M-o trimis bunica la piață să-i cumpăr cătină pentru poțiunea anuală de nemurire și sănătate și era acolo o doamnă care am crezut că îi domn, că-și răsese mustața cu bic d-ăla de 6 lei punga de 10 din Lidl.
Și mă uitam așa pe la produse și o țipat la mine:
– CE VREI? că n-avea cătină, da’ avea afine.
– Cât îs afinele? zic.
– TREI LEI BORCĂNAȘU’.
Nu-mi imaginasem că mamuta poate vorbi așa, cre’că cerea cefe de purceluș și bizonaș la tăviță cân’ merea la restaurant.
– Dați-mi două, am zis de frică.
Și-acuma mă gândeam că puteam să iau numa’ unu’, deși nu ne trebuia deloc, da’ bine că n-am luat 5, așa frică mi-o fost.
– ALTCEVA? o urlat, noroc că nu mai aveam bani, că veneam acasă cu banane și grapefruit și kiwi.
Încă plâng.
Așa se face marketingu’, oameni.
***
Am mers cu bunica să culegem zmeură, că atâta mai avem, restu’ ne-or mâncat melcii tot.
Și am văzut un paianjen în găletușă și am țipat:
– Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Și o zis bunica:
– Ce țipi așa, crezi că-l sperii?
***
Dacă-i ziceam lu’ bunica prin 1987 că am intoleranță la gluten, mă bătea cu pâinea la cartelă până-mi trecea.
Bine, și acuma dacă-i zic, mă bate.
***
– Oană, ai văzut ce frumos ne-o făcut Paul straturile? Parcă-s morminte.
