Profesorul Daniel David are perfectă dreptate atunci când spune că pseudoștiința și analfabetismul funcțional sunt un virus potențial mortal pentru societate. Diferența față de alte virusuri e că acesta nu atacă plămânii, ci mintea — și, din păcate, nu există vaccin.
Din fericire, domnul David e printre puținii care nu doar au diagnosticat boala, ci ar putea și s-o trateze.
În primul rând, trebuie spus răspicat: analfabetismul funcțional nu înseamnă neapărat că omul nu știe să citească, ci că citește fără să înțeleagă.
Iar asta, în termeni simpli, înseamnă lipsă de inteligență.
Poți să ai mintea plină de formule, legi, poezii și definiții, dar dacă nu știi la ce folosesc, tot analfabet rămâi — doar că ai uniformă sau diplomă.
De aceea, e nevoie ca examenele de admitere în treptele superioare de învățământ să nu mai fie teste de memorie, ci de inteligență.
Memoria e o funcție biologică; inteligența e o funcție umană.
Ar trebui ca examenele să verifice nu cât poate reține un elev, ci cât poate gândi, cum poate folosi ce știe într-o situație reală, concretă, de viață.
Altfel, vom continua să producem indivizi care știu totul pe de rost și nu pricep nimic.
Oameni care, ajunși în poziții de decizie, pot face rău fără să-și dea seama.
Un exemplu banal: jandarmul despre care se vorbea într-un articol recent — un om care execută ordine fără să gândească, pentru că nu are instrumentele mentale s-o facă.
Alt exemplu: funcționarul care, pentru o hârtie lipsă, îi dărâmă casa unui bătrân.
Am trecut chiar ieri pe lângă acea casă, pe strada Glad.
Omul stătea printre resturi, adunându-și lucrurile cu o demnitate mută.
Apoi vine alt pas esențial: eliminarea dogmatismului din școli și înlocuirea cu un învățământ cu adevărat științific.
Nu habotnic, nu dogmatic, ci rațional.
Poți preda religia ca fenomen cultural, istoric, filozofic – la fel cum predai mitologia greacă.
Poți preda și ateismul critic.
Important e să înveți elevul să compare, să pună întrebări, să nu accepte adevăruri absolute fără dovezi.
În fine, manualele de istorie trebuie rescrise din temelii.
Ceea ce numim „Istoria României” e, în prea multe cazuri, un amestec de legendă, mitologie și patriotism de manual.
Istoria nu e poezie, e știință.
Dacă nu avem dovezi, să avem onestitatea să spunem „nu știm”.
E infinit mai sănătos să recunoști o necunoscută decât să predai o minciună.
*
Unul dintre cele mai amuzante (și triste) capitole ale istoriei recente e povestea fabricii de diamante sintetice.
Da, diamantele românești au fost reale, fără nicio îndoială. Nu erau doar povești de manual. Le găseai în reclamele anilor ’80, scrise cu entuziasm proletar: pastă abrazivă cu pulberi de diamant, scule industriale „cu duritate superioară”, ba chiar și bijuterii. În unele fabrici, muncitorii chiar lucrau cu aceste materiale — dovadă că nu tot ce s-a făcut pe vremea aia era minciună.
Problema e alta: istoria acestor diamante a fost ulterior învelită într-un strat gros de legendă, ca o piatră prețioasă acoperită cu noroi ideologic. Când vine vorba despre rolul Securității, lucrurile devin, ca de obicei, suspect de spectaculoase. Se vorbește despre operațiuni secrete, spionaj industrial, agenți geniali și comploturi internaționale. Sună a James Bond în versiune de Berceni.
Diamantele sintetice nu au fost „invenția secolului” și cu siguranță nu au fost opera Securității geniale.
Tehnologia era licențiată din URSS/SUA. Nu era „secret românesc.
