Dacă ar fi o listă cu niște întrebări-test pentru oferirea cetățeniei de Banat, una din liniile pertinente ar fi asta: „a cui a fost Fabrica de Ciocolată din Vinga?” Și, de nu știi, ghinion, nu ești d-al nost’. Să vedem, însă, ce fac „ai noști” – din ticăloșie, prostie, lene sau măcar neștiință, cu ce a rămas după celebra familie Draskovits, căci de acest nume vorbim.
Așadar, pe repede-nainte, cum am tot scris, și eu, și o droaie de colegi, despre Fabrica Draskovits și Vinga (ultimul material de pe Info Timișoara e aici): avem o familie de cofetari geniali, vorbind ca prima limbă maghiara, dar ca grai internațional folosind bunul gust al fondantelor de Vinga, realizate după o rețetă dusă de ei în mormânt. Trei generații de oameni ce pun Vinga, punctul ăla cu biserică faină, romano-catolică, și cam atât, pe harta LUMII: NU a Banatului, nu a Austro-Ungariei sau, mai târziu, a României, ci a bilei ăleia albastre ce ne cuprinde pe toți, ca un fondant dulce amar. A lumii! Cum dulciurile celor din familia Draskovits ajungeau din Statele Unite ale Americii în Japonia, și în ț-șpe alte țări, la traiectoriile dulci contribuind și bunicul meu, cândva, cu fluierul lui, ca slujbaș în gara Vinga, „hub” de plecare pentru tone de delicatese, acum 80 de ani.
(Dar nu, nu de asta o iau personal. Ci pentru că știu că Banatul nu există fără croații, ungurii, bulgarii, sârbii, slovacii, evreii, șvabii, țiganii și chiar și românii vrednici care au pus osul să fie, azi, cele bune care-s aici. Și pentru că știu poveștile locului, cum îmi număr măcar trei generații în spate, câte am apucat să cunosc personal, de bănățeni (da, unguri, nemți și români). Și pentru că scriu de peste trei decenii despre minoritățile astea aparte, ale noastre, de aici. Și pentru că nu doresc aceste istorii speciale să fie distruse sau întinate).
Mergem mai departe. Așadar familia Draskovits dă o pâine multor vingani, faima locului ține în primul rând de această familie, lucrurile merg bine până… până la furia roșie, ca mai peste tot. Vin comuniștii, iau tot, îl dau afară pe ultimul cofetar cu nume de legendă din casa lui, de la o aruncătură de băț de superba biserică catolică a locului, îl lasă a lua numai o pâine cu care iese din casă purtând-o în brațe. Da, e un detaliu mic, dar emblematic, pe care mi l-a povestit acum 17 ani o fostă muncitoare a Fabricii Draskovits, care a fost de față. Iar pâinea aceea mi-a rămas mie, zestre, să o dau mai departe prin poveștile mele despre ce s-a întâmplat.
Se risipește totul – rețeta magică, produsele, oamenii, utilajele merg la Kandia, dar devin doar fiare, bătrânul ultim cofetar moare, în cimitirul din Vinga nu merg doar rămășițele lui pământești ci și rețeta lui. Obeliscul din cimitir le mai poartă numele acestor oameni, străjuind cele trei locuri ale familiei, încadrate de o bordură de ciment. (Acum 17 ani era așa, acum un an, în iunie, era așa).
Nepoata rămasă a familiei, Teodora Rădulescu, se luptă cu morile de vânt – nu primește înapoi nici măcar pragul casei înaintașilor ei, în Vinga, iar casa cândva pică. De ce? O altă poveste de capă, și spadă, și ticăloșie… Așadar, rămâne doar ansamblul funerar și, grație unui (acum) fost arhivar din localitate, Victor Cociuba, o sumă de mărturii pentru care nu se găsește promisiune de loc muzeal, decât înainte de alegeri. Apoi se uită. (Om vedea dacă și după alegerile ultime va fi tot așa).
Sigur, presa scrie despre fascinanta poveste a familiei Draskovits, se găsesc pe net zeci de linkuri. Această atracție față de povestea lor nu dispare, în ani. Ce a dispărut, încet-încet, în ani, e suma de oameni ce mai puteau da mărtuire direct despre povestea aparte ce a pus Vinga pe harta lumii… Și de aceea e nevoie de un muzeu al locului, cu toate cele ce încă stau strânse. Să nu rămână doar legenda. O coajă, un zid cu acoperiș – pentri că exponatele încă există.
Și aici intervin „ai noștri”, ăia de să le bați obrazul pentru măgăria făcută (asta de sărim deocamdată peste aspectul din Codul Penal cu pedepsirea cu închisoare până la 3 ani pe cei ce profanează „prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare”).
