Infostoria – Ce s-a întâmplat în 2 noiembrie

998: Sfântul Odilon, abatele de Cluny a celebrat pentru prima oară o comemorare a tuturor răposaților ordinului său. Această zi a devenit mai apoi în Biserica Catolică data la care sunt comemorați toți credincioșii răposați.

1721: Țarul Petru cel Mare este proclamat împărat a toate Rusiile.

La 27 aprilie 1682, țarul Fiodor al III-lea moare fără să-și aleagă urmașul: Ivan, fratele său de 16 ani cu mintea tulbure sau Petru, fratele vitreg, iute ca argintul viu, aprig, isteț dar în vârstă de numai 10 ani. Mulțimea rostește numele lui Petru, care primește numele de Petru I. Însa țarevna Sofia, sora bună a lui Ivan și sora vitregă a lui Petru urzește planuri de răzbunare. Profită de faptul că trupele de streliți se răscoală și după multă violență, jafuri, omoruri obține ca din 29 mai să fie doi țari : Ivan și Petru, iar ea, țarevna Sofia este numită regentă, din cauza sănătății șubrede a lui Ivan. Boierii Dumei se supun.
Petru, de la primii pași a cunoscut oroarea, violența, minciuna. Doar mama sa, care îl înconjoară cu multă dragoste, are chip curat și nevinovat dar trăiește ca într-un vis iar el simte o nevoie mistuitoare de a se mișca, de a porunci, ca sora sa vitregă, Sofia, de care se teme și pe care o urăște. Regenta ia o hotărâre de neclintit: fratele său, Ivan va rămâne alături de ea la palat, în vreme ce Petru și mama lui vor fi trimiși în satul Preobrajenskoe, în apropiere de Moscova. De învățat, învață la nimereală. Dobândește un talmeș-balmeș de cunoștințe rudimentare de aritmetică, geometrie, artilerie și fortificații, însă setea lui de cunoaștere este neostoită; deprinde știința navigației, se joacă în fiecare zi de-a războiul împreună cu banda gălăgioasă și veselă a tovarășilor săi de joacă, fii de boieri.
La 6 octombrie 1689 pleacă la Moscova, după ce țarevna Sofia este trimisă la mânăstirea Novodevicie iar la 19 februarie 1690 se naște fiul său, țareviciul Aleksei. În ciuda multelor și feluritelor îndeletniciri, manevre pe uscat și pe apă, petreceri și iubiri, Petru știe că lucrurile merg în țară din ce în ce mai rău. Boierii și oamenii de rând sunt vădit nemulțumiți de țar, pe care-l socotesc ușuratic, prea legat de sfetnicii străini, prins în jocuri militare fără noimă și ocări nerușinate împotriva Bisericii.
Petru știe că înaintea lui, un singur prinț rus a cutezat să treacă dincolo de granițele țării sale: marele duce al Kievului, Iziaslav, care s-a dus în 1075 la Mayence, ca oaspete al regelui Henric al IV-lea. Pentru un rus trecerea granițelor înseamnă trădare. Cu toate dojenile duioase ale boierimii și ale clerului, Petru nu se lasă. Marea Ambasadă va merge la Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Veneția, Londra, numai în Franța nu, de vreme ce Ludovic al XIV-lea îi sprijină pe turci.
