O greșeală pe care o facem mult prea des este că judecăm o persoană „la grămadă”, fără a evalua în mod obiectiv dovezile concrete sau faptele relevante ale acelei persoane.
Și eu am tendința asta, să judec în funcție de niște preconcepții sau prejudecăți pe care le am…
De exemplu nu îmi place de Sorin Lavric.
În primul rând pentru că e aurar și mie nu îmi plac partidele despre care am impresia că sunt finanțate, mai mult, sunt create, de oameni în uniformă.
Nu îmi place nici de Adrian Năstase.
Dar asta nu înseamnă că tot ce spun oamenii ăștia este greșit, nu înseamnă că dacă Adrian Năstase și-a adus bideu din China sau ce a mai făcut nu are dreptate în privința faptului că Ucraina nu a fost prietena României. Și ca să ne convingem că e așa nu trebuie decât să căutăm în presa ultimilor, să spunem 20 de ani, ceea ce s-a scris despre relațiile țării noastre cu Ucraina.
Sau ce s-a scris în general despre Ucraina până acum 2-3 ani, nu numai în presa română, ci și în cea internațională.
La fel este și cu Sorin Lavric, nu înseamnă că dacă face parte din AUR nu are și el dreptate când spune că peste lume plutește o mireasmă de ospiciu. Ca să ne dăm seama că este așa nu trebuie decât să citim știrile din ultimele 24 de ore.
Și grav este că o mare parte a omenirii nici nu își dă seama că este așa, că parcă trăim într-un imens balamuc în care nimeni nu are curajul să le pună o cămașă de forță celor care au provocat toată nebunia asta și să-i închidă undeva.
Ungaria nu o mai vrea pe Ursula von der Leyen.
Nu o mai vrea nimeni în afară de cei interesați să o vrea, întrebați-i de exemplu pe germanii de pe stradă despre femeia asta, o să vedeți cum o înjură pe „Ushi”, cum îi spun ei. Tot ce a făcut femeia asta în viață a fost rău, dacă la noi Năstase, că tot vorbeam despre el, ar fi făcut atâtea rele, nu l-am mai fi lăsat să se împuște singur, ci l-am fi împușcat noi.
Din păcate nimeni nu îi întreabă pe cetățenii europeni dacă o vor pe Ushi, femeia asta nu e aleasă, ci numită.
Și când vine ordinul de la poartă, de la cei care vând arme, sau vaccinuri anticovid, sau cine știe ce alte rahaturi de care de fapt nici nu avem nevoie, nimeni în afară de Orban nu are curaj să comenteze.
România a interzis folosirea echipamentelor Huawei.
Las că o să le folosească Germania și Franța și multe alte țări. Iar noi o să cumpărăm din altă parte, ca de obicei, mai scump și probabil mai prost.
Până la urmă se dovedește că robotul Ion este de fapt o jucărie din aia care-ți răspunde la telefon și îți spune să apeși pe tasta 9 dacă dorești să te ajute cineva.
Kelemen Hunor: „Nu cred că cetățenii sunt prea preocupați de soarta sa politică după ce termină mandatul”
Sigur că nu.
Afirmația lui Kelemen Hunor îmi aduce aminte de interviul pe care un reporter occidental i l-a luat unui rus acum 2 ani, când au început sancțiunile.
Îl întreba ăla pe rus dacă el, sau oamenii obișnuiți sunt îngrijorați de faptul că occidentalii confiscă bogățiile unora dintre ruși, bogății aflate în afara Rusiei.
Iar cetățeanul îi răspunde: „Acest lucru nu face altceva decât să provoace o frustă stare de bucurie în rândul populației”.
Reporterul a fost cam dezamăgit, el credea, ca și ăia care au impus sancțiunile alea, că rușii de rând îl vor demite pe Putin pentru că occidentalii confiscă iahturile unor hoți.
Adevărul este că pe românul obișnuit îl doare-n cur de soarta lui Iohannis. Peste câțiva ani nu o să mai știe nimeni despre omul ăsta, o să aibă și el soarta lui Constantinescu, o să-i dea cineva o sinecură ca să nu consume din capital și o să-l mai vedem poate din când în când cum își ține mâna la inimă de Ziua Națională. Dacă nu cumva chiar atunci este sezon de pescuit aligatori în Florida sau unde o să fie el peste câțiva ani.
