Cristian Tudor Popescu a avut marele curaj să spună niște adevăruri incomode.
Iar asta, în România, e aproape un act de sinucidere publică.
Să vorbești limpede într-o țară care trăiește din ceață și amintiri cosmetizate, să spui lucrurilor pe nume într-o cultură unde adevărul se declară „nepotrivit pentru difuzare” — iată ceva ce doar un nebun sau un om liber ar mai face.
Dar, cum bine observă CTP, problema nu e doar ce se întâmplă azi, ci ce n-am avut niciodată curajul să privim drept în ochi.
N-am vorbit despre Dorohoi.
N-am vorbit despre Odesa.
Despre cum românii — nu „niște fasciști din altă galaxie”, ci bunicii și străbunicii noștri — au fost parte dintr-o tragedie care nu se spală cu lozinci și comemorări selectiv moralizate.
Și nu e doar despre antisemitism.
E despre amnezia care se instalează comod peste tot în Europa.
Uitați-vă la Polonia, unde seimul refuză să condamne banderismul, dar ține predici despre libertate.
Uitați-vă la marșurile cu cranii tatuate cu zvastici și la steagurile care reînvie simboluri ale unei ideologii ce ar fi trebuit să rămână îngropată pentru totdeauna.
În Germania, neo-naziștii mărșăluiesc cu „drepturi garantate”, iar în Franța și Italia extremele sunt în creștere, dar sub un marketing mai rafinat.
*
Ar trebui să citiți articolul din The American Conservative.
Nu e propagandă rusească.
Ar fi ridicol să spui că, în ziarul celor care dimineața înalță steagul SUA pe catargul din fața casei, apoi stau câteva secunde în poziție de drepți, se face propagandă în favoarea rușilor.
E o simplă înșiruire de evenimente, fapte concrete, tratate cu calm, care — odată citite — ar putea aduce un strop de lumină în mințile celor orbiți de ură și de propagandă pro-război.
Dar, desigur, la noi lumina e suspectă. Dacă nu vine de la NATO, sigur e de la Moscova, nu?
Articolul explică, cu un ton rece, aproape academic, cum Occidentul a promis Rusiei, în mai multe rânduri, că NATO nu se va extinde „nici măcar un inch spre est”.
Și, pas cu pas, a făcut exact contrariul.
Amintește și de acordurile de la Minsk, acelea despre care liderii occidentali au recunoscut ulterior că n-au fost menite să aducă pacea, ci doar să câștige timp.
Cine are curiozitatea să le citească în ordinea în care s-au întâmplat descoperă că istoria nu e chiar alb-negru, ci are multe nuanțe de gri, și că demonizarea automată a uneia dintre părți nu duce nicăieri.
Promisiunile NATO, acordurile de la Minsk folosite ca perdele de fum, expansiunea „pas cu pas” – toate sunt documentate, nu inventate. Dar a le cita nu înseamnă a justifica invazia. Înseamnă a înțelege că istoria conflictelor nu începe cu tancurile rusești în Kiev, ci cu decizii luate în birouri cu aer condiționat, cu 20 de ani înainte.
Articolul din The American Conservative nu cere să-l crezi orbește.
Doar să-l citești. Să gândești.
*
Am citit ieri un articol în care se afirmă, cu gravitate, că „China este responsabilă pentru deficitul comercial”.
Nimic mai fals.
România este responsabilă pentru deficitul comercial în relația cu China — și nu pentru că suntem „proști” sau „slabi”, ci pentru că ne complacem într-un sistem în care nu avem ce să cumpărăm de acasă.
Eu, român, aș vrea să cumpăr marfă românească. La cel puțin aceeași calitate și la același preț ca produsele chinezești.
Nu mă interesează că producția chineză e subvenționată de stat sau că are sprijinul NATO.
Pe mine mă interesează să plătesc cât mai puțin și să primesc ce cumpăr.
Și avantajul e clar: dacă aș cumpăra de la noi, eMAG mi-ar aduce comanda probabil în 24 de ore, în loc să aștept o săptămână până vine de la celălalt capăt al lumii.
Dar ce pot să cumpăr? Practic, nimic.
Și dacă găsesc ceva „românesc”, constat imediat că este, de fapt, un produs chinezesc rebranduit, vândut la un preț mai mare, cu eticheta și promisiunea că e local.
I-am cumpărat la un moment dat mamei mele un televizor „Diamant”. Brand românesc, promisiune românească, dar când m-am uitat în specificații… produs în China.
La fel se întâmplă cu laptopuri românești, telefoane românești, ba chiar și cu Daciile „electrice românești”.
Toate vin, mai devreme sau mai târziu, din același atelier global: China.
Deci da, deficitul comercial există.
Dar nu pentru că China ne „fură” banii, ci pentru că noi nu producem, nu inovăm și nu ne facem treaba acasă.
