Există o întâmplare reală, absolut magnifică prin absurditatea ei, care a stat la baza a ceea ce psihologii au numit mai târziu efectul Dunning-Kruger.
Prin 1995, un cetățean american pe nume McArthur Wheeler a ajuns la o concluzie pe care numai o minte hotărâtă să nu fie deranjată de realitate o putea produce: dacă te ungi pe față cu zeamă de lămâie, devii invizibil pentru camerele video.
Logica lui era, în felul ei, impecabilă — dacă ești dispus să renunți complet la logică.
Știa că zeama de lămâie poate fi folosită ca cerneală invizibilă pe hârtie. De aici a dedus că, aplicată pe față, ar trebui să aibă cam același efect și asupra camerelor de supraveghere.
Ca orice savant autentic de cartier, omul a făcut și un „experiment”. S-a uns pe față cu zeamă de lămâie și și-a făcut o fotografie cu un aparat Polaroid.
Dintr-un motiv care n-a fost niciodată lămurit complet — film prost, aparat prost reglat sau, cel mai probabil, faptul că nu și-a orientat camera cum trebuie — fotografia nu i-a confirmat prezența în cadru.
Și asta i-a fost suficient pentru a concluziona triumfător că a descoperit metoda perfectă de a învinge tehnologia modernă.
În aceeași zi, Wheeler s-a dus la două bănci din Pittsburgh și le-a jefuit fără mască, fără glugă, fără nicio grijă, convins că nimeni nu-l poate vedea pe camere. Mai mult, în imagini apare relaxat, aproape senin, ca un om care crede că a găsit scurtătura supremă dintre prostie și genialitate.
Bineînțeles, a fost identificat imediat după difuzarea imaginilor la televizor și arestat rapid.
Când polițiștii i-au arătat înregistrările, reacția lui ar fi fost una istorică:
„But I wore the juice.”
Din această combinație de încredere monumentală și competență minusculă, psihologii David Dunning și Justin Kruger au pornit cercetările care au dus, în 1999, la formularea a ceea ce azi numim efectul Dunning-Kruger:
cu cât știi mai puțin despre un subiect, cu atât ai șanse mai mari să fii convins că îl stăpânești perfect.
Și aici ajungem la războiul modern, unde, se pare, nici tehnologia militară de sute de milioane de dolari nu este complet imună la aceeași boală mintală de bază.
În Iran au căzut, zilele acestea, două avioane americane.
Unul dintre ele este identificat destul de clar: un Fairchild Republic A-10 Thunderbolt II, acea splendidă brutalitate aeronautică pe care toată lumea o cunoaște sub numele de „mitraliera cu aripi”. Pilotul lui a fost, potrivit relatărilor credibile, recuperat.
Celălalt este mult mai interesant, pentru că aici începe carnavalul propagandei.
Despre el, unele surse indică că a fost un McDonnell Douglas F-15E Strike Eagle.
Alții spun că a fost un Lockheed Martin F-35 Lightning II. Un echipaj al unui F-15E are doi oameni la bord, iar informațiile apărute până acum spun că unul a fost recuperat, iar al doilea era încă căutat.
Dar, firește, în spațiul mediatic adevărul n-are nicio șansă când intră în competiție cu spectacolul.
Așa că au apărut imediat și versiunile mai „eroice”: că ar fi fost un F-35, acel avion ultramodern despre care se spune, în limbaj de broșură militară, că e „aproape invizibil”.
Și nu te poți abține să nu te întrebi:
nu cumva l-or fi uns și pe ăsta cu zeamă de lămâie?
Pentru că exact asta pare să fie uneori strategia omenirii moderne: luăm ceva extrem de complicat, îi lipim o legendă publicitară, apoi ne purtăm ca și cum reclama ar fi legea fizicii.
Aici e miezul comparației:
între hoțul cu lămâie pe față și civilizația militară contemporană nu e o diferență de esență, ci doar de preț.
Unul a intrat în bancă sigur că nu-l vede camera.
Altul intră în spațiu aerian ostil sigur că nu-l vede radarul.
*
Prin anii 1978–1979, îmi amintesc un fragment de știre care suna cam așa:
„Țările lumii cheltuiesc pentru înarmare monstruoasa sumă de 100 de miliarde de dolari.”
La vremea aceea, cifra părea ceva aproape obscen.
O sumă atât de mare încât trebuia rostită cu gravitate, aproape cu spaimă.
Oamenii încă mai aveau reflexul firesc de a se îngrozi când aflau cât costă pregătirea pentru măcel.
Astăzi, în schimb, Donald Trump propune pentru anul 2027 un buget militar de 1,5 trilioane de dolari.
Nu pentru toată planeta ci pentru o singură țară.
Asta înseamnă că, între timp, omenirea chiar a avansat.
Doar că există o mică problemă: Nu a luat-o în direcția corectă.
