de unt, dar puțini cunosc ingredientele.
Misterul morții lui Federico García Lorca.
La 90 de ani de la asasinarea lui Federico García Lorca, nimeni nu știe cu certitudine unde se află rămășițele poetului și dramaturgului spaniol. Lorca, cunoscut pentru opere precum „Nunta însângerată”, „Casa Bernardei Alba” și „Romancero Gitano”, ar fi fost împușcat în august 1936
Ce facem astăzi, 24 august 2026, în Timișoara?