Să fim serioși. Când Mihai Pacepa a spus că el a făcut și a dres, că Securitatea a inventat, a descoperit, a furat și a reușit, am ascultat cu atenție. L-am auzit prima oară la Europa Liberă, apoi i-am citit cartea. Interesantă, dar nu m-a convins. Mi-a dat impresia că omul încerca să-și cosmetizeze trecutul, să-l transforme în thriller de succes.
Pacepa a fost un ofițer DIE de rang mediu, care a dezertat și a scris o carte-bestseller. Multe din „dezvăluirile” lui sunt neverificabile sau exagerate.
Caraman a condus o rețea de spionaj în NATO, da – dar a fost descoperit, arestat, expulzat. Deci nu a fost un mare succes ci un eșec.
Realitatea e mai banală: securiștii nu erau genii, nici „intelligence”, ci, în marea lor majoritate, semidocți cu apucături de șmecherași.
Exact genul care, azi, ar ajunge ministru și ar povesti la televizor, cu o seninătate dezarmantă, cum „a frecat-o prin școli” doar ca să scape de armată.
Imediat după Revoluție s-a produs un fenomen interesant. Cei care ordonaseră represiunea din decembrie voiau, peste noapte, să devină patrioți, disidenți și eroi. Și, pentru că presa era controlată de aceleași rețele, dintr-odată au apărut articole despre „marele spion Caraman”, în fața căruia cădeau în genunchi secretarele din NATO, sau despre Pacepa – eroul care ar fi păcălit întregul bloc sovietic.
Totul suna a scenariu prost de film, dar era prezentat cu solemnitate.
Și, pentru că românii tocmai ieșiseră dintr-o dictatură care le spălase creierul, mulți au înghițit poveștile cu entuziasm.
E o trăsătură constantă a istoriei noastre: avem nevoie de eroi, chiar dacă sunt inventați.
Așa au apărut, din același material narativ, și „Gelu, Marele Voievod”, și Mihai Viteazul în versiunea cu aripi de înger, și „spionii geniali” ai Securității.
Toți făcuți din același aliaj de propagandă, jumătate minciună, jumătate dorință de a ne simți importanți.
După 1989, România a trecut oficial la democrație.
Neoficial, a schimbat doar uniforma.
Securistul de ieri s-a ras, s-a bărbierit, și-a cumpărat un costum, și-a făcut un ziar sau o televiziune, sau și-a tras o fabrică prin MEBO, și-a pus ochelari „intelectuali” și a devenit formator de opinie.
Și, fiindcă nu știa nimic despre adevăr, dar totul despre manipulare, a aplicat aceeași metodă de altădată: mituri, conspirații, eroi falși și dușmani invizibili.
Povestea diamanelor sintetice s-a topit ușor în acest nou amestec de legendă și dezinformare.
La fel ca multe alte povești „naționale” — despre economia care „duduia”, despre „cel mai deștept popor din lume”, despre „resursele uriașe pe care ni le fură străinii”.
Toate au același ADN: un amestec de mândrie falsă și ignoranță solidă.
Mass-media postcomunistă a preluat ștafeta direct de la Securitate.
Nu mai aveam Direcția de Propagandă, dar aveam talk-show-uri.
Nu mai aveam Cenzură, dar aveam rating.
Și tot așa, până când românul a ajuns să creadă că adevărul e doar o părere, iar istoria — o emisiune de sâmbătă seara.
Adevărata istorie, cea bazată pe dovezi, nu mai interesează pe nimeni.
E complicată, e „plictisitoare”, cere efort.
Mult mai ușor e să crezi că „noi am inventat totul”, de la roata cu spițe la internet, dar „ne-au furat alții ideile”.
De parcă planeta complotează de 2000 de ani ca să ne saboteze pe noi, geniile absolute ale Carpaților.
De fapt, ceea ce s-a moștenit de la Securitate nu e doar rețeaua de influență, ci metoda: fabricarea realității.
Oamenii au fost obișnuiți să creadă orice vine „de sus” — și, din păcate, reflexul a rămas.