*
Toată lumea a doscutat în ultimele zile despre vaccinurile acelea de la Pfizer.
Insă un mic amănunt a fost trecut sub tăcere: vaccinurile acelea, odată plătite și primite, trebuie și distruse.
Și pentru că distrucerea aceea nu se poate face oricum, asta mai adaugă niște bănuți la sutele alea de milioane de euro.
*
Primarul Bucureștiului spune că Arena Națională pierde 20 de milioane pe an.
În cazul de față, e vorba de 20 de milioane de lei, pentru că administrarea costă aproximativ 30 de milioane de lei anual, iar veniturile au fost de doar 10 milioane anul trecut.
Dar asta nu este nici șoc, nici revelație.
Este doar momentul acela rar în care cineva din administrație spune cu voce tare ceea ce oricine știe dacă a trecut măcar o dată prin clasa a patra și a înțeles operația de scădere.
Un stadion mare nu este o comoară.
Este, în primul rând, o cheltuială permanentă.
Mai întâi ai amortizarea — adică suma investită în construcție, împărțită pe anii în care se presupune că mastodontul va fi folosit.
Apoi vin cheltuielile „mărunte”, acele fleacuri administrative: salarii pentru administrare și întreținere, pază, curățenie, mentenanță tehnică, gazon, irigații, tuns, tratamente, curent, apă, instalații, nocturnă, reparații, avarii, asigurări, verificări și, desigur, eternul capitol național: „alte cheltuieli”.
Toate acestea nu costă puțin.
Costă mult, iar costă în fiecare lună, nu doar când se joacă un meci.
Să luăm ca exemplu noul și minunatul stadion despre care se spune că se va construi la Timișoara, cu 30.000–32.000 de locuri, evaluat oficial la circa 136 de milioane de euro, alte surse care vorbesc deja de 140 de milioane.
Numai demolarea vechii arene a fost estimată la 12 milioane de lei.
Să facem un calcul foarte simplu, din acela pe care politicienii îl evită cu aceeași eleganță cu care evită și spitalele de stat.
Dacă stadionul din Timișoara costă 136 de milioane de euro și îl împărțim pe, să zicem, 30 de ani de utilizare, rezultă o amortizare de aproximativ 4,5 milioane de euro pe an.
Adică aproape 22–23 de milioane de lei pe an, numai ca să poți spune că începi să „consumi” investiția.
Și asta fără întreținere.
Dacă mai adaugi costurile reale de funcționare — personal, utilități, gazon, mentenanță, pază, reparații, evenimente, logistică — nu este deloc absurd să te apropii sau chiar să sari, într-un an normal, de 30–40 de milioane de lei cost total anual.
Și acum vine întrebarea simplă, nepoliticoasă și de aceea foarte rar pusă:
Din ce bani se acoperă toate astea?
Din fotbal?
Să fim serioși.
Timișoara nu mai este de mult în situația în care să poți spune cu fața serioasă că orașul are o echipă-fanion care umple săptămânal un stadion de 30.000 de locuri.
Rămân concertele, spectacolele, evenimentele.
Da, sigur, pot aduce bani.
Dar nu vin în fiecare săptămână.
Și nici nu poți întreține un mastodont de zeci și zeci de milioane de euro doar din două concerte, un festival, un meci de Cupă și trei promisiuni electorale.
Așa că orice om care știe puțină aritmetică ajunge inevitabil la aceeași concluzie cu domnul Ciucu:
arenele, toate arenele, sunt, de regulă, găuri negre prin care se scurg banii cetățenilor.
Și atunci apare întrebarea cu adevărat interesantă: De ce se fac totuși?
Nu pentru că ar fi rentabile.
Nu pentru că ar fi urgente.
Nu pentru că ele rezolvă marile probleme ale comunității.
Ci pentru că, la celălalt capăt al găurii negre, stau întotdeauna niște oameni cu niște cutii de pantofi în mână, încercând să le umple.
Pentru că un stadion mare înseamnă contracte de proiectare, contracte de execuție, contracte de demolare, contracte de pază, contracte de mentenanță, contracte de publicitate, contracte de „optimizare”, și inevitabil, contracte pentru „consultare și expertiză”, adică acea zonă misterioasă în care banul public dispare elegant, în costum și cu factură.
Stadioanele nu sunt făcute pentru sport.
Sportul este doar pretextul.
Ele sunt făcute pentru ca, în timp ce cetățeanul se uită la tabelă și visează goluri, altcineva să se uite la devize și să numere zerouri.
*
Diferența dintre noi și McArthur Wheeler este că el a plătit cu ani grei de închisoare pentru propria prostie.
Noi plătim pentru prostia altora.
