Anton Kovacs June 26, 2021

Bântui pur și simplu pe străzi, fără nici un alt scop decât cel de a mă impregna de spiritul locului.

Văzusem pe hartă că dacă mă îndrept spre vest, voi ajunge la “Hudson River”, râul care desparte New York de New Jersey. Nu mai e prea mult până acolo.

Mă aflu într-un cartier care se numește Chelsea. Auzisem de undeva acest nume, dar credeam că se află în Londra. Sau poate o fi și la Londra unul, trebuie să mă interesez.

În colțul lângă care mă aflu este o terasă unde niște copii beau ceva citro.

Terasa aparține de un restaurant care se numește Pounds & Ounces. Din exterior pare un restaurant ieftin.

poza1

Intru.

Imi dau imediat seama că m-am înșelat, nu e chiar echivalentul restaurantelor “Gospodina”poza2 de la noi.

Interiorul pare destul de sofisticat, fotolii de club din piele, lambriuri din lemn lustruit pe pereți, oglinzi, iar cei din interior nu par chiar niște constructori din zonă veniți să ia masa de prânz. La barul rotund acoperit cu marmură din centrul sălii sunt niște tipe pe care sunt sigur că le-am văzut cândva la televizor. Din tavan atârnă tot felul de aranjamente florale.

Mă uit pe menu, nu prea înțeleg mare lucru, dar văd ceva care se numește “Quinoa Chicken”.  Mă gândesc că dacă e chicken nu voi avea surprize prea mari.

Mi se aduce o farfurie pe care e o bucată de carne, ceva roșu despre care nu știu nici acum ce era, părea lubeniță (pepene roșu pentru ce de dincolo de Carpați) tăiată ca niște tăieței. Pe farfurie e “pictat” ceva cu (probabil) ciocolată. Pâine nu se mănâncă acolo.

Ca tot românul când e la restaurant, fotografiez mâncarea din farfurie cu telefonul. Aici internetul e scump, dar când voi ajunge acasă am să pun poza pe Facebook, să vadă toată lumea ce bine îmi merge.

Termin de mâncat carnea, las tăiețeii rosii în farfurie, plătesc și plec mai departe căscând ochii în jur.

Oamenii de pe stradă sunt la fel ca la noi, unii frumoși, alții urâți, grași, slabi, mai bine sau mai rău îmbrăcați, probabil săraci sau bogați. În fața unei case văd doi bărbați care joacă table, la ieșirea din altă casă un negru se chinuie să treacă peste vreo 5 câini care sunt culcați, înghesuiți unul în celălalt, în fața ușii.

Nu am văzut nici un polițist. Poate or fi și sunt în civil, dar polițiști în uniformă nu prea există, sau dacă există, sunt tare rari.

ny_columbus_avenue_people_watching_18_872

W18th Street, strada pe care mă aflu, este destul de îngustă, cam ca o stradă dintr-un cartier de blocuri de lapoza3 noi. La intersecția cu 8th Avenue e un magazin de haine și o filială a Valley National Bank, în rest clădiri cu locuințe.

Undeva la mijlocul străzii este un liceu, iar vis-à-vis ceva scoală de textile.

Spre deosebire de străzile noastre aceasta are trotuare largi de cel puțin 2 metri și la marginea trotuarului sunt copaci. Mașinile merg încet pe porțiunea îngustă care le-a mai rămas. 

Nu prea există în NY trotuare înguste, cei de acolo au trecut de mult de “epoca automobilului” și au înțeles că orașele sunt pentru oameni, nu pentru mașini. La fel cum au înțeles importanța plantelor, cu toate că Manhattanul este locul acela împânzit de zgârie Nori pe care-l vedem la televizor, și-au plantat oamenii ăia verdeață peste tot, și între clădiri, și pe clădiri.

Și culmea, cu toate că suntem în Manhattan, pe trotuare nu sunt parcate autoturisme al căror numere încep cu MH.

Ajung la concluzia că în ciuda faptului că oamenii sunt identici cu cei de la noi și străzile au aceeași lățime, ceva este totuși diferit.

Mai târziu l-am întrebat pe Patty Ford, un tip tare fain care e barman în Manhattan de vreo 30 de ani, de ce la ei e așa și la noi e altfel. Cred că nu a înțeles ce l-am întrebat, mi-a răspuns ca diferența de datorează în primul rând faptului că Bill de Blasio e născut în Manhattam. Ca să nu par idiot m-am făcut că înțeleg. De fapt nu am nici cea mai mică idee cine e Bill de Blasio, trebuie să caut pe Google.

Majoritatea clădirilor sunt roșii, placate cu cărămidă aparentă, aducându-mi aminte de fosta fabrică de ciorapi sau alte vechi clădiri industriale din Timișoara, majoritatea dispărute acum.

Mai trec de o intersecție, ar mai trebui să fie vreo 200 de metri până ajung la malul Hudson-ului.

Și atunci văd în față un fel de pasarelă metalică care trece pestre stradă, dar o pasarelă pe care cresc copaci si pe care circulă oameni în loc de trenuri.

Se aud păsărele cântând din acea direcție.

poza4

Am ajuns la vestitul “High Line Park”, o porțiune de vreo 2 km de fostă cale ferată suspendată care a fost transformată în parc.

