Radu Miruță spune că ajutorul de 50 de milioane de euro pentru Ucraina este în interesul securității naționale a României.
Eu îmi permit să fiu de altă părere, nu că ar conta părerea mea.
Și de aceea spun că a da bani guvernului Zelenski este, simbolic vorbind, cam același lucru cu a-l fi plimbat pe Ceaușescu în trăsura Reginei Elisabeta. Nu pentru că Ucraina n-ar avea dreptul la apărare, ci pentru că gestul spune mai mult decât intenția.
Când îl urci pe Ceaușescu în trăsura Reginei, nu-i dai doar un mijloc de transport.
Îi oferi o consacrare, o fotografie pentru istorie, o spălare de legitimitate. Devine, brusc, „egalul” monarhiei britanice, un om de stat respectabil, nu dictatorul care își ține poporul în frig și foame.
Trăsura nu era despre deplasare, ci despre mesaj.
La fel și cu finanțarea necondiționată a guvernului Zelenski.
Banii nu sunt doar muniție, salarii sau infrastructură. Sunt o validare politică totală, un cec în alb care spune: „tot ce faceți este bun, moral, democratic și dincolo de orice întrebare”.
Or, realitatea e mai complicată.
Ucraina este victimă a unei agresiuni, dar asta nu transformă automat guvernul ei într-un model de virtute democratică. Corupția endemică, suspendarea opoziției, controlul presei, amânarea alegerilor — toate acestea nu dispar pentru că există un război.
Exact cum faptele lui Ceaușescu nu deveneau mai mici pentru că a fost primit cu onoruri la Londra.
Trăsura Reginei n-a făcut din Ceaușescu un om mai bun. Doar a făcut Occidentul mai ipocrit.
Iar banii turnați fără discernământ într-un guvern de război riscă să repete aceeași greșeală: confundarea necesității geopolitice cu superioritatea morală.
*
Mă întrebam în copilărie care este, de fapt, rolul dirijorului.
Omul acela sobru, în frac, care stă în fața orchestrei cu un bețișor în mână și dă din mâini ca și cum ar încerca să alunge muște imaginare.
Mi se părea, la prima vedere, un fel de semafor uman: acum porniți, acum opriți, acum mai încet, acum mai tare.
La început chiar eram convins că asta face: le arată muzicanților când să înceapă să cânte.
Doar că ceva nu se lega.
Dirijorul arăta insistent în stânga, dar cântau și cei din dreapta.
Mai făcea un gest dramatic spre suflători, dar corzile nu păreau deloc deranjate de asta și intrau perfect la timp.
Prea multă ordine pentru niște simple indicații cu mâna.
Mai târziu, când am pus mâna pe câte un instrument și am aflat ce înseamnă repetițiile alea interminabile, am înțeles că ipoteza mea infantilă era complet greșită.
Oamenii din orchestră nu așteaptă semnul dirijorului ca să știe când să sufle în trombon sau când să tragă arcușul pe vioară.
După sute, mii de ore de muncă, momentul acela devine reflex.
Precizie de milisecundă.
Nu mai calculezi nimic, nu mai numeri timpi, nu mai traduci note în gesturi.
Corpul știe. Așa cum știe exact pe ce clapă să apese, fără să-și spună „asta e Do” sau „asta e Re minor”.
Deci nu, dirijorul nu e acolo ca să le spună când să cânte.
Asta o știu deja foarte bine.
Și mult mai târziu, după ce am urmărit secvențe cu sute de dirijori de renume, am realizat adevărul:
Rolul dirijorului e cu totul altul și mult mai subtil.
El nu dirijează orchestra.
El dirijează emoția.
Prin mimica feței, prin mișcările mâinilor, uneori ale întregului corp, dirijorul nu le spune muzicienilor ce note să cânte, ci ce trebuie să simtă publicul în fiecare secundă.
Aici vreau tensiune.
Aici vreau furie.
Aici vreau frică, ca și cum zeii s-ar fi enervat brusc.
Aici vreau melancolie, nu din aia dulce, ci din aia care te strânge un pic în piept.
Aici vreau energie, avânt, bucurie pură.
Muzicienii știu partitura. Dirijorul știe povestea.
Fără el, orchestra poate fi perfectă tehnic și complet moartă emoțional.
Cu el, aceleași note devin altceva: devin trăire. Devine sens. Devine acel ceva pe care nu-l poți nota pe portativ, dar fără de care muzica e doar un exercițiu corect.
Și abia atunci am înțeles: dirijorul nu e acolo pentru orchestră.
E acolo pentru noi.