***
Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut pe pilotul avionului de vânătoare american F-35 doborât în timpul unei operațiuni de căutare, relatează agenția de știri iraniană Noor. Agenția afirmă, citând rapoarte neoficiale, că comandourile forțelor terestre ale IRGC au desfășurat ample operațiuni pe teren încă de dimineață în zona în care s-a prăbușit […]
Al doilea avion militar SUA, prăbușit în Iran, în aceeași zi: Primul, în sud, iar al doilea – în apropierea Strâmtorii Ormuz
Un al doilea avion de luptă al Forțelor Aeriene ale SUA s-a prăbușit vineri, 3 aprilie, în Iran, iar pilotul a fost salvat în siguranță, potrivit unor oficiali americani.
Un avion de vânătoare F-35 s-a prăbușit în deșertul Nevada, în timpul unui antrenament.
Un avion de vânătoare F-35 Lightning II al Forțelor Aeriene ale SUA s-a prăbușit, marți, în Nevada, în timpul unui zbor de antrenament. Incidentul a fost confirmat într-un comunicat emis de baza aeriană Nellis.
Buget-monstru pentru Apărare propus de Trump pentru 2027 – 1.
Președintele Donald Trump a propus un buget pentru anul 2027 care pune un accent major pe cheltuielile militare, în timp ce reduce finanțarea pentru numeroase programe interne, potrivit AP. Documentul prevede 1,5 trilioane de dolari pentru Apărare, cea mai mare alocare din ultimele decenii.
Fiii lui Trump se îmbogățesc pe spatele războiului
Fiii lui Donald Trump vând drone țărilor din Golf prin firma Powerus, profitând de războiul început de tatăl lor.
Cuba: Peste 2.
Decizia vine la scurt timp după ce administrația Donald Trump a permis unui petrolier rusesc să livreze țiței în Cuba, relaxând astfel blocada de facto asupra aprovizionării cu combustibil, instituită de la începutul anului, notează AFP.
Guvernul cubanez nu a oferit detalii despre identitatea persoanelor grațiate sau despre infracțiunile comise, precizând doar că selecția s-a bazat pe criterii precum comportamentul în detenție, starea de sănătate și perioada executată din pedeapsă.
Cu toate acestea, autoritățile de la Havana au anunțat că nu vor fi eliberați deținuți condamnați pentru infracțiuni grave, precum crimă, agresiuni sexuale sau trafic de droguri.
Polonia va distruge vaccinurile împotriva COVID-19 pe care va fi obligată să le preia de la Pfizer.
Polonia va trebui să plătească miliarde de zloți pentru vaccinurile împotriva COVID-19 pe care nu le va utiliza și pe care va trebui să le distrugă ulterior. Ministrul Sănătății din Polonia, Jolanta Sobierańska-Grenda, a declarat că cele aproximativ 64 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, pe care țara sa va trebui să le preia de la compania Pfizer, vor fi distruse.
Homo homini lupus – document oficial și oribil despre ce-și pot face oamenii unii altora
Spunea un erou al lui Plaut că „Omul este un lup pentru ceilalți” (Citatul corect „Lupus est homo homini, non homo, quom qualis sit nom novit”).
Ciucu: Arena Națională pierde 20 de milioane anual.
Arena Națională produce pierderi uriașe pentru bugetul Capitalei, iar administrația actuală caută soluții urgente. Primarul general Ciprian Ciucu avertizează că stadionul este subutilizat și prost gestionat, generând anual un deficit de aproximativ 20 de milioane de lei, în timp ce autoritățile iau în calcul concesionarea sau parteneriate cu mediul privat pentru redresarea situației.
Călin Georgescu scapă de controlul judiciar.
Tribunalul București a admis contestația formulată de avocații lui Călin Georgescu. Instanța a rejudecat cauza și a dispus că măsura controlului juridic nu este temeinică și a dispus ridicarea acesteia.
„În baza art. 242 alin. (1) C. proc. pen., dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul sus-menţionat. (…) Definitivă”, se arată în hotărârea publicată pe portalul Justiției.
Liberalism de Timișoara.
Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale și nici menajeria din care vorbesc unele căpetenii când se trezesc că e cazul să transmită mesaje poporului alegător. Și-odată așa prefăcuți că nu știm nimica, ne putem mira că în Timișoara avem două partide doctrinar liberale, nu foarte progresiste,…
Avansează reabilitarea căii ferate Ronaţ Triaj – Arad! Stadiul lucrărilor se apropie de 30%
Lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare pe Lotul 4 Ronaț Triaj – Arad continuă prin lucrări ce vizează atât modernizarea liniei de cale ferată, instalațiilor cât și lucrărilor civile, acestea atingând un procent de execuție de 28,81%. Constructorul Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA are mobilizate echipe de lucru pe întreaga lungime […]
Primăriile din Timiș care elimină sălile de jocuri ar putea primi finanțări pentru școli
Primăriile din județul Timiș care decid să închidă sălile de jocuri de noroc ar putea beneficia de finanțări din partea Consiliului Județean Timiș, bani ce ar urma să fie direcționați către investiții în educație, a anunțat astăzi Alfred Simonis.