Chestia aia din metal, abandonată, trecea prin mijlocul cartierului. Puteau să o dărâme și să folosească terenul recuperat, dar ei au făcut un parc pe ea. Atenție, nu loc de joacă pentru copii, aia e altceva, ci un parc pentru toată lumea.

Clipboard02

Cheltuielile au fost reduse la minimum, liniile de tren au fost lăsate acolo pentru că demontarea lor ar fi costat prea mult, s-a păstrat vegetația apărută spontan de-a lungul timpului, s-au montat niște bănci, s-a amenajat un trotuar de-a lungul întregii porțiuni.

poza6

Sistemul de iluminat este în partea de jos a băncilor, sub șezut, în acest fel au fost eliminați stâlpii, locatarii din clădirile învecinate nu sunt deranjați de lumina aceea și s-au mai și economisit niște bănuți.

poza7

Oamenii se plimbă, privesc orașul de sus, cei care fac jogging pot alerga pe acolo, alții merg cu bicicleta, fac plajă, exact ca în orice alt parc modern din lume.

poza8

Pentru că parcul atrage turiști iar turiștii au nevoie de mâncare, băutură, spații de cazare și o mie de alte lucruri, de când a fost amenajat acest parc volumul micilor afaceri din zonă a crescut cu 46%. La fel au crescut și prețurile proprietăților, pentru că una e o proprietate la frontiera cu un teren industrial mizer  și alta e o proprietate lângă un parc.

poza9

Multe clădiri industriale abandonate din apropiere s-au transformat în galerii de artă.

chelsea-agora-gallery

Și pentru că s-a dovedit un succes, ideea de “green lane” a fost preluată și la Paris, Londra, Chicago și multe alte mari orașe din toată lumea. Nu e peste tot pe rambleu, dar peste tot e verde.

text-separator-21

Sunt sigur că tuturor timișorenilor care au citit mai sus despre High Line Park le-a apărut în fața ochilor imaginea rambleului de cale ferată care traversează orașul.

Cândva, în urmă cu câțiva ani, cred că prin 2012, naiv cum sunt, i-am scris primarului pe grupul “Impreună pentru Timișoara” propunându-i un “green lane” care să se întindă de-a lungul rambleului de cale ferată, într-o primă fază de la Pasajul Jiul pănă la Parcul Botanic, ulterior traseul putând fi extins de la viitorul pasaj Solventul până la Pădurea Verde. Din păcate propunerea a rămas nebăgată în seamă, ideea de parc ieftin, reciclare și voluntariat nefiind foarte agreată într-un oraș european de 5 stele.

Parcă-l și văd pe primar când a citit ce am scris eu acolo

iar copaci, iar loc pentru alergat, plimbat câini și mers cu bicicleta, oamenii ăștia sunt complet iresponsabili, eu am proiecte importante de făcut, mai am de betonat sute de hectare în Timișoara și lor le arde de spații verzi și aer curat

Practic, propuneam transformarea terenului neîntreținut de la baza rambleului de cale ferată într-un parc “mai altfel”, cu o lățime de numai câțiva metri, mai îngust în unele părți, mai lat unde se poate și cu o lungime de aproximativ 1.5km în prima etapă și 5 Km în etapa a 2-a,  care ar fi devenit poate și o atracție turistică. În unele porțiuni în stânga rambleului, în alte porțiuni în dreapta sau, unde este posibil, pe ambele laturi, punctele de trecere dintr-o parte în alta fiind chiar viaductele existente. 

Clipboard01

Și la fel cum au făcut cei din New Tork, propunerea se bazează pe ideea unui buget minim, trebuie făcut doar un trotuar pe toată lungimea traseului, eventual din materiale recuperate (oare unde or fi ajuns zecile de mii de dale de 40×40 cm recuperate de pe trotuarele străzilor reabilitate sau de pe malul Begăi, la fiecare km de trotuar s-au recuperat 5000 de dale). Vreo 100-150 de bănci care ar putea fi donate de marile firme care fac un business prosper în oraș, tot cam atâția stâlpi cu instalația solară aferentă pentru iluminat (sau poate sistemul de iluminat ar putea fi “înfipt” în partea de sus a rambleului, fără a fi necesari stâlpi), ceva coșuri de gunoi, poate WiFi-ul ar fi donat de către RDS. La fel ca în New York vegetația ar rămâne cea care a crescut spontan pe acea porțiune și o mare parte din manoperă ar fi putut fi făcută prin voluntariat, sigur s-ar fi găsit amatori.

La fel, tot pe bază de voluntariat, sau sub formă de donație, s-ar putea face și proiectul necesar unei astfel de amenajări.

 

Citește și:  Privindu-i pe catolici. Cu nostalgie.

Capture13

 

Poate nu e prea târziu.

song

Fotografii: David Berkowitz, Google Street View, NYC The official Guide

 

 

 

***


Publicația infotimisoara.ro este în slujba cetățenilor și are în spate o echipă de oameni pasionați pentru a acoperi domenii variate pentru un oraș cât mai informat.

🔸SUSȚINE și tu jurnalismul independent –> https://www.patreon.com/infotimisoara​

 

 

 

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*