Da, există momente rare, aparte, când se întâmplă treaba asta. Se spune că nimeni nu e profet în țara lui. În locul lui – se poate extrapola. Cum îmi spunea un chirurg cândva – e mai greu să te vadă mare, cu adevărat mare, cei ce te știau de pe vremea pantalonilor scurți de pe uliță. Cu toate astea, sunt momente când răsucirile sorții îngăduie o felie de dreptate, iar oamenii care fac cu adevărat ca viitorul să se întâmple cu o clipă mai repede sunt apreciați și răsplătiți.
Am scris despre motivele pentru care gorjeanul și timișoreanul Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara, este de răsplătit, atunci când a primit o decorație aparte, și anume Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler. Dar a primi titlul de cetățean de onoare din partea orașului tău, acela cu ulițele pantalonilor scurți și al genunchilor sdreliți la fotbal e de o altă strângere de inimă – mai caldă și mai adâncă, zic eu.
Și uite cum măcar uneori devii profet al locului tău, așa cum s-a întâmplat de Zilele Municipiului Târgu Jiu, în 22 mai 2024, când Mădălin Bunoiu a devenit cetățean de onoare al orașului său natal. Am ascultat atât prezentarea făcută de prof. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, la Accent TV Oltenia – le mulțumesc colegilor că au postat înregistrarea.
Cum am scris deja despre meritele celui omagiat, discursurile celor doi să vorbească despre acea zi și emoțiile ei, adăugând doar, înainte, că mă bucur să văd când un om care are ceva de sărbătorit îți menționează pe de o parte profesorii și pe de altă parte familia. Pentru că… ce am fi fără ei?
„Miezul echipei cu care trecem prin lume”
„Distinsă doamnă rector, gazda noastră, domnule primar, domnule prefect, domnule președinte al Consiliului Județean, la mulți ani! Distinse doamne, stimați domni, onorat și onorant auditoriu, dragi invitați, mi s-a spus că am patru minute la dispoziție să spun ce cred eu despre Mădălin. Dați-mi voie să ies dintr-o notă formală și sobră. Și să ne bucurăm de acest moment, pentru că este un moment al bucuriei, în care semenii noștri sunt prețuiți de comunitate.
Vreau din capul locului să vă spun că pentru Mădălin Bunoiu, pentru prietenul meu Mădălin, Târgu Jiu este capitala lumii. Mai mult, mai mult și mai grav, este capitala Banatului. Spun asta ca să înțelegeți care este spiritul lui Mădălin, și faptul că oriunde merge, pe mapamond, el poartă cu cinste și cu mândrie spiritul acestor locuri.
Încă de la primele discuții și conversații pe care cineva le are cu Mădălin, el ține să precizeze foarte clar că vine din această zonă, din care, cu 85 de ani înaintea lui, tot în data de 19 februarie, ca și el, s-a născut Brâncuși, și mulți alți cărturari, oameni de știință, oameni de spirit pe care județul Gorj i-a dat umanități.
Și cred într-adevăr că această zonă are un farmec aparte, și fiii de pe Jiu se transformă în adevărați ucenici vrăjitori, care, ulterior, pleacă în întreaga lume, și, cu magia lor, farmecă pe toți cei pe care îi întâlnesc. Acest lucru se întâmplă și cu Mădălin. Uneori ascultător, de multe ori mai puțin ascultător, ucenicul Mădălin și-a personalizat existența într-un mod aparte, într-un mod excepțional, de aceea dați-mi voie să vorbesc din trei ipostaze. Oricum am considera că ar trebui să vorbim, cu modestie, sau poate într-un mod prea laudativ, cred că suntem toți de acord că discutăm despre o persoană eclatantă, atât ca om, ca și prieten, ca și profesor, ca cercetător și ca și om, în societate. Am abordat trei linii – una, colegul și profesorul Mădălin Bunoiu, prietenul Mădălin Bunoiu, și cealaltă, omul Mădălin Bunoiu.
