CUM AR TREBUI SĂ FIE ADMINISTRAT ȘI AMENAJAT ORAȘUL. Episodul 12 – Piața Traian. Partea a doua

Așa cum am arătat în prima parte a acestui articol, timp de zeci de ani în Piața Traian s-a produs o concentrare a lumpenproletariatului, fie încurajat să se mute aici din alte cartiere, fie importat din alte părți ale țării.

În perioada ceaușistă exista cât de cât un control al situației din această piață, existau câteva magazine destul de căutate, Timișoara era un oraș închis, deci nu era posibil ca persoane din alte localități să se stabilească aici în mod ilegal,  mai exista și un control al sectoriștilor care țineau sub control infracționalitatea.

La un moment dat, în anii ‘80, până la revoluție, s-a încercat chiar și o “asanare” a cartierului prin demolarea locuințelor din zona IRP până la Prințul Turcesc (de altfel aici a fost singurul loc din Timișoara unde s-au demolat masiv casele existente pentru a fi înlocuite cu blocuri, iar locuitorii din zonă au fost împrăștiați prin alte cartiere).

După revoluție zona a continuat să decadă, în Piața Traian, mai ales în locuințele “de stat” a putut să se mute cine a dorit și în niciun caz nu s-au mutat acolo cei care locuiau într-o locuință decentă.

La un moment dat responsabilii din primărie probabil s-au întrebat:

– Ce ar trebui să facem într-o zonă în care abia abia își trage sufletul câteun mic atelier sau câteun mic magazin și în care cea mai importantă unitate este casieria unde se plătește taxa pentru cimitire?

Răspunsul a fost mai mult decât evident: Mărim chiriile!

Ceea ce vedeți în pozele de mai jos este rezultatul acestei gândiri.

***

Și totuși, oare ce trebuie făcut într-o piață istorică, înconjurată de palate, dar în care de vreo 60 de ani au fost adunați cetățeni onești și muncitori, dar și șmenarii, curvele, hoții și cuțitarii?

Părerea mea este că într-un loc care este centrul unui cartier ce se numește “Fabrikstadt” ar trebui făcut exact ceea ce a propus primarul orașului, în primul rând un târg de meșteșugari.

Dar acesta trebuie făcut nu cum a fost făcut, ci așa cum a spus domnul primar că trebuie făcut:

Deci, nu niște chioșcuri în care prăjim cărnuri și altele, în care vindem bere, nu un bâlci de la marginea satului în care cântă muzica populară și unde închidem WC-ul pieței la ora la care oamenii ăia abia au început să prindă gustul berii.

Ci niște ateliere în care lucrează artizani care prelucrează lemnul, oțelul sau alte metale, poate cineva repară sau modifică biciclete, altcineva repară trotinete electrice, mai ales că încet încet o să se ceară tot mai mult așa ceva, poate cineva face fotografii sau repară electronice.

Și toate atelierele acestea vor fi amplasate exact în unele din spațiile acum părăginite sau ocupate de magazinele care vând haine vechi.

Acea zonă, Piața Traian și străzile din jur, are un potențial extraordinar.

Uitați-vă ce frumoase sunt clădirile și străduțele alea, nu trebuie decât să fie puse în valoare:

Și vă rog să remarcați ce strică acele străzi: mașinile.

Deci, în primul rând ar trebui eliminat traficul auto din Piața Traian și de pe străzile înconjurătoare.

Avem în apropierea pieței Traian două locuri unde s-ar putea amenaja niște parcări supraetajate, fiecare putând oferi câteva sute de locuri de parcare:

Primul ar fi vis-a-vis de sediul Enel, acolo unde acum este o parcare și o clădire care pare abandonată, ceva cu Ciclop.

O alternativă la acest loc ar fi terenul viran aflat la intersecția străzilor Ștefan Cel Mare cu Ștefan Octavian Iosif.

Cel de-al doilea loc unde s-ar putea amenja o parcare supraetajată ar fi pe locul fostului depou de tramvaie, pe terenul unde acum există încă o clădire a fostului depou.

În momentul în care există cele două parcări, s-ar putea pietonaliza strada Ștefan Cel Mare, de la intersecția cu strada Șt. O. Iosif până la Podul Dacilor, strada Anton Pan în întregime, Bd. 3 August 1919 de la intersecția cu strada Zlatna până la Piață Traian, strada Costache Negruzzi de la intersecția cu Ștefan Cel Mare până la Parcul Albastru, inclusiv, Ion Mihalache până la intersecția cu Constantin Titel Petrescu și Petru Rareș până la intersecția cu Petre Ispirescu.

Următorul pas ar fi amplasarea unui sistem de camere de supraveghere care să acopere toate străzile menționate mai sus.

Totodată, toate unitățile comerciale din zonă vor fi dotate cu sisteme de supraveghere și de alarmă astfel încât orice incident să fie urgent semnalat și semnalizat, astfel încât poliția să poată interveni pentru “stingerea” incidentului în cel mai scurt timp.