*
Spuneam cândva, în urmă cu vreo șase ani – și nu într-o șoaptă, ci negru pe alb – despre zona care pornește din Piața Maria și se întinde până la Piața Küttel, că adevărata tragedie nu s-a petrecut nici în comunism, nici înainte, ci după Revoluție.
Atunci când unele administrații postrevoluționare, animate probabil de iubirea nemărginită față de asfalt și de o viziune urbanistică inspirată din jocuri video cu mașini, au decis că ar fi o idee excelentă să transforme strada aceea într-un fel de autostradă urbană.
Rezultatul a fost, cum spuneam atunci, catastrofal.
Strada a fost practic ucisă. Nu metaforic, ci foarte concret: economic, social, uman.
Magazinele au murit sau s-au mutat, oamenii au rămas cu geamurile închise și nervii întinși, iar ideea de „cartier” a fost înlocuită cu aceea de „zonă de tranzit”.
O stradă pe care nu mai trăiești, ci doar o traversezi cât mai repede posibil.
Astăzi e extrem de zgomotoasă, extrem de poluată și, ca bonus, complet ostilă pietonilor.
Pentru că nu există parcări, trotuarele au fost transformate în anexe auto.
Pietonul se strecoară printre oglinzi și bare de protecție ca un intrus, iar ideea de confort urban e tratată ca un moft elitist.
Și atunci spuneam ceva simplu, aproape banal: poate ar trebui desființată o bandă de circulație pe fiecare sens.
Atât. Nu revoluție, nu utopie scandinavă, nu teleportare.
Doar un pas înapoi de la ideea că orașul există exclusiv pentru mașini.
Acum aflăm că municipalitatea vrea să facă exact acest lucru.
Și tentația e mare să spui: „ia uite, am prevăzut!”.
Dar nu, nu e vorba de vreo previziune în stil CIA – din alea făcute impecabil după ce s-au întâmplat deja lucrurile.
Nu e nici glob de cristal, nici intuiție mistică.
E pur și simplu logică.
Sunt lucruri care, într-un oraș, nu pot fi făcute altfel.
Poți să le amâni, poți să le ocolești, poți să le ignori ani de zile, dar la un moment dat realitatea vine și îți bate la ușă. Cu claxonul.
O stradă importantă, aflată pe principala axă a orașului, nu poate funcționa ca o autostradă fără să moară.
Nu există exemple fericite în lume.
Există doar orașe care au înțeles asta mai devreme și orașe care au înțeles mai târziu, după ce au distrus niște cartiere între timp.
Aici nu e vorba de ideologie, de „verzi” versus „șoferi”, de modă urbană sau de directive europene.
E vorba de viață urbană elementară.
Ori facem acești pași și revitalizăm acea zonă esențială – economic, social, uman – ori nu îi facem și acceptăm că avem o porțiune moartă care rupe efectiv în două orașul.
Pentru că exact asta face acum: îl rupe.
Leagă puncte pe hartă, dar desparte oameni. Transportă mașini, dar alungă viața.
Reducerea benzilor nu e un capriciu. E o recunoaștere a unei greșeli vechi.
Și, poate pentru prima dată după mult timp, un semn că cineva începe să înțeleagă că orașul nu e un circuit de Formula 1, ci un organism viu. Care, dacă îl sufoci suficient timp, la un moment dat nu mai respiră.
Nu e o profeție împlinită.
E doar o realitate care, în sfârșit, nu mai poate fi ignorată.
***
Cine îi mai ascultă pe cei din Ucraina de est?
Trăiesc zilnic tragedia războiului, vor pace, dar jurnaliștii de la Kiev spun că sunt oameni cărora nu le pasă ce fel de pace, țară și regim vor avea
Premierul ungar Viktor Orbán ridică miza alegerilor din 2026: Război vs pace.
Șeful Centrului belgian de Securitate Cibernetică: Europa a pierdut internetul
Capacitățile tehnologice ale țărilor europene nu le permit să securizeze toate datele exclusiv în resursele cloud europene, iar companiile americane dețin încă o poziție dominantă pe piața infrastructurii digitale, a declarat pentru Financial Times Miguel de Bruycker, șeful Centrului Belgian de Securitate Cibernetică. „Am pierdut toată tehnologia cloud. Am pierdut internetul, să fim sinceri.
Farmecul imposibilului
Nenumărate sunt narațiunile SF, dar și ipotezele „științifice” care presupun posibilă călătoria în timp. Fie în trecut, fie în viitor. Teoria einsteiniană a Relativității a fost folosită adesea ca bază speculativă pentru povești cu temponauți. Or, nu s-a observat că tocmai această teorie interzice călătoria în timp.
