Conducerea Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) și membri ai săi au făcut publică, ieri, 21 august, o scrisoare trimisă în 20 august Avocatului Poporului, prin care solicită câteva lucruri legate de ceea ce numim, azi, „Cazul Pantelimon”, unde medici ATI se presupune că sunt culpabili pentru fapte penale în ceea ce privește pacienții internați la Spitalul Sf. Pantelimon din București.
Public această scrisoare, nu doar pentru că aș avea o privire clară legat de ce s-a întâmplat acolo (cu toată atenția publicației noastre față de sistemul sanitar național, cazul mă depășește, din lipsă de date și de o specializare pe măsură – și poate ar fi fost bine ca și alte voci publice să înțeleagă că un verdict, în astfel de cazuri, este greu de dat), ci și pentru că mi se pare onest ca cei care reprezintă, la vârful său, o breaslă să aibă ceva de spus, legat de acuzații, și să fie auziți.
După cum veți vedea, scrisoarea anesteziștilor români (și pot folosi acest articol hotărât, cum este vorba despre cele mai cunoscute nume ale breslei) nu inculpă sau scuză pe cineva. Indiferent de breasla despre care se poate face vorbire, acolo pot exista și oameni care nu-și fac treaba, pe lângă o mulțime de alții, care și-o fac. Și apreciez că breasla ATI-știlor cere decență și cumpănire, și că se dorește a nu se culpabiliza înainte de judecăți acreditate, și, pe lângă asta, a nu se culpabiliza generalizând.
Cazuri ca cel de acum sunt cele unde, iată, se poate vedea și că orice lege e perfectibilă, și exact pentru a nu se mai ajunge la adierea culpei față de breasla medicală, este util ca în oricare felie a acestei mase de oameni în alb, prima, după mine, ca importanță, între toate serviciile de care beneficiază societatea, să fie ferită de culpă având activitatea normată cât mai bine. Cum propunerea SRATI pe această linie există din 2009, lentoarea societății de a se ociupa și de acest aspect duce la tracasarea suplimentară a medicilor.
Mai mult decât un simplu consumator de servicii medicale, nespecializat, care își dă cu părerea, urmăresc de ani de zile activitatea ATI din România (și mai ales din Banat), atât prin activitatea congreselor de breaslă cât și consemnând felul în care această specializare medicală a ajutat amplu și hotărâtor ca România să iasă din perioada acută a Covid-ului – aici intrând și eforturile, în mare parte acoperite, ale ATI-știlor, pentru dotări corespunzătoare. Am fost alături de colaboratorii mei anesteziști în caravanele medicale efectuate de ei, gândite și duse la bun sfârșit prin activitatea Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara, am scris despre munca lor din spitale. Consider mai mult decât rezonabil apelul SRATI, care e redat mai jos.
Nr. 1477 / 20 august 2024
Către Instituția Avocatul Poporului
Stimată Doamnă Avocat al Poporului, Renate Weber,
În contextul scandalului de la Spitalul Sf. Pantelimon București, noi, membrii Senatului Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI), vă solicităm cu mult respect intervenția Instituției Avocatului Poporului, prin mijloace legale specifice, în următoarele subiecte care considerăm că sunt de domeniul drepturilor omului, a drepturilor cetățenești:
- O analiză a felului în care a fost respectat dreptul la prezumția de nevinovăție al persoanelor acuzate și arestate în dosarul de la Spitalul Sf. Pantelimon, drept prevăzut de Codul Penal din România, ca și de alte documente juridice internaționale de referință, inclusiv Declarația Universală a Drepturilor Omului.
- O analiză a necesității urgente de completare a vidului legislativ actual cu prevederi legate de îngrijirea pacienților la sfârșitul vieții; precizăm, în acest context, că SRATI a propus din anul 2009 – în cadrul OMS 1500/2009 – aceste reglementări, după model european, dar un scandal mediatic în context politic a determinat scoaterea acestora din forma finală a Ordinului. Considerăm, deci, esențială contribuția Dvs. pentru a se realiza, în sfârșit, acest obiectiv a cărui necesitate este imperativă, pentru a asigura protecția drepturilor pacienților și a personalului medical și a evita situații similare dramei prin care trecem în prezent.