Cei care citesc cele de mai sus ar putea crede că doresc “sterilizarea” zonei.

De fapt doresc exact opusul.

Ceea ce propun este păstrarea memoriei acestui loc, o zonă populară, cu oameni mai buni și mai răi, cu meșteșugari, cu mâncăruri și cu multă muzică, dar toate astea să se facă cu stil pentru ca Piața Traian, chiar dacă își păstrează memoria locului, să devină opusul a ceea ce este acum.

Uitați-vă puțin la pozele de mai jos, a uneia din cele mai celebre străzi din lume:

Cam acesta ar fi modelul pe care îl propun pentru Piața Traian și străzile din jur, un loc al păcatului dar strict controlat astfel încât să nu existe nici un fel de toleranță la infracționalitatea gravă, cea care pune în primejdie integritatea personală sau a bunurilor aparținând celor care ajung acolo.

Jocuri de noroc da, putem să le mutăm acolo pe cele din alte locuri ale orașului, saloane de masaj, sau cabareturi, da, băutură, da, dar nu hoți, nu bătăuși, nu proxeneți, nu cocălari cu BMW-uri, iar dacă ești prins că urli pe stradă sau pur și simplu te clatini, vei fi reținut pentru tulburarea liniștii publice sau comportament obscen și dus la culcare în arestul poliției unde mai dorm doi băieți solizi, tatuați și cu ceafa lată, asta dacă nu ai făcut ceva mai grav.

Imaginați-vă că, de exemplu, strada Dacilor ar fi curățată de mașini, casele ar fi reparate, iar secondhand-urile ar fi transformate în niște ateliere în care niște oameni fac lucruri interesante și utile.

Și imaginați-vă că toate cârciumile din cartier s-au transformat cumva în baruri în care se ascultă jazz și se bea Irish Cofee, la fel ca la 2 Aprilie, clubul fabricii de bere sau ce o fi acum acolo, unde cântă tot felul de trupe, exact cum se întâmpla nu de mult la Pod 16, că vara în piață este o mică scenă elegantă, asemănătoare cu cea care era în Piața Unirii în perioada când funcționa programul Timișoara Mica Vienă, scenă pe care, cât de des se poate, să cânte niște trupe.

Clădirile unde este posibil acest lucru, unele au fost chiar construite în acest scop,  se pot transforma în hoteluri sau hosteluri.

Aici ar putea interveni primăria prin minunata unealtă pe care o are la dispoziție, procedura de autorizare pentru cei care oferă servicii de piață, ceva de genul ăsta:

Vrei să faci un bar – 10 puncte

Vrei să faci aprozar -0 puncte

În barul tău va fi muzică live, alta decât populară sau manele, de la ora 19 la 24? +10 puncte.

Se va cânta muzică populară sau manele – 0 puncte.

O parte a populației, cei care locuiesc în spații cărora li se va schimba destinația, probabil ar trebui relocată, dar acest lucru ar putea însemna un câștig, nu o cheltuială.

***

Toate lucrurile astea ar trebui făcute temeinic, ca să țină, nu cum funcționează acum programele cu bani de la Europa în care facem drumul și când se termină banii nu mai îl întreține nimeni, sau în care facem bastionul și la o săptămână după terminarea lucrărilor care au ținut câțiva ani pereții sunt murdari și începe să cadă tencuiala de pe ei.

***

Ce facem însă cu oamenii, cu acei nenumărați membri a ceea ce Victor Hugo numea “Patron Minette”?

Oamenii se vor transforma și ei, adaptându-se mediului.

Asta nu înseamnă că domnișoarele care își câștigă existența vânzându-și trupul vor deveni țesătoare la 1 Iunie.

Un timp, cât sunt încă căutate, vor rămâne tot curve, dar vor fi curve care își vor desfășura meseria într-un hotel sau într-un salon de masaj, vor fi mai curățele și mai stilate, pentru că noii vizitatori ai Pieței Traian nu vor mai fi tractoriștii din satele din jur, ci oameni de afaceri din zona zero a orașului.

Alți oameni vor deveni barmani sau vânzători la magazinele din zonă, tocilarii nu se vor mai numi tocilari, ci “sharpening engineer”, va fi nevoie și de oameni necalificați care să descarce dimineața la 5 lăzile cu Bourbon, de cameriste care să schimbe cearceafurile la hotel.

Ceea ce doresc să spun este că oamenii, aproape la fel ca și cameleonii, își schimbă înfățișarea și obiceiurile în funcție de locul în care trăiesc.

Dacă menținem Piața Traian în starea actuală, și oamenii vor rămâne așa cum sunt acum. Dar dacă schimbăm locul, dacă îl iluminăm și îl facem frumos și prosper, și oamenii se vor schimba odată cu locul, vor deveni și ei frumoși și prosperi.

Și nu vom avea cu toții decât de câștigat dacă în loc de mizerie, vom avea un loc despre care în toată lumea să se știe că în Timișoara, România, există un loc  care este un mic Bourbon Street al Europei.

Editorial realizat cu sprijinul Info KAM Technologies