Endocrinologul Cătălina Poiană este un șef care știe să strângă o mână. Nu avem timp să intrăm în subtilități, în amintiri, în gânduri aparte de viitor. Președintele Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Cătălina Poiană, a fost săptămâna trecută la Timișoara pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, și mă bucur că a găsit timpul măcar pentru un scurt interviu pe teme vizând una dintre feliile muncii sale. Așa că micile detalii contează.
Mai întâi ascult laudatio și mulțumirile noului DHC, apoi urmează interviul. Dar e și prezentarea pe care i-o face doamnei profesor Poiană rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. dr. Viorel Jinga. De două ori am auzit deja, în ultimele luni, treaba cu „cea mai bună carne e carnea de coleg”, când e vorba de medici, și atunci cu atâta mai frumos e când vezi un omagiu de suflet, bine gândit și documentat, venit din partea unui coleg. Tare mult mi-a plăcut suita de fotografii alese și comentate de profesorul Jinga, arătând nu doar știința și acțiunea, lucruri pentru care profesorul Poiană tocmai primea un DHC, dar și empatia și umanismul care îi dublează acțiunile.
Iar profesorul Jinga nu este singurul care a vorbit deosebit de frumos de colega sa. Nu mă pricep, ca jurnalist, la endocrinologie, și nu mi-ar fi fost ușor să vin cu întrebări interesante din domeniul respectiv, al doamnei profesor, așa că, prețăluind repede atât felul în care s-a vorbit public de președintele CMD, dar și adăugând faptul că persoanele pe care le-am întrebat privat dacă „e așa grozavă cum se spune” mi-au răspuns pozitiv, am ales ca temă de discuție comunicarea.
Dar, înainte, am legat laolaltă mărgeluțe din cele pe care timpul le-a permis, cu noduri între ele, cum cere pravila pentru orice colier bun de perle, pentru a nu se pierde prea mult, de se deșiră. Am simțit o strângere fermă de mână, așa cum apreciez de la orice om, fie femeie sau bărbat – o strângere de mână ca o broască spinalizată nu te lasă a crede că omul acela poate decide și conduce hotărât. Lucru întărit de cuvintele cărora prof. Poiană le dă importanță în toată povestea asta cu comunicarea în schimbarea de imagine și nu numai. Unul dintre ele este „corect”. O să vedeți că apare de 14 ori mai jos, în material. Ceea ce mă face să cred că, de ar exista o heraldică aleasă a fiecărui președinte CMR, doamna Poiană ar avea acest cuvânt pe scut.
Dar a fi tranșant, clar și corect vine în urma unei analize. Am văzut-o pe prof. Poiană privind și prețăluind, ca un pediatru ce trece de aparențele unui copil năzdrăvan analizându-l înainte de a pune mâna. O privire de om obișnuit a pune un diagnostic după ce ia în considerare o mulțime de vectori. Cred că e de bun augur pentru instituția pe care o conduce.
Și, nu în ultimul rând, un om cu o empatie dezvoltată firesc, nu în poză de galantar. Nu am luat aici în calcul doar superba prezentare a rectorului Jinga, ci și lucrurile mărunte de după, pe care le-am văzut până am așteptat să vedem de se găsește bucățica de timp și pentru presă: felul în care a acceptat și a organizat pe căprării poze cu toți colegii ei care au dorit asta, felul în care a luat în serios rândurile pe care a fost invitată să le lase în cartea de onoare a UMFT, și (după mine, cea mai aparte) mica dezamăgire că noua robă de DHC nu va merge cu ea la București, ci, după protocol, îi va fi trimisă ulterior.
Îmi plac medicii care au o latură umană de care nu se ascund. Le acord încredere. Cu roboți putem lucra și dacă apăsăm câteva butoane să ne întreținem cu noii medici AI. Dar doctorul empatic este cel pe care îl caut și despre care vorbesc cu drag de atâta vreme.
