Anca Todoni (nr. 91 WTA) s-a retras, astăzi, din calificările turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 6.009.593 euro, cel mai probabil din cauza unei accidentări.
Jucătoarea timișoreancă în vârstă de 20 de ani urma să joace cu favorita numărul doi a calificărilor, Ana Blinkova (nr. 67 WTA) pentru accederea pe taboul principal al turneului din capitala Italiei.
Todoni rămâne cu cecul de 10.015 euro și cele 20 de puncte WTA câștigate ieri, după victoria obținută în fața britanicei Harriet Dart (nr. 118 WTA), scor 6-2, 6-2, după o oră și 34 de minute de joc.
A patra rachtă a României se confruntp de mai multă vreme de o accidentare la genunchi, aceeași care a determinat-o să abandoneze la turneul WTA 125 Megasaray Open Hotels 2 și a chinuit-o în calificările de la turneul Mutua Madrid Open, unde, de asemenea a abandonat partida cu Elsa Jacquemot, la scorul de 3-3 la game-uri.