Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara a trecut prin alegerile pentru postul de rector, recent, și la conducerea instituției a rămas prof. dr. Octavian Crețu, care își va începe în câteva zile al doilea mandat. Este un bun moment pentru o discuție amicală despre punctele bune ale primului său mandat, despre ce continuă și ce apare nou pentru al doilea mandat, pentru depănat amintiri despre ipostaze trecute ale instituției și pentru a le compara cu aerul de modernitate pe care îl întâlnești azi.
– Știm, tu din interior, eu din un afară apropiat si atent, UMF de zeci de ani, știm prin ce zodii a trecut – cum simți instituția de acum, văzută dinspre oraș? Pentru că – asta ca să te zgândăr de la început – ești rectorul ce apare la evenimente, dar nu și foarte des în presă.
– Eu consider că ce te ridică sau te coboară sunt faptele. N-am vrut să ies cu „vom face”, „vom avea”, „vom realiza”, „vom…” – știu eu ce vom mai face, ci am așteptat ca lucrurile să înceapă să se întâmple. Și atunci să discutăm despre ele. De aceea n-am ieșit la început prea des în presă. Cred că și societatea noastră și comunitatea sunt sătule de promisiuni uitate și neîndeplinite. Am zis să iau un alt gen de abordare. Eu cred că Universitatea noastră a început, chiar dacă poate timid, să se deschidă către societatea civilă – nu doar către colaborări inter-instituționale, academice, naționale și internaționale, ci și către societatea civilă, prin diverse programe pe care le-am derulat, inclusiv programe culturale, programe de prevenție, în domeniul sanitar, de prim ajutor și alte manifestări de acest gen, devenind astfel mai vizibili și în viața urbei noastre. Cred că cel mai vizibil lucru în viața urbei este faptul că am reușit să creștem constant numărul de studenți, inclusiv de studenți străini care în Timișoara și în peisajul multicultural al orașului se integrează foarte bine.
– Îmi iei deja din întrebarea doi. De fapt nici nu e o întrebare. În mod normal ar trebui să întreb eu care sunt punctele tari ale mandatului trecut, și ce se continuă, dar aș vrea să ți le spun urmând ce te întrebasem. Cum se vede Medicina dinspre oraș. Și spune-mi dacă am dreptate sau nu. Și exact unul dintre puncte este ăsta: numărul mare de studenți străini, ceea ce înseamnă nu doar o masă de studenți, ci și secții noi, mi s-a spus că se va deschide și o facultate de farmacie în limba engleză. Deci numărul de studenți străini crește, numărul de doctoranzi crește. Cristina Dehelean, prorector responsabil cu doctoratele, îmi spunea că s-au mărit și taxele, dar uite că vin în continuare srudenții.
– Da, contrar așteptărilor, fiindcă noi am avut taxe foarte mici la doctorat, am avut taxe de 3.000 de RON. După vizita ARACIS ni s-a spus că facem dumping, și că nu putem pune o taxă mai mică decât taxa bugetată de stat, care e undeva la 9.000 de RON, și atunci am aplicat taxa de 10.000 RON, așa, cu timiditate, fiindcă ne-am gândit că va scădea numărul de doctoranzi. Rezultatul a fost invers, și în prezent avem undeva la 800 de doctoranzi, deci numărul s-a dublat.
Apoi, anul trecut s-a deschis programul de farmacie în limba engleză.
– Dar s-a deschis mai timid, pentru că nu a fost timp să vă prezentați…
– Da, a venit aprobarea foarte târziu, în august, noi trebuia să organizăm în câteva zile admiterea, n-am reușit să facem o recrutare de studenți, fiind foarte puțin timp, și atunci vrem anul acesta să demarăm, chiar de nu vom ocupa toate cele 60 de locuri, până se va cunoaște pe piață că avem acest program. Orice început e mai greu.
