Primăria Timișoara a recepționat noua sală și noul teren de sport de la Școala Gimnazială 25, în zona Girocului. Investiția totală de peste 11 milioane de lei, majoritar finanțată din fonduri europene, oferă elevilor condiții moderne pentru activități sportive.
Noua sală de sport și terenul de la Școala Gimnazială 25 din zona Girocului sunt acum finalizate, primăria anunțând recepția lucrărilor. Proiectul, cu o valoare totală de peste 11 milioane de lei, a beneficiat de o finanțare europeană de peste 8 milioane de lei, restul sumei fiind acoperită din bugetul local.
Primarul Dominic Fritz a subliniat importanța investiției în educație, menționând că 20% din bugetul de dezvoltare al Timișoarei este alocat acestui sector.
„Obiectivul nostru este să oferim fiecărui copil condiții egale de studiu, indiferent de școala la care merge”, a declarat primarul.
Noua sală de sport este echipată cu mingi de fotbal, baschet, handbal și medicinale, porți de handbal, coșuri de baschet, echipament pentru badminton și tenis de masă, precum și tabele de marcaj interioare și exterioare. De asemenea, vor fi disponibile aparate de fitness, spaliere de lemn, saltele, capre de sărituri și cai cu mânere. Valoarea totală a dotărilor sportive depășește 80.000 de lei.
Achiziția mobilierului necesar, inclusiv scaunele din tribune, în valoare de peste 60.000 de lei, urmează să fie relansată.
Elevii de la Școala Gimnazială 25 și alți copii din Timișoara vor beneficia de condiții optime pentru sport, atât în interior, cât și pe terenul exterior. Școala este inclusă în programul „Deschidem curtea școlii” al Primăriei Timișoara, care permite elevilor să utilizeze gratuit infrastructura sportivă după orele de curs.
În prezent, 12 școli din Timișoara sunt înscrise în acest program. Lista școlilor, programul de acces și regulamentul de utilizare pot fi consultate la următorul link.
Primăria continuă investițiile în infrastructura sportivă din unitățile de învățământ, cu săli de sport deja finalizate la grădinița din Tipografilor și la Centrul educațional din Kuncz. Acestea se adaugă acum sălii de sport de la Școala Gimnazială nr. 25.