„Capitalismul nu mai funcționează în SUA.”
Ca să vezi.
De fapt, dacă vrem să fim puțin mai exacți, problema nu este doar în SUA.
Există ceva care nu mai funcționează în capitalismul contemporan aproape pretutindeni: mecanismul prin care progresul economic și tehnologic se transformă în prosperitate pentru cea mai mare parte a societății.
Și, dacă privim ce s-a întâmplat în ultimii 70–80 de ani, lucrul acesta nu ar trebui să ne surprindă.
Să presupunem că o societate capitalistă beneficiază de o nouă tehnologie care îi dublează productivitatea. Fabricile produc mai mult, calculatoarele permit munca mai rapidă, roboții înlocuiesc activități repetitive, iar inteligența artificială începe să automatizeze chiar și activități intelectuale.
Într-un capitalism sănătos, ar trebui să se întâmple ceva foarte simplu:
progresul tehnologic ar trebui să ridice întreaga societate.
Remarcați că ar exista în continuare bogați și mai puțin bogați, sau chiar săraci.
Cei bogați ar deveni mai bogați.
Dar și cei săraci și cei din clasa de mijloc ar trebui să devină mai bogați.
Curbele lor ar trebui să meargă aproximativ în paralel.
Asta ar fi, într-o formă simplificată, capitalismul incluziv: tehnologia funcționează ca un lift care trnsportă oameni la toate etajele clădirii, chiar dacă între aceștia continuă să existe diferențe.
Problema este că, în ultimele decenii, liftul pare să fi început să oprească din ce în ce mai des doar la ultimele etaje.
Dacă ne uităm la evoluția ultimilor 70 de ani, observăm o transformare spectaculoasă.
În perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în special în Occident, a existat ceea ce economiștii numesc „Epoca de Aur”.
Economia creștea, clasa de mijloc se extindea, salariile creșteau, iar diferența dintre salariații obișnuiți și cei aflați în vârful piramidei era mult mai mică decât astăzi.
Taxarea progresivă era mai puternică, sindicatele aveau o influență considerabilă, iar o parte importantă din câștigurile productivității ajungea și la salariați.
Era capitalismul în care au trăit părinții celor de astăzi, un capitalism la care visam și noi, chiar dacă știam că nu vom ajunge acolo niciodată.
În lumea comunistă, lucrurile stăteau diferit, dar rezultatul statistic era, într-un anumit sens, asemănător: diferențele oficiale de venit erau puternic comprimate de stat.
Apoi au venit anii ’80.
Și aici se produce ruptura.
În Occident, politicile economice de tip Reagan–Thatcher, dereglementarea, globalizarea și diminuarea puterii sindicatelor au schimbat profund raportul dintre capital și muncă.
În același timp, tehnologia a început să accelereze.
Calculatoarele, automatizarea și ulterior internetul au făcut productivitatea să explodeze.
Numai că salariile nu au mai urmat aceeași curbă.
Cu alte cuvinte, tehnologia a continuat să producă din ce în ce mai multă bogăție, dar partea din această bogăție care ajungea la salariatul obișnuit a început să se micșoreze.
Profiturile au mers tot mai mult către proprietarii capitalului și către vârful managerial.
Iar apoi a apărut ceva și mai puternic: economia digitală.
O fabrică tradițională poate domina un oraș.
O companie digitală poate domina planeta.
Efectul de rețea creează ceea ce economiștii numesc fenomenul „winner takes all”: câștigătorul nu ia doar o parte din piață, ci poate ajunge să ia aproape toată piața.
O platformă digitală poate avea miliarde de utilizatori fără să aibă nevoie de miliarde de angajați.
Iar aici apare una dintre marile contradicții ale capitalismului contemporan.
Productivitatea crește, dar nevoia de muncă umană nu crește în aceeași proporție.
În trecut, dacă o fabrică devenea de două ori mai productivă, exista o șansă destul de mare ca și muncitorii să beneficieze de această creștere prin salarii mai mari și condiții mai bune.
Astăzi, dacă o companie devine de două ori mai productivă prin automatizare, poate avea nevoie de mai puțini oameni.
Diferența dintre ceea ce produce economia și ceea ce câștigă omul care muncește în ea începe astfel să se lărgească.
România a parcurs aceeași poveste, dar într-un mod ceva mai brutal.
În comunism aveam o egalizare artificială a veniturilor.
După 1990, economia de piață a eliminat această egalizare și a apărut o creștere rapidă a diferențelor de venit. S-au îmbogățit cei care au reușit să controleze capitalul, afacerile și noile oportunități, în timp ce diferențele dintre marile centre urbane și restul țării au devenit tot mai evidente.
