Spuneam în urmă cu o săptămână că datorită Inteligenței Artificiale, care este încă imperfectă dar evoluează spectaculos pe zi ce trece, o mare parte a sarcinilor intelectuale și birocratice va fi preluată de mașini.
Și tot atunci spuneam că oamenilor le vor rămâne sarcinile pe care IA nu va putea îndeplini, pentru că un calculator, indiferent cât de performant este, chiar dacă înlocuiește contabilul, sau notarul, sau birocratul de la ghișeu, sau chiar judecătorul, ministrul sau directorul de întreprindere, nu va putea să bată cuie pe șantier, sau să schimbe bateria de la chiuveta cuiva.
Iată însă că se prefigurează următorul pas, mașinile trec de la faza în care ne informează și ne ajută să prelucrăm informația la cea în care fac lucruri. Și nu numai lucruri repetitive, cum fac roboții în fabrici care sudează sau asamblează mașini sau altceva, ci la faza în care vor merge poate pe șantier să bată cuie, sau să îngrijească bătrânii, să ne plimbe cățelul sau să ne facă cafeaua dimineața.
Ar fi greșit să credem că lucrurile astea se vor face într-un viitor îndepărtat.
Să ne amintim de telefonia mobilă. În 1980, adică alaltăieri, un telefon mobil comercial era o chestie mare pe care puteai să o montezi într-o mașină sau eventual puteai să o bagi într-o geantă pe care să o porți atârnată de umăr.
Dacă cineva ar fi avut ceva asemănător cu un telefon mobil ieftin, un smartphone cum sunt cele oferite gratuit dacă îți faci un nou abonament de telefonie, probabil că ar fi fost angajat la NASA pe post de consultant și ar fi fost protejat de zeci de agenți FBI.
Bineînțeles că nici aceia de la NASA nu ar fi înțeles mare lucru din placa aceea cu niște componente electronice ultraminiaturizate și nici nu ar fi avut ce să facă cu telefonul acela pentru că încă nu exista în spatele acestuia imensa infrastructură care face telefonul mobil de astăzi ceea ce este, nu existau celulele de comunicație, nu exista internetul, nu existau spațiile de stocare a cantității imense de date, nu se inventase încă mp3-ul, nu existau nici filmele online, nici facebookul, nici cărțile în format electronic, nu exista nimic.
Toate lucrurile astea au fost create într-un timp incredibil de scurt, ieri încă mă chinuiam să fotografiez cărți pentru a-mi crea o bibliotecă din microfilme pe care le citeam pe un diaproiector, astăzi am în biblioteca personală în format electronic mii de cărți pe care le pot citi pe ecranul telefonului oriunde mă aflu, acasă, sau în troleibuz, sau pe o insulă din Pacific.
La fel se va întâmpla și cu roboții.
Astăzi dacă chinezii spun că roboții umanoizi vor ajunge în fiecare casă ni se pare un fel de exagerare, sau poate avem impresia că se laudă.
Dar cred că nu este departe ziua în care fiecare dintre noi ne vom putea cumpăra, eventual în rate, un robot din acesta la prețul unui televizor sau al unei mașini de spălat.
Poate că robotul acela de apartament nu va putea să facă orice, poate că vor exista roboți umanoizi specializați pentru bătutul cuielor pe șantier, sau pentru schimbatul becurilor și al siguranțelor, dar cred că roboții casnici, un roboțel care să execute sarcini simple, de genul te rog adu-mi o cafea și acela va rula un algoritm de genul identifică fierbătorul de cafea->Pune apă->Pune o linguriță de cafea pentru fiecare porție->Pune cafeaua în cești->Localizează-l pe cel care a dat ordinul->toarnă-i cafeaua în cap, nu sunt foarte departe.
Poate că majoritatea celor care citesc acest text vor avea peste câțiva ani posibilitatea de a renunța la un concediu și cu banii astfel economisiți să-și cumpere o astfel de jucărie, care și ea, la fel cum s-a întâmplat și cu telefoanele mobile, va avea în spate o întreagă infrastructură care le va permite roboților să învețe unii de la alții, să spună seara povești copiilor, practic să devină un membru al familiei.
Poate că vor exista neveste robot pe care le vei putea comanda de la E-mag după ce ai ales-o pe cea care-ți place, poate că vor exista chiar și copii robot. Astăzi este duminică, poate o să vă găsiți timp să citiți una din povestirile cu roboți ale lui Isaac Asimov, acolo scrie cum va fi.
***
Umanoizii chinezi vor fi „în fiecare casă”. Beijingul ar putea înlocui și soldații umani cu roboți
Roboții umanoizi ar putea ajunge „în curând” în casele oamenilor obișnuiți, potrivit unui nou centru de robotică din Beijing, scrie The Sun.
Atacul desfășurat vineri seară de mai mulți bărbați cu arme de foc într-o sală de concerte de la periferia Moscovei s-a soldat cu cel puțin 143 morți și peste 100 de răniți, mulți în stare critică, potrivit autorităților ruse. Serviciul de securitate FSB i-a transmis președintelui Vladimir Putin că 11 persoane au fost reținute după atacul revendicat de ISIS, iar un parlamentar rus a declarat că în mașina unora dintre suspecți au fost găsite pașapoarte emise de Republica Tadjikistan. Statele Unite au spus că aveau informații că se pregătește un atentat la Moscova și că le-au comunicat Rusiei la începutul acestei luni.
