Privindu-i cu o doză de detașare, ai putea spune că Donald Trump și Elon Musk par să se bucure sincer de rolurile pe care și le-au asumat în scena mondială. Într-un fel, par doi actori care joacă într-o piesă clasică de putere, dar cu un aer modern, aproape hollywoodian. Unul, Trump, vine cu avertismentele, cu retorica apăsată, cu resetările bruște. Celălalt, Musk, desenează în culori vii viitorul, plin de promisiuni tehnologice și libertate creativă.
Trump, cu stilul său de lider autoritar, direct și adesea brutal în exprimare, pare să reprezinte fața dură a schimbării – acel „polițist rău” din filmele de acțiune, care trântește ușa și țipă la suspecți. El este simbolul haosului controlat, al resetării forțate, al amenințării cu forța și al discursului apocaliptic despre „sfârșitul vechii ordini”.
De cealaltă parte, Elon Musk joacă rolul vizionarului seducător, al „polițistului bun” – promotorul salvării prin tehnologie, al lumii noi plină de promisiuni și inovații. El nu impune, ci seduce. Nu avertizează, ci încântă. Nu țipă, ci șoptește despre Marte, despre inteligență artificială, despre libertate absolută a exprimării și despre o societate în care birocrația moare sub greutatea propriei inutilități.
Trump este direct, tăios, uneori brutal, și nu se sfiește să arate biciul. Dar o face cu intenția declarată de a demola un sistem pe care îl consideră corupt, lent, ineficient.
Musk, în schimb, vine cu morcovul: vorbește despre explorarea spațiului, despre mașini inteligente, despre un internet cu adevărat liber. Seduce, inspiră, provoacă.
Ceea ce îi unește însă este un scop comun: simplificarea lumii. Nu neapărat în sensul unei sărăciri, ci în sensul unei reconfigurări profunde – o lume în care relațiile internaționale sunt mai directe, în care guvernele sunt mai suple, în care inovația nu mai este sufocată de avalanșe de reglementări și birocrație.
Această „simplificare” nu vine fără costuri. Orice reformă autentică – mai ales una de asemenea magnitudine – presupune și victime. Însă, contrar a ceea ce se tem mulți, s-ar putea ca majoritatea acestor victime să nu fie oamenii de rând, ci aceia care au prosperat în umbra sistemului actual: birocrați înrădăcinați, corporații care au știut să navigheze în hățișul legislativ doar ca să-și mențină monopolurile, consultanți, intermediari, lobbyiști și elite care și-au creat propriile insule de siguranță într-o mare de incertitudine generală.
Trump și Musk – fiecare în stilul lui – par să le spună acestor elite: „Jocul s-a terminat.” Trump o face cu voce ridicată, provocator, direct. Musk o face zâmbind, dar în spatele zâmbetului stă o forță de transformare cu potențial exploziv.
Desigur, acest proces nu este lipsit de riscuri. Transformările majore pot scăpa ușor de sub control. Dar în același timp, nu putem ignora faptul că status quo-ul, în forma lui actuală, a devenit apăsător și inechitabil pentru mulți. Lumea are nevoie de o resetare – și, oricât de neconvenționali ar fi cei care o propun, poate că sunt exact ce era necesar pentru ca lucrurile să se miște.
Trump și Musk nu sunt perfecți – nimeni nu este. Dar, în loc să se conformeze regulilor jocului, au ales să le schimbe.
Și poate tocmai de aceea reușesc: pentru că nu se tem să fie incomozi, nu se tem să riște și, mai ales, nu se tem să tulbure apele în care prea mulți au învățat să înoate fără efort.
Asta ar trebui să facem fircare dintre noi, nu să ne conformăm regulilor ci să le schimbăm cu altele mai bune.
*
Dispar privilegiile magistraților și ale altor „speciali”? În niciun caz.
