Peste 2,3 milioane de români care se încadrează în categoria populației vulnerabile vor beneficia de vouchere în valoare de 250 de lei. Acestea vor fi acordate o dată la două luni. Ordonanța care prevede aceasta măsuri va fi săptămâna aceasta în atenția senatorilor.
Senatorii vor dezbate în plen, ca primă cameră sesizată, Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care se acordă un sprijin material în valoare de 50 de euro o dată la două luni pentru categoriile de populație vulnerabile.
Vor beneficia de aceste vouchere:
- pensionarii care au venituri lunare mai mici sau egale cu 1.500 de lei
- persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei
- familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei
- persoanele fără adăpost
Ajutorul are drept scop compensarea unei părți din cheltuielile cu hrana pentru persoanele vulnerabile. Sumele vor fi acordate pe carduri care vor fi trimise beneficiarilor începând cu 1 iunie, scrie Rador.