Anton Kovacs June 26, 2019

 

Întotdeauna orașul a mirosit.
Într-un fel în unele cartiere, în alt fel în alte cartiere.

 

În cartierele de case, Blașcovici, Mehala, Plopi, Kunst Telep, Fratelia, Elisabetin, fiecărei case îi corespundea o latrină în fundul curții.
La casele care aveau curte mai exista și obiceiul să se crească un porc, niște găini, rațe, gâște, în unele gospodării în anii ‘60 existau chiar cai și vaci.

Toate aceste amenajări degajau mirosuri, nu foarte plăcute.

La fiecare câțiva ani latrinele trebuiau curățate.
Venea o căruță pe care era o cisternă din tablă și doi domni înarmați cu un băț lung de care era atârnată o găleată scoteau mizeria cu acest dispozitiv și o vărsau într-un bidon de 50-60 lt, bidon care când se umplea la rândul său era transportat și vărsat în cisterna de pe căruță.
Când se făcea această operațiune în vreo gospodărie mirosul putea fi simțit în tot cartierul respectiv.

 

 

La începutul anilor ‘60, în cartierele mărginașe serviciul de salubritate era practic inexistent, oamenii strângeau gunoiul într-o grămadă în fundul curții și periodic îl încărcau într-un căruț sau o roabă și îl duceau la grămada de gunoi de la marginea cartierului.
Până atunci însă, gunoaiele dospeau în fiecare gospodărie.

Practic orașul era înconjurat de gropi de gunoi, nu mici grămezi clandestine cum mai sunt acum, ci mormane imense în care fabricile orașului își aduceau deșeurile cu camioanele.

În zona dintre Blașcovici și Ronaț, unde acum este un cartier de vile, era un câmp plin de bălți împuțite, iar pe terenul dintre bălți sau chiar în bălți se depozita gunoi, inclusiv resturi de cadavre de animale.

În Calea Șagului, vis-a-vis de cimitir, era altă groapă de gunoi a orașului, care la mijlocul anilor ‘60 a fost mutată pentru o scurtă perioadă la Balta Verde și ulterior în afara orașului, la Șag.
Unde este acum Optica era altă imensă groapă de gunoi.

Imediat după ce treceai de Podul Modoș, pe partea dreaptă, vedeai o imensă rampă din cărămidă pe care se scurgea în permanență în apa canalului o pastă de culoare maro.
Acolo era stația de epurare, “Fabrica de căcat”, cum îi spuneau pescarii care mergeau acolo să prindă peștișori.

Citește și:  De ce trebuie să susțineți presa locală

În anii ‘80 o importantă sursă de mirosuri era Combinatul Petrochimic Solventul, de unde periodic se răspândea în toată jumătatea de vest a orașului un miros puternic de carne stricată, probabil amoniac și alte gaze reziduale care erau eliberate pe coșurile înalte de acolo.
Cei care plâng după Solventul ar trebui să-și aducă aminte și de răul pe care această intreprindere îl provoca orașului.

Odată cu trecerea timpului, unele din sursele de mirosuri neplăcute au dispărut și au apărut altele.
Solventul nu mai e. Unele dintre gropile de gunoi au fost mutate sau desființate complet, unele terenuri cu bălți au fost și ele asanate.
Latrinele din fundul curților au dispărut și ele.
La un moment dat a fost interzisă și creșterea animalelor pe teritoriul orașului.

 

Mirosurile s-au schimbat și s-au mutat.

 

În timp ce vechile cartiere de la periferia orașului au devenit oaze în care ne plimbăm pentru a respira aer curat, în unele cartiere de blocuri a început să apară mirosul de baltă stătută amestecat cu miros de fecale.
Probabil din cauza instalațiilor sanitare sau a canalizărilor defect concepute.
Sunt blocuri care put încă din momentul dării în folosință, uneori chiar din anii ‘70.

În cartierele istorice, fie că vorbim despre Cetate, Iosefin, Elisabetin sau Fabric, putem simți încă mirosul de salpetru amestecat cu mirosul de mucegai care iese din pivnițele caselor.

Un alt iz cu care deja ne-am obișnuit este mirosul de gunoi menajer intrat în putrefacție. Acesta poate fi simțit tot în cartierele de blocuri, mai ales lunea, în preajma pubelelor cu gunoi.

 

 

De câțiva ani, a apărut, cam în tot orașul, mirosul de excremente fermentate (binecunoscutul miros de țuică de pufoaică).
Mirosul care poate fi simțit în anumite zile izvorăște din canalele orașului.
Mă gândesc că unele dintre acestea au fost construite prost, cu o pantă prea mică și din această cauză conținutul lor nu se poate scurge destul de repede pentru a nu apuca să intre în fermentație.