Marea Ambasadă, alcătuită din 250 de persoane, părăsește Moscova la 10 martie 1697 cu țarul Petru I călătorind incognito sub numele de Piotr Mihailov. Unul dintre scopurile principale ale Marii Ambasade este dobândirea unor cunoștințe avansate de tehnică și tehnologie. În Olanda, Petru s-a îndreptat spre Zaandam, un centru de construcții navale al cărui renume îl știa. La Amsterdam a căpătat și mai multe cunoștințe în domeniul construcțiilor navale și a vizitat numeroase ateliere și fabrici, câștigând experiență în fabricarea ceasurilor, gravura în cupru și participând la disecții anatomice.
Ajuns la Koppenbrugge este invitat la cină de prințesa electoare Sofia de Hanovra și de fiica acesteia, Sofia-Charlotta, prințesă electoare de Brandenburg. Mănâncă cu mâna, se murdărește cu sos, nu știe la ce slujește șervetul. Însă, purtarea firească a lui Petru, vioiciunea și iuțeala răspunsurilor o uimesc pe Sofia-Charlotta, care se simte cuprinsă de simpatie la vederea acestui vlăjgan care n-are mai mult de 25 de ani și-i întrece cu cel puțin jumătate de cap pe uriașii din garda ei, lat în umeri, cu chip hotărât, cu ochi negri strălucind sub fruntea bombată, cu sprâncene arcuite și gura cărnoasă, umbrită de o mustață subțire.
Dornic să afle tot, aleargă în dreapta și-n stânga, oprește de nenumărate ori trăsura pentru că vrea să măsoare un pod, să cerceteze o moară de vânt sau să stea de vorbă cu oamenii de la joagăr, cutreieră șantiere, îi întâmpină pe pescuitorii de balene care se întorc din Groenlanda, se apucă să cerceteze practica tipografică, urmează cursurile de anatomie ale profesorului Ruysch. Deși nu este prea priceput, ia parte la intervenții chirurgicale și-și cumpără o trusă de chirurg de care nu se va mai despărți.
Petru vrea să fie o enciclopedie vie și să le împărtășească și compatrioților săi ceea ce a învățat. Pentru ei și pentru el, a venit să culeagă tot ce se poate din știința occidentală. La Londra, intrigat de sistemul parlamentar englez, asistă, în mare taină, la o ședință a Camerei Lorzilor. Vizitează Observatorul Regale de la Greenwich și Arsenalul Woolwich. Regele Angliei William al III-lea îi dăruiește oaspetelui său un yaht, The Royal Transport.
Petru s-a întors din Marea Ambasadă cu 260 de cufere pline cu arme, instrumente științifice și matematice, unelte și un crocodil împăiat. A recrutat un număr mare de experți tehnici și militari care aveau să împărtășească rușilor cunoștințele lor.
Întors acasă omoară streliții, taie bărbile boierilor săi, își trimite soția să se retragă într-o mânăstire, dă un ucaz prin care interzice tuturor bărbaților să-și lase barbă în afară de slujitorii Bisericii. Cei care vor dori să-și păstreze barba vor fi nevoiți să plătească un bir. După ce s-a războit cu bărbile, Petru începe bătălia cu vestimentația. Dacă Rusia vrea să meargă repede înainte, nu trebuie să rămână îmbrăcată în vechiturile de pe vrema lui Boris Godunov. Un ucaz dat la 4 ianuarie 1700 hotărăște ca „boierii, oamenii de la curte, funcționarii vor purta îmbrăcăminte ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt”. Cei care nu se supun ucazului plătesc amendă. Unii își exprimă nemulțumirea că hainele acestea nu sunt bune pentru clima aspră a Rusiei.
