cont.primariatm.ro este adresa la care fiecare timișorean – indiferent de vârstă sau competențe digitale – este invitat să își creeze propriul cont unic. Prin acest cont, timișorenii pot accesa peste 300 de cereri și servicii pe care le gestionează Primăria Municipiului Timișoara, de la plata taxelor și impozitelor, la depunerea certificatului de urbanism sau acte pentru indemnizația copilului, fără a mai veni la ghișeu.
„De azi, digitalul este normalitatea în relația cu Primăria și excepția, de fapt, este tot ce se întâmplă pe hârtie și analog. Cu toată munca din ultimii 3 ani, am reorientat, de fapt, privirea către cetățean. Pentru timișoreni, cel mai important este că nu mai trebuie să vină fizic la primărie, ci pot să își rezolve problemele direct de acasă”, a spus primarul Dominic Fritz.
Fiecare timișorean își poate crea o identitate digitală unică recunoscută la nivel național (ROeID), prin intermediul căreia poate accesa serviciile oferite de Primărie și își poate gestiona dosarul unic personal. Serviciul ROeID este făcut să garanteze într-un mod sigur identitatea digitală a persoanei care interacționează cu Primăria și să înlocuiască validarea identității care până acum se făcea la ghișeu de către funcționari.
Lansarea serviciilor a fost făcută în cadrul unui eveniment public care a avut loc miercuri seară la Cinema Timiș, în prezența lui Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România, a lui Stelian Câmpianu, General Manager ETA2U și Ovidiu Dan, Head of Big Data & Security, Eviden Technologies România.
„Vreau să vă zic: ”Bravo, bravo, bravo, ați făcut o treabă foarte bună. Asta începe cu leadership și cu viziune, se continuă cu execuție, cu răbdare, cu echipe care trag, care depășesc rezistența la schimbare. Aveți o soluție absolut superbă, care este mai mult decât evident pusă în slujba cetățeanului. În țară nu știu să mai existe așa ceva”, a spus Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România.
Ovidiu Dan, Head of Big Data & Security, Eviden Technologies România, firma care a lucrat la Portalul unic al Primăriei Municipiului Timișoara, a completat: „E îmbucurător să vedem cum funcționarii publici, în loc să se teamă de procesul de digitalizare, văd plusvaloarea în munca lor și ceea ce expun către cetățeni. Modul în care a fost gândită, implementată și funcționează acum soluția de la Timișoara e sigur. Important e să ne ținem de elementele de igienă cibernetică și atunci putem preveni atacuri”.
„Ultimii 2 ani au însemnat o lungă călătorie: de la sute de mape plimbate zilnic și doar 27(!) de funcționari care foloseau măcar o dată pe zi emailul, la proceduri digitale integrate între interfața cu cetățeanul. Acum cetățenii pot depune orice cerere în online pe portalul unic, iar procesarea cererilor depuse de el în Primărie se face pe circuit exclusiv digital. In IT se spune „from zero to hero”. Practic am urcat cu o instituție de administrație publică, pentru prima dată, pe valul de tehnologie care ne va schimba viața în bine în următorii 2-3 ani”, a spus Valentin Mureșan, consilierul personal al primarului, pentru digitalizare.
„La început am avut o perioadă de aranjat, de făcut curat, de instalat – adică, chestii din astea tehnice care au foarte mult de-a face cu infrastructura IT a primăriei și nu atâta de mult cu procesele de digitalizare. Dar am avut nevoie de acest lucru. Una dintre cerințe, de exemplu, era în momentul în care se generează un document din primărie să fie clar antetul personalizat.al acelui departament, semnătura, funcția și în ce calitate semnează. Și aici a fost nenegociabil. Ei, bine acum așa este”, a povestit Stelian Câmpianu, General Manager ETA2U.
„Eu cred foarte mult că trebuie să gândim tehnologia într-o cheie de umanitate. Tehnologia nu înlocuiește interacțiunea umană, ci, dimpotrivă, ne eliberează spațiu, ne eliberează energii ca să putem investi în interacțiunea interumană. Eliberează de fapt o creativitate și o empatie care acum lipsește în administrația publică tocmai pentru că oamenii sunt focusați pe urmărirea unor proceduri și funcționează ca niște roboți. Și scopul nostru este ca roboții să facă munca de robot, pentru ca oamenii din administrație să facă munca de oameni”, a concluzionat Dominic Fritz.
Această investiție a fost realizată prin primele fonduri europene pe care Primăria Timișoara le-a accesat pentru digitalizare. Municipalitatea a obținut o finanțare de aproape 4 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile pentru realizarea unui portal unic de interacțiune a cetățenilor cu administrația, dar și pentru digitalizarea arhivelor instituției.
Serviciul Comunicare