România ar putea să țină banii în țară, să creeze locuri de muncă și să dezvolte industrie. Dar nu o face.
În schimb, plângem că „China ne domină comerțul”.
E ca și cum ai da vina pe supermarket pentru că tu nu știi să-ți cultivi roșiile.
Realitatea e simplă: dacă vrem să reducem deficitul comercial, primul pas e să producem bunuri competitive la noi, nu să-i înjurăm pe alții pentru ceea ce fac mai bine decât noi.
Până atunci, rămânem în postura de consumatori de confort ieftin, cu buzunarele golite și cu deficitul comercial drept un fel de vinovat imaginar: China.
*
Cu toate că locuiește în același cartier cu mine, ba mai mult, lucrează în întreprinderea unde mi-am început și eu anii de muncă, nu-l cunosc pe Emil Șoșdean.
Dar aș fi fost onorat să-l cunosc și să scriu câteva rânduri despre el.
Pentru că, vedeți voi, nu șefii de partide care se schimbă între ei ca pionii pe o tablă de șah murdară, nici milionarii de carton care-și fac vile cu turnulețe din bani publici și dau lecții de „antreprenoriat”, și nici cei care pleacă în Germania sau Spania pentru că „acolo se plătește mai bine” nu țin țara asta pe linia de plutire.
Țara asta merge înainte, cu toate hibele ei, datorită unor oameni ca Emil.
Oameni care au învățat temeinic o meserie, cu mâinile pline de ulei, praf și experiență.
Oameni care nu visează la funcții, ci la o zi în care utilajul merge fără să se blocheze.
Oameni care, de 30 de ani, trec zilnic prin poarta fabricii și fac lucrurile să funcționeze.
Emilii din această țară nu dau interviuri.
Dar dacă n-ar fi el și alții ca el, am sta toți cu ochii în telefon și ne-am întreba de ce nu mai merge curentul, de ce s-a oprit tramvaiul sau de ce n-avem cui să cerem o piesă bună când se strică ceva.
O țară nu trăiește din discursuri sau promisiuni electorale.
Trăiește din mâinile care muncesc, din mințile care gândesc practic și din conștiințele care nu se vând.
Fără ei niciunul dintre cei care se cred importanți n-ar putea face mare lucru.
Fără „Emili”, țara asta s-ar opri în loc în 48 de ore.
Și poate că, într-o zi, o să-l întâlnesc pe Emil la un colț de stradă, cu salopeta plină de urme de muncă cinstită.
Și o să-i spun doar atât: „Mă bucur că exiști, omule. Țara asta are nevoie de tine mai mult decât de oricare dintre cei care se bat pe ecrane pentru un loc la vârf.”
*
Zilele trecute, Cristian Socol a enumerat câteva proiecte pe care ar trebui să le propună stânga românească.
Idei bune, realiste, cu accent pe echitate, dezvoltare și protecție socială — exact ceea ce lipsește României de peste trei decenii.
Tot ce ar mai fi nevoie, ar fi… să existe o stângă în România.
Pentru că, din păcate, nu avem decât dreapta și extrema dreaptă, care se joacă de-a „alternanța la putere” ca doi copii ce schimbă scaunele, dar nu masa.
Cei care se pretind „de stânga” sunt, în realitate, niște dreaptași cu conturi solide, care își pun o mască socială doar în campanie.
Stânga lor e o poză electorală cu muncitori, o șurubelniță ținută teatral în mână, și un discurs despre „solidaritate” scris de un consultant plătit în euro.
După alegeri, aceiași oameni votează legi pentru corporații, reduc taxe pentru bogați și dau vina pe „asistații social” pentru toate relele lumii.
PSD nu e stânga – e o mafie cu retorica muncitorească.
USR nu e stânga – e dreapta liberală cu filtre Instagram.
AUR nu e stânga – e dreapta naționalistă cu cranii rase.
E o rețetă deja clasică — la fel ca în SUA, unde democrații plâng pentru drepturile celor săraci, dar primesc bani de la Wall Street.
Ei se bat cu pumnul în piept pentru climă, dar zboară cu avioane private; condamnă războiul, dar investesc în industrie militară; vor egalitate, dar n-au văzut un cartier muncitoresc decât pe Google Maps.
Românii noștri au importat modelul: lacrimi de crocodil pe scenă, profituri reale în culise.
Adevărata stângă — cea care vorbește despre muncă, solidaritate, redistribuire și demnitate umană — a fost eliminată cu grijă în anii ’90, sub pretextul „modernizării”.
Orice idee de justiție socială a fost ridiculizată ca „comunism latent”, iar dreapta a preluat întregul spectru politic.
Rezultatul? O țară în care toate partidele sunt de dreapta, dar unele se pretind de stânga, doar ca să nu rămână fără public.