Obiceiurile din străbuni mai primesc o lovitură: reforma calendarului. La 20 decembrie 1699, când mai rămăsese doar câteva zile până la sfârșitul veacului, Petru dă un ucaz prin care numărătoarea anilor urmează să se facă din acea clipă după calendarul european, fiecare an începând la 1 ianuarie și nu la 1 septembrie ca până atunci. Nu merge atât de departe încât să instituie calendarul gregorian, care, fiind, cel de la Roma, n-ar fi potrivit pentru ortodocși; se mulțumește cu cel iulian, care are o întârziere de 11 zile (trecerea la calendarul gregorian se va face la 1 februarie 1918 de către guvernul URSS). Hotărăște ca, la 1 ianuarie 1700 toată lumea să-și împodobească porțile caselor, să ia parte la slujbele de la Biserică și să-și facă urări de Anul Nou.
În 1702, femeilor li se îngăduie să ia parte la întrunirile de societate, logodna devine obligatorie cu șase săptămâni înainte de căsătorie. Un an mai târziu apare la Moscova primul ziar rusesc, Știri din Moscova (Moskov-skie-novosti), care cuprinde în patru pagini, o mulțime de noutăți scurte despre ceea ce se petrece în Rusia și în Europa. Este tradusă Viața lui Alexandru Macedon de Quintus Curtius, se pregătesc manuale de aritmetică și chiar un dicționar.
În 1708 a creat opt enorme divizii teritoriale (gubernii) conduse de câte un guvernator care răspundea de siguranța publică, drumuri, administrarea justiției și taxe. Curând își dă seama că sistemul nu este satisfăcător. Necesitatea unui organism care să administreze Rusia în timp ce se afla în campanie l-a făcut să creeze Senatul în 1711.
Negocierile de pace dintre Rusia și Suedia au început în 1718, dar au fost întrerupte când Carol al XII-lea a fost ucis în luptă în Norvegia. Noua conducătoare a Suediei, Ulrica Eleonora, a decis să continue războiul, sperând că din rândurile puterilor europene se va ridica o coaliție anti-rusă. Acest lucru nu s-a întâmplat și englezii i-au convins pe suedezi să reia negocierile cu rușii. Acordul de pace s-a semnat la Nystad la 30 august/10 septembrie 1721. Rusia primește pentru totdeauna Livonia, Estonia, Ingria, o parte din Karelia; Suedia primește în schimb restul Finlandei. Rusia avea acum acces la Marea Baltică de la Riga la Vyborg.
În octombrie 1721 Senatul i-a conferit lui Petru titlul de „Împărat și Autocrat al întregii Rusii”. Formula finală este ușor diferită de predecesorii lui Petru și anume „al tuturor Rusiilor”, descriere care reflectă pretențiile țarilor de a domni peste toate teritoriile fostei Rusii Kievene.
Titlul complet al lui Petru a fost începând cu 1721: „Petru I, cu ajutorul lui Dumnezeu Împărat și Autocrat al întregii Rusii, Moscovei, Kievului, Vladimirului și Novgorodului; Țarul Kazanului, Țarul Astrakhanului, Țarul Siberiei, Suveranul Smolensk; Prinț al Estoniei, Livoniei, Kareliei, Tverului, Ugrei, Permului, Vlatkăi, Bulgariei și al altor principate; Suveran și Mare Duce de Nijny Novgorod, Cernigov, Riazan, Rostov, Yaroslavl, Beluzero, Udoria, Obdoria, Kondia, și Stăpân al Ținuturilor de Nord; Suveran al Iveriei și al Țărilor kartalian și georgian; și Suveran ereditar și Suzeran al Kabardiniei și al Prinților circassieni și ai munților.”
Succesorii lui Petru au modificat titlurile incluzându-l și pe cel de Mare Duce al Finlandei (1809) și Țar al Poloniei (1815)