Și tot despre ACEL doctor este și dialogul nostru, atunci când, finalmente, ajungem să discutăm, în găzduirea decanului Facultății de Medicină, prof. dr. Bogdan Timar. Adică despre medicul care își știe meseria și are și empatie pentru pacient. Dar, poate, e covârșit de birocrație, și nu mai apucă să arate cum este cu adevărat. Și poate nici noi nu mai știm să privim. Într-o societate în care ajungem să ne strivim valorile și să alegem vulgul și impostura (cum au arătat recent și alegerile pentru funcția de președinte al țării, turul 1), medicul este unul dintre cei mai loviți.
Șoferul de taxi știe el mai bine cum este cu conspirațiile mondiale, fata ce pune unghiuțe (și, mai nou, a ajuns deputat) explică despre vaccinare, cât de fără sens este ea. Iar medicul a ajuns prostălăul ăla care nu știe nimic. Și te întrebi ce este de făcut. Pentru că prăpastia dintre cei care țin de știința adevărată și cei tributari bu-hu-hu-urilor se adâncește. Și noi, cei care încă putem mijloci lucruri, avem datoria de a acționa.
Despre asta aș vrea să aflu de la prof. Poiană, despre cum să scoatem medicul din mlaștina asta. Pentru că, după mine, nu există nimic mai important în societate decât medicul. Nici măcar profesorul. „Primum vivere, deinde philosophari”. Medicul ne ajută să trăim – abia după aceea curge tot.
*
– Este primul DHC?
– Da. Este prima distincție de Doctor Honoris Causa, și mă bucur foarte mult pentru că se realizează aici, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, universitate cu care întotdeauna am colaborat frumos și de care ne leagă și multe prietenii și multe activități frumoase. Întotdeauna oamenii sunt cei care fac diferența.
– Doamnă profesor, ați fost prezentată ca un bun comunicator. De iau tot șiragul lucrurilor prin care ați fost prezentată, toate sunt la plus. Dar am ales acest lucru ca important pentru materialul de astăzi. Aveți o misiune care a început acum câteva luni, va ține cinci ani…
– Patru…
– Scuze, patru, mulțumesc pentru corecție. Sunteți după Covid – printre altele, pe lângă ciondăneli, dat în judecată și alte minuni care se-ntâmplă și trebuie să ajungă pe masa Colegiului Medicilor, fie local, fie național, lucrați și cu imaginea medicului. Cred că este un lucru extrem de important. Din păcate, am fost pe ultimul loc, împreună cu Bulgaria, la vaccinare, la număr de doze per cap de locuitor din Uniunea Europeană, și se pare că și în topurile încrederii medicii au scăzut mult. Care sunt strategiile dumneavoastră pentru a ridica imaginea medicului față de publicul general?
– Da, a fost, într-adevăr, o perioadă dificilă perioada Covid, și a fost o perioadă în care au existat foarte multe dificultăți, și poate că de multe ori lucrurile nu s-au comunicat așa cum trebuie, și de aici au putut să apară unele dificultăți. Principala noastră preocupare în acest mandat este aceea de a reuși să venim în întâmpinarea nevoilor medicului, și anume aceea de a găsi acele soluții prin care medicii să rămână în România, să meargă și în acele zone defavortzate ale țării, pentru că nu neapărat numărul total de medici la nivelul întregii țări este deficitar, ci felul în care medicii sunt repartizați în diverse zone ale țării reprezintă o problemă. Și pentru ca un medic să rămână să lucreze în o anumită zonă și în țară trebuie să aibă condiții corecte de lucru, trebuie să aibă predictibilitate și siguranță profesională.
Și, pentru ca medicul să fie respectat, trebuie să acorde respect. Este o meserie care trebuie făcută cu responsabilitate, cu dăruire, cu empatie, pentru care trebuie să ai vocație – și marea majoritate a medicilor din România fac această meserie cu dăruire.
