Anton Kovacs August 5, 2019

 

Continuându-ne plimbarea dinspre Corso spre sud-vest, după ce trecem de Catedrală ajungem pe bulevardul mărginit de Parcul Catedralei în stânga și de Parcul Central Anton von Scudier în dreapta.

Din păcate, în loc de a ne bucura de liniștea și aerul curat al parcurilor, vom inspira gaze de eșapament și va trebui să țipăm la cel de lângă noi, pentru că altfel nu ne vom înțelege.

Strada este foarte intens circulată atât de automobile cât și de mijloacele de transport în comun, iar trotuarele sunt împărțite între bicicliști și pietoni.

 

 

Nici cei care vizitează parcurile nu vor fi mai fericiți, în partea stângă parcul are un mic gard verde cu o înălțime de vreo 40-50 de centimetri, deci insuficient pentru a-i proteja pe vizitatori de noxele degajate de autoturisme și zgomotul provocat de acestea, iar în partea dreaptă parcul Anton von Scudier în urma reabilitării a rămas și el fără gardul viu.

 

 

Asta ar constitui o primă problemă de rezolvat.

Să facem un exercițiu de imaginație:
Suntem exact în locul din poză, în locul celui care a făcut fotografia.
Ne uităm în dreapta și vedem un parc, ceea ce vedem nu arată rău.
Imaginea este cu atât mai interesantă cu cât parcul este “în groapă”, ceea ce este mult mai bine decât dacă ar fi la nivelul trotuarului.
Ne uităm și în stânga.
Vedem niște mașini parcate, după care vedem o șosea pe care circulă alte mașini, tramvaie, autobuze, iar undeva dincolo de șosea vedem un alt trotuar, după care urmează un alt parc.

În calitate de turist venit din altă parte, sau chiar trecători fiind, ne interesează să vedem șoselele pe care circulă mașini?
Sigur că nu, indiferent de unde am fi, avem mașini și parcări și acasă.

Oare nu ar fi posibil să facem cumva să nu mai fim deranjați de zgomotul mașinilor, să încercăm să eliminăm, la nivelul trotuarului, cel puțin o parte din noxele degajate de acestea și dacă se poate să îi protejăm și pe cei din parc de noxe și zgomot?
Și totodată să vedem și parcul de lângă trotuar?

Rezolvarea este cât se poate de simplă și relativ ieftină, chiar dacă e puțin neconvențională.
Nu trebuie decât să integrăm trotuarul în parc.

Adică, luând ca exemplu tot poza de sus, păstrăm copacii din stânga, deoarece aceștia ne dau oxigen și umbră.
Eventual îi mai îndesim, astfel încât să nu existe pe trotuar porțiuni fără umbră..
Desființăm parcarea din stanga copacilor, de pe carosabil, și în locul ei mutăm pista de biciclete.
Și în stânga pistei de biciclete amenajăm o fâșie de pământ în care plantăm gard viu.
Iar la alegerea plantelor care vor forma gardul viu vom alege în primul rând specii de plante ieftine, care nu necesită prea multă întreținere, dar rezistente la poluare și la lipsa apei, căutând în același timp să alegem specii cu frunze “păroase” deoarece acestea opresc mai eficient particulele de praf și alte substanțe nocive degajate de autoturisme.

 

 

Deci, pe partea dreaptă a bulevardului vom avea, pornind de la stânga la dreapta, șoseaua pe care circulă mașinile, care va avea aceeași lățime ca acum, după care urmează un gard viu cu înălțimea de 1.50-1.80 metri, după care urmează pista pentru biciclete, de data aceasta o pistă “adevărată”, nu bătaia de joc practicată de ultimele administrații, urmează șirul de copaci, trotuarul cu aceeași lățime ca acum și în final parcul.
Nici nu se putea mai bine, bicicletele sunt protejate de mașini prin intermediul gardului viu, pietonii sunt protejați de biciclete de către copaci și cu toții, inclusiv parcul, sunt protejați împotriva noxelor de către gardul viu și de către copaci.

Ar exista și o variantă “soft” a acestei amenajări, păstrăm și parcarea iar gardul viu va fi amplasat la aliniamentul copacilor.

Acest model, cu mici variații în funcție de fiecare situație, ar trebui aplicat pe toate străzile cu un trafic auto intens, fie că vorbim despre Bulevardul Liviu Rebreanu, Calea Șagului, Gheorghe Lazăr, Martirilor, Calea Aradului, Calea Lipovei, Pestalozzi sau care or mai fi.