Aproape 20 de ani, dacă aș sta să-i adun, sunt cei în care, umăr la umăr cu Mădălin Bunoiu, stăm în tranșeele unui război pașnic, prin care încercăm să ducem Universitatea de Vest din Timișoara, și învățământul românesc, în general, pe harta ultra-competitivă a mediului academic internațional. Dacă ar fi să parafrazez un mare cărturar român, Constantin Țoiu, aș spune că Mădălin este miezul echipei cu care trecem prin lume.
În ultimii 15 ani, niciun proiect major al Universității de Vest din Timișoara nu s-a realizat fără implicarea lui Mădălin. Și dați-mi voie să vă spun aceste lucruri nu doar în numele meu, ci și în numele unui grup foarte mare de colegi, unii aici de față, unii care nu sunt fizic, ci doar cu sufletul și mintea alături de noi, astăzi, aici, în numele unor prieteni din mediul de afaceri prieteni din afara mediului universitar, dar cu care, împreună, facem o echipă la Timișoara.
De aceea, dragi invitați, distins auditoriu, aș putea să vă spun că cu prietenul meu Mădălin împărtășesc aceleași idei, aceleași valori, aceleași gânduri, aceeași dimensiune democratică. Și împreună încercăm să aducem frumosul și binele pentru cei din jurul nostru.
Suntem adepții unor proiecte durabile, sustenabile și încercăm ca lumea pe care am primit-o de la predecesorii noștri să o facem o fărâmă mai bună pentru a a o putea transmite spre viitor.
Prietenul Mădălin are o gură mare. Dar mai mare decât gura lui este sufletul său, și, pentru cei care îl cunosc, Mădălin este un om cu un suflet foarte mare, care ajută prietenii, ajută semenii, ajută pe oricine cunoscut sau necunoscut care îi cere ajutorul. De aceea cred că reprezintă îmbinarea cea mai fericită a științei și umanității și arată că cele două lucruri nu sunt contrastante, ci pot să fie împreună, într-o singură persoană.
Nicolae Iorga spunea (și cred că Mădălin îmbină cel mai bine aceste lucruri) că filozofia vieții este simplă. Fă ca pe acolo pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte. Acesta cred că este motto-ul care îl ghidează pe Mădălin în viață, alături de prieteni, de familie, de toți cei dragi. Sunt tot mai rare momentele în care mai bem un vin împreună, că o fi el de buturugă sau de surcică, până la cel mai sofisticat vin franțuzesc – pe care de multe ori nu-l pricepem. Dar vreau să spun că și oamenii mari, sau pe care noi îi considerăm mari, sunt oameni cu trăiri, cu speranțe, cu sentimente, cu gânduri și cu dorințe (…)”
„Suntem oamenii pe care i-am întâlnit în viața noastră”
„Stimate domnule primar, stimate domnule președinte al Consiliului Județean, stimate domnule prefect, stimată doamnă rector, stimate domnule inspector școlar județean, stimată doamnă președinte de ședință, stimați invitați – Marilen, mi-ai schimbat toată intervenția. Atunci când Marcel mi-a spus o să nominalizez o persoană care să vorbească despre mine n-am stat pe gânduri, instantaneu am spus că trebuie să fie Marilen Pirtea. Și de ce acest lucru? Pentru că, în ciuda faptului că ne cunoaștem de atâta și atâta vreme, niciodată n-am avut momente de intimitate de acest fel, chiar dacă de fiecare dată sentimentele noastre sunt acolo, indiferent de momentele pe care le-am construit împreună, că au fost chestiuni ce au ținut de familie, că au fost chestiuni ce au ținut de profesie, ca au fost chestiuni ce au ținut de viața noastră personală, de pasiuni și de multe altele.
Așa că, Marilen, am schimbat totul și am încercat să definesc până la urmă ce suntem noi, fiecare dintre noi, și dacă sunt oameni care spun că suntem ceea ce mâncăm, sau că suntem ceea ce iubim, sau că suntem ceea ce citim – domnul Birău spunea că suntem emoțiile pe care le trăim – m-am gândit că suntem până la urmă oamenii pe care i-am întâlnit în viața noastră.