În acest an vom înființa a patra facultate, în cadrul Universității de Medicină, care va începe parțial prin splitarea Facultății de Medicină Generală, în sensul că Facultatea de Medicină Generală va rămâne strict cu specialitățile medicale, în limba română, franceză și engleză, respectiv programele de masterat și doctorat aferente, și vom înființa Facultatea de Asistență Medicală, unde merg o parte din programele care funcționează astăzi la Medicină, și aici m-aș referi la Balneo-fizio-kinetoterapie, Nutriție, AMG-urile, cele de la Timișoara, Lugoj respectiv Deva, dar și alte programe noi, pe care le avem în curs de înființare, și cu care dorim să venim în întâmpinarea nevoilor sociale, și anume Asistență Comunitară și Îngrijiri Paliative, fiindcă am văzut că este un gol absolut.
– Da, s-a vorbit despre asta, și Stela Iurciuc, unul din prodecanii voștri, vorbește des despre asta.
– După asta, în prima fază o să introducem un masterat de Medicină Alternativă și Medicină Complementară.
– Hm, ce e asta medicină alternativă, la voi?
– Trebuie să-l facem, pentru că ne cere acreditarea internațională.
– Și ce va însemna asta? Nu chemați șamani, nu?
– Nu, fără șamani, va fi cu acupunctură, tehnici de presopunctură, chestii medicale.
– Dar nu și homeopatie sau alte bu-hu-hu-uri!
– Nu! Va fi pe zonă medicală, cum se face peste tot în lume. În plus mai facem un masterat de Medicină a Adicțiilor și Toxicologie. În România se preconizează înființarea, prin fonduri europene, a unui număr de peste 10 centre de toxicologie, pentru tratamentul celor care sunt dependenți de diverse lucruri toxice – aici includ drogurile, alcoolul, pot fi chiar și jocuri de noroc. Nu o să putem scoate posturile în vară pentru că suntem în procedură de acreditare, Asistența Comunitară și Îngrijirile Paliative e specialitate nouă și curicula se va face în funcție de noi, deci va fi prima curiculă pe care o va face ARACIS-ul, pe care o propunem noi.
– Foarte tare!
– Specialitățile privind Medicina Adicțiilor și Asistența Comunitară și Îngrijirile Paliative vor răspunde unor nevoi reale care sunt nu numai în societatea românească ci și în societatea europeană. De exemplu, în Germania necesarul de asistenți comunitari și îngrijiri paliative e undeva peste 200.000.
– Așadar, nu din toamna asta se va putea înscrie lumea.
– Nu știu dacă putem organiza admitere din toamna asta, fiindcă la Asistență Comunitară și Îngrijiri Paliative trebuie să aprobe ARACIS-ul curicula.
– Dar e pe vine.
– Da. Dar la masteratul de Medicina Adicțiilor și Toxicologie vom putea să dăm drumul mai repede.
– Alt pilon al mandatului – cercetarea. Ce se va întâmpla pe linia cercetării, în UMF?
– Aici am avut o creștere foarte bună în ultimii ani, am ajuns cândva în Topul 500 Shanghai, n-am reușit, din păcate, să ne menținem, anul trecut, dar vom insista să reintrăm în Top 500. Am făcut investiții masive în cercetare, în sensul că știi foarte bine că decontăm toate articolele.
– Da, și am văzut o statistică prezentată la Zilele UMF, în toamnă, cu niște sume absolut uluitoare. Acolo unde alții nu știu cum să se strecoare să-și publice materialele, mi se pare un avantaj enorm ca instituția ta să vină să-ți pună bani în brațe și să spună: lucrează!
– Da, corect. Și prin constituirea celor 50 de centre de cercetare, care sunt și într-o competiție între ele, adică finanțare substanțială primesc primele 10, restul primesc o finanțare să zicem modică, dar suficientă măcar pentru existența centrului. Sigur, competiția îi va favoriza pe cei care vor avea producții mai mari și va stimula, în acest fel, dezvoltarea cercetării.
– Care simți că vor fi liniile importante pe care se vor strânge puncte pentru UMF Timișoara, pe cercetare?
– Eu cred că cele mai multe puncte le vom strânge pe publicații.
– Și din direcțiile de cercetare?