Azi, când un influencer spune o prostie cu suficientă încredere, e crezut la fel de mult ca un academician. Doar că primul are un microfon mai mare.
Mitul nu moare niciodată, se reinventează. Dacă în anii ’80 aveam eroi de laborator, azi avem eroi de Facebook.
În fond, tot diamante false sunt — doar că în loc să le șlefuim în fabrici, le lustruim în algoritmi.
*
Despre Ion Iliescu s-au spus multe — și bune, și rele, de la acuzații de crimă până la laude pentru „democrația originală”.
Dar ceea ce trebuie reținut cu adevărat este că Iliescu face parte dintr-o categorie aparte de lideri europeni ai sfârșitului de secol XX: cei care au reprezentat treapta de trecere între dictatura comunistă și sistemul hibrid pe care îl trăim astăzi — un amestec de libertate, corupție, consumerism și nostalgie.
În Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov încerca să reformeze un sistem imposibil de reformat.
Glasnost și perestroika nu erau slogane, ci tentative sincere de a oxigena un colos sufocat de propria birocrație.
În Ungaria, Károly Grósz a fost ultimul lider comunist care a înțeles că sfârșitul e inevitabil și a început deschiderea granițelor — gest care, indirect, a accelerat prăbușirea întregului bloc estic.
În Germania de Est, Egon Krenz a fost, la fel, un personaj de tranziție: a încercat o „reformă controlată” a regimului, dar istoria nu mai avea răbdare.
Zidul a căzut mai repede decât planurile sale.
În Polonia, generalul Wojciech Jaruzelski — un militar comunist, da, dar și un realist — a înțeles că dialogul cu Solidaritatea era inevitabil.
Iar prin gestul lui de a permite alegeri parțial libere a deschis, paradoxal, drumul democrației poloneze.
Petar Mladenov, ultimul președinte comunist bulgar, a preferat să plece pașnic decât să tragă în oameni.
Toți au fost parte din aceeași specie politică rară: lideri crescuți în sistemul comunist, dar suficient de lucizi încât să înțeleagă că acel sistem se prăbușește.
Ion Iliescu a fost românul din această serie.
A înțeles, mai devreme decât alții, că Ceaușescu era sfârșitul, nu începutul.
A vrut, probabil sincer, o „stângă democratică” — un socialism cu televizoare color, pașapoarte și economie de piață, dar și cu o bază socială solidă, inspirată din ceea ce credea el că fusese esența pozitivă a vechiului sistem: asigurarea nevoilor de bază ale oamenilor.
Într-un fel, visul acestor lideri era apropiat de modelul chinez: o combinație între control politic și economie de piață.
China, pe care azi o criticăm cu aplomb, dar din care importăm orice, de la șuruburi până la servere.
Iliescu și ceilalți nu au fost nici eroi, nici monștri.
Au fost trecători de epocă, oameni prinși între două lumi — prea vechi pentru capitalismul autentic, prea inteligenți pentru comunismul dogmatic. Au încercat să construiască un pod între trecut și viitor.
Că podul s-a dărâmat pe jumătate, e altă discuție.
Dar fără el, n-am fi trecut deloc.
***
China: Suspendarea controlului exporturilor de metale rare se va extinde şi la UE
Beijingul a acceptat săptămâna aceasta să amâne cu un an ultima rundă de restricţii la exportul de pământuri rare, în urma unei întâlniri între preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele american Donald Trump, joi, rfelatează Politico.
Acest lucru a determinat UE să solicite rapid asigurări că suspendarea se va aplica şi blocului comunitar.
Presa din Franța râde de belgieni: au cumpărat avioane F-35, dar nu au suficient spațiu aerian ca să se antreneze cu ele
Belgia a devenit subiect de glume în presa franceză după achiziționarea unei flote de avioane de vânătoare F-35, pe care aparent nu le poate folosi din cauza spațiului aerian limitat. Potrivit Euronews, această situație a fost descrisă ca o „glumă belgiană” de 5,6 miliarde de euro.