Așadar, dacă desenăm evoluția ultimilor 70 de ani, obținem aproximativ o curbă în formă de „U”.
O perioadă de relativă egalizare după război.
Urmată de o perioadă de divergență accelerată începând cu anii ’80.
Și, în ultimele decenii, o polarizare tot mai accentuată.
La nivel global, jumătatea inferioară a populației ajunge să dețină o parte tot mai mică din veniturile totale, în timp ce partea de sus a piramidei concentrează o proporție enormă din acestea.
Un lucru interesant este că cele două curbe sunt simetrice, exact ce s-a câșțigat într-o parte s-a pierdut în cealaltă, pentru că așa funcționează economia, dacă dintr-un tort unii primesc o felie mai mare, celorlalți le rămâne mai puțin..
Și atunci trebuie să ne punem o întrebare care este mult mai profundă decât disputa obișnuită dintre „capitalism” și „socialism”.
Cui aparține, de fapt, progresul tehnologic?
Un miliardar din prezent poate fi genial. Un antreprenor poate fi extraordinar. Un inventator poate merita fiecare cent pe care îl câștigă.
Dar niciunul dintre ei nu a pornit de la zero.
Nimeni nu ar fi putut inventa smartphone-ul fără electricitate.
Nimeni nu ar fi putut construi inteligența artificială fără matematică, logică, calculatoare și fizică.
Nimeni nu ar fi putut construi internetul fără zeci de generații de cercetători și fără investiții publice uriașe.
Cu alte cuvinte, fiecare tehnologie modernă stă pe un munte de cunoaștere acumulată de întreaga omenire.
Este o moștenire comună.
Compania care construiește produsul final nu inventează această moștenire. Ea adaugă ceva peste ea, o transformă într-un produs comercial și obține profit.
Dar cât din acel profit ar trebui să aparțină exclusiv proprietarului companiei?
Aici se află, cred, una dintre cele mai importante întrebări economice ale secolului XXI.
Pentru că mecanismul actual permite ca o parte enormă din plusvaloarea produsă de progresul tehnologic să fie concentrată în mâinile celor care dețin capitalul.
Prin brevete și monopoluri intelectuale, prin efectele de rețea ale marilor platforme, prin concentrarea proprietății asupra tehnologiei, prin decuplarea salariilor de productivitate.
Și prin faptul că, atunci când automatizarea elimină locuri de muncă, costul social al tranziției este suportat în mare măsură de societate, în timp ce beneficiul economic ajunge în primul rând la proprietarul tehnologiei.
Putem, desigur, să spunem că aceasta este logica pieței.
Dar putem pune și o altă întrebare:
Dacă tehnologia este construită pe o moștenire colectivă, de ce beneficiile ei trebuie să fie exclusiv private?
Nu înseamnă că trebuie să desființăm proprietatea privată sau că trebuie să confiscăm companiile.
Și nici că statul trebuie să devină proprietarul fiecărui robot.
Problema este că am lăsat mecanismul de distribuire a câștigurilor progresului tehnologic în urma progresului însuși.
Capitalismul de după război avea un mecanism prin care productivitatea devenea, într-o măsură importantă, prosperitate generală.
Capitalismul contemporan a păstrat extraordinar de bine mecanismul de producere a bogăției, dar a slăbit mecanismul prin care această bogăție se distribuie.
Iar dacă nu găsim un nou mecanism, problema nu va fi că oamenii vor avea prea puține bunuri.
Dimpotrivă, vom putea produce mai mult decât avem nevoie.
Problema va fi cine va putea să le cumpere.
Pentru că poți construi cele mai performante fabrici din istorie, poți produce milioane de produse cu roboți și poți avea inteligențe artificiale capabile să facă munca a milioane de oameni.
Dar dacă oamenii care au fost înlocuiți de acea tehnologie nu mai au bani să cumpere ceea ce tehnologia produce, apare o contradicție pe care niciun algoritm nu o poate rezolva.
Și atunci poate că întrebarea corectă nu este: „Mai funcționează capitalismul?”
Ci „Mai funcționează mecanismul prin care capitalismul transformă progresul tehnologic în prosperitate pentru majoritatea oamenilor?”
Iar dacă răspunsul la aceasță întrebare este „NU” înseamnă că actuala formă de capitalism are nevoie de corecții majore pentru a reveni la starea de echilibru: capitalismul incluziv.
Sau va fi înlocuit de altceva.
***
„Capitalismul nu mai funcţionează”.
