Redacție May 14, 2021

 

Desfășurarea cursurilor în unitățile de învățământ din Timișoara săptămâna viitoare (17.05.2021 – 21.05.2021) se va face tot conform scenariului 2, deoarece azi, când a fost ședința CJSU, rata de infectare în municipiu nu a scăzut sub 1,00.

 

Așadar, chiar dacă rata de infectare la mia de locuitori va scădea în Timișoara în zilele următoare, cursurile se vor desfășura săptămâna viitoare tot după cum urmează:

 

a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

 

b) Participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

 

 

 

UAT Denumire unitate de învățământ (PJ +AR) Scenariu Luni 17.05.2021 Observații
MUNICIPIUL TIMIŞOARA CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ “CONSTANTIN PUFAN” TIMIȘOARA S2
CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ “DUMITRU CIUMAGEANU” TIMIȘOARA S2
CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ “PAUL POPESCU NEVEANU” TIMIȘOARA S2
COLEGIUL ECONOMIC “FRANCESCO SAVERIO NITTI” TIMIȘOARA S2
COLEGIUL NAȚIONAL “ANA ASLAN” TIMIȘOARA S2
COLEGIUL NAȚIONAL BĂNĂȚEAN TIMIȘOARA S2
COLEGIUL NAȚIONAL “CONSTANTIN DIACONOVICI LOGA” TIMIȘOARA S2
COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “CARMEN SYLVA” TIMIȘOARA S2
COLEGIUL TEHNIC “EMANUIL UNGUREANU” TIMIȘOARA S2
COLEGIUL TEHNIC “HENRI COANDĂ” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ȘI PRELUNGIT LADYBIRD TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “CHILDREN CARE CENTER” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT CORDIANA TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “INFANTS” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “LUI GOGHIȚĂ” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “NIKOLAUS LENAU” TIMIȘOARA S2
GRĂDINITA CU PROGRAM PRELUNGIT “FRANZ LUKAS” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “NOTRE DAME” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.11 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.12 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.14 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIŢA CU PROGRAM SĂPTĂMÂNAL TIMIŞOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.2 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.7 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.20 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.27 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.4 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.9 “CARLA PELZ” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.22 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.23 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.31 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.25 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.24 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.4 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.26 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.32 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.33 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.19 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.36 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.37 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.38 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.19 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.6 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.53 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.16 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.16 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.45 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.48 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA PRIMARĂ PRIMII PAȘI TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT TROIȚA TIMIȘOARA S2
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV “BANATUL” TIMIȘOARA S2
LICEUL DE ARTĂ “ION VIDU” TIMIȘOARA S2
LICEUL DE ARTE PLASTICE TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC “AZUR” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC DE SILVICULTURĂ ȘI AGRICULTURĂ “CASA VERDE” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.13 TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC DE VEST TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC ”ELECTROTIMIȘ” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 8 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.20 TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC ENERGETIC “REGELE FERDINAND I ” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC “IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC “ION.I.C.BRĂTIANU” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL “GHEORGHE ATANASIU” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI AUTO TIMIȘOARA S2
LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM “SPIRU HARET” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEOLOGIC BAPTIST TIMIȘOARA S2
LICEUL TEOLOGIC ORTODOX “SFÂNTUL ANTIM IVIREANUL” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL LOGOS TIMIȘOARA S2
LICEUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC GERHARDINUM TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC “BARTÓK BÉLA” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.10 TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC “DOSITEI OBRADOVICI” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC “GRIGORE MOISIL” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC “HENRI COANDĂ” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC “JEAN LOUIS CALDERON” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC MILLENIUM TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC “NIKOLAUS LENAU” TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC SOCRATES TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC SPECIAL IRIS TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC “VLAD ȚEPEȘ” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.28 TIMIȘOARA S2
LICEUL TEORETIC “WILLIAM SHAKESPEARE” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.44 TIMIȘOARA S2
LICEUL WALDORF TIMIȘOARA S2
SCOALA PRIMARĂ “ELIM” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “BABEL” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DIMITRIE LEONIDA” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ MONTESSORI HAUS TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.5 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.5 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.4 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.12 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT C.F.R. TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.13 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.15 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.16 “TAKE IONESCU” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.19 “AVRAM IANCU” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.29 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.21 “VICENȚIU BABEȘ” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.24 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.27 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.25 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.27 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.3 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.30 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.6 TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.30 TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 “SFÂNTA MARIA” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “RUDOLF WALTHER” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM SĂPTĂMÂNAL “RUDOLF WALTHER” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA POSTLICEALĂ FEG TIMIȘOARA S2
ȘCOALA POSTLICEALĂ “HENRI COANDĂ” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA PRIMARĂ “CASA SPERANȚEI” TIMIȘOARA S2
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “WENDY KIDS” TIMIȘOARA S2
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “PLANETA PITICILOR” TIMIȘOARA S2
COLEGIUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT TERȚIAR NONUNIVERSITAR USAMVBT TIMIȘOARA S2
Citește și:  AVERTIZARE! Nor toxic de dioxid de sulf, deasupra României

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*