Dar ce s-a întâmplat, practic?
Ansamblul funerar Draskovits, ce ține, actualmente, de Teodora Rădulescu, a fost profanat, distrugându-se bordura din partea stângă, executându-se săpături și mai nou, apărând ghizduri pentru un nou mormânt. Pentru că, din tot cimitirul, cu loc berechet, de ce să nu distrugi mormintele celei mai cunoscute familii care a trăit vreodată acolo, nu-i așa?
Se dă sfoară în țară, vorbesc cu doamna Rădulescu, pe care o știam de acum aproape două decenii, e îndeajuns de în vârstă pentru sunat pe la diverși dar ne roagă, pe cei care știm, să facem ceva.
Sun în primul rând la preotul romano-catolic al locului, părintele Piri Radulov, nu îl prind, sun la canonicul Nikola Lauš de la Dieceza Romano-Catolice de Timișoara, explic situația, ulterior mi se spune că acel cimitir e în administrarea Primăriei Vinga, iar preotul locului, cu care mă aud, finalmente, spune că nu știe despre ce este vorba.
Ciudat, cum primarul (trecut și actual, cum acum o săptămână au fost alegeri) Ioan Negrei (PNL, de are vreo relevanță) spune că preotul a autorizat intrarea peste ansamblul funerar Draskovits, și lucrarea nouă – și, din ce am mai întrebat în comună, și alții spun tot așa. Asta nu explică, totuși, de ce primarul, după ce a aflat, înainte de „momentul magic 9 iunie”, al alegerilor, de porcăria din cimitir, îmi promite, tot înainte de „momentul magic” că va opri lucrările și va face ca toate să fie refăcute, la monument, dar… trec alegerile, e reales, și nu se opresc lucrările, ci, dimpotrivă, se merge mai departe cu distrugerile, iar când, ieri, 16 iunie, îi atrag atenția, pe sms, că a mințit, îmi răspunde că „n-am fost în localitate”. Lucrări se pot opri și din Congo.
Nu se explică nici de ce nici unul din factorii de decizie pe care i-am contactat nu a făcut nimic eficient ca să oprească lucrările acelea. Să vedem despre ce vorbim.
În 5 iunie sun la poliția locală Vinga, nu neapărat cu naivitatea de a-mi închipui că oamenii vor răspunde la numerele de telefon afișate online, ci pentru că așa e firesc, să treci prin toate formalitățile, de jos în sus.
Sun la Inspectoratul Județean de Poliție Arad, la purtătoarea de cuvânt, explic situația, trimit poze, lămuriri, numere de telefon. Nu se întâmplă nimic. Revin a doua zi. Mdea, dar suntem înainte de alegeri, nu știm cum se încadrează fapta, nu e petiție. OK, atunci, dacă primul meu mail nu e de luat în considerare ca petiție, mai scriu un mail unde pun numele de petiție și rog oprirea lucrărilor. Și e deja 10 iunie, adică după alegeri, să nu se spetească polițiștii din Vinga cu două chestii. Mai ales că între sediul lor și primărie sunt câțiva metri (METRI!), probabil extrem de solicitanți ca parcurgere. Nu primesc număr de înregistrare, deși îl cer distinct, în mailul trimis.
Scriu și directorului executiv al Direcției Judeţene pentru Cultură Arad, Adrian Șimon, cerând ajutor pentru stoparea lucrărilor. Explic, trimit fotografii, dau contacte. Nu primesc vreun răspuns.
Așadar, toată lumea sau minte, sau se eschivează.
Dar, teroetic, liniștea aceasta poate însemna și că s-ar fi stopat lucrările. Dar nu este așa. O nouă excursie la locul faptei arată că acolo s-a trecut la o distrugere mai mare a ansamblului funerar, s-a terminat săpătura nouă, peste unul dintre mormintele Draskovits, și deja s-au ridicat ghizduri pentru un mormânt nou. (Nici măcar făptașul fizic nu e problema, cât ok-ul primit – și de la cine). Asta se întâmpla ieri, 16 iunie.
Așa că, azi, luni, 17 iunie, vine o altă tură de telefoane. La IPJ Arad, purtătoarea de cuvânt nu e, dar o înlocuiește un coleg tot așa de amabil, și chiar și eficient, cum reușesc să primesc… măcar numărul de înregistrare la petiția mea de acum o săptămână. E 6183/11.06.2024, în caz că se vor mai găsi interesați de speță. Doar că mi se spune și că nu e clară încadrarea – ofer articolele din Codul Penal. Că nu se știe cine e administratorul terenului. Ofer fotografie cu panoul Primăriei, pe care se spune cine administrează, și cum se pedepsesc abaterile. Regret, dar nu pot și merge cu pulanul, la Vinga, în locul polițiștilor… Așa că sper că măcar acum vom auzi de ceva mișcări de la ei. Până încă mai există monument.
