Cristina Dehelean este, la cei 50 de ani și câteva luni, profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, prorector, și a fost și decan la Facultatea de Farmacie. În fapt, un farmacist „la bază”, cum s-ar spune. Dar un farmacist care a schimbat ceva în jur.
Ne știm de aproape 40 de ani, mai întâi dintr-o tabără de creație literară, apoi fiind colege de clasă la liceu, un liceu bun din Arad, de unde mulți colegi au pornit pe drumul de a se face medici, cum am învățat într-o clasă de chimie-biologie. Mulți au și terminat drumul acesta. Îi întâlnesc pe la congrese medicale, când scriu despre medici, sau le iau replici pentru articole, când am nevoie de păreri de specialiști din diverse domenii medicale. Dar, din ei, unii, puțini, au ajuns și la catedră. Pentru că, așa cum și noi am avut cândva profesori de geniu care ne-au pus pe șinele unor drumuri aparte, cineva trebuie să învețe și generațiile care vin după noi.
Am invitat-o pe prof. Cristina Dehelean la un dialog despre aceste felii de medicină din jurul ei.
– Spune-mi, te rog, ceva din vremurile de demult, de când încă nu știai cum va curge drumul tău profesional, de care ți-e dor.
– De anii studenției – au fost foarte frumoși, plini de distracție dar și de învățătură, care eu consider că mi-a fost de folos.
– Vorbește-mi despre ce ai simțit ca pe cele mai mari realizări profesionale.
– Cele mai mari realizări profesionale cred că se regăsesc atunci când am ocazia să întâlnesc în plenul unor evenimente foști studenți pe care îi percep bucuroși de revedere sau care îmi mulțumesc pentru ce am încercat să fac pentru ei, și am satisfacția că am încercat să fac ceva cât am putut eu de bine. Pentru că, mie, statutul acesta de cadru didactic mi-a făcut întotdeauna plăcere.
– Dar mai concret?
– Pentru un om care lucrează cu farmacia rămâne statutul acesta de cercetător în toxicologie – mie mi-a creat și îmi creează în continuare o stare de bine, o plăcere. Mă regăsesc în activitatea aceasta din domeniul toxicologic. Ca orice cercetător, am tot străbătut diverse căi, mai mult sau mai puțin bătătorite, și sigur că uneori ți se ivește în cale un lucru nou, care consideri că îți aparține ție și echipei – avem câteva lucruri care pot să fie considerate interesante.
– Dă-mi un exemplu pe care ai lucrat.
– Pe acidul betulinic – am găsit și noi câte ceva în plus din activitatea lui. E antitumoral, antiinflamator etc.
– Cum arată talentul în meseria ta?
– Cred că talentul de a te face înțeles, și de a capta o sală, și de a o face să fie interesată, de a te adresa corect unei mase din auditoriu – consider că este foarte de folos. E puțin mai dificil, nu imposibil, să te faci înțeles. Poți, dacă ai talentul ăsta.
– Ca dascăl. Și în farmacie?
– Cred că ar trebui să aibă toți puterea de a transmite empatia, siguranța în ce prezintă și recomandă – o părticică de efect placebo, dacă vrei, ajută mult la receptarea informației de către cel în cauză. Tu trebuie să știi și să crezi în ce spui, dar, înainte de toate, să știi ce spui. Ajută mult în cercetare ideea și sclipirea, dar acestea sunt acoperite de cantități imense de muncă, și cu eșecuri, și cu reluarea unor idei, și cauti iar – dar sclipirea înseamnă mult, poate lansa lucruri deosebite.
– Ai întâlnit farmaciști de geniu, chiar dincolo de țară?
– Da, dar eu m-aș raporta la cei de aici. Cam fiecare generație prezintă reprezentanți ce promit foarte mult.
– I-ai urmărit?
– Da, și pe unii i-am și ținut în facultate – consider că așa se face progresul, într-o echipă cu persoane ce au și alte calități, dar cei cu sclipire au locul lor important, și trrebuie să știi să îi motivezi.
– Care e resursa pentru noutăți în farmacia românească? Punem avea noi Ane Aslan?
– De a cerceta în permanență, dar, înainte de toate, de a te documeta, pentru că informațiile față de timpul trecut sunt multiple, mult mai la îndemână. Aici mă refer la internet, posibilitatea de a accesa online, dar, evident și acestea, cu o cunoaștere prealabilă, cum, unde și ce căutăm, și mă bucur că există, la nivel de facultate, metodologia cercetării științifice, care te învață acești pași, de a te documenta și a cerceta.