Poate că avem, însă, mult de lucrat la capitolul comunicare, pentru că de multe ori medicul consideră că dacă își face treaba și asigură asistența medicală, este suficient. Dar nu este. Pe lângă a face un act medical cu empatie, cu dăruire, și, bineînțeles, cu profesionalism – într-adevăr competența și profesionalismul trebuie să fie dublate de umanitate și de empatie și dăruire – medicul trebuie să și comunice. Pentru că atât pacientul, cât și aparținătorii pacientului, cât și societatea au nevoie de aceste elemente de comunicare din partea medicului.
Și iarăși, un lucru care trebuie ameliorat este comunicarea în echipa medicală, pentru că medicul nu este de unul singur. Medicii lucrează într-o echipă, și în această echipă sunt specialități diferite, și de multe ori sunt zone în care un medic nu rămâne să lucreze pentru că nu are întreaga echipă care este necesară pentru acordarea unui act medical competent. Și atunci, repet, și în această echipă medicii de diverse specialități, asistentele medicale, farmacistul clinician și toți membrii echipei medicale trebuie să poată comunica și conlucra spre binele pacientului.
Pentru că, da, este nevoie să se schimbe multe lucruri, dar în permanență ceea ce trebuie să avem în vedere este că rezultatul final trebuie să fie mai buna îngrijire a pacientului, să fie binele și sănătatea bacientului din fața noastră, pentru că aici trebuie să ajungem. Este, însă, adevărat că pentru ca să asiguri și siguranță profesională trebuie să fie și un cadru legislativ adecvat. Și poate că aici sunt iarăși foarte multe probleme, pentru că este nevoie de o nouă lege a sănătății, este nevoie de o lege a profesiei medicale, este nevoie de o lege a malpraxisului, și toate aceste lucruri trebuie să asigure un cadru corect de lucru, atât pentru pacient cât și pentru medic, deopotrivă. Actul medical presupune aceste aspecte. Deci cadrul corect și legal trebuie să fie atât deopotrivă pentru medic și pentru pacient, pentru că actuala legislație nu este de folos nici medicului, nici pacientului, nici sistemului. Cred că la ora actuală singurii care beneficiază de felul în care este organizată activitatea sunt asiguratorii, firmele de asiguratori.
Ceea ce trebuie să avem în vedere este că aceste modificări legislative trebuie făcute pentru că noile reglementări legislative trebuie să corespundă actualmente sistemului de sănătate și mai ales nevoilor și așteptărilor medicilor. Și cred că în momentul în care aceste lucruri se vor reglementa și sperăm ca în acest mandat toate aceste modificări legislative să poată să fie implementate de noi ca și colegiu, nu putem decât să facem propuneri, putem să le argumentăm, dar este nevoie într-adevăr de o înțelegere corectă, politică, a situației în acest moment.
– Aici țineți de partea politică. Până acum cred că există acord, între noi, că e nevoie de făcut ceva. Mi-ați vorbit de partea politică, dar, în același timp, m-ar bucura să aud de lucruri care să puțin mai puțin mai antagonic de ceva, adică de ceva ce ar ține de dumneavoastră, de Minister, de comunicarea cu presa. Există o materie care se cheamă comunicare medicală – poate că veți fi interesată, împreună cu colegii dumneavoastră, să vedeți cum se întâmplă aceste ore și dacă există roadele dorite. Dar fiind jurnalist mă interesează mai ales această felie de a ne folosi, a ajuta să existe specializare în rândul presei pentru a înțelege medicina și a putea fi și noi, la rândul nostru.
– Atunci când v-am spus ce trebuie făcut v-am spus că principalul element care trebuie îmbunătățit este comunicarea, atât între medici și pacienți cât și în cadrul echipei medicale. A fost elementul pe care l-am identificat primul în ceea ce privește multe dintre problemele care au fost și care sunt în prezent. Și cred că primul pas ca să rezolvi o problemă este să recunoști că acea problemă există. Și acest lucru nu se poate face decât prin comunicare. Medicii trebuie să aibă curajul să comunice și medicii trebuie să-și asume responsabilitatea de comunicare. Și de a scoate în evidență și lucrurile bune și lucrurile rele, pentru că, repet, ca să putem îndrepta ceva și ca să putem ca lucrurile să fie mai bune în continuare trebuie să recunoaștem unde greșim și să îndreptăm aceste greșeli.