Primesc de la cineva din Complexul Muzeal Arad un volum de unde iau o pagină ce arată, și ea, importanța familiei Draskovits în zonă. Vorbesc cu conf. Dorel Micle, ce conduce Muzeul Satului Bănățean Timișoara, cum știam despre discuțiile pentru o expoziție, la noi, în Timișoara, despre Vinga, și bulgari, și despre Fabrica de Ciocolată Draskovits, și primesc o replică înțeleaptă legat de ce se întâmplă în Vinga.
Scot o droaie de linkuri pentru a-mi susține cererea, pentru că, de nu a făcut-o nimeni până acum, și cum Poliția, Primăria și Biserica nu fac nimic să oprească distrugerile din cimitir, cineva trebuie să ceară protejarea oficială a ansamblului funerar. Redau aici, cu tot cu linkurile trimise, ce am scris azi în cererea mea domnului Șimon:
„Nu mi-ați răspuns la mailul din 5 iunie. Nu mi-ați oferit o soluție, nu mi-ați dat o replică să o public referitor problema de la Vinga, semnalată.
Revin solicitând clasarea URGENTĂ a ansamblului funerar Draskovits din Cimitirul Vinga.
Dacă cercetăm baza legală (aveți Legea 422/2001 și Ordinul 2260 din 2008), cum ansamblul funerar (constituit din obelisc și bordura de beton ce împrejmuiește cele trei locuri ale familiei, de acolo) nu a fost clasat din oficiu, până acum, observăm că puteți face acest lucru la propunerea mea, în numele ziarului meu din Timișoara, Info Timișoara, având alături, în solicitarea mea, pe managerul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, pe care o să-l citez în continuare, atât aici precum și în materialul pe care îl voi publica azi, și al cărui link îl voi trimite și pe adresa dv.
Pentru a vă ajuta cu documentația tehnică și istorică, dincolo de fotografiile trimise deja, adaug una de ieri și mai multe linkuri. Restul speței o găsiți în mailul la care nu mi-ați răspuns. Doar că, din păcate, distrugerile au continuat, de atunci.
Vă ofer DOAR primele 25 de linkuri luate de pe net – de doriți, pot oferi și mai multe. Acestea dovedesc interesul CONSTANT al presei pentru istoria familiei Draskovits, a Fabricii de Ciocolată Draskovits precum și dorința firească de a exista un punct muzeal local care să ofere vizitatorilor exponate legate de subiect. De asemenea, adaug declarația managerului Dorel Micle, istoric, care și el vorbește despre importanța familiei Draskovits în istoria regiunii, dar și de intenția instituției muzeale pe care o conduce de a organiza o expoziție ce va îngloba exponate legate de familia Draskovits, reconfirmând interesul față de această felie de istorie a Vingăi, a Banatului și a României și a Ungariei (să adăugăm că prima limbă a cofetarilor era maghiara, pe timpul șederii la Vinga, și că produsele lor erau faimoase și în Budapesta și Viena).
Adaug și un extras dintr-un volum primit de la Complexul Muzeal Arad, referitor la familia Draskovits.
Cred că aceste lucruri se constituie într-o solidă justificare a cererii mele. Sper ca, măcar acum, când ansamblul funerar a început să fie distrus, veți corija aceasta lipsă a lui dintre Monumentele istorice ale României, că veți ajuta la stoparea lucrărilor și veți cere refacerea stricăciunilor, ținându-mă la curent cu demersurile dumneavoastră.
„Muzeul Satului Bănățean din Timișoara cunoaște, apreciază și folosește, dată fiind misiunea sa, importanța minorităților etnice și religioase din Banat, iar atunci când vorbim despre Vinga, localitate din sudul județului Arad, un nume vrednic de pomenire (atât istorică, în analele zonei noastre, precum și practic-muzeală) este cel al familiei cofetarilor Draskovits – familie extrem de cunoscută a Impreriului Austro-Ungar și, mai apoi, a României, familie care a pus nu doar Vinga, ci și Banatul pe harta exportatorilor internaționali de ciocolată, fiind cunoscută din SUA până în Japonia.