Să zicem că ne vom deplasa, din prezent, în anul 2100. Dar un an e mare. Unde pe cadranul mașinii noastre temporale punem săgeata? Pe o zi din 2100? O zi e mare. Atunci, pe o oră. Pe un minut. Pe o anume secundă. Dar și secunda e imensă, în fizica microcosmosului. Ca să dăm o indicație eficientă mașinii, ar trebui să accesăm cuanta indivizibilă de timp, ceea ce fizica cuantică nu permite. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg, aplicat perechii energie-timp. Mișcarea în timp, ca orice tip de mișcare, necesită energie. O cantitate de energie oricât de mică consumată, face ca timpul să poată fi cunoscut cu o imprecizie proporțională.
Inchizitorule de pe net, ce rămâne după viața ta, în afară de un scuipat către Lună?
Dirijorul canadian Yannick Nézet‑Séguin (foto) a oferit o prestație excepțională, dar și unică în cadrul Concertului de Anul Nou de la Viena 2026. De mult timp, anul începe cu această manifestare muzicală clasică din lume. Atipic a fost anul acesta că, la sfârșitul concertului, auditorul complet vrăjit de dirijor a scos telefoanele pentru fotografii și filmări. O lume întreagă a fost fascinată de frumusețea concertului. Presa din lumea întreagă a lăudat prestația artistică a dirijorului
De la 1 ianuarie, ANAF a schimbat regulile pentru firme si devine mult mai riscant sa fii patron / Radu Georgescu: Poate sa-ti ia tot ce ai personal
Codul de Procedura Fiscala din Romania a fost modificat, de la 1 ianuarie 2026, afectand relatia dintre ANAF si companii. Schimbarile implica responsabilitati personale pentru datorii, ceea ce poate avea un impact direct asupra antreprenorilor si proprietarilor de firme.
De la inceputul anului, relatia dintre firme si ANAF a suferit modificari semnificative. Modificarile aduse Codului de Procedura Fiscala vizeaza modalitatile prin care autoritatile fiscale pot recupera datoriile si responsabilitatea directa a proprietarilor de firme.
Codul fiscal 2026.
Societățile la care activul net contabil înregistrat pe baza situațiilor financiare anuale este mai mic decât jumătate din valoarea capitalului social subscris, nu pot restitui acționarilor/asociaților sau altor persoane afiliate împrumuturile luate de la aceștia.
Mai mult de 17.
Numărul firmelor care au decis să își suspende activitatea în perioada ianuarie–noiembrie 2025 a depășit 17.000, înregistrând o creștere de peste 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Conform statisticilor ONRC, în primele 11 luni ale anului 2025, 17.661 de companii au apelat la suspendarea activității, cu 5,42% mai multe comparativ cu intervalul similar din 2024. Datele indică diferențe semnificative atât la nivel regional, cât și în funcție de domeniul de activitate.
Ministrul Apărării spune că ajutorul de 50 de milioane de euro pentru Ucraina este în interesul securității naționale a României
Ministrul Apărării, Radu Miruță, spune că suma de 50 de milioane de euro alocată de România pentru sprijinirea Ucrainei nu afectează alte domenii publice și nu reprezintă o suplimentare bugetară. Oficialul a subliniat că decizia este în interesul securității naționale a României.
Radu Miruță a explicat că cele 50 de milioane de euro alocate pentru sprijinirea Ucrainei prin mecanismul PURL (Priority Utilization Requirements List) nu reprezintă o suplimentare a bugetului Ministerului Apărării, ci sunt fonduri deja prevăzute inițial. Spre deosebire de alte state care au ales să acorde sprijin în regim clasificat, țara noastră a ales transparența și și-a asumat public decizia de a sprijini Ucraina.
„Halucinant”.
Jurnalista Emilia Șercan, care a publicat în ultimii ani numeroase investigații care au arătat acte de plagiat ale unor politicieni cunoscuți, afirmă că i se cere insistent acum să verifice și doctoratul în matematică luat…
Se caută un constructor care să schimbe fața Pieței Mocioni din Timișoara, unde șoferii vor merge pe o singură bandă, iar prioritate vor avea pietonii și bicicliștii.
TIMIȘOARA. A fost lansată licitația pentru găsirea unui constructor care să dea o nouă față zonei Piața Maria – Piața Mocioni (cunoscută de timișoreni și drept Piața Sinaia ori Piața Kuttl). CITEȘTE ȘI: Vom avea senzori în 5 mijloace de transport din Timișoara și alți 3 pe stâlpi în trafic. Primii vor număra călătorii, ceilalți […]
Ce facem astăzi, 3 ianuarie 2026, în Timișoara?