– Și să avem și soluții?…
– Soluțiile se găsesc împreună, și numai prin dialog. Am început, în aceste puține luni de când sunt la conducerea Colegiului Medicilor din România, să merg în teritoriu, și am obiceiul să spun că sistemul de sănătate din birou arată foarte diferit de de cum arată el la firul ierbii, și am mers la colegiile teritoriale și m-am bucurat foarte mult de deschiderea pe care am găsit-o în rândul colegilor mei din conducerile colegiilor teritoriale, în care am discutat deschis probemele pe care le au și cele care țin de noi, de prerogativele Colegiului Medicilor, să le putem rezolva.
Am identificat, ca și probleme comune, în primul rând deficitul de personal, sate și localități întregi unde sunt medici de familie insuficienți, ca să nu spun că sunt și foarte multe localități unde nu sunt deloc, unde nu sunt nici măcar puncte de lucru. De asemenea, chiar în orașe care sunt centre universitare, nu neapărat cele șase centre universitare tradiționale, dar sunt celelalte centre universitare unde sunt facultăți de medicină în cadrul unor universități comprehensive, și și în acele centre, unde ne-am aștepta ca, prin existența facultății, să nu fie deficite de personal, totuși sunt, și sunt dificultăți în ceea ce privește acoperirea liniilor de gardă în multe specialități, și acest lucru cred că se datorează iarăși unor aspecte cum ar fi lipsa unei salarizări care să fie adecvată anilor în care tărim. Practic salarizarea orelor de gardă a rămas undeva la anii 2017, 2018.
Trebuie să ne gândim că medicul stă ore în șir să lucreze, presiunea asupra personalului medical este foarte mare și gradul de solicitare, de burn out este foarte ridicat. Este foarte greu ca după ce stai o gardă întreagă să rămâi în tură. Nu putem să plecăm acasă pentru că suntem prea puțini și atunci activitatea trebuie să fie continuată. Toate aceste ore nu sunt trecute nici la vechimea în muncă, și sunt foarte multe aspecte legate de activitatea în gărzi. Exact cum vă spuneam și înainte, lipsa unui cadru legislativ care să ofere siguranță profesională face ca medicina să devină defensivă, și acesta este un alt aspect care în defavoartea atât a pacientului cât și a medicului.
Pacientul trebuie să meargă să caute în afara țării unele soluții, costurile sunt mai mari, iar medicul este frustrat că nu poate să facă aici ceea ce este pregătit să facă. Pentru că, vă spuneam, pentru acest act medical corect medicul are nevoie de condiții corecte de lucru și acest lucru presupune, dincolo de echipă, existența și a infrastructurii. Și de multe ori sunt probleme legate de dificultăți în asigurarea infrastructurii în multe unități sanitare.
Și, iar, cred că cel puțin în aceste localități implicarea autorităților locale este foarte importantă. Noi vrem ca medicii să meargă în acele localități, dar singurii care pot să-i ajute sunt cei de la autoritățile locale. Dar și ei, la rândul lor, trebuie să aibă un cadru legislativ corect, și coerent, și clar. Pentru că am avut situații în care medicii au primit, spre exemplu, bani de navetă, dar acei bani n-au fost alocați după regulă, și atunci medicilor, după ani de zile, li s-au imputat, la Curtea de Conturi, niște sume uriașe de bani. Iar acest lucru nu este corect.