Pentru că aceste privilegii nu sunt niște accidente administrative, nu sunt simple scăpări într-o legislație prea generoasă. Ele sunt, de fapt, coloana vertebrală a unui sistem construit să se autoapere și să-și asigure continuitatea, indiferent de voința democratică a cetățenilor.
Magistrații, funcționarii de rang înalt, ofițerii „din structuri”, consilierii din diverse autorități obscure – acești oameni formează ceea ce se numește, cu o ironie amară, „statul paralel”, dar care, în realitate, nu e paralel cu nimic. E statul real, cel care trăiește deasupra legii, nu în virtutea unei conspirații oculte, ci printr-un mecanism mult mai banal: puterea de a scrie și interpreta legile în favoarea lor.
Cum să dispară privilegiile celor care au capacitatea de a bloca orice inițiativă legislativă care le-ar putea limita accesul la pensii speciale, salarii exorbitante, bonusuri nejustificate și funcții multiple în instituții cu nume lungi și roluri neclare? Ar fi ca și cum cineva ar cere unui crocodil să devină vegetarian. Sistemul n-are niciun interes să-și saboteze propriile mecanisme de recompensă. Pentru că acele mecanisme nu sunt doar simboluri de status – ele sunt garanții ale loialității și controlului.
Să fim sinceri: atâta timp cât magistrații își judecă singuri propriile abuzuri, cât timp Curtea Constituțională e populată cu foști membri de partid sau politicieni „în retragere”, cât timp „securiștii de ieri” sunt „consilierii de azi”, ideea că privilegiații își vor pierde privilegiile e o fantezie. Ei sunt sistemul. Își apără privilegiile așa cum un organism își apără organele vitale.
Și totul e bine pus la punct: orice tentativă de reformă e etichetată rapid drept „atac la statul de drept”, „subminare a independenței justiției” sau „populism periculos”. Iar cetățeanul obișnuit, ocupat cu plata facturilor și a ratelor, e prea obosit ca să observe că adevăratul parazit nu stă la colțul străzii, ci în birourile luxoase unde se semnează ordine de plată pentru pensii de 30.000 de lei.
Privilegiile nu vor dispărea pentru că nu sunt greșeli. Sunt premii de loialitate într-un sistem construit nu pentru a face dreptate, ci pentru a conserva puterea celor care o dețin deja.
*
Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, domnul Florin Daniel Șandru, propune o lege care să interzică mesajele pro-comuniste în România.
Nu pot să nu mă întreb: ce înseamnă, concret, „mesaj pro-comunist” în viziunea sa?
E vorba despre propaganda dictaturii ceaușiste?
Sau, mai subtil și mai periculos, se referă la orice discuție despre dreptate socială, egalitate de șanse, solidaritate umană, compasiune față de cei marginalizați?
Pentru că dacă e vorba despre a doua variantă, atunci nu mai vorbim despre combaterea unei ideologii istorice, ci despre suprimarea unei părți esențiale din gândirea umanistă modernă.
Trebuie spus clar: ceaușismul n-a fost comunism. A fost o dictatură de clan, o oligarhie în care o clică semi-analfabetă și brutală a confiscat un ideal și l-a transformat într-o unealtă de control, umilință și teroare.
Nu a fost comunism acolo unde nu exista nici egalitate, nici echitate, nici libertate.
A fost, în cel mai bun caz, o formă de feudalism industrializat, în care statul și-a însușit totul și a distribuit privilegiile în funcție de obediență, nu de competență.
Dar ideile comunismului originar – în forma lor teoretică – nu trebuie confundate cu crimele comise în numele lor.
A interzice orice referire la comunism, fără nuanțe, înseamnă să arunci în aer o bună parte din vocabularul politic al celor care încă mai cred în drepturile egale, în accesul la educație și sănătate pentru toți, în demnitatea muncii și în protejarea celor vulnerabili.
Înseamnă, de fapt, să interzici orice discurs care critică ordinea actuală dintr-o perspectivă socială.