– Aveți resurse pentru cercetare sau trebuie neapărat un consorțiu farmaceutic în spate pentru așa ceva?
– Nu, încă nu am ajuns la cerința unor consorții, facem acea cercetare fundamentală în care avem o sursă de finanțare (din cele 10), primind o sumă pentru finanțare din partea UMF. Avem surse UMF și proiecte de cercetare – nu vânzare de brevete etc.
– Ce înseamnă cercetare fundamentală la voi?
– Lucrăm cu substanțe nu neapărat necunoscute, dar cărora le optimizăm proprietățile, și, după ce le optimizăm, le testăm, dar la nivel preclinic, pe celule, țesuturi, ouă embrionate. În cercetare, când nu ești un grup de cercetare cunoscut la nivel european, te bazezi și pe cercetarea altora, dar de acolo îți dezvolți idei, și metode, și lucruri care să-ți aparțină.
– Omul mediu și sub- crede că nu e mare scofală să lucrezi într-o farmacie, și că doar vinzi niște boabe, indicate sau nu de un generalist sau un specialist – cum li se poate explica acestora ce greșesc?
– Din punctul meu de vedere, este destul de dureros să aud de un absolvent de farmacie descris cu termenul de vânzător, pentru că această facultate înseamnă un studiu destul de complex, ce se întinde pe cinci ani, se studiază de la substanțe până la principii active, plante, forme farmaceutice, acțiuni, toxicologie. Lucrurile sunt foarte compelxe. Pentru că la eliberarea unul medicament, în spatele ei, trebuie să existe foarte multă cunoaștere. Eliberăm unei persoane vii, și vin toate implicațiile, sunt lucruri ce se pot întâmpla înainte de administrarea unui medicament, dar și după. Toate acestea, normal, presupun cunoaștere, trebuie să știm foarte multe detalii, și nu cred că aceasta ar echivala cu noțiunea de vânzător de medicamente, noi nici nu folosim termenul de a vinde, ci pe acela de a elibera, pe bază de prescripție medicală, în general. În foarte puține cazuri, fără. Aspirină, paracetamol și suplimente nutritive, cosmetice.
– Te simți răspunzătoare pentru ce fac farmaciștii după ce ies din UMF?
– Eu cred că toate cadrele didactice se simt răspunzătoate – în domeniul nostru suntem cei activi și cei ce s-au retras, cu toții suntem răspunzători de generațiile pe care le-am pregătit, și nu cred că avem ce să ne reproșăm.
– Ce noutăți va avea Facultatea de Farmacie, atât în anul ce urmează, cât și în următoarea tură de mandat rectoral (cum UMFT se pregătește pentru alegeri, în luna aceasta)?
– Facultatea de Farmacie a încercat să aducă multe lucruri noi în discuție, și a început prin a dezvolta domeniul de știință cosmetică – în cadrul Facultății de Farmacie, printr-o secție nouă și un master care acum e de doi ani, care pregătește specialiști în această direcție, pe baze științifice și bine documentate. Actualmente încercăm să înființăm o nouă secție de asistenți de farmacie la Deva, există deja una de asistenți medicali, și ne-am gândit să intrăm cu subdomeniul nostru, o să fie și niște mastere noi, sper să se bifeze, un master în domeniul industriei farmaceutice, un master în domeniul studiilor clinice și farmacovigilenței și încă două care încă nu au intrat în acreditarea locală.
– Parcă voiați să faceți și secție în engleză.
– E acreditată Farmacia în engleză, chiar înainte de admiterea de anul trecut – sper să ne facem cunoscuți pentru toamna aceasta, și să avem candidați.
– Cum stați cu proiectele pe fonduri europene, de cercetare, în zona farmaciei?
– Facultatea de Farmacie în general stă foarte bine cu proiectele, la nivel de universitate. Pentru că avem destule proiecte câștigate, raportat la numărul de cadre didactice. Avem și două proiecte Erasmus ca și coordonatori. Și încercăm să ne integrăm și în alte grupuri de cercetare – de la nivel european, mai ales. Colaborăm în proiecte bilaterale cu Italia, Croația, Ungaria, Franța, unde noi am fost coordonatori.