- O analiză a necesității urgente a unei reglementări legale a obligativității prezenței experților medicali de diferite specialități în cadrul comisiei de expertiză medico-legală, alături de experții în Medicină Legală. Lipsa acestei reglementări cu caracter de obligativitate ne situează ca o tristă excepție de la situația pe plan european și creează riscul ca rapoartele de expertiză să nu fie complete, având în vedere complexitatea fiecărei specialități medicale și, practic, imposibilitatea ca o singură specialitate (Medicina Legală), să poată acoperi toate cunoștințele și expertiza celorlalte.
Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) este organizația științifică, profesională și academică a profesioniștilor din specialitatea de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI). SRATI s-a remarcat drept una dintre cele mai dinamice și active societăți științifice și profesionale din domeniul medical, contribuind prin proiecte majore la modernizarea specialității noastre și a sistemului sanitar românesc, în general. Câteva dintre aceste realizări sunt sugestive în acest sens:
– ATI este singura specialitate din România care a adoptat oficial examenul scris pentru Diploma Europeană de ATI ca parte a examenului de medic specialist, racordând, astfel, pregătirea de specialitate la standardele europene.
– SRATI a elaborat și implementat Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1500/2009, care reglementează funcționarea și organizarea specialității ATI după model occidental, precum și Ordinul Ministrului Sănătății nr. 398/2019 privind siguranța pacientului în ATI.
– SRATI a creat și implementat un program major de finanțare a secțiilor ATI – Acțiuni Prioritare ATI (AP ATI).
– La inițiativa SRATI au fost create programe similare (Acțiuni Prioritare) pentru mai multe specialități care tratează patologii complexe.
– SRATI a realizat și implementat cu succes, cu fonduri europene, programe majore de informatizare a secțiilor ATI, precum și programe educaționale majore la nivel național, preluate la nivel european ca modele de succes în domeniu.
Este de remarcat și recunoașterea internațională la cel mai înalt nivel de care se bucură SRATI și, implicit, școala românească de medicină, recunoaștere manifestată prin alegerea reprezentanților noștri în cele mai înalte funcții de conducere din Societățile europene și mondiale de profil (funcții de președinte și alte funcții de conducere de top în European Society of Anaesthesiology and Intensive Care – ESAIC și World Federation Society of Anesthesiologists – WFSA).
Cu speranța că veți aprecia necesară intervenția Dvs. în acest caz care marchează profund societatea românească și ridică legitime îngrijorări cu privire la respectarea drepturilor cetățenești, vă mulțumim și suntem gata să vă stăm la dispoziție de câte ori veți considera necesar.
Cu deosebită considerație,
Senatul Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă
Participanți la ședința de Senat din data de 20 august 2024
- Dr. Șerban-Ion Bubenek-Turconi – Președinte SRATI
- Dr. Dorel Săndesc – Prim-Vicepreședinte SRATI
- Dr. Ion Chesov – Vicepreședinte SRATI
- Dr. Ovidiu-Horea Bedreag – Secretar General SRATI
- Dr. Dan Corneci – Secretar General Adjunct SRATI
- Dr. Daniela Filipescu – Președinte Comitet Științific
Membri:
- Prof. Dr. Leonard Azamfirei
- Conf. Dr. Mihaela Blaj
- Prof. Dr. Constantin Bodolea
- Conf. Dr. Otilia Boișteanu
- Prof. Dr. Sanda-Maria Copotoiu
- Prof. Dr. Petru Deutsch
- Conf. Dr. Alice Drăgoescu
- Prof. Dr. Gabriela Droc
- Prof. Dr. Ioana Grigoraș
- Prof. Dr. Ioana-Marina Grințescu
- Prof. Dr. Daniela Ionescu
- Conf. Dr. Liliana Mirea
- Conf. Dr. Călin-Iosif Mitre
- Conf. Dr. Silvius Negoiță
- Șef Lucrări Dr. Adriana-Elena Nica
- Conf. Dr. Marius Novac
- Prof. Dr. Carmen Orban
- Conf. Dr. Marius Păpurică
- Conf. Dr. Cristina Petrișor
- Conf. Dr. Mihai Popescu
- Conf. Dr. Irina Ristescu
- Conf. Dr. Mihai Sava
- Dr. Irina Săplăcan
- Conf. Dr. Radu Stoica
- Dr. Mihai Ștefan
- Dr. Radu Tăbăcaru
- Prof. Dr. Dana Tomescu
- Șef Lucrări Dr. Raluca Ungureanu
- Șef Lucrări Dr. Liana Văleanu
Ramona Băluțescu