Citește și:  Ora de educație civică

 

***

 

După ce trecem de parcuri, ajungem la podul care traversează Bega.

Fac o mică paranteză pentru a povesti celor din administrație un lucru pe care nu au de unde să-l știe deoarece sunt veniți aici mult prea recent:
În piciorul sudic al acestui pod, pe partea dreaptă, există un WC public, a cărui ușă este acum zidită.
Acest WC dacă ar fi reabilitat, ar fi mult mai elegant decât infecțiile împuțite din plastic care sunt folosite în prezent pe post de closete.

 

 

***

 

Până la sfârșitul anilor ‘70 această stradă care începea din dreptul Catedralei Mitropolitane și se termina în fața palatului Albert Schott, stradă în stânga căreia este cartierul Elisabetin iar în dreapta e Cartierul Iosefin, era unul din locurile de promenadă ale timișorenilor.

 

 

Fie că te-ai plimbat pe Corso, sau ai trecut prin Parcul Central, după ce treceai podul, în stânga puteai să mergi la Flora, care era pe atunci cu totul altceva decât kitschul cu ifose de țoapă parvenită de acum, iar în dreapta puteai să mergi la terasa Vaporul.

 

 

Sau, în piața Küttel se mergea la restaurantul Elitte, mai târziu Sinaia, care era un restaurant de lux, cu grădină de vară, orchestră proprie, ring de dans și personal de calitate.
Din păcate, mai târziu, prin anii ’80, din Elitte nu rămăsese decât o speluncă ordinară unde muncitorii îmbrăcați în salopete și cizme de cauciuc veneau să bea bere la halbă.

Puțin mai jos exista Teatrul de Păpuși, iar puțin mai departe aveam două cinematografe, Arta în stânga, pe strada Văcărescu, și Melodia în dreapta, pe Bulevardul General Dragalina, amândouă având și o grădină de vară.

 

 

Tot în dreapta, în curtea palatului Ancora, era Grădina de Vară CFR, un loc unde tinerii, dar nu numai, puteau să danseze sau pur și simplu să asculte muzică.

În aceeași zonă existau și câteva cofetării selecte, una în Piața Maria, alta în Piața Küttel și alta pe Bulevardul General Dragalina, chiar lângă cinematograful Melodia.

 

 

Să nu se creadă însă că această continuare a axului principal al orașului era doar o zonă de loisir.
Pentru că specificul Timișoarei a fost întotdeauna și este și acum acela de oraș în care locuiesc oameni care fac lucruri utile, în acest cartier existau nenumărate ateliere care confecționau încălțăminte de comandă de înaltă calitate, îmbrăcăminte de comandă, existau ateliere de reparații a aparaturii electronice și electrocasnice, ale bicicletelor și motocicletelor, ateliere de bijuterie, ceasornicari de renume.
Exista chiar și “spital de păpuși”, atelier de remaiat ciorapi sau ateliere pentru reparat fermoare și stilouri.
Se puteau face cumpăraturi în nenumăratele magazine care vindeau confecții, încălțaminte și nenumărate alte lucruri.

 

 

***

 

Din păcate, în anii ‘80 zona a început să decadă, cofetăriile elegante deveniseră cârciumi, magazinul Rapid, prima autoservire din oraș, se transformase în punct de distribuție al rațiilor de făină și ulei.

Adevărata tragedie a avut loc însă după Revoluție, mai ales în porțiunea de la pod până la Piața Küttel, când unele din administrațiile postrevoluționare au considerat că vor face ceva bun dacă transformă această stradă într-un fel de autostradă.

Rezultatul a fost catastrofal, practic întreaga stradă a fost ucisă atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere al confortului celor care locuiau în această zonă.

Acum strada este extrem de zgomotoasă și extrem de poluată din cauza traficului auto.
Pentru că nu există niciun loc de parcare trotuarele sunt ocupate de mașini.

 

 

Deoarece o stradă poluată și zgomotoasă nu este atractivă din punct de vedere comercial, locul magazinelor de înaltă ținută a fost luat de altele care cu greu supraviețuiesc vânzând lucruri ieftine.

 

 

Cu toate că aici există nenumărate clădiri frumoase și cu toate că vorbim despre o stradă care se află la 5 minute de mers pe jos de centrul orașului, în prezent putem găsi aici o mulțime de spații goale pe care nimeni nu se grăbește să le ocupe.