Cristian Socol are dreptate: e nevoie de proiecte, e nevoie de direcție, e nevoie de speranță.
Dar, înainte de toate, e nevoie de oameni care chiar cred în ele.
Iar asta e problema — România are mulți politicieni care vorbesc despre popor, dar foarte puțini care fac ceva pentru el.
Până când va apărea o stângă reală, rămânem doar cu dreapta care mimează compasiunea și cu extrema dreaptă care o strigă pe stradă.
Între ele, poporul asistă la spectacolul unei țări care-și caută inima politică și tot dă peste portofel.
***
Promisiunile occidentale și liniile roșii ale Rusiei
Vladimir Putin ar putea fi mai puțin ostil negocierilor decât cred mulți.
Acum câteva săptămâni, președintele Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de peste două ore. Conversația „ foarte productivă ” a dus la planificarea unei întâlniri între secretarul de stat Marco Rubio și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, urmată de o întâlnire între Trump și Putin la Budapesta. Speranțele erau mari.
Dar curând, Casa Albă a impus sancțiuni masive asupra petrolului rusesc, iar promisa întâlnire Trump-Putin a fost anulată.
Ce s-a întâmplat? Conform relatărilor Financial Times , convorbirea telefonică dintre Rubio și Lavrov a fost „tensionată”. Câteva zile mai târziu, ministerul rus de externe a trimis SUA o notă care susținea cererea inițială a Moscovei de a aborda cauzele profunde ale războiului, inclusiv garanția că Ucraina nu va adera niciodată la NATO. Rubio i-a spus lui Trump că Rusia este fermă în ceea ce privește cererile sale „maximaliste” și nu a arătat „nicio dorință de a negocia”.
Dar acest lucru nu este chiar corect. Desigur, Putin a precizat clar încă dinainte de începerea războiului, inclusiv în propunerea de securitate pe care Rusia a trimis-o atât SUA, cât și NATO în decembrie 2021, că printre condițiile prealabile pentru neinvazia Ucrainei se numărau excluderea acesteia din NATO și protejarea etnicilor ruși din regiunea Donbas de est. Moscova consideră atacul militar și cultural asupra Donbasului o amenințare existențială pentru etnicii ruși care trăiesc în Ucraina, iar extinderea NATO în Ucraina o amenințare existențială pentru Rusia. Ambele sunt văzute ca probleme de supraviețuire și niciuna nu este negociabilă; de unde și intransigența.
Germania pregătește achiziții militare de peste 3,4 miliarde de dolari pentru întărirea apărării
Inițiativa se înscrie în strategia Berlinului de modernizare accelerată a armatei și de întărire a capacităților militare Guvernul german se pregătește să aprobe un nou pachet major de investiții în apărare, în valoare totală de peste 3,47 miliarde de dolari, care include achiziția a 20 de elicoptere ușoare de luptă produse de Airbus SE, potrivit […]
De ce pot ungurii și polonezii să-și cumpere case, iar tinerii români nu.
Ungaria clarifică statutul proprietăților și investește în siguranța juridică. Polonia dă vouchere, credite subvenționale și locuințe sociale. România, în schimb, rămâne blocată între birocrație, promisiuni electorale și prețuri imposibile.
„Grădinile împrejmuite” – mici parcele de la periferia orașelor, folosite cândva pentru hobby-uri agricole sau case de weekend, devin acum terenuri locuibile, legale și finanțabile.
După ani de consultări și presiuni din partea administrațiilor locale, Budapesta a modificat legea cadastrului funciar: proprietarii pot solicita ca terenurile lor să fie scoase din circuitul agricol, fără amenzi sau proceduri complicate, și să fie reclasificate ca suprafețe rezidențiale.
China, în economia României: Responsabilă pentru un sfert din deficitul comercial la 7 luni – Importurile noastre au crescut, iar exporturile au scăzut, ambele cu procente de 2 cifre
Deși importurile României s-au temperat ușor în ultimele luni, cele din China au accelerat, iar China și-a crescut per total ponderea în totalul importurilor României, reiese din datele comerciale transmise CursDeGuvernare.ro de către Institutul Național de Statistică (INS). Importurile României din China au continuat să crească în vară, iar per total înregistrează un ritm masiv de +22%
Oul de șarpe
Astăzi este Ziua Internațională de luptă împotriva fascismului și antisemitismului. Într-o asemenea zi merită să folosim „memoria ca formă de justiție”, cum spunea Ana Blandiana.
Ilie Bolojan: Fantomele urii revin.