A atacat Ucraina în liniște două țări europene?
FUGA disperată a unui fost politician ucrainean, de înrolarea forțată a lui Zelenski.
Un fost politician maghiar din Ucraina, care, în prezent, ar fi avocat, a trecut frontiera cu mașina în Ungaria, spargând o barieră și accidentând unul dintre polițiștii, aflați de pază. Potrivit presei internaționale acesta fusese mobilizat și servise în armata ucraineană din 23 iunie.
Daniel David: Pseudoştiinţa şi analfabetismul funcţional reprezintă un „virus potenţial mortal” al societăţii
Daniel David a reafirmat, sâmbătă, angajamentul României de a rămâne ferm dedicată susţinerii şi promovării agendei UNESCO în toate domeniile de competenţă: educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicare. România va continua să se implice activ în domeniile din mandatul UNESCO, inclusiv prin intensificarea colaborării cu organizaţia şi cu statele membre, învăţând din bunele practici pentru a construi un viitor al păcii, securităţii şi sustenabilităţii, şi prin candidatura la alegerile pentru Executive Board.
Cum au reușit spionii lui Ceaușescu să „fure diamantele sintetice” din Occident.
România a avut, până la mijlocul anilor 2000, singura fabrică de diamante sintetice din Europa de Sud-Est. Înființată în secret de Nicolae Ceaușescu în 1974, fabrica a „importat” tehnologie din țările mai dezvoltate cu ajutorul spionilor români, potrivit unuor date publicate de Departamentului Naţional de Informaţii.
Fabrica de diamante sintetice din bulevardul Timișoara din Capitală a fost denumită „RAMI Dacia”. Așa cum era în multe dintre cazuri, ideea producției de diamante sintetice a venit din necesitatea pe care o cerea industria. Metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, construcțiile de blocuri, și mai târziu, Casa Poporului solicitau unelte de înaltă performanță pentru tăierea și șlefuirea materialelor dure. Pe lângă tăiere și șlefuire, râvnitele diamante sintetice erau folosite și în activitatea de forare după petrol și gaze.
Ceaușescu, scos din minți de rapoartele despre Iliescu.
Într-un nou episod al serialului Ion Iliescu – Istoria neștiută, un proiect in parteneriat cu istoricul Lavinia Betea, invitata jurnalistului Ionuț Cristache a compus profilul uman atipic al lui Ion Iliescu comparativ cu șablonul activistului de partid zelos și îndoctrinat ideologic, șablon preferat de regimul comunist și de Ceaușescu personal.
După perioada petrecută la Timișoara, Iliescu este numit prim-secretar al Comitetului Județean PCR Iași în perioada 1974-1979. Din multe puncte de vedere, viitorul președinte era un om de partid foarte atipic. Îi lipsea acel exces de zel definitoriu pentru activiștii de partid. Este o perioadă marcată de zile tihnite, la plimbare prin dulcele târg al Ieșilor, la braț cu doamna Nina.
„La Iași îi fascinează pe intelectuali. Nu era genul de om care să se consume – o expresie tipică nucleului de putere – să arzi pentru cauză, se știa că petrece orele de muncă întocmai ca un funcționar. Or Ceaușescu ar fi vrut mai mult decât zi lumină. După ce se termină acele ore o ia pe doamna Nina la braț și merg la piețe și la magazine împreună. Cine a mai văzut un prim secretar care să facă așa ceva? Era ceva cu totul deosebit. Cine a mai văzut un secretar care zâmbește, mimica unui secretar de partid trebuia să fie una impenetrabilă, a unui om foarte grav, atât de preocupat de viitorul lumii încât nici n-are vreme să zâmbească”.
Șeful Jandarmilor din București, schimbat din funcție la o zi după amenda de la marșul Colectiv.