Cred că în trecut a existat o știință secretă a construirii canalelor care să nu pută, iar acea știință s-a pierdut.
Altfel nu se explică de ce, după cheltuirea a milioane de lei locuitorii de pe strada Versului, de exemplu, s-au ales cu o stradă nouă dar și cu o duhoare de canalizare care nu exista înainte.
La fel s-a întâmplat după “modernizarea” bulevardului Constantin Brâncoveanu, mai ales în porțiunea de la Porumbescu până la Romulus, dar și pe alte străzi.

Citește și:  Cum ar trebui să fie amenajat orașul - Episodul 2 Corso, prima parte

Îmi povestea un om bătrân care se pricepe la astfel de lucruri că pe vremuri canalizarea orașului era prevăzută în anumite puncte cu un fel de sisteme de blocare care permiteau “spălarea” canalizării.
Periodic se închidea scurgerea pentru un anumit tronson de canalizare cu un fel de stăvilar și aceasta era lăsată să se umple, după care scurgerea era brusc deblocată.
Se crea astfel un jet puternic care prin forța sa spăla segmentul respectiv, într-un fel asemănător cu modul în care funcționează apa de la toaletă, dacă o lași să curgă încet niciodată nu va elimina deșeurile existente în vas, dar atunci când funcționează normal, jetul puternic reușește să spele vasul WC-ului.

Și astfel putem deduce care ar putea fi o altă cauză a mirosului de țuică de pufoaică din oraș:

Până nu demult bazinul de apă al wc-urilor era amplasat la vreo 2 metri înălțime și nu prea existau modalități de a face economie, trăgeai de lanț și întreaga cantitate de vreo 10 litri de apă cădea aproape instantaneu, spălând WC-ul cu o forță egală cu masa apei înmulțită cu accelerația suferită de aceasta în timpul căderii.

Acum bazinele de apă sunt amplasate la înălțime mai mică, ceea ce face ca forța apei care spală vasul WC-ului să fie mai mică.
Mai mult, aceste bazine moderne mai pot fi și “fentate”, apeși butonul, apa începe să curgă după care poți să apeși celălalt capăt al butonului și oprești apa, făcând astfel economie.
Mai puțină apă din bazine înseamnă rahat mai mult și mai gros în canalizare.

Cetățenii fac o mică economie, dar orașul pute mai tare și canalizarea se înfundă mai ușor.

Citește și:  Ora de educație civică

Uneori, mirosul în preajma unui canal este atât de puternic, încât dacă cineva ar sta mai mult în acea zonă, probabil s-ar îmbăta.

 

Persoanele care au un simț al observației dezvoltat ar putea să folosească mirosurile din canalizare ca pe un barometru, un barometru public, dacă orașul pute a rahat înseamnă că presiunea a scăzut și urmează ca vremea să se strice, dacă mirosul nu se simte, înseamnă că presiunea este ridicată și vremea rămâne frumoasă.

 

În ultimii ani se poate simți în oraș un miros chimic, asemănător cu mirosul prafului alb care era folosit pentru stârpirea gândacilor în copilăria mea. Este unul din cele mai răspândite mirosuri din oraș. Am fost foarte atent de unde provine și, culmea, acest miros care poate fi foarte pronunțat în unele zile este pur și simplu generat de mașinile din trafic. Gazele de eșapament nu mai au vechiul și sănătosul miros de benzină pe care îl cunoșteam cu toții, sau mirosul de motorină arsă, ci miros de insecticid.

De-a lungul străzilor cu trafic auto intens, Rebreanu, Calea Șagului, Buziașului, Aradului, se poate simți și un miros intens de cauciuc.
Acest miros provine de la particulele de cauciuc eliminate de roțile care se freacă de carosabil, iar în partea de nord a orașului mai contribuie și o binecunoscută intreprindere producătoare de anvelope.

Și în partea de est, câteodată, noaptea, se aude de undeva un zgomot puternic de gaze evacuate.
Poate și acest zgomot are legătură cu mirosurile din oraș, nu cred că toate benzenele și xilenele acelea pe care le măsoară uneori în toiul nopții stația de monitorizare a calității aerului din apropiere au miros de trandafiri.

 

Pe marginea șoselelor mai putem simți miros de fecale și urină de porci, miros de gunoi, grâne fermentate, insecticid, textolit ars și multe altele.
Când pe Bv. Liviu Rebreanu, de exemplu prin față Spitalului Județean, trece un camion care transportă porci, mirosul poate fi simțit și după 15-20 de minute.

 

 


Scriem pentru timișoreni. Aflați mai multe despre noi!

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*