În loc să ne grăbim cu legi care ar putea deschide drumul spre un nou tip de cenzură, poate ar fi mai util să legiferăm acolo unde există deja probleme reale: de exemplu, să interzicem ocuparea simultană a 5-10 funcții publice bine plătite de către aceeași persoană, în condițiile în care ziua are doar 24 de ore.
Sau să cerem, prin lege, justificarea averilor fabuloase ale unor funcționari publici care par să fi câștigat la loterie în fiecare an al vieții lor.
Sau, de ce nu, poate ar fi momentul să facem o lege care să desființeze toate institutele de stat care nu produc nimic util pentru societate – acele „fabrici de sinecuri” unde sunt angajați indivizi prea puturoși sau incompetenți pentru a practica o meserie reală.
Poate că a venit timpul să ne întrebăm sincer: câți bani publici se scurg anual în buzunarele celor care trăiesc bine din „lupta cu comunismul” în timp ce copiii noștri învață în școli cu toaleta în curte?
Cineva trebuie să o spună: ideile nu se combat prin interdicții, ci prin dezbatere și educație. Interzicerea ideilor – oricare ar fi ele – e un gest de slăbiciune intelectuală, nu de forță democratică. Când începi să pui căluș pe gânduri, devii exact ceea ce pretinzi că lupți să nu se mai repete.
*
Ieri am văzut la televizor un nou sondaj, în legătură cu cei care candidează la președinție.
E cât se poate de firesc să vrem să știm ce ne aduce viitorul. Ne agățăm de semne, de predicții, de statistici, sperând că vom putea înțelege încotro merg lucrurile și, eventual, să ne pregătim. În politică, această nevoie se traduce printr-o obsesie colectivă: sondajele de opinie. Ele sunt consultate, analizate, reinterpretate și aruncate în spațiul public cu aerul unor oracole moderne. Cine conduce? Cine scade? Cine „rupe topurile”?
La prima vedere, pare o formă de democrație aplicată. Ce altceva este un sondaj dacă nu expresia voinței populare? Iar dacă punem cap la cap răspunsurile a mii de oameni, nu obținem cumva o imagine mai clară decât am putea avea individual? Aici intră în scenă un concept frumos și, uneori, chiar funcțional: înțelepciunea mulțimii. Ideea că grupurile mari, atunci când fiecare individ își exprimă părerea liber, fără presiuni sau influențe, pot oferi un verdict mai precis decât cel al unui expert izolat.
Doar că, în lumea reală – mai ales în politică – această „înțelepciune colectivă” nu prea are aer să respire. Pentru că în loc să fie instrumente neutre de măsurare, sondajele devin, tot mai des, instrumente de manipulare. Ele nu ne arată doar ce gândesc oamenii – ele ne spun ce ar trebui să gândim. Ne influențează alegerile, ne diluează voința personală, ne împing subtil sau brutal într-o direcție anume. Începem să ne întrebăm: „Dacă toți merg în direcția asta, oare nu greșesc eu că gândesc altfel?” Sau, și mai grav: „Ce rost are să votez altfel, dacă oricum nu are nicio șansă?”
În acel moment, nu mai e vorba de voință colectivă, ci de efect de turmă. De contaminare emoțională. De manipulare algoritmică.
Și atunci apare o întrebare simplă, dar greu de pus în practică: nu cumva ar fi mai bine să nu mai citim sondajele deloc? Să nu mai dăm click pe titluri cu „X crește, Y se prăbușește”, să nu ne mai lăsăm gândirea prinsă în vârtejul acestor cifre reci, care devin fierbinți doar când încep să ne modeleze alegerile?
Poate că o societate cu adevărat liberă este aceea în care fiecare își exprimă opinia nu pentru că e la modă sau „are șanse”, ci pentru că e sinceră.
***
America va negocia cu armele pe masă
Președintele Donald Trump nu are dreptate când spune că restul lumii a jefuit America vreme de decenii, scrie Jeffrey Sachs. Tarifele pe care Trump le impune acum pentru a împiedica acest ”jaf” nu vor elimina deficitul bugetar, ci îi vor sărăci pe americani și le vor face rău și cetățenilor altor state, spune profesorul de la Columbia University.