Citește și:  „Iepurii” de partid

 

 

Pentru că nu există solicitări pentru a fi închiriate la prețul cerut, numeroase clădiri sau spații comerciale ale administrației sunt lăsate în paragină.
În loc de a le închiria la un preț rezonabil, adaptat zonei și stării clădirilor, administrația preferă să țină la preț, ajungându-se astfel la situația în care, în loc să se încaseze o chirie mai mică, nu se mai încasează nimic.
Și ca orice spațiu neocupat, acestea se degradează de la o zi la alta, iar locul este încet încet ocupat de către pegră.

 

 

Alte spații nu sunt de loc întreținute, se caută obținerea unui beneficiu maxim în condițiile unor cheltuieli minime.
La fel ca în orice administrație cu o gândire economică primitivă, nimeni nu se gândește la valoarea socială a unei activități, totul este dictat de profit.
Cămătarul care își permite o chirie mare este mai valoros decât librarul.

 

 

Unii proprietari sau chiar administrația mai cheltuie câteodată niște bănuți pentru a încerca să-și reabiliteze proprietățile, dar efortul, cel puțin din punct de vedere estetic, este o muncă de Sisif, clădirile sunt repede murdărite din cauza poluării.
În următoarele poze puteți vedea cum arăta Palatul Apelor după reabilitare.

Dârele acelea negre sunt provocate de exact aceeași substanță pe care o inspirați când treceți pe acolo, mizeria eliminată de automobile.

 

 

Și la toate aceste rele, generate de prostie, lăcomie și lipsa de viziune, se mai adaugă și indolența și incompetența actualei administrații.

 

 

***

 

Se pune întrebarea ce este de făcut.
Dacă în cazul altor zone am putut să mă gândesc la ceea ce cred că ar putea fi niște soluții, în cazul acestei străzi chiar nu știu ce s-ar putea face, situația este mult prea gravă.

Pentru că zgomotul și poluarea sunt principala problemă acestea ar trebui cumva eliminate sau cel puțin reduse.
Nu cred că s-ar putea folosi modelul propus pentru porțiunea de la Catedrală până la pod, dar totuși, în această porțiune strada este mult prea minerală așa că ar trebui înverzită.

Poate niște copaci, acolo unde mai este loc pentru ei, poate că ar fi necesară ridicarea vegetației pe clădiri, sunt sigur că niște specialiști adevărați vor găsi soluții ieftine și frumoase.

 

 

La un moment dat, pentru a facilita traficul auto, trotuarele au fost îngustate, iar pistele de biciclete au fost desenate pe trotuare, descurajându-se astfel traficul pietonal.
În același timp au fost desființate parcările, strada devenind astfel un “autobahn” pe care mașinile nu pot opri.
În acest mod în Timișoara s-a realizat o nouă premieră, avem o stradă comercială pe care trecătorii nu vor fi tentați să o parcurgă din cauza trotuarelor înguste, a zgomotului și a poluării, iar cei cu mașini vor trece prin ea ca pe un pod.

Cred că ceva nu este în regulă cu acest raționament.
Eu sunt primul care dorește descurajarea traficului auto în orașe, asta însemnând și desființarea parcărilor.
Dar, m-am uitat, e adevărat că pe Google Maps, cum e prin alte locuri, ceva mai spălate.
Și am observat că dacă e zonă pietonală, înseamnă că nu e nici urmă de mașină pe acolo.
Dar, dacă e zonă comercială pe care este permisă circulația mașinilor, atunci există parcări, de obicei la marginea drumului.

 

 

În concluzie, fie desființăm complet traficul auto de pe această stradă, fie undeva pe aici ar trebui creată o parcare, astfel încât mașinile să nu mai fie parcate pe trotuare și mai ales pentru ca mașinile să se poată opri pe această stradă.
Ambele metode ar duce la revitalizarea zonei.

Poate ar trebui desființată o bandă de circulație pe fiecare sens pentru a obține spații de staționare pentru un timp limitat, să spunem maxim o oră, pe marginea străzii.
O variantă ar fi să se procedeze într-un mod simetric cu cel practicat pe strada Martirilor, în timpul zilei, să spunem în intervalul 07-22 parcarea pe marginea străzii este permisă, iar în timpul nopții, pentru a permite un trafic intens, orice mașină parcată pe marginea străzii (sau pe trotuar) va fi ridicată.