Jocul murdar și riscul unei catastrofe
Contextul cântărește foarte greu atunci când analizăm atentatul terorist de la Moscova.
În alte împrejurări, opinia publică ar fi fost dispusă să creadă orice. Acum, în plin război în Ucraina, după precedentul Daria Dughina, dar și după alte lovituri sub centură gen ”afacerea” NordStream, primul imbold este să pui totul în spinarea aliaților lui Zelensky. Așa că indiferent de rezultatul anchetei de la Moscova, rușii vor rămâne convinși că Statele Unite au fost în spatele celui mai recent act de teroare, soldat cu peste 90 de morți.
În spațiul public au apărut fotografiile a patru suspecți din Tadjikistan, o republică ex-sovietică din Asia Centrală. Însă important e ce anume i-ar fi determinat pe cei patru și pe complicii lor să acționeze într-un astfel de moment, în plin război, când suspiciunile se îndreaptă automat spre Kiev. Și dacă nu cumva au existat finanțatori din spațiul occidental.
Principalele piste în cazul atacului terorist de la Moscova
Pe lista „Suspecților obișnuiți” avem Ucraina și avem ISIS. Un dosar bun poate fi făcut pentru ambele. Postez trei videoclipuri – unele dintre ele sunt repetitive – care discută despre atac și despre comportamentul foarte ciudat al administrației Biden. Să trecem în revistă cronologia evenimentelor.
Ceea ce face ca întreaga situație să fie atât de bizară și discutabilă în ceea ce privește ceea ce știau Statele Unite și când au știut, este faptul că Departamentul de Stat a emis o declarație la două ore după atentat – amintiți-vă, încă nu știam câți atacatori, ce fel de arme, câte victime și dacă erau sau nu ostatici – în care a afirmat că Ucraina nu era responsabilă pentru atac. De unde știa Departamentul de Stat acest lucru? Sugerează cu tărie că Statele Unite aveau informații, pe care nu le-au împărtășit cu Moscova.
Cel mai reputat și mai cunoscut critic literar român de după 1945, Manolescu a marcat cultura română într-un mod esențial.
Într-o scurtă postare pe Facebook, criticul literar timișorean Mircea Mihăieș a deplâns moartea marelui critic literar.
„S-a stins din viață Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial”.
Întrebat „când s-a produs schimbarea în rău”, el a răspuns: „Pe vremea când fiica mea era elevă, eu am făcut cu ea partea de matematică. Deși predau lucruri legate de filozofie, am făcut în tinerețea mea un liceu de matematică-fizică din ăla feroce și, pentru o dată în viață, acest lucru mi-a folosit când a fost fiica mea elevă. Ocazie cu care am putut să-mi dau seama exact ce spuneați dumneavoastră, când s-a produs schimbarea în rău, ea s-a produs în în pași succesivi. Pe vremea când eu eram elev, aveam niște manuale de matematică, atât erau de mari. În ciuda a ceea ce se spune în ziua de astăzi, nu erau foarte bune, erau făcute la nivelul unor cerințe foarte ridicate, pentru că, probabil unii oameni își aduc aminte, trăiam într-o epocă al cărei etalon de realizare socială era ingineria. În mod particular, clasele de matematică-fizică pregăteau pentru Politehnică și, ca atare, trebuia să ai cunoștințe serioase la intrarea în Politehnică, unde erau examene foarte grele. Eu am învățat după manualele alea, așa grele cum erau ele aveau o calitate. Calitatea lor era aceea că avea o ordine interioară de la A la Z și, dacă tu mergeai pagină cu pagină în manualul respectiv, știai de unde pornești și știai de unde ajungi.
Rodica Ojog-Braşoveanu, mama romanelor poliţiste româneşti, o Agatha Christie autohtonă
Angela Rodica Ojog-Brașoveanu s-a născut pe 28 august 1939, la București, fiind fiica profesoarei Ana Ojog și a avocatului Victor Ojog. Tatăl său a fost arestat de mai multe ori imediat după venirea comuniștilor la putere pentru că fusese membru al Partidului Național Liberal, iar familia a trecut prin perioade în care trăia din vânzarea lucrurilor din casa – tablouri, covoare, bijuterii, chiar și mobilier.
Rodica a urmat primele clase la școala „Maison des Français”, apoi a terminat Liceul „Domnița Ileana”. La absolvire s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București, dar în anul 1956 a fost exmatriculată din toate facultățile din țară și arestată sub acuzația de solidarizare cu susținătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta.
În dimineața aceea de iunie stăteam pe treptele casei, bucuroasă de soarele încă blând, de verdele crud al pădurii și de liniștea în care se auzea doar vag, din casă, țăcănitul mașinii de brodat a mamei. Probabil aveam ceva examen, de vreme ce eram acasă și nu plecată la păstorit sau la alte munci care erau interminabile vara. Savuram dimineața aceea târzie, conștientă de raritatea ei, când s-a auzit vocea hârșâită strigând la portița de la drum:
– Bă, nevastă, ești acasă?
Era badea George, Moșneagul „din deal”, îmbrăcat cu hainele „țărănești” de coborât în sat.
Ce facem astăzi, 24 martie 2024, în Timișoara?
Duminică puteți merge la spectacole de teatru, proiecții și mai multe expoziții.