– Te ocupi cu studiile doctorale, ca prorector. Cum îți par cercetările propuse? Interesante sau… „hai să facem ceva, că trebuie să continuăm afacerea familiei și să și predăm”? Mai aveți dinozauri? Nu ca vârstă, ci ca optică a conducerii doctorandului – ce feedback ai de la doctoranzi?
– Cercetarea ce e derulată în prezent la nivel de studii doctorale consider că e bazată și argumentată pe date științifice, sunt teme și titluri interesante, avem doctoranzi foarte interesați – că țin și cursuri la ei – și zic că și conducătorii sunt pe măsură. Mie mi se pare că lucrurile merg destul de bine.
– De vei rămâne prorector, care sunt lucrurile pe care ți le-ai propus pentru anii următori?
– Am depus un efort considerabil ca să încerc să așez lucrurile – în viziunea mea, evident. Aș vrea să organizez și mai bine finanțarea doctoranzilor, să-i sprijin în ceea ce consider că au nevoie, în documentare, să le mai amenajez niște spații, să le asigur și un acces la secretariat cât mai rapid și eficient.
– Ei și predau, nu?, și aveți și burse?
– Da, si predau, avem și doctoranzi cu burse, și și finanțati. Adică studiile doctorale finanțate de stat, și doctoranzi care plătesc. Dar indiferent de categoria unde se încadrează, sunt foarte serioși și interesați.
– Ce raport de înscriși – absolvenți aveți, la doctorat?
– A crescut mult și numărul de înscriși. Nu cred că pot face o comparație directă. Cel puțin în ultimii doi ani e mult mai mare decât era în trecut, cu fiecare an a crescut, indiferent că a crescut și taxa. Am spus o glumă cândva, că numărul crește direct proporțional cu taxa. Au văzut că au sprijin din partea tuturor, și cred că prind curaj să deruleze studiile acestea de cercetare. Noi oferim locurile bugetate conducătorilor la doctorat și uitându-ne la câți dintre doctoranzii lor au finalizat studiile.
– Ce se întâmplă cu rețetele? De câteva zile, o mulțime de oameni sunt refuzați în farmacii cu rețete primite de la medici, și se întorc în urgențe sau la medicii rezidenți. Cum vezi noile măsuri?
– Nu m-am documentat foarte serios, dar, mai mult decât atât, consider că e un subiect atât de fierbinte, dar, cu tot respectul, aș prefera să nu intru în detaliu – oricum am răsuci subiectul, lucrurile nu par așezate. De lăsăm câteva zile, cred că se vor așeza. La noi întotdeauna când apare o schimbare mai profundă naște foarte multe controverse. Unele lucruri poate nu s-au înțeles cum trebuie. Aș prefera să vorbesc peste câteva zile sau săptămâni.
– Ok, dar de privim de altundeva: consideri că un medic rezident de an mare poate sau nu să dea o rețetă?
– Nu vreau să consider nimic. Poate găsești un coleg medic să răspundă.
– Cum simțiți voi, farmaciștii-profesori, schimbările lumii moderne? Schimbări climatice care afectează plantele, tendințe (inclusiv datorită pandemiei) în cercetare, sau scăderea multiculturalismului studenților, de care, de exemplu, pomenea de curând prof. Poenaru, într-un interviu.
– Generațiile sunt aceleași, cu vârfuri, medie și cei care încearcă să fie buni. Trebuie să-i vedem după cum s-a schimbat lumea, altfel nu o să-i înțelegem. Nu trebuie să ne raportăm la șabloane. Trebuie să-i observi în contextul anilor X. Au alte vise.
– Dar visele astea nu mai sunt exprimate coerent gramatical…
– Despre asta îmi pare rău, e și tastatura, se scrie jumătate în engleză, dar nu înseamnă că putem să-i categorisim în defavoarea lor. Schimbările sunt foarte importante, noi suntem atenți întotdeauna. Când lucrăm cu o plantă, facem comparații, luăm etaloane, tocmai pentru că nu mai avem certittudinea că ne putem baza pe date din literatură. Lucrurile trebuie verificate. Abia după aceea poți merge mai departe. Schimbările au adus lucruri neașteptate. Știam că de la o țară la alta, de la o specie la alta poți avea efecte diferite, dar acum din aceeași zonă poți avea surprize. Modificările acestea schimbă multe, și noi încercăm să ne adaptăm. De aceea analizele fizico-chimice sunt obligatorii. Noi avem în laboratoare aparatură, pentru că dorim să vedem cum stăm când pornim la drum.