Citește și:  Festivalul REVOLUTION de la Timișoara are potențial mare, dar pare că se stinge încet și sigur

Sau, există la colțul cu strada Zugrav Nedelcu un grup de clădiri fără prea mare valoare, pe vremuri era acolo clubul Tehnolemn.
Poate ar trebui dărâmate și acolo să se facă o parcare etajată, cu plată.
Bineînțeles că ar trebui să se facă niște calcule pentru a se vedea câte locuri de parcare ar rezulta, nu are rost să te deranjezi pentru câteva zeci de locuri.
Mie mi-au ieșit cam 150 de locuri pe o parcare cu trei nivele în locul marcat cu roșu, asta însemnând că se respectă regimul de înălțime al clădirii alăturate. Poate parcarea ar putea fi extinsă în locul unde acum sunt clădirile din dreapta pozei, văd acolo un fel de hală, ceva, pare părăsită, ajungându-se astfel la vreo 500 de locuri.

 

 

***

 

După ce s-ar elimina problemele generate de traficul auto încet încet s-ar putea încuraja amplasarea aici a firmelor care prestează servicii, ai nevoie de un bijutier să-ți facă verighete sau vrei să-ți faci pantofi de aceeași calitate ca cei care se fabrică manual la Budapesta contra prețului de 1500 de Euro, știi că le poți face aici, la fel cum tot aici te așteptăm dacă dorești un costum de calitate sau o duzină de cămăși făcute la comandă.

În lumea civilizată oamenii care fac lucruri sunt apreciați și respectați.
Există showuri cu oameni care lucrează câte ceva, unii suflă sticlă, alții fac pâine.
Sunt sigur că și la noi niște “ateliere boutique” special amenajate și iluminate astfel încât trecătorii să vadă cum cineva sculptează, sau altcineva face bijuterii “handmade”, sau un meșter repară pantofi, ar fi la fel de apreciate ca oamenii ăia care fac motociclete la televizor.
În fond, există pantofari și pe Wall Street, la noi de ce nu ar fi.

 

 

Nimic nu ne împiedică să facem din această stradă ceva echivalent cu străzile renumite din Europa unde oamenii cu foarte mulți bani merg să-și comande lucruri, nu ne trebuie decât puțină seriozitate și respect față de ceea ce facem.

Desigur că pe această stradă nu ar avea loc toate aceste mici firme de prestare a serviciilor, în fond în acest oraș există mii de mici firme care fac astfel de lucruri, la care se adaugă tatuatori, rămari, tot felul de reparatori de telefoane și tehnică de calcul, ateliere de făcut chei și tăblițe pentru ușa apartamentului.
Dar o mică parte din aceste firme sau ateliere ar putea fi încurajate să se mute aici.

Ar mai lipsi niște cafenele și niște locuri de unde să-ți cumperi o gogoașă sau un covrig, câteva terase și astfel zona va ajunge să fie din nou atractivă.

Și dacă aceste propuneri sunt valorificate corect, ar fi posibil ca odată și odată, așa cum sunt croitori care se laudă că au atelierul pe Savile Row, să existe și bijutieri sau tatuatori sau pantofari care să se laude că au atelierul pe 16 Decembrie și oricine să știe că este vorba despre strada cu acest nume din Timișoara, România, Europa.

 

***

 

Cred că este nevoie ca urbaniști, candidați la primărie, arhitecți și peisagiști să se întâlnească și să găsească soluții pentru reabilitarea acestei străzi, dar și a întregului cartier Iosefin.
Aceste întâlniri nu ar trebui să aibă neapărat un caracter formal, organizat.
Din câte știu, oamenii ăștia se cam cunosc între ei, nu cred că ar fi foarte complicat să se întâlnească periodic la o bere, să facă schimb de idei și să pună pe hârtie concluziile la care ajung, astfel încât atunci când va fi nevoie soluțiile să fie la îndemână.

Pentru că, părerea mea este că în următorii 10 ani cuvintele de ordine vor fi “întreținere” și “reabilitare”, deoarece următorul deceniu nu va exista dezvoltare, nici în forță, nici de alt fel.

Sau, parafrazând, putem spune că întreținerea și reabilitarea vor fi noua dezvoltare.

 

 

Notă: Toate fotografiile de epocă fac parte din colecția Lucian Muntean.
Toate fotografiile recente aparțin autorului.

1 thought on “CUM AR TREBUI SĂ FIE AMENAJAT ORAȘUL – Episodul 6 Pe strada care desparte Iosefin de Elisabetin

  1. Pe cat de frumos suna cele enumerate mai sus, pe atat de “nimic” nu se va face. Din pacate avem cel mai distructiv primar/consiliu posibil pentru Timisoara, si cu acesta echipa sensul posibil este doar in jos.

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*