Și o să exemplific, și o să justific, și o să argumentez ceea ce am spus – și cu această concluzie aș vrea să rămâneți fiecare dintre dumneavoastră, că suntem oamenii pe care îi întâlnim, desigur, și chestiunile legate de familie – o să revină asupra lor. Este aici în sală doamna Mariana Antoh, educatoarea mea. Și suntem conștienți cu toții că anii aceia, în care ne construim, până la urmă, și personalitatea, și bunul simț, și toate elementele ce țin de educație, au un rol important .
Nu este aici în sală educatoarea mea, doamna Argintaru, dar sunt convins că de undeva de acolo de sus ne privește și dânsa cu emoție. În schimb, este în această sală doamna profesoară Jana Stângă, profesoara mea de geografie de la Școala Generală nr 1, și pot spune că am îndrăgit această disciplină datorită dânsei – stilul riguros, și ordonat, toate lucrurile astea contează – alături de ceilalți profesori, desigur. Profesorul Cernitoiu de limba română, profesorul Șarapatin de matematică, și toți ceilalți. Îl văd rapid pe Eugen Nodea, care este absolvent al Liceului nr 1 pe care l-am absolvit și eu. Tot mentor l-a avut și pe profesorul Mergea, care mi-a fost și mie ca profesor de fizică, mentor la momentele respective, și da, ne-au definit și ei conturul nostru profesional și cel educațional.
Dar mai mult decât oricând sunt aici colegii mei de la Universitatea de Vest din Timișoara, reprezentând nu numai Facultatea de Fizică dar și Universitatea în ansamblul său, alături de ei, alături de Marilen, desigur, construind foarte, foarte, foarte multe lucruri, sunt colegii de la Asociația Fiii Gorjului în Banat, alături de care facem minunate lucruri, acolo, sunt alături de noi aici în sală prieteni ai mei de la Timișoara, alături de care pe diferite componente am construit multe lucruri împreună.
Așadar, dragi invitați, cred că putem spune simplu că suntem ceea ce sunt oamenii de lângă noi, și le mulțumesc tuturor celor care au însemnat ceva pentru mine în această viață. În mod evident, un rol aparte aparte îl are de fiecare dată familia. Da, am fost un caz fericit de a avea părinți minunați, care mi-au dat o educație aparte. Am o soție și o fiică care întregesc viața mea, și le mulțumesc pentru asta.
Și o să închei cu o chestiune care, într-un fel sau altul, a mai fost rostită aici. Am un citat care îi aparține lui Einstein, pe care constat că îl folosesc foarte, foarte des, dar de fiecare dată găsesc o relevanță a acestuia. Spunea Einstein… coincidențele sunt modul prin care Dumnezeu ne arată că există. Ei bine, ieri, nu astăzi, ieri au fost 10 ani de când acest titlu de cetățean de onoare al orașului Târgu Jiu i-a fost atribuit și tatălui meu. Și sunt bucuros că, după 10 ani de zile, iată, într-un fel sau altul întregim o poveste pe care i-o doresc orașului acestuia cât mai des.
Mulțumesc domnului primar și aș vrea să vă mai felicit pentru ceva. Asta ar fi trebuit să fie un pic mai devreme. Nu știu dacă a fost o coincidență sau nu și faptul că ați ales ca cei patru cetățeni de onoare de astăzi să reprezinte domenii pe care personal le consider esențiale pentru societatea românească. Vorbim de zona economică financiară, vorbim de educație, vorbim de sănătate. Și ca să-l parafrazăm pe Churchill, pentru ce oare ne-am lupta zi de zi, sau lună de lună, sau moment de moment, dacă nu am face toate lucrurile astea pentru zona spectacolului și a artei?”
Vă mulțumesc”.
Mădălin Bunoiu, cel care face ca Târgu Jiul să devină capitala Banatului, prin munca sa, a primit titlul de cetățean de onoare al locului său „pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului de învățământ superior românesc”. Am folosit capturi din filmare în care mâinile sale sunt neobosite, așa ca în viață, încă un lucru ce face ca, măcar uneori, un om să ajungă profet în locul lui.
Ramona Băluțescu