– Mă întreb deseori, cu colegi ai tăi din UMF sau cu rețeliști cu care discut despre prevenție, ce ar trebui făcut pentru ca tinerii să înțeleagă mai bine ce afecțiuni/probleme de sănătate se tratrează acasă, care nu, și ce medicamente trebuie să știi că ar fi de folosit pentru una sau alta. Cum ai vedea un posibil rol mai mare al școlii în explicarea acestor lucruri?
– Trebuie învățați de mici. De tineri. Înștiințare prin diverse metode moderne, pentru că altfel nu știu cât de bine ești perceput, cu toate bunele intenții de a transmite informația. Trebuie conștientizați, dar nu abuziv, pentru că generațiile noi au limita lor de suportabilitate – tinerețea și lumea modernă. Trebuie să transmitem informația cu poze, cu exemple, ce să arate aspecte din viața reală. Așa cum s-au pus tot felul de poze pe pachetele de țigări. Ei acceptă foarte mult vizualul, și prezentarea aceasta ca poză, și atunci așa o să-i putem conștientiza. Pentru că un tratament prost sau abuziv poate să ducă la consecințe mai periculoase decât o boală în sine. Noi, ca farmacologi, la bază, considerăm acest aspect foarte important.
De aceea spun că anii ăștia de facultate cântăresc mult. Lipsa de informație poate genera consecințe foarte periculoase. Iar mai mult decât atât, în prezent și la produsele vegetale există posibilitatea de falsificare – se pot falsifica principii active. Prin necunoaștere poți cumula la modul negativ principii a două lucruri, cu consecințe hai să le spunem interesante, ca să nu speriem pe nimeni. Autodidact în domeniul medicamentului e o noțiune abstractă, din punctul meu de vedere.
Fiecare trebuie să creadă în visul lui, pentru că nimic nu e mai important. Uitându-mă în trecut, cred că a meritat să visez cu ochii deschiși. Indiferent de unde ești – totul e să vrei. Nu vreau să ies în evidență, a fost și o șansă. Putea să nu fie nimic.
– Te contrazic pe jumătate. Sigur că e nevoie de șansă, altfel poți primi bocanci în gură de la soartă, chiar de ești bun. Dar eu îmi amintesc vocea ta sigură, când răspundeai la biologie. Era ceva în ea care spunea că o să ajungi departe, orice drum ți-ai alege.
– La profesorul Cotuna, da, îmi amintesc că întreba „dacă știe cineva din clasă în afară de Dehelean”…
*
Este primul material de presă pe care l-am făcut cu Cristina Dehelean, deși mi-am dorit de mai multă vreme să scriem despre cum vede ea lucrurile în farmacie, în UMF. Dar mi-a tăiat-o mereu, până acum, gen „lasă-i pe alții să vorbească”. Enervant, pentru un jurnalist. Mai ales că-mi mai povestise despre câte ceva din activitatea ei, și-mi aduc aminte de fascinația pe care o simțeam. Și mai era ceva.
Pentru semestrul care urmează, o să vorbesc, dinspre filosofie, studenților de la UVT despre mândria pe care o simțim față de presupusele sau știutele evenimente istorice, din spate, ale neamului nostru, despre mândria față de realizările echipelor noastre din sport. Și o să-i întreb unde s-ar situa granițele firești ale mândriei. Ale comuniunii. Ale identificării. Dar o să le mai dau un exemplu, ca să nu mă creadă într-o asepsie totală față de subiect. Am auzit-o pe Cristina vorbind la ultima din întâlnirile noastre cu colegii și profesorii de liceu, la un număr rotund de ani de la absolvire, cândva în timpul acut al Covidului. Și m-am simțit pleznind de mândrie. Și mă întrebam, cu mâna pe propriul puls, oarecum nedumerită față de sentiment, cine suntem „noi” și cine sunt „ei”. În timp am înțeles puțin mai mult ce era cu acea mândrie, cum se constituiau plaurii. N-o să spun prea multe de „ei”, dar „noi” suntem, sigur, cei care încearcă, la mai multe nivele, să schimbe lucrurile societății în bine. În mod cert, profesorul și prorectorul Cristina Dehelean este dintre aceștia.
Ramona Băluțescu