Da, solicităm autorităților locale să se implice, dar aceste autorități locale trebuie să aibă, repet, cadru legal, să fie informate, pentru ca ceea ce se face să se facă corect, fără să fie ulterior repercusiuni. Dincolo de asta, într-o asemenea localitate, vă dați seama, medicului îi trebuie și loc de muncă pentru soț/soție, condiții bune de școlarizare pentru copii, o viață socială, nemaivorbind de condiții de locuit. Deci sunt foarte multe aspecte care pot fi îmbunătățite, și acest lucru nu se poate face decât împreună, stând la aceeași masă și discutând și reușind să identificăm nevoile și să vedem cum putem veni cu soluții concrete pentru rezolvarea lor, pentru că, repet, o parte sunt prerogativele noastre ca și Colegiu al Medicilor, dar marea majoritate nu depind de noi.
Este motivul pentru care, recent, Colegiul Medicilor din România a inițiat la Palatul Parlamentului o discuție cu reprezentanții Comisiei de Sănătate a Senatului și de la Camera Deputaților la care au fost invitați și reprezentanții Guvernului și reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, tocmai pentru ca să identificăm modalitatea prin care putem să contribuim la aceste modificări legislative care se impun și care să oglindească realitatea sistemului de sănătate în care suntem acum. Și de ce insist asupra acestui cadru legislativ de care au nevoie medicii? Pentru că, dacă privim la ce se întâmplă – și asta o spun din ceea ce avem noi în evidență la Colegiul Medicilor din România – certificatele profesionale curente (astea sunt niște certificate ce se eliberează pentru diverse situații, inclusiv pentru intenția de plecare în străinătate) și numărul de certificate curente profesionale solicitate de medici care au avut intenția de a pleca (nu știu câți au plecat dar e suficient că au avut această intenție) a crescut în anul 2024 cu 50 la sută față de anul 2023.
– E enorm!
– Da, e enorm. Și ne apropiem de niște cifre care erau undeva prin anii 2017-2018, înainte de măririle salariale.
– Asta era ideea, că s-au făcut aceste măriri. A început să se vorbească despre medicii care vin înapoi. Și spuneți că a venit reculul. Se întâmplă mareea invers.
– Da, în aniul 2024. Și asta înseamnă că trebuie să asigurăm predictibilitatea actului medical, în condițiile corecte de lucru și siguranță profesională. De ce spun predictibilitate? Nu trebuie să ne mai aflăm în situații cum a fost cea de la începutul anului trecut și cum suntem acum, în care se punea problema ca pentru colegii care lucrează în ambulatoriul de specialitate și pentru medicina primară să nu avem bani să le putem asigura valoarea punctului pe care îl negociaseră, nemaivorbind de faptul că această valoare a punctului nu a fost modificată și la ambulatoriul de specialitate, ci doar la medicina primară.
Ori trebuie să avem în vedere faptul că, pentru a putea degreva camerele de gardă, pentru că la ora actuală camerele de gardă din serviciile de primiri urgențe sunt mai mult decât supra-solicitate, și pentru a putea să degrevăm acest lucru trebuie să întărim sectorul pre-spitalicesc, ori acest lucru nu se poate face decât prin alocare corectă de fonduri. Iar noi știți că la Colegiul Medicilor trebuie să facem negocieri cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și am fost foarte surprinși de lipsa de dialog pe care o avem cu Casa. Recent am avut discuții tehnice și am avut o ședință în 15 ianuarie la care au participat și reprezentanții Ministerului și reprezentanții Casei, și la care am crezut că am stabilit niște reguli, pentru că cu Colegiul trebuie negociate contractele și normele. Trebuie să fim un partener real. După care am avut o ședință cu Casa și s-au stabilit trei ședințe cu grupurile de lucru, de medicină primară, de ambulatoriul de specialitate și de spital, în care ni s-a cerut să venim măcar cu măsuri fără impact bugetar. Și am stat și am lucrat, și ne-am dus cu aceste măsuri, și nici măcar acestea nu au fost luate în seamă. Cred că trebuie să fim într-adevăr un partener de negociere, nu trebuie să fim doar la niște întâlniri de fațadă care de fapt și de drept să permită Casei să spună…
– …că le-a bifat…
– Exact!