Și când cineva o să-i întrebe pe tinerii de peste 10 ani dacă pot să spună numele președinților post revoluționari din România ăia o să spună de Iliescu, poate și de Băsescu. Iar unii îl vor pomeni și pe Ceaușeascu, că doar nu vă imaginați că din tâmpiții de acum vor ieși geniile de mâine.
Aici la noi se întâmplă din nou lucruri pe care pur și simplu nu le pot înțelege.
Povestea aia cu demolarea, nici nu mai contează numele firmelor implicate.
Eu cred că a judeca un astfel de caz este la fel de simplu ca și cum ai face un algoritm din ăla de care mai vedem pe Facebook:
E terenul tău sau al primăriei DA sau NU
Dacă e terenul primăriei, ai un contract de închiriere, DA – NU.
Dacă ai contract, ai plătit chiria DA sau NU.
Și totuși, având în față aceleași date, unii judecători spun într-un fel, alții spun în alt fel. După care scriu o chestie pe care nici ei nu o înțeleg dacă o citesc a doua zi, că în școlile românești studenții învață să folosească cuvinte multe și interesante, nu să se exprime coerent ca să înțeleagă toată lumea ce vor să spună.
Asta este inexplicabil.
O speță din asta e atât de simplă încât și eu cred că aș putea să o judec, fără să am nici un fel de studii juridice.
De fapt nici nu este necesar un om pentru ca să judece așa ceva, îl întreb pe ChatGPT sau pe Gemini, îi dau datele și într-o secundă am răspunsul clar și e și mai ieftin decât să plătesc cu mulți bani niște oameni care nu pot lua de atâta timp o hotărâre atât de simplă. Și îmi mai și spune ce să le fac celor care au pornit la un moment dat tot rahatul ăsta.
Ceea ce nu știu, există oare un fel de DNA, sau de UM0215 al judecătorilor? Că poate află ei de ce se întâmplă astfel de lucruri.
***
Autorităţile sanitare din Fâşia Gaza au anunțat joi, 29 februarie, că forțele israeliene au deschis focul asupra oamenilor care aşteptau ajutor umanitar în apropierea oraşului Gaza. În urma atacului, cel puțin 104 palestinieni au murit, iar alți 280 au fost răniți, relatează Reuters.
Scholz a turnat implicarea englezilor și francezilor în războiul din Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz a fost acuzat de „abuz flagrant de informații” după ce a declarat, pe 27 februarie, că trupele britanice din Ucraina ajută forțele armate ucrainene să lanseze rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, scrie The Telegraph .
Sorin Lavric: O miasmă de ospiciu sadea plutește în lume
Epoca al cărei aer îl respirăm a nimerit sub o providență scrântită. O miasmă de ospiciu sadea plutește în lume, iar culmea e că ospiciul e găzduit de Universitatea Sussex Hospitals NHS Trust (USHT) din Marea Britanie. De ce? Întrucât experții din această respectabilă instituție au declarat, cu morgă infailibilă, că o persoană născută bărbat […]
Ungaria nu o mai vrea pe Leyen
Guvernul maghiar ar dori ca șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să nu fie realesă pentru un nou mandat, deoarece deciziile sale duc la o înrăutățire a situației din Europa, a declarat ministrul maghiar de externe Peter Szijjártó reporterilor într-un conferință de presă cu ministrul de externe al Ciadului Mahamat Saleh Annadif.
Adrian Năstase: „Ucraina nu a fost niciodată prietena României”
Adrian Năstase, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. România și Ucraina nu au avut o relație prietenoasă, spune acesta.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a respins în data de 21 februarie 2024 solicitarea grupului chinez Huawei pentru utilizarea echipamentelor sale în rețelele 5G din România, hotărâre întărită printr-o decizie semnată joi de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial.
Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, a declarat miercuri că i s-a dat o opţiune practică robotului ION, prin crearea unei opţiuni de chatbot la care lucrează acum, prin care îl integrează cu platfoma de servicii publice a statului român şi va oferi informaţii utile cetăţenilor, scrie News.ro
Experimentul vaccinării în masă cu un produs ”inovator” netestat pe termen mediu și lung ar trebui supus de urgență dezbaterii publice.