Premierul a subliniat că România trebuie să-și asume lecțiile trecutului, fără ezitare Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj puternic cu prilejul Zilei Internaționale de luptă împotriva fascismului și antisemitismului, avertizând asupra pericolului reactivării urii și intoleranței în societatea contemporană. „Trăim vremuri în care fantomele urii revin. Avem datoria morală să acționăm ferm, pentru ca […]
Plăcerea PSD – un editorial de Cristian Tudor Popescu despre extazul puterii fără rușine
În stilul său tranșant, Cristian Tudor Popescu desface mecanismele intime ale PSD-ului, unde bucuria de a domina contează mai mult decât guvernarea. Un text despre reflexele vechi ale partidului-stat și despre plăcerea de a rămâne, indiferent de vremuri, la vârful puterii. ”Notabilul pesedist Ciortan, sau așa ceva, are o mașină care bate spre 200.000 euro. […]
Cristian Socol: Proiect de țară – România 2040.
Explic de ce anteriorul proiect de țară (Strategia Snagov) cu obiectiv aderarea la UE a fost benefic. Propun 20 teme strategice economice și sociale de introdus în acest Plan de țară.
România pare a nu înțelege că lumea se reașează azi economic, tehnologic, militar, geopolitic. Lumea se află și se va afla până în jurul anului 2030 într-o perioadă de incertitudine și conflicte, asociată ciocnirii de hiper-cicluri Kondratieff. Perioadă în care marile puteri caută să se doteze cu cea mai bună poziție pentru următorii 50-60 ani. Avem nevoie de solidaritate, activism, de o strategie și de poziții bine fundamentate. De un Proiect de țară.
Informații spectaculoase din declarația fostului procuror Vasile Doană la DNA.
În dosarul instrumentat de DNA Iași cu privire la rețeaua de traficanți de influență în favoarea afaceristului vasluian Fănel Bogos, procurorii anticorupție l-au audiat zilele trecute pe Vasile Doană, fost procuror militar în PICCJ și la Secția Militară Anticoruție a DNA. Mai mult, conform surselor judiciare, de la percheziția domiciliară efectuată acasă la Doană, în Prahova, au fost ridicate telefonul mobil și calculatorul, urmând a se efectua zilele următoare și percheziția informatică.
După cum se știe, trezorierul PNL Mihai Barbu – acuzat de procurorii DNA Iași că l-a ajutat pe Fănel Bogos să aibă acces în biroul premierului Bolojan – a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Alți trei suspecți, reținuți inițial, au fost plasați sub control judiciar, pentru 60 de zile.
Stenograme din cazul în care i sa oferit 1 milion de euro mită ministrului Apărării ca să aranjeze măsuria de armament.
„Astăzi ești ministru, mâine s-ar putea să nu mai fii nimic! Și s-ar putea să nu mai prinzi în viața ta asta! Înțelegi? Vă umplu de bani!” – discuții uluitoare între un fost senator…
Un membru CSM reacționează dur după afirmațiile Oanei Gheorghiu privind pensiile magistraţilor.
Declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu privind pensiile speciale au stârnit reacții dure în rândul magistraților, care acuză un atac la independența justiției și o retorică ce alimentează resentimente sociale. Un membru CSM o acuză că instigă la „ură de clasă în formă pură”.
Se adună norii de furtună? Numărul firmelor care se închid versus cele care se deschid începe să crească.
TVA, în traducere liberă: fermecătoarea poveste a unei taxe anoste
Majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21% a fost poate cea mai răsunătoare măsură fiscală a anului 2025. Și, cum echilibrarea bugetului rămâne în continuare o provocare majoră, scenariile privind noi creșteri de taxe în 2026 – TVA, previzibil, e pe lista suspecților de serviciu – au început să prindă contur deja. (imagine generată cu DALL-E)
Emil Șoșdean – electricianul care dă viață firobuzelor Timișoarei de peste trei decenii
În inima Timișoarei, acolo unde fiecare colț de stradă are o poveste, un nume s-a impus discret, dar ferm, ca unul dintre pilonii pe care se sprijină funcționarea transportului public electric al orașului. Acest nume este Emil Șoșdean, un electrician dedicat care, de peste trei decenii, întreține și recondiționează firobuzele Timișoarei – acele vehicule cu trolee care au devenit simbol al orașului.
Viceprimarul Lațcău anunță soluțiile posibile pentru campusul școlar, după ce conceputul „idealistic” a pierdut finanțarea de 20,8 milioane de euro
După anularea licitației pentru realizarea campusului școlar dual din Timișoara, finanțat prin PNRR, Primăria Timișoara are o primă poziție oficială pe acest subiect. Viceprimarul Ruben Lațcău afirmă că proiectul trebuie regândit și adaptat la cerințele actuale ale pieței, după ce programul inițial, conceput „idealistic”, a pierdut finanțarea de 20,8 milioane de euro.
„A durat prea mult stabilirea criteriilor și lista campusurilor care urmau să fie ridicate, iar timpul rămas pentru construcție era prea scurt pentru a ne încadra în termenul de finanțare. Toate contractele au fost reziliate”, a declarat Ruben Lațcău.