– Aș mai avea o întrebare. Am plecat dinspre general spre particular. Îmi spuneți de nevoia de comunicare. E fantastic, aveți dreptate – prin a seziza o problemă începe rezolvarea. Dar imaginea și înțelegerea medicului cred că pot fi realizate și în alte feluri, și poate veți fi dispusă a vedea ce alte idei sunt, poate chiar în teritoriu. Pentru colegii mei din presă, acum 20 de ani am făcut un proiect, „Gătaia pentru presă”. Gătaia e (N.n: măcar pe atunci era) cel mai mare spital de psihiatrie din zonă, ne-am dus, cu colegii, am rămas peste noapte, li s-au explicat lucruri. Vă povestesc despre un proiect actual pe care îl avem un grup de cercetare de la Universitatea de Vest Timișoara – există o nevoie majoră de organe pentru transplanturi. Nu mai avem acordul BOR pentru donare, decât pentru donarea de organe pereche. Așa s-au exprimat acum un an și jumătate. Am pornit la conferințe cu fețe bisericești, în principal ortodocși, venind dinspre filosofie, cu medici, să explicăm noțiunile de moarte cerebrală și donare. Văd în urma noastră întrebări cu răspuns și oameni care înțeleg mai bine. Credeți că putem să facem și alte proiecte, presa, cercetarea, să vă ajute, să putem lucra împreună?
– Bateți la o ușă care este deja tocmai deschisă. Recent am semnat cu Agenția Națională de Transplant, la Colegiul Medicilor din România, un acord de parteneriat, un acord prin care să susținem și mai ales să venim cu informare în rândul medicilor în ceea ce privește necestiatea donării de organe. Am avut această experiență inclusiv cu donarea de sânge. În momentul în care oamenii sunt informați și se comunică corect cu ei…
– … funcționează totul mult mai bine!
– Mult mai bine! Generozitatea apare imediat. Și omul este responsabil și este empatic cu suferința, pentru că oricare din noi poate să fie mâine pe patul de spital și să aibă nevoie de acel flacon de sânge care să facă diferența între viață și moarte. Și în momentul în care există comunicare și o corectă informare populația s-a mobilizat în acest act nobil de donare de sânge care, repet, înseamnă responsabilitate, și empatie, și înțelegere pentru suferința semenilor.
– Deci sunteți deschiși și spre proiecte cu presa, cu cercetarea, cu universități de altă factură decât medicală?
– Da, suntem foarte deschiși. Acesta este motivul pentru care am început aceste vizite în colegiile teritoriale. Pentru că în fiecare dintre aceste colegii există particularități. Sunt probleme comune, dar în fiecare din ele sunt și particularități, și considerăm că doar dezvoltând acest gen de parteneriate putem să găsim soluții la probleme. Și bineînțeles… de ce am început cu comunicarea? Trebuie să știți că inclusiv în Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București se pune un accent deosebit pe comunicare, și sunt acum inclusiv cursuri opționale pentru studenți, de comunicare, care au suscitat un interes deosebit în rândurile tinerilor, pentru că aceste abilități de comunicare trebuie să fie însușite încă de pe băncile facultății, odată cu dobândirea cunoștințelor medicale și a experienței clinice.
Pentru că, repet, inclusiv competența și profesionalismul trebuie dublate de această comunicare. Pentru că ea este singura care poate să transmită pacientului și societății adevărata dăruire și empatie pe care medicul de fapt le are în fața pacientului său. Și în momentul în care aceste lucruri vor fi corect comunicate, într-adevăr va fi mai bună această relație, pentru că, știți, educația pentru sănătate cred că trebuie să fie o prioritate. Și educația pentru sănătate este singura care poate să fie utilă și individului dar și societății, pentru că o societate educată este o societate mai sănătoasă și este singura care poate să ajute îmbunătățirea relației medic-pacient.
