Știm deja că un fost primar al Timișoarei, om care va intra în istorie mai degrabă pentru cât a distrus în oraș, s-a exprimat, legat de trei cunoscuți profesori universitari și scriitori din urbe, numindu-i „nulitățile Vasile Popovici, Marcel Tolcea, Daniel Vighi, lichele ahtiate după bani”.
Că oamenii ăștia sunt parte din istoria decentă a orașului, se știe. Că deja au lăsat ceva în spatele lor, doar un bou cu țâțe, cum spune o expresie, nu poate vedea. Am fost la multe acțiuni cu Vasile Popovici și cu Daniel Vighi, dar cel mai mult pot spune despre Marcel Tolcea, ce mi-a fost și profesor – l-am văzut clădind de la zero o școală de jurnalism, în Timișoara, școală care a dat oameni ce și-au câștigat un loc frumos în presa românească. L-am văzut învățându-ne să cernem plevușca de aurul din sită, și să înțelegem câți bani se pot da pe caractere gureșe și paranoide, cum a ajuns, din păcate, fostul nostru primar, Nicolae Robu. L-am urmărit ducându-și poezia pe ruda bicicletei, spre boema timișoreană sau, mai apoi, purtând în spate un muzeu de artă ce și-a câștigat un nume bun. Îl urmăresc de 30 de ani, ca profesor, colaborator și prieten, fiind parte din Timișoara adevărată, care va rămâne.
Tot în ultima vreme, o altă colegă, scriitoare și jurnalistă cu merite incontestabile, și tot fost profesor la UVT, Brândușa Armanca, a fost și ea atacată într-un mod bizar și grețos. Și îți pui problema ce se întâmplă în orașul ăsta și spre orașul ăsta. Și cum judecăm valori.
Să vedem. Faptul că ai fost primar îți dă dreptul și expertiza de a-i numi pe câțiva dintre oamenii ăia, pe care alții îi enumeră, atunci când vorbesc de VALORILE Timișoarei, la nulități și la vânduți Mamonei? Dar nu tot așa se judecau lucrurile cu atâtea și atâtea alte acuze ale tooot mai ieșitului de pe șine Robu, din ultimii ani, față de toți cei care îi criticau proiectele și acțiunile aberante? Categorisirile lui sunt cunoscute – jurnaliștii i-au devenit „penibili”; cei care luau atitudine, chiar și doar în scris, împotriva lui, erau „șlehte de cârcotași”. Și, în ciuda reacțiilor primite, ani și ani, Nicolae Robu n-a înțeles nimic… Devenit tot mai vehement, ajunge la jigniri de genul acesta, total neacoperite, acum, când nu mai e primar… Îmi trece prin gând să republic un material de-al meu de acum niște ani – „Domnule Robu, eu vă consider un ticălos”. Măcar eu dădeam argumente certe, pentru afirmația mea, acolo – așa cum el nu face acum…
Am putea spune treaba aia cu „câinii latră, caravana trece”. Dar… totuși, dincolo de asta, ce semnale sunt date atunci când un fost primar îi jignește pe cei care chiar reprezintă intelectualitatea profundă, constantă și durabilă a orașului? Ce înțelegem când o persoană fără un strop de talent în ale jurnalisticii, și cu un caracter de cartilaginos, aruncă umbre, la brațetă cu Cornel Nistorescu, spre un jurnalist ca Brîndușa Armanca, numită în același „grup de interese” cu intelectualii deja pomeniți? Sigur, cu un premiu, recent, pentru… „excelență bănățeană”… oferit într-o gală la care au luat parte persoane din cele care condamnă, acum, aceste gesturi. Sună incoerent. De unde vine această incoerență?
Părerea mea e că toate astea vin dintr-o stratificare aberantă a valorilor în societate. Din faptul că nu mai înțelegem că numele (bun al) unuia certifică fals nulitatea (iată, folosesc și eu cuvântul) altuia. Că nu e firesc să oferi titluri și recunoașteri unor oameni care nu le merită, numai pentru că lumea trebuie să se pupe în fund, în cerc (da, e cuvânt din DEX) dată fiind apartenența la discoteci comune, ca Rotary sau diverse șcătule de masonerie. Pactizați, aproape toți (chiar și cei din blocul acum acuzat, sau care ia apărarea celor acuzați – să nu uităm – pe nedrept) cu toate aceste Cenacluri Flacăra unde ați lăsat persoane fără o minimă competență profesională și/sau fără caracter să se urce, ca scroafa-n copac, și să glăsuiască, părând a fi în postura de a se erija în arbitri ai eleganței cetății.
Sigur, ar fi mai simplu să stăm toți pe margine, să pufnim, indignați, în sinea noastră și să ne ajungă atât. Dar nu e ok. Timișoara cea bună se duce la dracu’ și așa. Lăsând niște dubioși să creadă că au căderea să se exprime în orice. Dându-ne coate doar pe la colțuri. Amânând să cernem adevăratele valori, pentru că, pentru asta, „e mereu timp”.
Nu mai e timp. E bine să vorbim. Să ne uităm în stânga și în dreapta și să facem să devină ceva mai clar cine trece cu apa și cine rămâne în sită. A, și pentru cei care încă au deschiderea de a învăța, așa cum făceam și noi, acum 30 de ani, lucrând cu Marcel Tolcea pe articolele înduioșător de fără legătură cu jurnalistica adevărată ale „excelentei” de mai sus, las aici și un dicton. Vă ajută google, pentru explicații. Ne sutor ultra crepidam.
Ramona Băluțescu
***
Publicația infotimisoara.ro este în slujba cetățenilor și are în spate o echipă de oameni pasionați pentru a acoperi domenii variate pentru un oraș cât mai informat.
🔸SUSȚINE și tu jurnalismul independent –> https://www.patreon.com/infotimisoara