Visul lui Musk pentru relația SUA-Europa
”Poți să spui care este tabăra celor buni și care este tabăra celor răi observând cine restrânge dreptul la liberă exprimare. Hitlerii, Stalinii și Mussolini din lumea întreagă impun o cenzură tot mai puternică”, a spus Elon Musk, care a vorbit prin teleconferință la congresul partidului Lega, condus de Matteo Salvini, vicepremier și ministru al Infrastructurii în guvernul Italiei, condus de Giorgia Meloni.
Ursula von der Leyen dezvăluie propunerea UE către Trump: ”Tarife zero pentru zero în cazul bunurilor industriale”
În timp ce tarifele anunțate de președintele american Donald Trump au dus la scăderea indicilor bursieri la nivel global, președinta Comisiei Europene a dezvăluit că Bruxelles-ul a propus Washingtonului ca SUA și Europa să renunțe complet la taxele vamale pentru bunurile industriale, adică „tarife zero pentru zero”.
Zeci de victime, inclusiv femei, copii și jurnaliști, în timpul bombardamentelor din Gaza
Raidurile aeriene israeliene au ucis peste 30 de persoane în Gaza, inclusiv femei și copii, au declarat oficialii locali din domeniul sănătății, potrivit Sky News.
Atacul a avut loc în noaptea de duminică. Apărarea civilă susține că proiectilele au căzut și peste oamenii aflați în fața unei brutării. De asemenea, a fost lovit un cort în Khan Younis, care era folosit de jurnalişti.
„Trebuie să existe o lege!”.
Săptămâna trecută, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut un denunț la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Baia Mare, după ce a constatat că un magazin din România comercializează produse prin care elogiază perioada comunistă, respectiv imaginea lui Nicolae Ceaușescu. Florin Daniel Șandru, președintele executiv al Institutului, crede că este nevoie de măsuri legislative mai stricte, în acest sens.
Dispar privilegiile magistraților și ale altor ,,speciali”? Ce pregătește coaliția de la putere cu privire la vârsta de pensionare și în legătură cu pensiile speciale ale acestora
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Oameni manipulaţi, avizi de recunoaştere şi acceptare în grupuri absolut ridicole, fac tot ce pot pentru a se integra în ceea ce cred ei că le poate deschide uşa spre elitele mult visate
O firmă americană închide în România fabrica de vagoane de marfă din Arad: „E foarte posibil să fie efectul politicilor economice ale lui Donald Trump”
Fabrica de vagoane marfă din Arad, parte a Greenbrier, compania americană care controlează Astra Rail Industries, îşi închide porţile. Din totalul de 776 de angajați vor fi afectați de procedura concedierii colective un total de 699 de salariați. Procedura concedierii colective va demara la sfârșitul lunii iunie, relatează Aradon.ro.
Epoca victoriană și dezvoltarea jurnalismului
Introducere „Era victoriană” reprezintă pentru istoria Regatului Unit una dintre cele mai cunoscute perioade din istoria Angliei, în care mari personalități politice s-au format și au transformat regatul într-o putere internațională. Rafinamentul și educația artistocrației engleze a inspirat și alte societăți europene care au preluat obiceiurile și le-au transpus în traiul cotidian.
Primăria Timişoara investeşte peste 49 mil.
Castelul Huniade, un proiect care face pași înainte fără să ajungă la destinație.
Două asocieri de firme, ale căror lideri sunt Erbașu și Constructim, se „luptă” pentru contractul estimat la suma de 138,6 milioane de lei (aproximativ 28 de milioane de euro) ce vizează reabilitarea Castelului Huniade, cea mai veche clădire din Timișoara.
Protest la Timișoara.
Elevii clasei a XII-a Științele Naturii de la Liceul “Nikolaus Lenau” din Timișoara au declanșat luni dimineață, 7 aprilie, un protest spontan în fața unității de învățământ.