Apreciem că, în contextul în care interesul pentru fosta Fabrică de Ciocolată Draskovits și pentru povestea acestei familii este remarcat constant în presa națională și internațională, este doar firesc ca ansamblul monumental al familiei, care mai există în Cimitirul Vinga, să fie păzit de intervenții neavenite. Cum suntem deja în perioada de a schița o expoziție ulterioară, ce va include și date și exponate despre Fabrica de Ciocolată Draskovits, suntem consternați de intervenția asupra ansamblului funerar din comună, ne dorim refacerea, cât mai curând, a acestui loc important pentru istoria bănățeană și ne alăturăm solicitării de a clasa acest ansamblu funerar în regim de urgență pe lista monumentelor protejate ale județului Arad.”
Conf. Dorel Micle, manager al Muzeului Satului Bănățean din Timișoara
https://adevarul.ro/stiri-locale/arad/ciocolata-de-vinga-a-adus-numele-comunei-aradene-874543.html
https://www.glsa.ro/destinul-tragic-al-ciocolatei-vinga-care-facea-furori-in-europa-japonia-sau-sua/
https://chantia.ro/2023/02/02/istoria-pralinelor-belgiene-de-ciocolata-de-la-neuhaus-la-vinga/
https://www.facebook.com/watch/?v=1339112936589768
https://www.facebook.com/watch/?v=7001569239898646
https://www.banatulazi.ro/ciocolata-vinga-a-trebuit-sa-dispara-fiindca-era-prea-gustoasa/
https://www.glsa.ro/ciocolata-de-vinga-a-fost-distrusa-de-comunisti-pentru-ca-era-prea-buna/
https://www.dcbusiness.ro/o-ciocolata-legendara-cu-care-romania-nu-a-tiut-ce-sa-faca_616737.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/arad/faimoasele-bomboane-de-vinga-revin-in-memoria-1724420.html
https://infotimisoara.ro/muzeul-inca-neivit-al-vingai/
https://povestiaradene.wordpress.com/2012/10/10/ciocolata-de-vinga/
https://stiripentrucopii.com/2022/12/13/istoria-ciocolatei-banatene-si-o-expozitie-inedita-si-dulce/
https://www.youtube.com/watch?v=Y7QsulEMOKQ
https://istoriabanatului.wordpress.com/2022/12/04/mircea-rusnac-banatul-a-fost-o-tara-a-dulciurilor/
https://www.g4media.ro/reportaj-printre-bulgarii-banateni-din-comuna-vinga.html
https://bnr.bg/en/post/100925578/banat-bulgarians-in-vinga-past-and-present
https://behir.hu/edes-nyomozas-regi-ujsagok-segitsegevel-a-csokolade-csaban
https://renasterea.ro/povestea-faimoasei-ciocolate-de-vinga-de-la-ascensiune-la-nationalizare/
*
Să nu credeți că la Primăria Vinga nu se știe cine a fost Tivadar Draskovits, și ceilalți din familia lui. În o pagină ce stă așa din 2021, cu linkuri ce par completate de un plod care a luat la palmă cu liniarul cu secțiune triunghiulară, în regimul trecut, că nu-l ducea capul pătrat, este menționat, printre alții, și numele de Draskovits. Ce e drept, cu textul acesta: „Întemeietorul atelierului de cofetărie, fiu acestuia Teodor Draskovits a căror „fondante de Vinga” au devenit unul intre brandurile naționale” – Dumnezeule mare, ce text, ce text!… Totuși, măcar s-a auzit de nume. Și, vag, de importanța lui…
Să nu credeți că la Biserica Romano-Catolică Vinga nu s-a auzit de cât de importantă a fost viețuirea familiei Draskovits aici – părintele Radulov a fost la lansarea mea de carte din decembrie anul trecut, unde, în volumul despre județul Arad, având pe copertă exact pe doamna ce-mi povestise despre pâinea lui Draskovits, e explicat ce și cum…
Să nu credeți nimic ce poate scuza pe cineva, în hățișul acesta de „eu nu știu, nu mă bag, nu e al meu, boss” – Primăria, Poliția, Biserica, Direcția Județeană de Cultură – toți ar fi putut face oareșce, să oprească acest atentat la istoria locală, și nu au făcut. Încă.
Acum vine întrebarea simplă, naivă poate, dar de om sastisit să tot facă munca altora: doamnelor, domnilor (și măi Bulă, ca în banc, cum nu putem trece peste aspectul și hilar al situației în care toți dau din umeri), măcar acum încercați să faceți ceva? Să luăm monumentul pe o listă, să oprim lucrările, chiar cu potera, de nu se poate altfel, să vedem cine e vinovat, să dăm amenzi, de e cazul, și mai ales să refacem ansamblul funerar al familiei care a făcut pentru faima Vingăi mai mult decât toată trupa (că „șleahtă” nu e frumos, nu?) asta de noi toți, de aici?…
Ramona Băluțescu
