Ioana Laura Florescu August 21, 2020

 

M-o pus bunica să o tund. Și după ce am terminat o zis:
– VĂLEU!
Ce cuvânt dubios de apreciere-i și ăsta?

 

– Bunică, vrei să-ți zic o poezie cu un cățel?
– Da.
– Și afară plouă/ și soarele-i dus,
Mă gândesc la tine
Și la un’ te-am pus.
– Nu.

 

O văzut bunica chromecastu’ în standby. Cu wallpaper niște cai.
– Ce-s ăia?
– Niște cai.
– Da’ ai cui îs?
Mrrr.

 

Am sunat-o pe bunica și o răspuns fix când am strănutat și de frică c-o să creadă c-am răcit i-am spus că am căzut și mi-am spart capu’ și o răsuflat ușurată.

 

Am vrut să ascund o sticlă de vin după fotoliu și am uitat că mai am 3 acolo și s-or răsturnat toate și s-o auzit CLING-CLANG-CLUNG și-o venit bunica cu o falcă-n cer și una-n pământ să vadă ce îi și am spart repede o oglindă să am justificare.
Mai bine 7 ani de ghinion decât o zi cu bunica nervoasă.

 

– Oană, mergi în oraș!?
– Mhm.
– Ia și mie niște aracet.
– Da’ nu merg acolo.
– Unde?
– În 1996.

 

– Știi ce-mi place la vremea asta, bunică?
– Ce?
– Că nu mai îi niciun paianjen afară.
– Păi da, că-s toți în casă.
OMG!

 

Am visat ceva super dubios azi-noapte și m-am trezit și-am țipat:
– AM MURIT!
Și o zis bunica:
– Lasă, nu mai muri, că azi avem de cules mere.
Bun.

 

BONUS:

De ce nu prea vorbesc io cu oamenii.
– Săru’mâna, tanti Ghenuța, unde mereți așa elegantă?
– La o înmormântare.
De aia.

Citește și:  Doamne ferește!

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*