Chiar dacă presa nu prea pomenește prea mult despre asta, sau când pomenește se scrie despre „mica unire”, astăzi este sărbătoare. Mare. Ar trebui marcată cu roșu în calendar
De fapt eu cred că astăzi este cea mai mare sărbătoare a românilor, pentru că într-o zi de 24 ianuarie s-a născut practic România, chiar dacă s-a numit așa numai după câțiva ani de la acest eveniment.
Mai târziu, România a fost completată cu noi teritorii, la început la țară a fost alipită Dobrogea, apoi și mai târziu au fost alipite Transilvania și Banatul, dar atunci, în 24 ianuarie 1859 s-a născut practic țara asta în care trăim.
Și unde mai pui că e și zi liberă, pentru buugetari. Așa că pe șoselele orașului și a patriei vor fi mult mai puține mașini care împut aerul. Chiar și numai ăsta este un motiv pentru care merită să ne bucurăm, cu toții.
Două articole în presa ultimelor 24 de ore despre Javier Milei.
Eu cred că omului ăsta i se dă puțin cam prea multă importantă.
De fapt Javier Milei nu este decât echivalentul în costum al generalilor sud-americani care erau plătiți pentru a face tot ce puteau, inclusiv folosindu-și armele din dotare, pentru a-și subjuga popoarele unor interese străine care nu aveau nimic comun cu interesul lor.
Nici măcar nu este un libertarian adevărat, e un politician amator care se comportă ca un șobolan închis între 4 ziduri care se aleargă înnebunit prin încăperea în care se află, izbindu-se de pereții ăia până când va muri epuizat.
Să nu se înțeleagă că ideea unui stat minimal este ceva greșit, nici pe departe.
Dar statul ăla minimal înseamnă simplificare, fără a le face rău celor care trăiesc în el. Și, paradoxal, un stat libertarian funcțional înseamnă reguli.
Iar regulile astea trebuie stabilite în așa fel încât să nu se contrazică unele pe altele și să fie atent elaborate în așa fel încât să fie ușor de înțeles pentru oricine. Reguli la fel de simple și de neîncălcat ca și teorema lui Pitaora. Oricum ai pune laturile alea care au fiecare o lungime oarecare nu poți să încalci reguilile care spun că într-un triunghi dreptunghic a2+b2=c2
Și pentru că orice problemă complicată devine simplă dacă o descompui în mai multe probleme simple, ar trebui să se pornească de jos în sus, nu invers.
Am să vă dau câteva exemple concrete:
Să luăm de exemplu Codul Fiscal, al nostru.
Scopul unui Cod Fiscal este ca oricine să plătească impozite și taxe și să nu se poată sustrage de la plata acestora.
Exact ce afirmă și guvernanții că vor.
Codul Fiscal Românesc are peste 500 de aticole care te trimit de la unul la altul până te zăpăcești de nu mai pricepi nimic.
Simplificare ar însemna cam așa ceva:
Nimeni nu primește nici un fel de favoruri.
Adică, și IT-istul, și tâmplarul și medicul, și militarul, oricine din țara asta, plătesc același impozit, cât o fi, 10%, 20% sau 50%.
Nimeni nu primește subvenții, nimeni nu poate încălca regula asta, nimeni nu este scutit.
Sau TVA-ul este de, să spunem 20%. Pentru toată lumea, fără nici o excepție.
Sau contribuția la fondul de pensii a fiecărui cetățean care trăiește în România este o anumită sumă iar pensia este o altă sumă, indiferent de ce a fost omul ăla la viața lui, general sau sacagiu.
S-ar ajunge la un cod fiscal cu vreo 5 articole și cu lungimea de cel mult o pagină.
Sau, să accentuăm „libertarianismul”: nu mai calculăm tot felul de impozite și taxe și contribuții pe care le plătesc firmele și cetățenii ci facem un calcul de câți bani are nevoie țara asta pentru sănătate + poliție + pompieri + măturători + învățământ + pensii + o sumă rezonabilă pentru autoadministrarea țării + tot ce mai este nevoie și de care nu ne putem lipsi sub nicio formă, calculăm și cât este PIB-ul țării și printr-o simplă împărțire ajungem la un anumit procent, să spunem că țara, noi toți, are nevoie de 50% din PIB pentru a plăti toate aceste lucruri.
Și punem la prețul final al oricărui produs un TVA, sau cum vrem să-i spunem, de 50%
De fapt asta ar fi un fel de “taxare inversă” aplicată la toate taxele și impozitele.