Faptul că războiul din Ucraina s-a suprapus peste finalul pandemiei a contribuit din plin la băgarea gunoiului sub preș. Pe cât de activi au fost politicienii, influensării și experții epidemiologi în perioada vaccinării, pe atât de rapid s-au dat la fund ulterior, în încercarea de a reprima orice dezbatere.
La câți bani s-au cheltuit pe propaganda pro-vaccinare, fenomenul este de înțeles. Cum le-ar sta jurnaliștilor Apocalipsei Covid să comenteze acum zecile și sutele de cazuri de ”morți subite” ale unor oameni tineri, în putere? Sau miile de reacții adverse grave, în care viețile celor implicați s-au schimbat dramatic?
Grație unor oameni indisciplinați, reușim totuși să conștientizăm fenomenul și să-l menținem în atenție. Însă lucrurile nu pot rămâne în acest stadiu. Medicii legiști în mod deosebit, dar și cardiologii, neurologii și cei de alte specialități, au obligația morală (dacă nu cumva și legală!) de a întocmi rapoarte despre reacțiile adverse ale vaccinurilor anti-Covid. Și de a le da publicității.
Astfel de studii au început să apară în reviste de specialitate. De pildă Jurnalul European de Cercetare Medicală sublinia încă de acum un an: ”(…) Potrivit acestor rapoarte, vaccinarea poate avea un efect advers, în special asupra sistemului nervos. Cele mai importante și comune complicații sunt tulburările cerebrovasculare, inclusiv tromboza sinusurilor venoase cerebrale, atacul ischemic tranzitoriu, hemoragia intracerebrală, accidentul vascular cerebral ischemic și tulburările demielinizante, inclusiv mielita transversă, prima manifestare a SM și neuromielita optică. Aceste efecte sunt adesea acute și tranzitorii, dar pot fi grave și chiar fatale în câteva cazuri”.
Poveștile șocante ale vaccinaților anti COVID-19: „Nu mai am o viaţă normală”. Reacția medicilor
Pacienții care au suferit reacții adversedupă vaccinarea anti COVID-19 povestesc prin ce au trecut ca urmare a reacțiilor adverse.
Deficitul bugetar ar trebui să scadă în 2024, conform proiectului de buget, de la 5,7% din PIB în 2023 la 5% din PIB în 2024, potrivit Ziarul Financiar.
Ministerul Finanțelor a început de anul trecut o analiză privind introducerea unui impozit progresiv, conform declarațiilor lui Alin Andrieş, secretar de stat Ministerul Finanţelor.
Ministerul Finanțelor va aduce modificări normelor Codului fiscal în acest an
Ministerul Finanțelor lucrează la modificarea normelor Codului fiscal, potrivit declarațiilor Georgetei Toma, șef serviciu la Direcția de legislație fiscală din Ministerul Finanțelor.
Consultanță de milioane, la preț de milioane
Au dat nucleara! – am fi pus titlu, dacă eram una din acele televiziuni. Cum nu sîntem, o să vă povestim despre un banal subiect, cu niște banale zeci de milioane ce vor fi cheltuite pentru niște servicii de consultanță. Adică acele banale servicii despre care urlau, ca din gură de șarpe, mai toți politicienii care astăzi se învîrt în zona butonului cu cașcaval public.
Nuclearelectrica, una din acele companii de stat esențiale, de unde șefii numiți deloc politic duc acasă zeci de mii lunar, sub formă de salarii, că de prime și alte bonusuri nu mai amintim, tocmai a semnat un contract pentru servicii de consultanță, valabil timp de patru ani, cu o valoare totală de 18.254.880 –dolari americani, desigur –, la care mai punem și TVA. Doar pentru echipa de la CNE Cernavodă, ceilalți să mai aștepte.
