Astăzi este Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului
O zi a controverselor.
Unii comemorează milioanele de victime ale fascismului, alții îi regretă pe fasciștii de atunci și îi încurajează pe cei de acum.
Important este că, cel puțin aici la noi, încă, putem spune ceea ce credem, lucru pe care nici fasciștii și nici cei care se numeau comuniști nu l-ar fi permis.
1328: Regele Filip al VI-lea al Franței este încoronat.
Filip al VI-lea al Franței (n. 1293 – d. 22 august 1350), cunoscut și ca Norocosul (franceză Le Fortune) sau de Valois, a fost un rege al Franței din 1328 până la moartea sa în 1350. El a fost, de asemenea, Contele de Anjou, Maine și Valois 1325 – 1328. A fost un membru al dinastiei Capețienilor, el fiind fiul lui Carol de Valois (care era fratele regelui Filip al IV-lea al Franței[1], tatăl lui Carol al IV-lea[2]) și primul rege al Franței din Casa de Valois.
La moartea lui Charles al IV-lea (survenită în 1328), Filip, în fața opoziției partizanilor lui Eduard al III-lea, a preluat tronul până când văduva lui Charles al IV-lea a reușit să nască. În luna august a aceluiași an a izbucnit o revoltă în Flandra. Perioada domniei sale a coincis cu începutul Războiului de 100 de ani și a Marii Ciume care a mistuit Europa. La scurt timp, Robert de Artois( cel care l-a ajutat pe Filip să obțină tronul) a devenit din prieten dușman. Eduard al III-lea dorea să preia tronul Franței, după stingerea Dinastiei Capețienilor.
Filip a invocat Legea Salică, care nu permitea accesul la tron a descendenților de pe linie femeiască. Atfel, Eduard i-a negat dreptul lui Eduard de a deveni rege. În anul 1340 francezii au fost învinși în bătălia navală de la Sluys.
În anul 1346, Eduard al III-lea îl învinge pe Filip în bătălia de la Crécy. În anul 1347, englezii vor captura orașul Calais, pe care îl vor deține timp de două secole. În același an, a fost încheiat un armistițiu între englezi și francezi, tocmai când ciuma începuse să devasteze Franța.
Filip al VI-lea de Valois a murit în anul 1350. La moartea sa, Franța era divizată de război și ciumă.
1833: Sclavia este abolită în coloniile britanice.
Există o istorie lungă de eforturi pentru a pune capăt sau a limita practica sclaviei. În 1080, William Cuceritorul a interzis comerțul cu sclavi între Bristol și Irlanda la îndemnul episcopului Wulfstan de Worcester. În 1102, Consiliul ecleziastic de la Londra a condamnat comerțul cu sclavi în Anglia, decretând „Nimeni să nu îndrăznească de acum încolo să se angajeze în afacerea infamă de a vinde oameni ca animalele”.
În mai 1772, judecata lui Lord Mansfield în cazul Somerset a emancipat un sclav în Anglia și, astfel, a ajutat la lansarea mișcării de abolire a sclaviei. Cazul a hotărât că sclavia nu avea statut juridic în Anglia, deoarece nu avea drept comun sau bază legală și, ca atare, cineva nu putea fi legal sclav în Anglia.
În timpul sărbătorii de Crăciun din 1831, a izbucnit o revoltă pe scară largă a sclavilor în Jamaica, cunoscută sub numele de Războiul Baptist. A fost organizată inițial ca o grevă pașnică de către ministrul baptist Samuel Sharpe. Rebeliunea a fost înăbușită de miliția plantocrației jamaicane și de garnizoana britanică zece zile mai târziu, la începutul anului 1832. Din cauza pierderii de proprietăți și vieți în rebeliunea din 1831, Parlamentul britanic a efectuat două anchete. Rezultatele acestor anchete au contribuit în mare măsură la abolirea sclaviei prin Legea privind abolirea sclaviei din 1833.
Legea a trecut a doua lectură în Camera Comunelor fără opoziție la 22 iulie 1833. A primit Consimțământul Regal o lună mai târziu, la 28 august, și a intrat în vigoare anul următor, la 1 august 1834. În termeni practici, numai sclavii sub vârsta de șase ani au fost eliberați în colonii. Foștii sclavi cu vârsta de peste șase ani au fost redesemnați drept „ ucenici”, iar servitutea lor a fost abolită treptat în două etape: primul set de ucenicii s-a încheiat la 1 august 1838, în timp ce uceniciile finale erau programate să înceteze la 1 august 1840. Actul exclude în mod specific „teritoriile aflate în posesia Companiei Indiilor de Est, Insula Ceylon sau Insula Sfânta Elena. Excepțiile au fost eliminate în 1843.
1927: La Boston au fost executați anarhiștii italieni Sacco și Vanzetti, în ciuda protestelor internaționale.