Astfel ajungi la situația că nimeni nu poate scăpa de impozite, plătim fiecare, în funcție de cât consumăm, și bebelușul care consumă scutece și lapte, și bătrânul care nu mai consumă nimic, săracul de el, decât lichidul din perfuzie.
Poate să-și cumpere dom’ Patron Rolls-uri sau diamante pe firmă, nu numai că nu le va mai putea deduce din impozitul pe profit, o formă de fraudă aproape universală în România, dar în felul ăsta își va scumpi produsul pe care-l vinde și va fi eliminat de concurență care nu cumpără diamante pe firmă și care astfel va avea cheltuieli, deci prețuri, mai mici.
Și mai ales tot va plăti impozit, pentru că Rolls-ul ăla, sau diamantele sunt purtătoare de impozit, de toate impozitele însumate pe care nu le-a plătit până în acel moment.
Sau, să luăm o chestie și mai simplă, e-factura asta despre care se tot vorbește.
Acolo cam jumătate de factură este ocupată cu date despre vânzător și client, cine e, cum îl cheamă, unde își are sediul, chestii din astea.
Unii scriu denumirea firmei cu SC în față, alții o scriu cu S.C., alți nu mai scriu nici un fel de SC, unii scriu cu diacritice, alții fără diacritice.
Toate aceste mici diferențe duc la tot felul de erori, mai ales dacă prelucrezi automat toate datele alea.
Dar, avem, chiar și aici în România, o bază de date cu fiecare firmă care a fost înființată vreodată. Și fiecare firmă din asta, că-i spunem SA, sau SRL, sau PFA, are un cod fiscal.
Dacă în e-factura aia s-ar elimina toate informațiile alea cu adresa și denumirea și județul și ar fi înlocuite cu codul fiscal, urmând ca fiecare client să preia automat datele de la baza aia de date a ANAF-ului s-ar elimina toate erorile și o firmă oarecare, să spunem Popescu și Ionescu SRL s-ar numi la fel fie că pe factură o face o butică din Afumații din Deal sau Hidroelectrica.
Iar dacă fiecare cetățean ar avea un cod fiscal, să spunem că CNP-ul devine cod fiscal, ar fi și mai bine.
Și nu numai în economie se pot simplifica lucrurile.
Să luăm de exemplu învățământul:
Câți dintre voi ați folosit mai mult de cele 4 operații aritmetice elementare, la care adăugăm a 5-a, extragerea rădăcinii pătrate, în activitatea de zi cu zi? De exemplu funcțiile alea de diferite grade cu nenumărate necunoscute. Probabil sub 1% din totalul populației.
Păi și atunci de ce pierdem timpul cu chestiile astea?
Lucrurile astea nu sunt rele, dar pot să le învețe la un nivel mai înalt cei care vor deveni ingineri, sau arhitecți, sau ceva.
Dar nu are nici un rost să învețe logaritmi cineva care după 8-10 clase abandonează școala și se face muncitor calificat sau își cumpără o bicicletă și umblă cu rucsacul ăla în spate.
Chestia asta nu este decât o imensă pierdere de timp și de resurse.
Simplificați sistemul și timp de 8 ani aveți o mulțime de timp în plus pentru a-i învăța pe copii cum să calculeze aria terenului pe care-l vor cumpăra mai târziu, cum să cubeze un morman de nisip sau cum să calculeze volumul unui camion cu lemne pe care le cumpără pentru a se încălzi iarna. Sau în privință presei, și aici se pot simoplifica lucrurile, ce rost are să citești sute de ziare în care vei găsi cam aceleași articole, când poți citi rezumatul ăsta pe care chiar îl citiți acum și din care puteți să fiți siguri că veți afla tot ce este important.
Asta înseamnă libertarianism adevărat, nu să desființezi sistemul public de sănătate.
Prietenul (pe Facebook) Gabriel Biriș ne spune că toată povestea asta cu e-factura și casele de marcat nu vor duce la nimic în privința evaziunii, pentru că în spatele lor nu există ceva care să valorifice datele obținute.
Ironic este faptul că eu personal am corespondat cu domnul Gabriel Biriș, și înainte, și în timp ce a fost secretar de stat, și după aceea.
Și i-am spus că povestea cu casele de marcat, care este, sau era pe atunci copilul său de suflet, nu va duce la nici un rezultat.
Acum am satisfacția că eu am avut dreptate și dânsul, cât era de secretar de stat, a greșit.
Iar în legătură cu analiza aia de „Big Data”, chestia stă cam așa:
Problema nu este că nu are cine să analizeze datele, că nu am cumpărat cine știe ce softuri scumpe, problema este că cine nu a bătut pe casa aia de marcat nelegată la nimic nu va bate nici pe casa aia legată la Finanțe.
