Sunt unul dintre cei care ar fi dorit ca filmul despre „Era Poigenfűrst” (cum apărea undeva, în curgerea sa) să fie dat tot. Pentru că… am cunoscut un om. Un om aparte, interesant, încăpățânat, luptător pentru ce credea el că e bine. Tatăl Casei Austria, din Timișoara.
Ce e drept, l-am cunoscut puțin cam târziu, pentru că a murit luna trecută… Și așa vedem că, totuși, satul ăsta planetar în care trăim e uneori îndeajuns de mare sau încâlcit încât să nu reușim să cunoaștem pe toți cei care ar merita să fie cunoscuți… Mi-a părut rău că nu am ajuns să mă intersectez cu acest om aparte cât trăia și venea pe la Timișoara – sigur am fi găsit lucruri interesante de schimbat…
Am trecut de câteva ori pe lângă Casa Austria, în mare știu ce se întâmplă acolo, nu am intrat decât o singură dată, pentru că… așa a fost să fie. Și uite că, dat fiind simpozionul la care le-au invitat oficialitățile de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara, vinerea trecută, am ajuns să îmi pun întrebări pentru care probabil deseori ne spunem că e timp, și le amânăm. Și anume cum a apărut spitalul acesta, de ce îl cheamă așa, cine a vrut ca el să fie? Și am aflat în sala de conferințe a Unității de Primiri Urgențe, din fragmentele de film care ne-au fost prezentate și din speechurile de după.
În fapt, ceea ce s-a numit simpozion de comemorare pentru prof. univ. dr. Johannes Poigenfűrst, fondatorul Casei Austria, a fost o agapă de aducere aminte – și este extrem de fain că s-a întâmplat așa. Că oamenii cu care a colaborat Profesorul Poigenfűrst, din Timișoara, nu l-au uitat, că s-au adunat ca să vizioneze un film dedicat lui, că au povestit din amintirile lor cu el și că au petrecut un timp împreună, gândind la el.
Prof. univ. dr. Johannes Poigenfűrst a decedat în 11 martie a.c., la 95 de ani. Redăm comunicatul legat de decesul său al Federației Caritas Timișoara:
„Cu profundă durere anunțăm decesul dlui. Prof.dr. Johannes Poigenfürst, fostul șef al secției de chirurgie traumatologică de la spitalul Lorenz-Böhler din Viena.
Prin muncă, devotament și profesionalism prof.dr. Poigenfürst le-a oferit pacienților săi șansa la viață în urma unor accidente grave.
Domnul profesor a inițiat în anul 1993 construcția spitalului „Casa Austria” punând astfel bazele chirurgiei timișorene în domeniul traumatologiei.
Ideea construirii acestui spital datează încă din perioada revoluției române din decembrie 1989. D-nul prof. Poigenfürst a ajuns în ultimele zile ale lunii decembrie 1989 în Timișoara cu un transport de ajutoare umanitare alături de o echipă de medici din Viena, medicamente și echipamente tehnico-sanitare și a operat aici zile la rând victimele revoluției.
D-nul prof. Poigenfürst a înființat o asociație în scopul întemeierii spitalului de traumatologie și chirurgie plastică „Casa Austria” conform ultimelor standarde europene din acest domeniu.
Acest spital a fost realizat printr-o colaborare cu guvernul Austriei, cu Caritas Austria și cu Federația Caritas a Diecezei Timișoara, fiind finalizat și inaugurat în mai 2003. Spitalul dispune de peste 60 paturi este constituit din 4 compartimente: secția de politraumatologie – singura din acest domeniu în România, secția de chirurgie plastică și reconstructivă, secția de mari arși și secția ATI.
În anul 1995 dlui. prof. dr. Poigenfürst i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al orașului Timișoara.”
Filmul vizionat a prezentat momente din viața profesorului precum și legătura sa cu Timișoara. Am văzut cum un om impresionat de destinul răsucit al timișorenilor, în Revoluție, vine aici cu ajutoare, dar vrea să facă mai mult. Operează cum poate, ia pacienți în Austria, apoi decide că aici trebuie să se ridice un spital nou. Spunea că sunt medici buni aici, dar nu pot aplica cele învățate. Inițiază un sistem de colectare a banilor în Austria, în care intră și o piesă de teatru în care joacă cei care doresc strângerea aceasta de fonduri, piesă care s-a jucat de 30 de ori. Pe firul vieții lui ne sunt prezentate nu doar problemele de care a dat în România, ci și probleme din Austria, el fiind pensionat pe nedrept, și aflându-se în luptă cu decidenții din sistemul sanitar al țării lui. Și câștigă. Pentru că profesorul nu ezită să vorbească despre „incompetenți și neisprăviți aflați la putere”, dacă asta e ce vede. Pensionarea lui este revocată.
Revenind – își urmează visul, vizavi de Timișoara, începe construcția Casei Austria și se ține de proiect până când acest spital devine funcțional. Mai mult, continuă să aducă ajutoare, și să supravegheze activitatea locului, cât sănătatea îi permite încă să se deplaseze. Unul din principiile sale, pe care încearcă să le bage în capul colaboratorilor români, este a nu se accepta bacșiș.
După fragmentele de film urmează speechurile celor care l-au cunoscut. Managerul Județeanului, prof. dr. Dorel Săndesc, spune un lucru pe care știu că îl gândește și îl simte, cum l-am mai văzut acționând pe linia aceasta: „Nu cred că putem să ne permitem să nu ne respectăm maeștrii”.
Vorbesc despre profesor și Herbert Grün, director executiv al Federației Caritas Timișoara, și Gheorghe Buneiu, de la Alfa Construct – Caritasul a fost organizația de legătură cu austriecii și a supravegheat lucrările, iar cei de la Alfa Construct au crescut spitalul din temelii.
Profesorul Tiberiu Bratu povestește despre cum a făcut „deturnarea” (nu sunt convinsă că e nevoie de ghilimele) spitalului gândit inițial de Johannes Poigenfűrst de la politraumă spre o cupolă care să conțină și chirurgia plastică. Și cum i-a promis fondatorului că va avea grijă și de politraumă. Iar dr. Mircea Popescu a amintit de finul simț al umorului pe care îl avea profesorul Poigenfűrst, care – ni s-a spus – nu aprecia minciuna, lipsa de profesionalism și impostura.
„Profesorul n-a cerut niciodată nimic în schimb – doar să fim campioni, corecți cu noi și cu alții și să luptăm pentru toate astea” – adaugă dr. Popescu. Cum spuneam, un portret de om pe care îți pare rău că nu l-ai cunoscut, de nu te-ai aflat printre privilegiați.
După terminarea întâlnirii, gazda noastră de la UPU, doctorul Mihai Grecu, îmi povestește cum a mers cu unul dintre colegii săi până în Viena să vadă cum este structurat acolo un spital de politraumă. Îmi spune de cum se roteau trei zile doctorii la activități diferite, cu una liber – un sistem ce, deocamdată, nu ar putea fi posibil la noi.
Era Johannes Poigenfűrst, un om după care a rămas ceva. Și o Timișoară care îi mulțumește!
Foto (c) Ioji Rozenberg și Ambasada României la Viena
Ramona Băluțescu
