Săptămâna trecută s-a anunțat că la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara se află pe rol un proiect transfrontalier România-Serbia în valoare de 5 milioane de euro, prin care se dorește achiziția de echipamente medicale moderne, transferul de cunoștințe și asigurarea accesului pacienților la asistență medicală specializată pentru tratarea bolilor cardiovasculare. Pronind de la această informație și de la declarațiile care s-au făcut în cadrul unei conferințe de presă (la care nu am fost invitați, dar pe care le-am găsit la colegii noștri din presa locală), am discutat pe marginea ideii de reluare a transplantului de inimă la Timișoara, ce s-a vehiculat ca și consecință a implementării acestui proiect, cu conf. dr. Horea Feier, șeful Secției de Chirurgie cardiovasculară a IBCT.
– E iarăși povestea cu transplantul o gogoriță care se-arată… cerem bani, spunem că vrem să facem treaba asta, și de fapt chestia asta e iarăși pe planul trei printre alte lucruri, sau chiar se dorește asta?
– Chiar se dorește asta. Se dorește de toată lumea implicată să oferim tratament pacienților cu insuficiență cardiacă terminală.
– Pun întrebarea asta pentru că, teoretic, și Urologia de la Județean…
– Institutul nostru nu poate să ofere toate tratamentele disponibile, și mă refer în primul rând la transplant, care e tratamentul ultim, dar nu numai la asta, ci și la asistarea mecanică a cordului, care e pentru pacienții cu contraindicație la transplantul de cord sau care sunt în stare gravă, nu există cord disponibil și sunt pe lista de așteptare, să poată fi susținuți până în momentul transplantului cu un sistem de asistare mecanică a cordului. Aceste două sisteme noi nu le oferim în momentul de față, iar scopul proiectului este să îmbunătățească prevenția, diagnosticul pacienților cu insuficiență cardiacă, prin achiziționarea unui RMN de ultimă generație, care ne ajută foarte mult în diagnosticul și conduita terapeutică la pacienții cu insuficiență cardiacă terminală.
– Îmi spui de prevenție și diagnosticare, Asta, teoretic, are legătură mai mică cu transplantul. Iar, revin cu întebarea, pentru că suntem pățiți, suntem în Timișoara. Avem Urologia, care are deja pe ea o tăbliță pe care scrie „Secție de urologie și transplant renal”. Îmi doresc să cred că nu veți pune și voi o tăbliță că faceți transplant de inimă, și să mai așteptăm încă 20 de ani până se întâmplă.
– Noi tăbliță nu am pus. Dar pot să te asigur că ne dorim acest lucru și că lucrăm în acest sens. Urmând pașii legali pe care trebuie să-i parcurgem pentru a obține aprobarea.
– Pașii legali sunt importanți. Pentru că managerul tău spune „Specialiști avem, pentru că chirurgia cardiovasculară presupune chirurgi capabili să realizeze diverse proceduri”. Aș spune că nu presupune doar chirurgi capabili, ci chirurgi care au făcut specializare pe domeniu astfel încât să poată fi bifată grila pentru acreditare, ceea ce înseamnă că cineva vă va trimite să faceți undeva trainingurile astea, și nu e vorba doar de chirurgi, ci și de personalul de sală. Există, din câte știi tu, disponibilitatea pentru a se întâmpla lucrurile astea?
– Da, există, s-a discutat despre acest aspect, cu alte centre…
– Perfect!
– …și, ți-am spus, facem pașii legali. Exact la acest aspect mă refeream. Pentru ca echipa să aibă un stagiu, o formare în acest sens, într-un centru acreditat de transplant cardiac. Și facem exact lucrurile, și le mișcăm în acest sens. Poate sunt lucruri cu care nu ieșim în presă. Nici nu e genul meu să ies în presă cu lucruri pe care urmează să le fac. Mi se pare un pic exagerat să ieșim cu declarații despre lucruri pe care le vom face. Mi se pare mult mai bine ca, în momentul în care facem un lucru, să îl prezentăm, și, bineînțeles, sperăm că am făcut un lucru bun.
– Da, dar cum s-a vorbit deja despre reluarea transplantului la Timișoara, e util să discutăm. Că sunt lucruri pe care noi le știm, de niște ani. La conferința de presă a fost amintit transplantul de demult, să-ți citesc replica: „La Timișoara s-a făcut un singur transplant de inimă, în urmă cu 25 de ani. Din păcate, la vremea respectivă, evoluția pacientului a fost nefavorabilă, deoarece transplantul cardiac trebuie realizat într-o structură specializată, performantă și dedicată acestei activități”. Nu erau numai lucruile astea. Știm foarte bine, amândoi, cum a murit Mihăiță. I s-a declanțat rejetul într-o vineri seara, a fost dus mai întâi la Spitalul de Copii, problema era de fapt că el nu mai avea imunosupresie, nici dracu’ nu a urmărit ca omul să aibă ciclosporină în continuare, iar când a ajuns la voi, și era prof. Petrescu de gradă, prof. Socoteanu era la București ca de obicei, era weekend, nu s-au întâmplat lucrurile cum trebuie, și Mihăiță a murit.