La fel cu e-factura, cine nu făcea facturi pe hârtie nu le va face nici pe cele electronice. Mai rău, acum mulți dintre cei care făceau facturi pe hârtie nu vor mai face din astea electronice pentru că nu știu cum să facă. Pentru că în ciuda afirmațiilor din presă nu suntem o țară de IT-iști, și nici una de economiști, nici pe departe, la noi folosirea calculatorului în rândul “maselor” se limitează la a pune poze pe Facebook sau a urmări obsesiv clipuri pe TikTok.
Dar, îi povesteam odată lui Gabriel Biriș despre chestia asta, există ceva care se numește Legea lui Benford. Nu aveți idee ce ușor poți să fi prins cu asta. Nu e o dovadă că ai fraudat dar e un semnal de alarmă, un LED care se aprinde în dreptul firmei tale și e o indicație pentru „organe” unde să facă un control mai amănunțit, să nu mai umble din ușă în ușă.
Familia Năstase, da, acei Năstase, sunt acuzați că au expus niște falsuri.
Am citit odată un articol al unui specialist despre falsurile astea, cum și de unde au apărut, că să nu credeți că niște hackeri ruși stau undeva într-o încăpere și pictează chestiile astea.
Pe vremea când urmam cursurile Scolii Populare de Artă, pe lângă multe alte chestii mai pictam din când în când câte o reproducere.
Fiecare cursant de acolo, cred că eram vreo 20 numai în grupa din care făceam parte.
La fel se întâmpla și în cazul liceelor sau a facultăților de profil.
Și asta s-a întâmplat timp de multe zeci de ani, în fiecare școală, în fiecare clasă se picta o chestie, de exemplu o reproducere după Carul cu Boi al lui Grigorescu.
După ce erau notate acestea erau depozitate undeva, în niște magazii în care se aflau uitate zeci de mii de care cu boi, unele mai bune, altele mai proaste.
După revoluție niște băieți deștepți au început să umble prin depozitele astea și să recupereze reproducerile de calitate, la fel cum alții umblau pe la Cadastru și recuperau de acolo tot felul de acte și date. Sau pur și simplu le-au făcut să dispară.
Ăia din școli erau bucuroși să scape de toate chestiile alea care nu făceau decât să le ocupe spațiul din magazii.
După câțiva ani reproducerile astea au început să apară la casele de licitații și în alte părți.
Și așa am ajuns la situația că sunt atâtea care cu boi pictate de Grigorescu că omul ăla nu ar fi avut timp să le picteze nici dacă ar fi făcut câte unul în fiecare zi.
***
Javier Milei, Libertarienii si statul minimal
Javier Milei, a avut la Davos un discurs descris de mulți ca fiind fulminant, un discurs care a atins o coarda sensibila pentru foarte mulți comentatori din toată lumea. Trebuie spus că Javier Milei, noul președinte al Argentinei este declarat de mulți ca fiind primul libertarian ales președinte în lume, în contextul în care Argentina are una dintre cele mai problematice economii din lume. Inflație 120-150% și numeroase situații de incapacitate de plată a datoriilor externe, sărăcie la 39% din populație. Probabil, ca și în alte situații de acest gen, există un trend mondial care a ieșit la suprafață în Argentina, libertarienii. De fapt este corect spus că Milei este primul libertarian de dreapta ales președinte pentru că în 2021 în Chile a câștigat un libertarian de stânga, Gabriel Boric. Deci în America de Sud, probabil statul minimalist are tracțiune la electorat, fie spre stânga (Chile) fie spre dreapta (Argentina).
Drujbarul din Argentina i-a făcut neomarxiști pe oligarhii de la Davos
În timp ce britanicilor li se recomandă să-și preîncălzească mașina electrică înainte de pornire, în vreme ce uraganul artic bântuie Canada, stat federal în care sunt cozi uriașe la stațiile de alimentare cu energie – culmea ipocriziei – produse de generatoare pe motorină, la Davos-ul de anul acesta, tema încălzirii globale a căzut în irelevanță, […]
Surpriză! Liderilor Hamas li se propune să plece în siguranță din Gaza
Negociatorii din Israel propun plecarea în siguranță din Gaza a liderilor Hamas în cadrul acordului de încetare a focului, au declarat, pentru CNN, doi oficiali familiarizați cu discuțiile.