În 1920, Nicola Sacco și Bartolomeo Vanzetti au fost arestați și acuzați de jaf armat și omor în cadrul unui atac asupra unei firme de încasare a taxelor în Massachusetts. Procesul lor a fost marcat de acuzații de prejudecăți anti-imigranți, antianarhiști și anticomuniști, deoarece ambii erau activiști politici și simpatizanți ai mișcării anarhiste. Dovezile împotriva lor au fost circumstanțiale și slabe, iar avocații lor au susținut că au fost acuzați și condamnați din motive politice, mai degrabă decât bazându-se pe dovezi concrete.
În 1925, un criminal condamnat a mărturisit că a fost autorul crimei, dar încercările de a obține un nou proces au eșuat.
Procesul lor a stârnit proteste și critici la nivel internațional, cu numeroase persoane și organizații care au cerut grațierea sau reluarea procesului. Cu toate acestea, în 1927, Sacco și Vanzetti au fost găsiți vinovați și condamnați la moarte prin electrocutare.
Execuția lor în 1927 a provocat o mare indignare și controverse în întreaga lume. Mulți au considerat că verdictul și execuția au fost nedrepte și că au reflectat prejudecățile și tensiunile politice ale timpului. În decenii care au urmat, cazul lor a devenit un simbol al luptei pentru drepturile civile, justiție socială și împotriva discriminării. Mulți au susținut că Sacco și Vanzetti au fost victime ale unui sistem judiciar defectuos și că au fost executați din motive politice și nu din cauza vreunei vinovății reale legate de acuzațiile inițiale.
În 1977, guvernatorul Massachusetts, Michael Dukakis, a emis o proclamație în care afirmă că Sacco și Vanzetti nu au fost tratați corect și că nu ar trebui să li se asocieze niciun stigmat cu numele lor.
1944: Al Doilea Război Mondial: România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea aliaților.
Mareșalul Ion Antonescu, conducător al statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizate de regele Mihai I și s-a format un guvern condus de Constantin Sănătescu.
1966: Lunar Orbiter 1 face prima fotografie a Pământului de pe orbita în jurul Lunii.
1983: Are loc prima trasmisie color a Televiziunii Române cu ocazia festivităților prilejuite de Ziua Națională (1948-1989).
1989: Aproximativ două milioane de oameni au demonstrat în Țările Baltice în favoarea independenței față de URSS dându-și mâinile și formând un lanț uman de 600 km de la Vilnius la Tallinn.
Evenimentul a fost organizat de mișcările baltice pro-independență: Rahvarinne din Estonia, Frontul Popular din Letonia și Sąjūdis din Lituania. Protestul a fost gândit pentru a atrage atenția întregii lumi arătând dorința populară de independență în cele trei entități. El a ilustrat și solidaritatea între cele trei popoare. A fost descris ca o campanie de publicitate eficientă și ca o scenă emoționantă și impresionantă vizual.[2][3] Evenimentul a dat ocazia activiștilor baltici să mediatizeze ocupația sovietică ilegală și să pună problema independenței Țărilor Baltice nu ca chestiune politică, ci ca problemă de morală. Autoritățile sovietice de la Moscova au răspuns cu retorică comunistă tipică,[2] neluând nicio măsură constructivă care ar fi putut opri prăpastia ce se lărgea între Țările Baltice și Uniunea Sovietică. În șase luni de la protest, Lituania a devenit prima republică sovietică ce și-a declarat independența.
1990: Proclamarea independenței Armeniei față de Uniunea Sovietică.
1991: Tim Berners-Lee, cunoscut și ca TimBL, deschide World Wide Web pentru utilizatori.
Termenul World Wide Web, abreviat WWW sau și www, numit scurt și web, care în engleză înseamnă „pânză” (de păianjen), este totalitatea site-urilor / documentelor și informațiilor de tip hipertext legate între ele, care pot fi accesate prin rețeaua mondială de Internet. Documentele, care rezidă în diferite locații pe diverse calculatoare server, pot fi regăsite cu ajutorul unui identificator univoc numit URL.
Webul a fost inventat în 1989 la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva, Elveția. Propunerea inițială de creare a unei colecții de documente având legături între ele a fost făcută de Tim Berners-Lee în martie 1989. Propunerea a apărut în urma problemelor de comunicare pe care le întâmpinau echipele de cercetători ce foloseau centrul, chiar și folosind poșta electronică.
În 1994 CERN și M.I.T. au format Consorțiul World Wide Web, care are drept obiectiv dezvoltarea webului, standardizarea protocoalelor și încurajarea legăturilor dintre site-uri. Berners-Lee a devenit directorul acestui consorțiu. M.I.T. coordonează partea americană a consorțiului, iar partea europeană este coordonată de INRIA, centrul de cercetări francez.
Berners-Lee și echipa sa au realizat primele versiuni pentru patru componente cheie necesare serviciului web, și anume:
– protocolul de intercomunicație HTTP;
– limbajul de descriere a hipertextului HTML, pentru a putea fi afișat de browser;
– serverul de web;
– browserul.