– Nu neapărat în ordine, dar vor fi cercetările în domeniul farmaceutic, domeniul științelor fundamentale medicale. Aici m-aș referi la genetică, imunologie, științe bio-moleculare și, bineînțeles, din cele clinice, cele oncologice. Ele sunt și la ora actuală vârful.
– Cristian Oancea va rămâne prorector cu cercetarea?
– Toți vor rămâne unde sunt. Vor mai fi mici modificări la prodecani, unde o să încercăm să aducem, din generația tânără, colegii care s-au afirmat și care sunt dornici să se implice, pentru a avea o continuitate în leadership și pentru a forma generațiile viitoare care să preia din mers conducerea universității.
– Departamente noi?
– Se vor înființa, cu siguranță. La statut de departament este Centrul de Cercetare Pius Brînzeu, fiindcă centrele de cercetare au statut de departamente de cercetare. Aici va fi un departament de cercetare în chirurgia experimentală unde toate specialitățile chirurgicale vor avea acces în a desfășura studii doctorale, masterale, chiar și studenții pot să facă studii pe animale mici. Pot să facă și pe simulatoare.
– Există cineva care să gestioneze foarte bine, logic și etic biobaza?
– Da, avem patru colegi pe care i-am trimis la școlarizare în străinătate și și-au obținut autorizările pentru studiile experimentale pe animale mici. Atât avem posibilitatea, pentru că nu avem o biobază care să permită alte animale. Văd că asta nu-ți place.
– Nu-mi place să se lucreze pe animale. Ajungând aici cu cercetarea, te întreb și ce mă apasă pe mine de ani de zile. Transplantul. În CV-ul tău spune că ai și specializare de transplant hepatic. Unde ai lucrat pe așa ceva?
– Eu am făcut în perioada 1997-1998 o supraspecializare la Centrul Paul Brousse la Universitatea 11 Paris Sud. Acolo am făcut a doua specializare. Acuma, problema transplantului de ficat e foarte complexă…
– Nu cred că are rost să vorbim de transplantul de ficat în Timișoara.
– Nu e cazul, mergem prea departe.
– Dar hai să vedem totuși, rinichi?
– Singurul transplant care se poate face în condiții de siguranță în Timișoara este transplantul renal.
– Teoretic se poate. Practic, de ce trenează povestea cu reluarea lui, de ani de zile?
– S-a făcut, din câte știu, la Spitalul Județean, cel puțin am fost la deschiderea…
– S-a făcut o tăbliță pe care scrie transplant renal. Atât…
– Am înțeles că trebuie autorizat, nu știu în ce fază e autorizarea.
– Nu e autorizat.
– Tehnic vorbind, transplantul de rinichi e realizabil, trebuie și obținute respectivele autorizații.
– Dar se dorește asta? E prioritar?
– Din punctul nostru de vedere, al Universității, da. Ar fi prioritar.
– Cred că și cursurile s-au bifat. Dar mai e o chestie de circuite…
– Aia am înțeles, că la circuite ar fi ceva probleme. Dar în final va trebui să demarăm transplantul renal, pentru că el e posibil de realizat, și e un transplant care e mult mai ușor decât celelalte.
– Da, timpul de ischemie la rece mai mare, coordonatorii de transplant pe care îi ai, faptul că ai aici organe, nu trebuie să le mai muți.
– Și toți oamenii avem doi rinichi, dacă chiar să zicem că nu ar fi o reușită, ai dializa și să zicem că mergi în continuare din faza în care ai fost.
– Avem, la Spitalul Județean, coordonator de transplant, niște organe nu ar mai trebui să plece. La nivelul centrului universitar care suntem eu cred că ar fi doar firesc să existe continuarea.
– Da. Aici trebuie rezolvată problema, și eu cred că, dacă ne mobilizăm, noi și Județeanul, până la urmă o să o facem.
– Ce e de continuat în mandatul 2 de recotorat?
– Trebuie să continuăm investițiile în curs. Investiția de la Ghiroda, campusul universitar.