– Ce spui tu este corect, în sensul că, la vremea respectivă, nu a existat o structură în teritoriu, și nici la nivelul instituției noastre…
– De urmărire…
– De urmărire a pacienților transplantați, exact. Lucrul s-a întîmplat nu printr-un eșec al actului chirurgical, ci printr-un eșec al urmăririi. Eu sunt foarte conștient de importanța acestui lucru și această greșeală n-o să se mai facă. Există și la nivelul Casei bugete separate acordate pacienților transplantați, un program național de transplant cardiac prin care toate cheltuielile, medicația care o iau acești pacienți sunt suportate de Casa Națională de Asigurări, și acești pacienți vor fi urmăriți periodic de către noi, ca să avem rezultate bune. Gestul chirurgical e doar o mică parte din tratamentul pacienților cu transplant. Pregătirea lor pentru transplant, urmărirea post-operatorie sunt lucruri extrem de importante și care, uite, în anumite situații, pot să determine evoluția favorabilă sau nefavorabilă a unui pacient transplantat.
– Un alt aspect este acela că e excelent că vă dotați, că vă școliți, că doriți să obțineți acreditarea asta, și sper din tot sufletul că o s-o primiți. Dar aveți nevoie și de grefe. Care este colaborarea cu coordonatorul de transplant regional, cu cel local, ce informații aveți legat de obținerea de grefe? Pentru că, trebuie să reamintim, din câte știu eu în ultimii 3 ani la noi a fost un singur donor în moarte cerebrală.
– Eu nu am această informație. Eu nu știu dacă a fost un singur donor în moarte cerebrală, asta nu pot să-ți spun.
– Ce facem ca să avem grefele cu care să lucrați voi?
– Mă ierți, dar eu nu am de făcut nimic în acest sens.
– Ai dreptate, dar, la cum te cunosc, te interesează ce se întâmplă.
– Mă interesează, bineînțeles, dar ținând cont, din păcate, de numărul ridicat al accidentelor rutiere pe șoselele din România, printre cele mai multe din Europa, din păcate, spun, la donatori nu cred că va fi o problemă, sau că este o problemă la nivel național.
– Este o problemă, cum știm că la nivel național organele se împart, și în funcție de compatibilitate, pe centrele care există, deci Târgu Mureș și București.
– E normal. Cu cât sunt accidentul și donatorul mai aproape de centrul acreditat de transplant, acela e centrul căruia prioritar i se alocă organul respectiv. Dacă pe lista de așteptare nu există pacient compatibil, atunci este adresat celuilalt centru național.
– Practic, ținând cont că inima este organul cu timpul de ischemie la rece cel mai mic, trebuie avut în vedere și cât e timpul acela de transport. Situația e că cel mai mare furnizor potențial de organe pentru treimea noastră de țară ar fi Spitalul Județean Timișoara. Trebuie să ne uităm împreună să vedem câți donori au fost în Județean în ultimii ani. Probabil întrebarea mea va trebui să fie pentru managerul institutului în care lucrezi, legat de colaborarea instituțională. Cu Spitalul Județean, de unde, potențial, ar veni organe. Cele mai multe organe, statistic. Pentru ca lucrul acesta să se întâmple și să vă ajute și pe voi. Pentru că e foarte frumos dacă veți avea dotările acelea, dar va trebui să și aveți cu ce să lucrați.
– Da, înțeleg tot ce spui tu, și cred că lucrurile, dacă vom obține acreditarea pentru transplant, se vor mișca în mod firesc și natural.
– S-a comparat acest început cu cel din chirurgia pediatrică.
– În chirurgia pediatrică noi avem o activitate regulată, periodică, conform schemei de personal aprobată de Ministerul Sănătății pentru compartimentul nostru, de chirurgie cardiacă pediatrică – secție însemnând 50 de paturi. Nu este nevoie de o secție – după părerea mea. Este o treabă pentru care eu de mai mulți ani m-am luptat și am propus-o, la nivelul ministerului, și anume existența unui registru național al pacienților cu malformații cardiace congenitale. Adică o bază de date care poate fi accesată de neonatologi, de pediatri, și, în momentul în care un copil se naște cu o astfel de malformație, el să fie trecut în această bază de date națională, cu datele de identificare, cu patologia, și de unde el să poată fi coordonat, îndrumat, chemat la o operație, dacă este vorba de operație, iar până la operație să poată fi urmărit periodic, și acest lucru ar duce la nivelul ministerului la o evidență mult mai reală a cazurilor de malformații cardiace congenitale din România.
– Total de acord.