Pentru lupta României cu evaziunea fiscală (în condițiile în care are cel mai mare procent din UE la TVA neîncasată – Gap de 36,7%, adică 9 miliarde de euro pe an), avem o veste bună și una rea, foarte rea. Vestea bună: autoritățile române au introdus noul sistem de facturare, e-Factura, va putea avea, ar […]
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, invocă o „eroare de redactare” după ce instituția pe care o conduce a modificat în doar câteva zile un Ordin proaspăt aprobat ce reglementează termenul pentru care farmaciile pot elibera antibiotice fără prescripție de la medic: în Ordinul inițial publicat în Monitorul Oficial, termenul era de 72 de ore, iar după doar câteva zile, el a fost redus la 48 de ore, Rafila invocând „o eroare de redactare” în Ordinul inițial. Instituția condusă de Alexandru Rafila se află însă la a doua eroare gravă de redactare în doar o săptămână.
Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta este de […]
A fost odată ca niciodată, că mai bine n-ar fi fost și n-am fi avut ce povesti, un băiat nu foarte inteligent care, deși nu întrunea nici condițiile necesare de IQ, nici pe cele financiare, a ajuns să studieze în SUA.
Mai cu o noapte petrecută în arestul Poliției, mai cu una, mai cu alta, băiatul cu pricina a reușit să-și termine studiile și, după o vreme, s-a întors în țara lui, ca să ne arate el nouă.
Și pentru că, probabil, colegii îl chinuiseră toată copilăria și adolescența, pentru că, probabil, profesorii îl trataseră de pramatie și nu-l apreciaseră la justa lui valoare, pentru că nimeni (cu excepția unor binefăcători anonimi) nu-l tratase așa cum credeau gărgăunii din capul lui că trebuie tratat, băiatul nostru a vrut să se răzbune pe noi toți și să fută de-a dreptul economia întregii țări.
Procurorii prahoveni au reţinut cinci persoane în dosarul de înşelăciune deschis după ce mai mulţi cumpărători au reclamat că au plătit apartamente într-un complex rezidenţial din Ploieşti, după care au aflat că acestea fuseseră vândute şi altor persoane.
Familia Năstase, acuzată de fals pentru tablourile expuse
Familia Năstase se află în centrul unui scandal de proporții, după ce ar fi trimis tablouri false la expoziția Victor Brauner, organizată de către Muzeul Național de Artă al României. Acuzațiile au fost făcute de către mai mulți critici de artă, care cer „să facă urgent o contraexpertiză realizată de experţi internaţionali în opera lui […]
Iohannis și Ciucă au lipsit zile în șir. Primul, al doilea om în stat și, în același timp, un fel de ultimii oameni pe care ai vrea să-i mai vezi.
Mă uitam că nimeni nu se oftică, nimeni nici nu observă că Ciucă e absent. Ciucă a intrat, practic, în politică așa: ca absent. Ăsta e felul său de a fi prezent: absența.
La Iohannis e cu totul altă treabă: omul fierbe de mândrie, de narcisism, pute a egoism, se enervează, turbează, se învinețește la față. De aceea absența lui are aura nesimțirii, un imens jet de fiere.
Dacă Iohannis își va lua salarii în plus pentru fiecare concediu din acești ultimi cinci ani de zile, parcă m-aș simți cumva răzbunat: meschinăria acestui personaj ar fi atât de transparentă încât i-ar arăta toată amploarea micimii sale. Acest munte microscopic.
Asta nu înțelege Iohannis și nici nu l-ar ajuta la ceva: nimeni nu vrea să fie prezent, e inutil. Asta e răzbunarea noastră.
Viața românilor înainte de Unirea din 1859: ”În aceste vizuini subpământene nu e nicio oală, niciun vas. Se culcă îmbrăcaţi în hainele pe care nu le scot niciodată de pe ei”
Trăiau în bordeie săpate în pământ, cu acoperișul la nivelul solului. Îngrăditurile erau făcute din balegă amestecată cu pământ, iar oamenii erau „foarte rezistenţi la oboseală” şi având toţi, fără deosebire, „înfăţişarea cea mai umilă”. Erau „umiliţi până la ultima expresie la care poate fi o fiinţă omenească.
Bărbaţii, femeile şi copiii din fiecare familie, oricât ar fi de numeroşi, dorm toţi de-a valma, iar păturile lor, „care le slujeşte şi de saltele şi de învelitoare”, constau dintr-o bucată de dimie groasă de lână.
Hrana obişnuită a ţăranilor valahi este alcătuită „dintr-un fel de aluat, făcut din mălai, amestecat câteodată cu lapte, pe care îl numesc mămăligă”. În primele două sau trei zile după un post îndelungat, ei îşi îngăduie să guste cu zgârcenie ceva carne.