– Toată lumea vorbește de campusul ăsta. Eu încă n-am fost acolo. Dă-mi un termen de mărime. Ce este acolo?
– 12.500 metri pătrați de construcție desfășurată. Poșta Mare are 10.000, de exemplu. Eu mă refer la clădire, pentru că suprafața pe care se întinde e de 25.000 de metri pătrați.
– Ce va fi acolo? Doar pentru învățat?
– Vreo 40% este pentru învățat. Cam 30% sunt săli de conferințe, de 500, 250 și de 100 de persoane.
– Adică vă bifați nevoia de săli pentru conferințe, să nu o externalizați.
– Exact. Ca să facem totul, să acoperim mai multe aspecte. La parter va fi primul Muzeu al omului, care va fi făcut în România, de antropologie. După aia vor fi spații de expoziții cultural-artistice unde vor putea expune și firmele în timpul congreselor. Un spațiu uriaș.
– Tu mai ții minte preparatele de coroziune ale celor de la Anatomie? Știu că acum vreo 35 de ani, când am fost la un punct muzeal care exista în UMF…
– Da, le știu!
– Ale prof. Matus, cred. Dar spuneau că nu se vizitează, doar se stocau.
– Da, da!
– Ni s-a spus că în Timișoara s-a pornit cu tehnica aceea de a se arăta vasele organelor, pentru România. De mai există, și preparatele acelea ar fi fain să existe într-un muzeu vizitabil.
– Da, asta vrem să facem acolo!
– Și sunt sigură că există tot felul de colțuri în UMF unde sunt exponate interesante!
– Da, noi chiar am făcut un muzeu al aparaturii medicale, aici la Bastion, o expoziție. Vrem să folosim inclusiv toate lucrurile astea, aparatele luate, de la începuturi, va fi interesant acel muzeu. Apoi va fi o mică parte unde vom avea o zonă hotelieră. Cam 40 de camere unde ne putem caza comisiile, schimburile de studenți, mobilitățile, să nu plătim în diverse locuri, îi cazăm la noi.
– Excelent. Rezolvă niște sume.
– Va fi o bază sportivă pentru kineto-fizio-terapie, cu săli de sport, și hidroterapie cu piscină la parter în clădirea mare, și respectiv va fi o sală de sport, cu tribună pe o parte, și șase terenuri multi-funcționale, de tenis, volei, baschet, badminton și așa mai departe, ca să ne asigurăm și partea asta de sport.
– Așadar nu vei avea cazare pentru studenți, cămine. OK, extrem de important este să faci studentul să meargă acolo pentru mai mult decât pentru ore – și pentru chestia cu sportul. Asta înseamnă că-ți trebuie o legătură foarte bună. RATT-ul. S-a pus deja problema de colaborare cu ei?
– Nu știu ce linii vor trage noi. O să închiriem autocare care vor pleca dimineața la 8, se vor întoarce și vor…
– Asta e varianta?
– Dacă nu vor fi trase linii până atunci, alta n-avem. Mai vin cu mașinile personale, că vor fi 180 de locuri de parcare.
– Și asta e important.
– Imediat lângă, cam la 200 de metri, avem un proiect, prin PNRR, un centru de abilități și simulări pentru rezidenți și studenți. O clădire impresionantă, de 5100 de metri pătrați desfășurat, cu un amfiteatru de 500 de locuri – și restul vor fi manechine, de ginecologie, de ORL, de oftalmologie, de diverse specialități, pe care studenții vor învăța diverse manevre, de la manevrele simple, injecții subcutane, intramusculare, intravenoase, până la introducerea sondelor nazogastrice, urinare, până la naștere, tipuri de naștere etc, pe manechine, și toate manevrele chirurgicale, reduceri de fracturi, tot, tot. Va fi extrem de util studenților și rezidenților.
Pe lângă asta demarăm un proiect, sper să ne și iasă, care va fi puțin mai revoluționar, în sensul că va fi un proces de învățare – nu cu foarte multe posturi pentru că costă imens – în metavers, adică cu ochelari, în care îți apare o persoană. În AI vor fi persoane care vor explica pe propriul lor corp și vor răspunde întrebărilor studentului sau rezidentului. Iar softul are toate posibilitățile de explicare.
