Timișoara sărbătorește cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare, în perioada 24–27 septembrie. Timp de patru zile, centrul orașului găzduiește concerte, spectacole de dans, bucătărie tradițională și un târg cu 70 de standuri artizanale, aducând laolaltă comunitatea locală.
Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara a debutat joi seara, 24 septembrie, la Teatrul Național, cu spectacolul-concert „Csiribiri”, susținut de actrița și cântăreața Halász Judit (83 de ani). Evenimentul dedicat întregului oraș este organizat de Asociația Bastionul și își propune să aducă împreună timișorenii de toate vârstele și etniile, prin muzică, dans, gastronomie și tradiții.
„Timișoara este un oraș multietnic, iar Zilele Culturale Maghiare reprezintă un prilej de întâlnire între comunități. Timp de patru zile, cultura maghiară poate fi descoperită prin muzică, dans, gastronomie, istorie și tradiții. Ne dorim ca fiecare participant, indiferent de vârstă sau de comunitatea din care face parte, să găsească ceva care să-i placă și să se simtă binevenit”, a spus Peter Tamaș, consulul onorific al Ungariei la Timișoara și președintele Asociației Bastionul.
La deschiderea oficială au luat cuvântul reprezentanții autorităților locale. Primarul Dominic Fritz a subliniat că festivalul a devenit un reper stabil în viața orașului și un spațiu de legătură între oameni. Totodată, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alin Popoviciu, a evidențiat conviețuirea armonioasă a minorității maghiare cu comunitatea românească și aprecierea pentru bucătăria tradițională.
Muzică populară, dansuri și petreceri tradiționale
Vineri, 25 septembrie, atenția se mută pe folclor. Gala de dansuri populare „Járd ki lábam, járd ki most” aduce pe scenă formațiile Ansamblului Eszterlánc (Eszterlánc, Lármatüzek, Dobbantó, Ezüstpatkó și Aprókák) și Ansamblul Bokréta (cu grupurile Kisbokréta, Morzsa Bokréta, Vadrózsa și Búzavirág). Muzica serii este asigurată de trupa Bekecs, urmată de un táncház — o petrecere tradițională unde oricine poate învăța pașii de dans.
Sâmbătă, 26 septembrie, publicul va asista la concertul trupei Bagossy Brothers Company, urmat de spectacolul de foc „A sárkány története” („Povestea dragonului”) și o petrecere retro alături de DJ Zoltan Varga.
Duminică, 27 septembrie, în ultima zi a festivalului, vor urca pe scenă Harmónia Táncos Kavalkád și trupa 8 Light Minutes, iar închiderea ediției va fi marcată de concertul legendarei formații Neoton Família.
„Sunt un mare fan al gastronomiei maghiare, un împătimit al gulașului și nu există lună în care să nu fug dincolo, la Szeged sau chiar mai departe, să gust din bunătățile pe care le faceți atât de gustoase. Noi, aici, în Timiș, suntem cunoscuți pentru tot ce înseamnă multiculturalitate, vorbim mult despre minoritățile cu care ne înțelegem foarte bine. Sunteți cea mai mare minoritate din Timișoara și din Timiș.”, a spus Alin Popoviciu.
Gastronomie, târg de meșteșuguri și conferințe istorice
Pe toată durata festivalului, vizitatorii pot încerca mâncăruri și băuturi maghiare sau pot participa la ateliere și activități pentru copii. În Piața Libertății este deschis Târgul Meșteșugarilor, unde aproximativ 70 de căsuțe și standuri oferă produse artizanale, obiecte realizate manual, costume populare și ceramică.
Programul include, de asemenea, expoziții, prelegeri și lansări de carte. Sâmbătă, la Casa Maghiară, are loc conferința „Maghiarii în istoria lui Poli”, dedicată contribuției comunității maghiare la fotbalul timișorean. La discuție participă fostul fotbalist Emerich Dembrovschi, jucătorul András Huszti și Levente Bálint, fost purtător de cuvânt al clubului.