Și cred că, într-adevăr, o mai bună colaborare cu presa, care ține, în ultimă instanță, tot de comunicare, poate să dea răspuns multor probleme și să evite multe situații tensionate.
*
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa reprezintă cea mai înaltă formă de recunoaștere academică oferită de o universitate personalităților care au adus contribuții importante în domeniul lor de activitate, prin realizări științifice, academice sau profesionale. Este o distincție care onorează nu doar un parcurs individual, ci și impactul asupra comunității academice, medicale și asupra societății în ansamblu.
Astăzi, am onoarea și bucuria de a face Laudatio, din partea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, unei personalități a medicinei românești și, mai ales, un prestigios reprezentant al comunității medicilor din România: doamna Profesor Universitar Doctor Cătălina Poiană — președintele Colegiului Medicilor din România, și Prorector al UMF „Carol Davila” din București.
Cu o carieră impresionantă de peste trei decenii, doamna profesor reprezintă un adevărat reper în domeniul endocrinologiei românești.
Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, parcursul profesional al doamnei profesor este o veritabilă pledoarie pentru valoare, tenacitate și viziune. A urcat treaptă cu treaptă toate etapele formării academice și profesionale, devenind medic primar endocrinolog, profesor universitar și șef al Disciplinei de Endocrinologie „C.I. Parhon”.
În prezent, domnia sa își desfășoară activitatea la una dintre cele mai importante instituții medicale din România: Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, unde conduce Secția de Endocrinologie I, punând la dispoziția pacienților săi nu doar expertiza profesională, ci și o profundă empatie și devotament.
În plan educațional, doamna profesor Cătălina Poiană este una dintre cele mai respectate personalități ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde, din 2016, deține funcția de Prorector pentru învățământul postuniversitar, poziție în care a fost desemnată consecutiv, confirmând încrederea comunității academice. De asemenea, a format generații întregi de medici, fiind un veritabil mentor pentru studenți, rezidenți, doctoranzi și specialiști.
Contribuțiile sale în domeniul științific sunt remarcabile: autor și coautor a numeroase lucrări științifice, coordonator al unor proiecte de cercetare naționale și internaționale, organizator și participant la importante manifestări științifice din domeniul endocrinologiei și nu numai.
În recunoașterea activității sale, doamna profesor este membru titular al Academiei de Științe Medicale din România și membru activ în numeroase societăți științifice naționale și internaționale de prestigiu, printre care trebuie să amintim și calitatea de membru de onoare al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Din 2024, a fost aleasă Președinte al Colegiului Medicilor din România, după ce, timp de aproape un deceniu, a condus cu succes Colegiul Medicilor din Municipiul București.
Expertiza sa este recunoscută și prin participarea în organisme de reglementare și evaluare, fiind membră în Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, președinte al Comisiei de Endocrinologie a Ministerului Sănătății, expert evaluator ARACIS și președintă a Consiliului de Etică al Institutului „C.I. Parhon”. Parcursul său profesional este completat de o impresionantă activitate de organizare a manifestărilor științifice naționale din domeniul endocrinologiei, dar și de o permanentă preocupare pentru formarea continuă a cadrelor medicale.
Doamna Profesor Cătălina Poiană a fost președintă a Societății Române de Endocrinologie, dar și membră a mai multor organisme științifice internaționale.
De asemenea, pe lângă multele premii obținute la nivel național, trebuie subliniat faptul că doamna Profesor Cătălina Poiană a fost distinsă cu numeroase premii și recunoașteri internaționale, între care se numără:
- American College of Endocrinology (ACE) International Clinician Award)
- Premiul de apreciere pentru activitatea în Consiliul Director al International Society for Clinical Densitometry (ISCD)
- Premiul John Bilezikian’s Global Leadership Award
- și titlul de Fellow al Colegiului American de Endocrinologie (FACE), încă din anul 2005.