– Chestii faine. Dar e o treabă pe care o știm de demult, și înainte de Revoluție se chinuiau mediciniștii cu ea, de aici de la sediul mare și până la Maria studenții se chinuiau să ajungă la ore, de la unele la altele, aveau de făcut mișcare prin oraș. Acum îi scoți din oraș. Nu te temi puțin de distanță?
– Nu. Noi unde am avut spații nu am putut să lucrăm pe module în primii trei ani. În momentul în care vom avea spații vom avea module. Adică ei vor avea școală acolo, o lună biochimie.
– Adică nu trebuie să fugă de la punctul A la punctul B, 10 kilometri.
– Nu, deci o lună fac acolo biochimie. Următoarele trei săptămâni, o lună, tot acolo fac genetică. Și atunci va fi pe module, de fapt nu va mai fi niciunde pe plimbări. În sensul că o lună vei fi aici, o lună vei fi dincolo. Și atunci e mult mai simplu, fiindcă ai autocare, de exemplu dacă vrei să te duci dimineața, la plecare, și seara, la întoarcere. Cine fuge de la ore, fuge pe banii lui. Măcar știi că nu-ți fug atâția.
– Cum simți că te-a schimbat experiența de rector? Dacă ar fi să răspund eu, iar, cred că ești mult mai precaut față de când conduceai doar o secție sau un spital. Însă e o precauție cumva liniștită și bună, adică nu te avânți să tai, calculezi mai mult. Asta e viziunea mea.
– De acord. E o diferență foarte mare, pentru că aici, la Universitate, ești totuși într-un mediu academic, un mediu mai calm, poate mai elevat, mai liniștit. În spitale, acolo sunt puțin mai diferite lucrurile. Și experiențele sunt mult mai grele.
– Mai ales în chirurgie.
– Da. Mult mai grele. Mă simt mult mai liniștit eu ca om, în primul rând. Acolo luam tratament de tensiune, aici l-am oprit fiindcă, dacă mai iau, leșin, am tensiunea prea mică. (Râdem).
– Asta e bună – e bună și ca titlu! Dar știu că nu ai renunțat la chirurgie, pentru că într-o zi mi-a interferat un material, trebuia să fac poze la sală cu un chirurg de la Municipal și nu se putea că erau programate operații, și una a ta.
– Eu mă duc în fiecare dimineață, în timpul săptămânii, de luni până vineri, la spital. Acum am redus numărul de operații, am în medie cam trei operații pe săptămână, fiindcă restul intervențiilor care pot fi făcute de colaboratorii mei le fac ei acuma. Eu intervin la cazuri la care e strict treabă de specialitate – ficat, pancreas, sau reconstrucție de căi biliare, sau atunci când ei au nevoie și mă solicită. În rest acum am lăsat șef de secție pe conferențiarul Sima, șef de disciplină pe Blidișel.
– El nu e și la Centrul Brînzeu?
– Ba da, aici, la centru, lângă noi. Ca să nu fie supărare, să aibă fiecare câte ceva. Și ei se descurcă destul de bine, iar eu fac strict ce am, intervențiile mele, și mai discut cu ei dacă au anumite cazuri la care vor să ne consultăm. În rest, nu mă bag prea mult în treaba lor.
– Cum știi, anul trecut m-am foit pe la tine prin Ineu și prin zonă pentru niste reportaje din jud Arad.
– Da, că m-ai și sunat de pe-acolo.
– Am fost și la spital, la Ineu, mă interesa cum merg lucrurile acolo, si oamenii spuneau că acel spital există pentru că s-a zbătut tatăl tău să existe. Cum simți filiația cu acel spital (ce-mi pare fain la o primă vedere și discuție cu oamenii), bănuiesc că tot absolvenții noștri sunt majoritari acolo, nu?