Angajații sărăcesc, iar salariile scad, chiar dacă economia crește: ce înseamnă boomcession
Economia Statelor Unite crește, dar mulți americani se simt mai săraci decât înainte de pandemie. În ciuda unei creșteri a PIB-ului de 1,5% în trimestrul trecut și a unei rate scăzute a șomajului de 4,1%, salariile reale au stagnat, în timp ce prețurile la bunuri de consum, utilități și locuințe continuă să crească. Mulți lucrători se confruntă cu dificultăți financiare, deși economia în ansamblu pare prosperă.
Productivitatea Germaniei scade, unul din zece tineri este șomer, iar pensionarii sunt tot mai mulți: „Pierderea prosperității noastre este aproape de neoprit”
Economia Germaniei face pași mici înainte, dar aceștia nu sunt suficienți pentru a menține standardul de viață actual, conform unui studiu realizat de Institutul german pentru Economie (IW) care atrage atenția asupra stagnării productivității și a competitivității, fenomene care amenință bunăstarea economică a țării.
„Creșterea medie anuală a productivității muncii a scăzut de la aproximativ 2% în anii 1980 și 1990 la doar 0,3% în ultimii șase ani”, explică cercetătorii IW în raportul lor. Această încetinire semnificativă a progresului economic este amplificată de schimbările demografice, citează Bild.
Decalajul dintre educație și cerințele de pe piața muncii devine o problemă economică importantă.
Multă vreme, diploma a deschis ușa primului loc de muncă, învățându-i pe tineri o profesie, însă inteligența artificială (IA) schimbă regulile jocului. Competențele cerute la început de carieră se schimbă mai repede decât reușesc școlile și universitățile să elaboreze cursuri pentru ele, arată raportul Artificial Intelligence and the Future of Entry-Level Work (”Inteligența Artificială și viitorul …
Roboţii inteligenţi preiau tot mai multe meserii în China.
Scenariile filmelor SF s-au transformat în realitate în China. Roboţii inteligenţi au tot mai multe roluri, de la salvamari şi poliţişti, la barista. Avantajele acestor „angajaţi” sunt clare: muncesc fără oprire şi nu greşesc niciodată.
De ce salvarea unui copac bătrân valorează mai mult decât plantarea unuia nou
Înlocuirea arborilor maturi din cartiere cu puieți tineri poate deveni o chestiune de viață și de moarte pentru comunitățile urbane, indică un studiu de lungă durată publicat în revista GeoHealth. Cercetarea, care a monitorizat timp de 11 ani evoluția coronamentului forestier și rata mortalității în mai multe zone din Chicago, scoate la iveală impactul direct și vital pe care copacii bătrâni îl au asupra sănătății publice.
Ana Birchall: CCR și-a extins competența de soluționare.
„Pe fond, pentru cine respectă corecta interpretare a legii, ambele amendamente, în forma trecută de Parlament, cred ca sunt neconstituționale!”
„Unde naiba să mai montez panouri în orașe?” „Dacă pun panouri, unde se mai face agricultură?” Soluții folosite în Franța, Sicilia și Elveția
Panouri peste parcările de la supermarketuri și stații de încărcare pentru mașini electrice. E un program în Franța taman pe așa ceva. Câștig triplu: mașinile nu se mai coc în soare și nu se topește cumpărătorul; mașina se încarcă până când își face omul cumpărăturile; pot să fac un ban rapid pentru ”plinul” mașinii sau să folosesc energia chiar pentru supermarket,
Fostul judecător Cristi Danileț, despre decizia CCR în cazul „amendamentului Fritz”: Așa spune Constituția, în litera și în spiritul ei: ce e în derulare sub o lege nu poate fi atins de o nouă lege
Fostul judecător Cristi Danileț, despre „amendamentul Fritz”: CCR nu are voie să spună că o lege poate întrerupe un mandat în curs al unui primar, cât timp acea lege introduce o condiție în plus care nu exista la data validării primarului
Dominic Fritz, după decizia CCR privind legea ANI: Mandatul meu de primar va înceta în 30 de zile
„În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituțională tocmai l-a validat”, a transmis Dominic Fritz, după decizia CCR.
Edilul susține că încetarea mandatului său ar reprezenta o sancțiune retroactivă pentru fapte produse înainte de intrarea în vigoare a noii legi.
„Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea”, afirmă Fritz.
Fritz invocă art. 15 din Constituție
Primarul Timișoarei invocă articolul 15 din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, și susține că decizia CCR creează un precedent periculos.
„De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa”, a mai transmis acesta.
Viorica Dăncilă susține că România are gaze, dar cumpără de pe piața de la Viena
Invitată la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul premier Viorica Dăncilă a criticat modificările aduse Legii offshore. Fostul premier a susținut că noua legislație stabilește ca gazele extrase atât din Marea Neagră, cât și cele provenite din zăcăminte onshore să fie tranzacționate pe bursa de la Viena. Urmărește emisiunea live aici.
