Elevii din Timișoara și localitățile periurbane sunt invitați să participe până pe 25 noiembrie la un concurs inedit de fotografie, „Revoluționarul din familia mea”, organizat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație. Concursul își propune să păstreze vie amintirea Revoluției anticomuniste din 1989, încurajând tinerii să afle poveștile membrilor de familie sau ale cunoscuților care au luptat pentru libertate în acele zile istorice.
Primăria Timișoara lansează un concurs de fotografie prin care elevii sunt invitați să exploreze istoria Revoluției anticomuniste din 1989. Concursul oferă premii atractive, iar proiectele câștigătoare vor fi incluse într-o expoziție publică dedicată celor 35 de ani de libertate.
Premiile competiției
Concursul premiază creativitatea elevilor printr-o serie de recompense atractive:
- Premiul I: Tabletă ePaper Remarkable 2 cu ecran tactil.
- Premiul II: Bicicletă MTB complet echipată.
- Premiul III: Telescop astronomic.
- Mențiuni: 10 vouchere a câte 100 lei la Librăria „La două Bufnițe”.
„Anul acesta se fac 35 de ani de la Revoluția anticomunistă începută la Timișoara. Toți avem în minte fotografia Pieței Victoriei plină de timișoreni care prin curajul și unitatea lor au adus libertatea. Facem acest concurs tocmai pentru a-i încuraja pe copii și pe tineri să afle cum cei din familia lor au trăit acele momente din Decembrie 1989”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Înscrierea și detaliile concursului
Elevii sunt încurajați să identifice și să fotografieze persoane din familie sau cunoscuți care au participat la Revoluție, alături de obiecte sau locuri relevante pentru acele vremuri. Fiecare participant poate realiza cel mult trei fotografii, însoțite de un text scurt ce descrie experiențele celor fotografiați.
Concursul este gratuit, iar înscrierile se fac electronic, pe site-ul dedicat: 35libertate.primariatm.ro/concurs. Rezultatele vor fi anunțate în 15 decembrie, iar cele mai bune proiecte vor fi expuse în cadrul unui eveniment public dedicat.

Concursul face parte din programul „Timișoara, 35 de ani de libertate”, menit să comemoreze Revoluția din 1989 și să aducă în atenția tinerilor valorile și curajul care au marcat acea perioadă.