– Da! Cum să mă simt? Normal, acolo mă simt… fiecare avem o zonă natală. De care nu putem să fugim, și până la urmă ne atrage, și simți acolo originea ta ca om.
– Știi ce se întâmplă în acel spital?
– Bineînțeles că știu ce se întâmplă, fiindcă la chirurgie, de exemplu, e un chirurg care a terminat la noi rezidențiatul, bine, mai sunt și alții, dar care chiar la mine în clinică a făcut rezidențiatul, apoi mai e unul care tot în Timișoara l-a făcut, nu la mine, dar n-are importanță, tot la noi în centrul universitar. La ATI, la fel. Deci sunt mulți colegi care au plecat după ce au terminat specialitatea în Timișoara și lucrează acolo, și cu care am legături telefonice, ei mă sună pentru anumite cazuri, probleme, eu îi mai sun dacă am pe cineva acolo, să întreb cum merge.
– Deci tot un fel de acasă.
– Sigur! Doamna director a spitalului întâmplător e și rudă cu noi, soțul ei, adică. Fiind oraș mic, toți suntem cunoștințe unii cu alții. Rar nu suntem rude unii cu alții. E un orășel mic, cu 10.000 de locuitori.
– UMF-ul. O uzină ca asta nu e doar lapte și miere. Cum se simte, de pe scaunul tău, atunci când un cadru didactic nu a știut să se oprească la chestii relativ decente cu trebușoare cu bani, și intervine poliția, sau când studenții sau alte cadre didactice recurg la fluturași pentru a vorbi despre cerere de șpăgi.
– Nu sunt încântat, evident. Noi am încercat să stimulăm cadrele didactice. Știi foarte bine că noi la toate cadrele didactice dăm pro bono 25% din venituri proprii, plus, la salariul lor. Și acest lucru îl facem ca să ne arătăm deschiderea și încrederea pe care o avem. Și atunci așteptăm și noi, invers, un răspuns similar din partea domniilor lor. Acuma fenomenul nu cred că e unul foarte extins. Doar punctual pe undeva mai există. Evident că nu îmi face plăcere să aud așa ceva. Iar chestia cu fluturașii, acolo întâmplător s-a dovedit că n-au fost puși de studenți, ci de altcineva. Dar, oricum, nu e în regulă. Am făcut și multe programe, colaborăm cu ANAF-ul. În fiecare an avem invitat ANAF-ul în Aula Magna – anul ăsta se face la Mall întâlnirea – și vom discuta despre noile modificări fiscale, astfel încât medicii și cei care au cabinete să fie în temă și să nu fie supuși evaziunii fiscale. Am avut de asemenea colaborări chiar cu Poliția, cu Antidrogurile și cu Frontex avem relații foarte bune, chiar îi ajutăm și la traduceri. Pentru că pot să fie emigranți din India sau Pakistan – îți dai seama ce translatori găsești pe aici. Noi avem studenți, și atunci am cooptat pe diverse naționalități studenți care sunt dispuși, atunci când e nevoie să se realizeze un interviu, să participe și să asigure traducerea. Colaborăm cu instituțiile statului – eu zic că foarte bine. Și încercăm să avem o muncă profilactică. Acuma perfecțiune absolută… pe pământ nu cred că va fi atinsă.
– Doar PCR-ul și, foarte pe-aproape, rezultatele la ultimele alegeri pentru postul de rector de la UMF.
– Da, alea m-au speriat! (Râdem). M-au speriat în sens pozitiv, fiindcă, prin asimilare, m-am plasat pe undeva pe acolo, la fostele rezultate anunțate de PCR la alegeri.
– A contat faptul că ești în PNL în anii tăi de rectorat?
– Să știi că sunt membru PNL, dar am avut o relație extrem de bună cu toate partidele tradiționale – aici mă refer la PNL, PSD și UDMR.
– Cum îți simți deschiderea față de presă?
– Foarte bună.
– Asta înseamnă că pot să te rog să mă iei la sală la o intervenție, pentru un alt material?
– Cu drag!
Ramona Băluțescu