„Dincolo de aceste măsuri profund antinaționale, au modificat Legea offshore, cu care se lăudau foarte tare. Și nu este meritul meu, eu nu eram parlamentar. Legea prevedea ca 50% din gazele pe care le extragem să rămână în România, iar 50% să meargă la Viena.
Au modificat Legea offshore astfel încât totul merge pe bursa de la Viena. Pe de altă parte, avem gazele noastre și cumpărăm drept de preempțiune. Mai mult decât atât, au introdus și gazele onshore, adică gazele extrase de pe uscat, din sonde de mare adâncime, de peste 3.000 de metri, tot pe bursa de la Viena. Le-au introdus la categoria offshore. De ce? Pentru că OMV este compania care exploatează zăcământul Neptun Deep și, de aceea, au luat ca referință bursa de la Viena”, a susținut Viorica Dăncilă.
Averile demnitarilor rămân la secret.
Pe 29 mai 2025, CCR declara neconstituțională publicarea declarațiilor de avere și interese ale demnitarilor. De atunci, publicarea acestor documente a devenit strict opțională.
ANAF strânge șurubul pentru averile persoanelor fizice.
ANAF își extinde verificările asupra veniturilor și averilor persoanelor fizice. Numerarul fără proveniență clară, banii din străinătate și veniturile nedeclarate se numără printre principalele ținte ale Fiscului.
„Cel mai grav de la Revoluție încoace.
Sistemul feroviar este blocat, oamenii sunt nemulțumiți pentru că au primit doar o parte din salariu și există pericolul ca angajații de la calea ferată să întrerupă lucrul, a spus pentru HotNews.ro, Grigore Mare, președintele Federației Naționale Sindicale Mișcare Comercial Vagoane. Sistemul feroviar se găsește într-o situație financiară critică, din cauză că de aproape două …
O economie greu de citit: PIB-ul scade, firmele concediază, dar banii încă circulă.
Datele publicate vineri (14 august) de INS arată că PIB s-a menținut la același nivel față de primele trei luni ale anului 2026, în timp ce comparativ cu trimestrul II din 2025, economia a înregistrat o scădere de aproape 2%.
Opinii: Înainte de a fi verde, energia trebuie să fie disponibilă
Politicile energetice nu se schimbă prin declarații pompoase pe culoarele Parlamentului.
Cele trei proiecte gigantice care au unit planeta, iar apoi totul s-a prăbușit
Prin 1860, economia mondială nu părea niciodată într-o formă mai bună. Trei evenimente s-au finalizat, la distanță de câteva luni și care promiteau să transforme comerțul global. Pe 10 mai 1869, câteva sute de personalități și lucrători feroviari s-au adunat pe platoul Promontory Summit din Utah, la nord de Marele Lac Sărat. Aceștia erau acolo …
Camil Petrescu și „Amintirile colonelului Lăcusteanu“: ghidul parvenitului valah și farmecul „scrisului prost“
Cum am ajuns la Amintirile colonelului Lăcusteanu și de ce să le citim?
Dacă vrei să afli ce cărți merită citite, merită să urmărești obsesiile scriitorilor mari. Așa am aflat că marele Camil Petrescu – al cărui admirator destul de înfocat sunt –, altfel topit după Proust și Balzac (cel din Moș Goriot, cel puțin), s-a extaziat în fața unei cărți mai puțin cunoscute, Amintirile colonelului Lăcusteanu, publicată pentru prima dată în 1934. Am găsit recent ediția Polirom într-un anticariat (la un preț rezonabil) și, deși n-am rămas cu gura căscată ca autorul Patului lui Procust, am aflat citind-o că e o mină de aur. Motivele?
În primul rând, fiind scrisă de un ofițer de secol XIX, cartea reflectă la prima mână o epocă, mai ales pe cea din jurul anului 1848. O epocă văzută nu prin ochii eroilor de manual, a revoluționarilor pașoptiști despre care învățăm cu toții la istorie, a celor ce voiau să schimbe societatea, împinși de elanurile naționaliste ale întregii Europe (trebuia să avem și noi revoluționarii noștri). Nu, ci o epocă văzută prin ochii „băieților răi“, ai celor care aveau privilegii și pe care voiau să și le păstreze
Trei incendii în Timiș.
Peste 250 de hectare de teren au fost afectate ieri de trei incendii de vegetație uscată izbucnite în județul Timiș. Focarele au fost semnalate în Baloșești, Margina și Brănești, iar pompierii au intervenit până în timpul nopții pentru lichidarea acestora.
Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 august 2026
Ce facem astăzi, 18 august 2026, în Timișoara?