De asemenea, doamna Profesor Cătălina Poiană are o bogată activitate publicistică medicală, fiind autor și coautor a numeroase cărți și capitole de cărți, precum și a multor articole publicate în reviste de specialitate la nivel național și internațional.
În toate aceste realizări, doamna Profesor Cătălina Poiană a dovedit că medicina nu este doar o profesie, ci o vocație — o misiune în slujba vieții, a cunoașterii și a binelui comun.
Astăzi, ne exprimăm întreaga noastră admirație și considerație pentru o viață dedicată medicinei, educației și cercetării.
Doamnă Profesor, vă mulțumim pentru tot ceea ce sunteți și pentru tot ceea ce ați dăruit și veți dărui generațiilor prezente și viitoare!
Vă rugăm să primiți, împreună cu acest laudatio, întreaga noastră prețuire și cele mai profunde urări de sănătate, putere și împliniri profesionale.
Dar, cel mai important, vă îndemnăm să continuați drumul pe care este astăzi Colegiul Medicilor din România, pentru a readuce prestigiul în societate pentru profesia medicală și pentru medic, în esență.
Știm că aveți un drum greu, dar suntem convinși că, prin forța dumneavoastră, veți reuși să reformați Colegiul Medicilor din România și să poziționați corect medicul în societatea românească.
Vă mulțumim și suntem privilegiați să vă avem de astăzi alături de noi membru al comunității academice a UMF „Victor Babeș” din Timișoara, în calitate de Doctor Honoris Causa al acesteia!
*
Prin întreaga activitate a comunității academice, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” confirmă, an de an, rolul său în configurarea unui sistem medical mai eficient și într-o societate mai sănătoasă.
Titlul de Doctor Honoris Causa îl dedic, în mod simbolic, tuturor celor care, prin proiectele și munca lor, contribuie zilnic la dezvoltarea profesiei medicale, cu un singur scop: binele pacientului.
Cred cu tărie că este datoria fiecărui cadru universitar să se dezvolte continuu, atât pentru a sprijini formarea studenților și a medicilor rezidenți, cât și pentru dezvoltarea profesiei noastre, și, în final, pentru a aduce beneficii pacienților noștri. Fiecare pas făcut în plan științific și educațional devine, de fapt, o piatră de temelie în dezvoltarea Universităților de care aparținem.
Universitățile de Medicină și Farmacie din România – iar UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată de domnul rector Octavian Crețu, este un exemplu elocvent, la fel cum este și universitatea din care eu fac parte, UMF „Carol Davila” din București, reprezentată aici de domnul rector Viorel Jinga – rămân instituții fundamentale în formarea noilor generații de medici și în consolidarea resursei umane din sistemul nostru medical.
O universitate este locul unde se modelează viitorul.
Un viitor în care fiecare student format între aceste ziduri va deveni profesionistul de mâine, dar și un model de responsabilitate, umanitate și empatie în comunitățile din care vor face parte.
Un viitor construit pe valorile academice, pe respectul pentru știință și echipă și pe angajamentul față de sănătatea și binele oamenilor.
Astăzi, vreau să transmit un mesaj special către tinerii medici rezidenți:
dumneavoastră sunteți deja parte a sistemului de sănătate, oameni de care societatea și sănătatea românescă au nevoie.
Vă îndemn să continuați să învățați, să vă formați continuu cu perseverență, să identificați repere profesionale solide, oameni care, prin activitatea desfășurată zi de zi, au demonstrat profesionalism, devotament și respect, au demonstrate ce înseamnă să fii medic cu adevărat.
În medicina de azi și de mâine este nevoie de responsabilitate umanitate, empatie și, bineînțeles, competență.
Rolul nostru, ca parte a acestei comunități, este să susținem și să modelăm acest viitor cu înțelepciune, respect și dăruire.
Să nu uităm că investiția în educație este, de fapt, investiția cea mai sigură într-o societate sănătoasă și într-un viitor mai bun.
Ramona Băluțescu