La doar o zi după scandalul provocat de amenda aplicată organizatorului marșului comemorativ dedicat victimelor de la clubul Colectiv, Jandarmeria Capitalei are un nou șef.
Decizia vine după un val de critici la adresa instituției, care a fost acuzată că a dat dovadă de lipsă de empatie în timpul unui eveniment de comemorare.
Marian Rădună, activist civic și organizator al marșului, a fost sancționat cu 3.000 de lei pentru că evenimentul ar fi depășit ora 23:00, termenul legal de încheiere.
În acel moment, în fața clubului Colectiv se mai aflau doar aproximativ 25 de persoane, care aprindeau lumânări și citeau mesajele dedicate celor 65 de victime ale tragediei din 2015.
„Nu era niciun miting politic. Era liniște. Oamenii veneau, citeau poveștile, aprindeau o lumânare și se reculegeau. Comemorările nu trebuie notificate”, a declarat Marian Rădună, vizibil revoltat de atitudinea jandarmilor.
Stocarea energiei electrice.
România a dezvoltat fără discernămînt capacități de producție de energie electrică din eolian și fotovoltaic, neglijând investițiile în capacități de stocare.
În spațiul public se discută de către persoane fără pregătire inginerească subiecul stocării. Discuția este excesiv de politizată, fiind purtată de politicieni, ajungându-se până la insulte.
Puțină teorie nu stică
Stocarea este de trei feluri: individuală (capacitate mică – sub 0,3 MWh), pentru rețelele de distribuție (capacitate medie – sute MWh) și pentru sistemul de energetic național (capacitate mare – mii MWh).
Stocarea energiei electrice se clasifică în mai multe tipuri, fiecare folosind principii tehnologice diferite pentru acumularea și eliberarea energiei în funcție de necesități:
- Stocare mecanică: Include acumularea hidro (prin pompare), stocarea prin aer comprimat (CAES/LAES) și volanți de inerție (FES). Aceste soluții transformă energia electrică în energie potențială sau cinetică, eliberată ulterior pentru utilizare și este de mare capacitate. Singura tehnologie acceptată de piață este cea a hidrocentralelor cu pompaj. România nu are nici o astfel de capacitate de stocare cu toate că de peste 40 de ani este în discuție hidrocentrala de la Tarnița.
- Stocare electrochimică: Cea mai cunoscută categorie o reprezintă bateriile (litiu-ion, plumb-acid, baterii cu flux, etc.), care stochează energia sub formă chimică și o eliberează prin reacții redox. Este folosită casnic sau pentru distributie. Sunt singurele capacități de care dispune România.
- Stocare chimică: Implică producerea și stocarea gazului natural sintetic sau a hidrogenului (prin electroliză), care poate fi ulterior utilizat drept combustibil pentru generarea energiei electrice. Sunt încă în stadiu de cercetare și până azi nu există tehnologii ieftine și așezate pe piață având ca destinație stocajul mediu.
- Stocare electrică: Include sisteme cu condensatoare și supercondensatoare (pentru stocări de scurtă durată și răspuns rapid) și stocarea supraconductoare (SMES), fiind folosita pentru echilibrari tehnice de scurta durată.
- Stocare termică: Energia electrică este transformată în căldură și stocată sub diverse forme (de exemplu, săruri topite), pentru a fi convertită ulterior înapoi în electricitate când este nevoie., fiind pretabilă pentru distributie. Există puține astfel de capacități pilot și piața nu a acceptat această tehnologie încă scumpă.
Trasee modificate pentru mai multe linii de transport în comun din Timișoara
Trasee modificate pentru mai multe linii de transport în comun din Timișoara. În perioada 3 – 9 noiembrie 2025, în intervalul orar 23:00 – 06:00, circulația rutieră și pietonală pe strada
Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2025, în Timișoara?
Duminică, 2 noiembrie, puteți participa la un tur ghidat, să mergeți la teatru sau la film.
