Anton Kovacs September 25, 2019

 

În anii ‘70, dacă încercai să te tunzi sâmbăta la frizeria din Piața Traian, nu aveai nicio șansă.
Tineri bruneți și bronzați, îmbrăcați cu costume negre și cămăși albe stăteau la coadă să își facă freza, ca să fie frumoși seara când mergeau la dans, la 2 Aprilie, unde făceau demonstrații de “kriminal tango”, tangoul cu figuri pe care îl învățau la cursurile profesorului de dans Uliczay, care avea pe atunci studioul undeva pe stradă Văcărescu, în apropierea actualei piețe.

Erau “țiganii de mătase”, o parte din locuitorii acelei zone.
Dar nu erau singurii locuitori de acolo.

Astăzi când ne gândim la epoca prerevoluționară ne imaginăm că această perioadă era simbolizată de blocurile gri din cartierele dormitor.
Dar viața la bloc era și este minunată față de viața într-o locuință dintr-o casă de raport.

O bucătărie echipată cu o mașină de gătit care era inclusă în inventarul locuinței, un șpais, un dormitor în care era și o sobă de teracotă.
La subsolul clădirii sau în fundul curții o mică boxă sau o cămară de lemne.
Spălătorie și WC comun cu ceilalți vecini.
Doreai să faci baie, încălzeai apă în două-trei oale și te spălai într-o troacă din tablă zincată sau în cel mai mare lighean pe care îl aveai.
Doreai să mergi la WC, mergeai la WC-ul comun cu 2-3 cabine, amplasat undeva în curte sau la capătul etajului, în casele cu etaj.

 

 

Erau și sunt și acum mii de astfel de apartamente răspândite în toată Timișoara, inclusiv în Piață Traian și în toată zona care se întinde de la Bega în partea de sud, pănă la actuala Casă de Pensii, în partea de nord, de la Gara mică și până dincolo de Fabrica de Bere..

Citește și:  Reabilitările domnului Robu – Parcul Central

La unul din apartamente locuia familia Căldărar, ele vânzătoare de semințe în fața porții, ei angajați la vreuna din întreprinderile din oraș, probabil necalificați.
La altul locuia tânărul șofer împreună cu soția care stătea acasă cu copilul. La alt apartament locuia pictorul, unul din cei mai talentați pictori din acest oraș.
Vis-a-vis locuia Lică, cuțirar, șmenar, jucător de poker sau hoț de buzunare.
Alături locuia Omama, o bunicuță blajină și mititică, mare jucătoare de moară.
Era unul din cei mai feroci cămătari din Timișoara.
Familia Milan, o pereche de bătrâni care semănau cu cei din tabloul “American Gothic” stăteau cât era ziua de lungă pe niște scaune așezate în fața intrării și se uitau impasibili la toată această faună care mișuna prin fața lor.

 

 

Casa Gorbeau numărul 50-52 multiplicată în mii de exemplare.

 

***

 

În toate casele astea colcăiau milioane de gândaci roșii pe care germanii îi numesc “ruși” sau alții negri numiți “șvabi”.

 

 

Îi vezi tot timpul, sunt în spălătorie, în bucătărie, în dormitor.
Ajungi să nu prea mai îi bagi în seamă.
Stai și citești și la un moment dat dintre cărți iese un gândac. Cu coada ochiului vezi că se mișcă ceva și fără ca măcar să te uiți la el îi dai o palmă după care te ștergi cu ceva și citești mai departe.

Din când în când te trezești noaptea pentru că umblă ceva pe tine.

Scapi foarte greu de ei, la fiecare pe care îl vezi sunt încă cel puțin 300 ascunși în crăpăturile din mobilă, pe sub frigider sau în spatele plăcilor de faianță care nu sunt foarte bine lipite pe perete.
Dacă nu au ce mânca, se mănâncă unii pe ceilalți și specia supraviețuiește.
Pe holuri, în curte sau în spălătorie vezi zilnic șobolani.

Citește și:  Istorie recentă - Ofițerul german

La WC nu sunt nici gândaci, nici șobolani.
Sunt păianjeni, o specie care are corpul mic și picioare foarte lungi.

 

 

Din colțurile întunecoase iese în fugă câteun monstru, lung de vreo 8 centimetri cu nenumărate picioare lungi.
Nu e miriapod, se numește “Scutigera coleoptrata”, mănâncă musculițe, păduchi, furnici, paianjenii.
Într-o locuință în care baia se face în lighean o insectă care mănâncă păduchi e chiar folositoare.

 

 

***

 

În toate aceste locuințe trăiesc, alături de gândaci, păianjeni și șobolani, oameni, unii mai buni, alții mai răi, tineri, bătrâni, copii.
Mulți din ei nu vor avea niciodată o locuință mai bună pentru că s-au născut săraci și vor muri la fel de săraci.
Marius locuiește alături de Thenardier/Jondrette și Jean Valjean de la o fundație vine în vizită pentru a le aduce copiilor ghiozdane cu Mickey Mouse imprimat pe ele.

Oamenii ăia ar fi vrut și ei poate să primească un apartament la bloc, să își facă rate ca să-și cumpere mobilă…
Dar mulți din ei nu au avut nicio șansă, unii au venit cu trenurile foamei de cine știe unde, căutând o viață mai bună, alții locuiseră până la revoluție în locuințe decente care după aceea au fost retrocedate și ei au rămas la mila statului care și-a bătut joc de ei, unii s-au născut în acele locuințe și nu au mai găsit unde să plece altundeva, mulți din ei nu au avut niciodată o altă locuință “legală” și când în sfârșit au primit una “de stat” asta a fost tot ce s-a considerat că merită.

Dacă au încercat să scape de aici și să se mute în altă locuință mai decentă, tot de stat, și-au dat seama că intraseră într-o capcană din care nu mai puteau să iasă, lasă, li se spunea, tu ai cât de cât o locuință, alții nu au de loc unde să stea.

Citește și:  ISTORIE RECENTĂ - PRIVATIZAREA PRIN MEBO - Prima parte

 

 

***

 

Atunci când sistemul te împinge la fund nu devii un cetățean mai bun, ci dimpotrivă, te radicalizezi, devii disperat, sau nu-ți mai pasă.

Sărăcia nu te împinge la puritate, ci la mizerie.

Iar când sistemul adună disperarea și mizeria și le înghesuie în anumite locuri, acele locuri vor deveni locuri mizerabile.

Așa cum este și Piața Traian în prezent.

– va urma –

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*