– Ministerul nu are nici un fel de date. Pot să spun că noi, ca și compartiment, la nivelul nostru, noi avem dificultăți majore în a avea pacienți – 2-3-4 pacienți pe lună cu această patologie. Ceea ce îmi spune, în mod normal eu asta deduc, că numărul pacienților care ar putea beneficia de aceste condiții este mult mai mic decât s-a prevăzut anterior. Dar, repet, nu există nici un fel de date pentru că Ministerul, până în momentul de fașă, nu dorește, nu a efectuat nici un fel de demers pentru a avea o astfel de bază de date. Am ridicat această problemă în mai multe discuții particulare cu reprezentanți de acolo. Există registre naționale de boli rare, spre exemplu, nu văd de ce n-ar exista un registru național de malformații cardiace congenitale în condițiile în care, teoretic, numărul pacienților care se nasc cu așa ceva e undeva la 700 – 800. Nu este un număr foarte mare.
– Poate și există un circuit care ocolește Timișoara.
– Aici Ministerul Sănătății ar putea să știe exact de câte compartimente de chirurgie cardiacă are nevoie la nivel național pentru a susține și a trata acești copii. Pentru că, în acest moment, există compartiment la Târgu Mureș, crec că la București la Marie Curie există secție, și aceste două instituții sunt principalele care au activitate susținută. Dar pe lângă ele este aprobat compartimentul nostru de la Timișoara, este aprobat un compartiment la Cluj Napoca, un compartiment la Iași, și mai este la Spitalul Grigore Alexandrescu din București încă unul, deci există șase secții sau compartimente de chirurgie cardiacă pediatrică aprobate în România. Problema este că, în momentul de față, activitatea este mult mai redusă și sunt multe din aceste secții și compartimente care nu au activitate.
– Am înțeles. Dar, din câte știu, exista și un circuit care ocolea IBCV-ul și care făcea ca și din Timișoara cazurile să se ducă la Târgu Mureș.
– Asta este decizia fiecărei familii, este decizia pediatrului în acord cu decizia familiei respective de a-și găsi un furnizor de tratament.
– Ai ridicat o problemă importantă. Același lucru pe care tu l-ai dori în ce privește registrul acestor malformații cardiace congenitale, tot astfel bănuiesc că ar fi util să existe și un registru unic al celor care sunt în așteptare pentru un cord. Care au o afecțiune cu indicație pentru transplant.
– Există liste de așteptare.
– Există, dar tu ai văzut vreuna?
– Noi nu suntem implicați în această activitate. Aceste liste nu e normal să fie publice, și niciunde nu sunt.
– Nu e normal să fie publice pentru Veta de la colțul străzii, dar, în același timp, un cardiolog care are un pacient cu cardiomiopatie dilatativă diagnosticată probabil că ar vrea să știe dacă sunt 13 sau 562 de alți pacienți care așteaptă o inimă înaintea lui.
– Calea normală este ca acest cardiolog să adreseze pacientul unuia din centrele abilitate de transplant și, în momentul în care pacientul respectiv, după ce a fost evaluat dosarul lui, să fie sau să nu fie inclus, atunci pacientul află pe ce loc este pe lista de așteptare, în momentul în care este inclus pe listă.
– Atunci îți propun să avem iar discuția asta după momentul acela fericit în care tăiam panglica la IBCV pentru compartimentul de transplant, sau ce va fi. Îmi doresc să existe treaba asta.
– În cadrul Secției de chirurgie se va face totul. E normal să fie așa. Există o dorință să se facă acest lucru și eu sper că, cu pași mărunți, ne apropiem. Mergem în această direcție. Există și dorință de a fi ajutați din partea celorlalte centre abilitate de transplant, ca să ne dezvoltăm și noi.
*
Am discutat scurt și cu șeful de lucrări dr. Constantin Luca, manager al IBCV Timișoara (cum n-a avut timp prea mult, nu am apucat să întrebăm dacă gradul univesitar cu care e trecut pe pagina Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara e depășit sau nu). Nu am putut întreba decât dacă se dorește real reluarea transplantului de cord la Timișoara. Și s-a răspuns „da” și atât, discuția s-a terminat abrupt. Reamintesc și aici că întrebarea nu trebuie luată ca tendențioasă, cum avem exemplul de brașoave oferite presei din partea Urologiei de la Județeanul timișorean legată de reluarea transplantului renal.
În ce privește statistica donorilor pe județele apropiate nouă, cum s-a discutat problematica grefelor, avem, spre analiză, datele oferite la solicitarea noastră de conf. dr. Carmen Pantiș de la Oradea, coordonator regional de transplant. Vom trece numărul donatorilor nu doar identificați, în moarte cerebrală declarată, ci de la care s-a și ajuns la recoltare de organe, pornind din 2022 încoace. Timișoara în 2022 a avut 5 donatori, în 2023 nici unul, în 2024 unul, și anul acesta a avut unul, de la care s-au recoltat organele în 9 februarie, deci la două zile după discuția noastră cu conf. dr. Horea Feier. Oradea a avut 7 donatori în 2022, 19 donatori în 2023, 12 donatori în 2024 iar anul acesta încă nu a avut. Aradul a avut, în 2022, 2 donatori, în 2023 un donator, în 2024 un donator și încă nici unul anul acesta. De cugetat.
Ramona Băluțescu