Banii ăștia vor ajunge la Kinetrics Nuclear România SRL, firmă care a cîștigat licitația din 21 februarie. Și care firmă se numea înainte Stevenson & Associates, care a devenit apoi parte a grupului Jensen Huges, mă rog, oameni serioși, specialiști. Mult mai specialiști decît specialiștii care conduc Nuclearelectrica, pe care-i vor consulta de peste 18 milioane de dolari.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi că cetăţenii nu sunt prea preocupaţi faţă de soarta politică a şefului statului, Klaus Iohannis, după ce acesta îşi va încheia mandatul, dar că, din punct de vedere politic, nu ar strica o minimă transparenţă din partea Cotroceniului cu privire la anumite intenţii, relatează Agerpres.
ONT Carpați, un brand de turism ce a durat aproape un secol
Autor :Alexandru Balaci Context Acum 88 de ani era înfiinţată organizaţia turistică de stat Oficiul Naţional de Turism Carpaţi. Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o instituție de stat a turismului, se materializează în anul 1926 când se fondează (prin legea sanitară) Oficiul Național de Turism (ONT).
Transportul cu vaporașele pe Bega se reia în prima zi de primăvară calendaristică
De vineri se reia transportul pe Bega cu vaporașe, a anunțat Societatea de Transport Public din oraș. „Vaporașele vă așteaptă începând de astăzi,1 martie 2024, la plimbări pe Canalul Bega, pe traseul cuprins între stația Mihai Vitezul/Uzina de Apă și Ștefan cel Mare”, a transmis STPT.
Praf saharian în Vestul ţării. Straniul fenomen este aşteptat de joi până vineri seara
O masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României până vineri seară, ceea ce ar putea determina creşteri ale valorilor pulberilor în suspensie PM10 şi PM2.5, a anunţat joi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). „Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA), care aparţine Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi…
Primăria a pierdut procesul cu proprietarii ștrandului No Nome. Dispoziția de demolare, anulată
No Name a obținut anularea dispoziției prin care primarul Dominic Fritz ceruse demolarea construcțiilor „ilegale” de pe terenul ștrandului. Vorbim de o decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara venită într-un dosar în care, inițial, Tribunalul Timiș dăduse câștig de cauză primăriei.
Anveloparea blocurilor de locuințe a intrat pe un făgaș normal. Dacă în 2020 erau trei blocuri finalizate, la sfârșitul lui 2023, proprietarii din 15 imobile s-au bucurat de avantajele incontestabile ale reabilitării termice. Asta după câțiva ani buni, în care au existat mai multe știri despre anvelopare decât apartamente anvelopate. Programul de reabilitare a blocurilor […]
O cunoscută fabrică timișoreană s-a închis. Peste 200 de angajați au fost puși pe liber
„Dalli-Group planifică o serie de măsuri în contextul modificărilor trendurilor pe piaţă, mai ales în sectorul mărcilor comerciale, precum şi din cauza creşterii preţurilor la materii prime şi la energie. Obiectivul este de a profita din nou de întregul potenţial al societăţii şi de a consolida poziţia de lider european ca producător de mărci de calitate şi mărci comerciale de calitate, în domeniile Personal Care şi Home Care. Presiunea preţului a condus în branşă la o creştere a concurenţei”, au transmis la acea vreme cei de la Dalli.
Cei de la Dalli Grup au căutat să vândă sau să închirieze fabrica de la Timișoara, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
„În Timişoara este planificat ca producţia Dalli să fie predată până la data de 31 decembrie 2022, fie prin vânzare sau prin închidere”, anunțau germanii într-un comunicat de presă.
Așa se face că acum fabrica este scoasă la vânzare, la bucată, pe un site olandez de licitații online. Nu mai puțin de 969 de loturi sunt listat pe www.troostwijkauctions.com.
Muzica lui Felix Mendelssohn-Bartholdy, concert la Filarmonica „Banatul” din Timișoara
În prima zi de martie, sub conducerea maestrului Fayçal Karoui, vom asculta, la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, două lucrări ale compozitorului Felix Mendelssohn-Bartholdy – Mare liniştită şi călătorie prosperă, op.27 şi Simfonia nr.2 în si bemol major, op.52.
Ce facem astăzi, 1 martie 2024, în Timișoara?
Vineri, 1 martie, vă puteți bucura de soare și de venirea primăverii în centrul orașului. Mai puteți merge la concerte, expoziții, filme sau la petreceri în oraș.