1784: A izbucnit marea Răscoală Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan.

În vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscripție militară, în cadrul regimentelor de graniță; cei înrolați urmau să primească arme și să nu mai facă slujbe iobăgești, iar pământurile și casele pe care le aveau în folosință vor deveni ale lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depășit însă cu mult așteptările autorităților. Conscripția a fost anulată de guvernatorul Transilvaniei Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor maghiari care își simțeau amenințate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulțumit și mai mult pe țărani.
În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crișan cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnându-i pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întruniră circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Iobagii, la îndemnul lui Crișan, se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.
Mișcarea începută în Comitatul Zarand se întinde și în comitatul Hunedoara. În ziua de 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brănișca pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distruseră și arseră toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, Gurasada, Tătărești, Leșnic, Dobra, Roșcani, Geoagiu de Jos etc. O mulțime de nobili, preoți și civili au fost batjocoriți și uciși de răsculați. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde de asemenea mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița cu Țara Românească. Înaintarea cetelor de răsculați a fost însoțită de jafuri, violuri și omoruri.
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani. Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții ortodocși din acel sat. Arestații au fost depuși la Alba Iulia.
Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată.

1785: Prima luntre de salvare, construită de Lionel Lukin, a fost brevetată la Londra.

Lukin s-a născut în Great Dunmow , Essex , la 18 mai 1742. A fost ucenic de un constructor de caroserii local și mai târziu a stabilit o afacere în Long Acre, Londra. S-a alăturat companiei Worshipful Coachmakers și Coach Harness Makers și, în cele din urmă, a devenit maestru al companiei.
Lionel Lukin a fost primul care a construit o barcă de salvare și inventatorul inițial al acelui principiu de siguranță prin care multe vieți și multe proprietăți au fost păstrate de la naufragiu și a obținut pentru aceasta patentul regelui în anul 1785.
Barca de salvare nu a fost singura invenție venită din creierul fertil al lui Lukin. Alte idei includ o sobă care ar putea fi folosită pe o navă în mare agitată, un pluviometru, un pat reglabil pentru invalizi care a fost adoptat în spitalele din Londra și o plută care ar putea fi folosită pentru a salva oamenii căzuți prin gheață.

1789: Adunarea Națională a Revoluției a decretat naționalizarea bunurilor bisericești în Franța.

1814: John Walter tipărește în secret primul număr al „The Times” pe o presă cu cilindru Koenig cu abur.

Când puterea aburului a fost folosită pentru prima dată la tipărirea ziarului The Times, aceasta a stârnit reacții intense în rândul muncitorilor. Amintirea mișcărilor ludite din industria textilă, în care mașinile au fost distruse cu furie în anii 1811 și 1812, era încă vie, iar condamnările și execuțiile din 1812 și 1813 rămăseseră proaspete în memoria colectivă. Se considera, pe bună dreptate, că mașinile aduceau profit doar capitaliștilor, lăsând muncitorii fără mijloace de trai. Angajații din tipografii împărtășeau această teamă și ostilitate față de inovațiile tehnologice.

De aceea, John Walter al II-lea, proprietarul The Times, a montat în secret presa mecanică a lui Friedrich Koenig într-o clădire separată, aflată lângă sediul ziarului, temându-se că tipografii ar putea distruge mașinile, așa cum făcuseră ludiții. Într-o clădire închiriată în apropiere de Piața Tipografiei, Walter a instalat două prese duble cu motoare, păstrând totul sub o discreție absolută pentru a preveni conflictele cu angajații săi. Partenerul lui Koenig, Bauer, i-a obligat pe muncitorii săi să păstreze tăcerea, sub amenințarea unei penalități de 100 de lire sterline. În seara de 29 noiembrie 1814, Walter a reușit să își păcălească personalul, pretinzând că trebuie să aștepte știri importante de pe continent, și a tipărit prima ediție cu noile prese. În plus, le-a oferit muncitorilor afectați salarii întregi până când își găsesc alte locuri de muncă.

1886: Oficiul Imperial de Brevete din Germania i-a acordat lui Carl Benz brevetul de automobile.

Benz Patent-Motorwagen era o tricicletă cu motor cu un motor montat în spate. Vehiculul conținea multe invenții noi. A fost construit din țevi de oțel cu panouri din lemn. Roțile cu spițe de oțel și anvelopele din cauciuc solid au fost designul propriu al Benz. Direcția se făcea printr-o cremalieră care pivota roata din față nesprințată. S-au folosit arcuri complet eliptice în spate, împreună cu o axă și un lanț de transmisie pe ambele părți. Un sistem simplu de curea a servit ca transmisie cu o singură viteză , cuplu variind între un disc deschis și un disc de antrenare.
Vehiculul a primit brevetul german cu numărul 37435, pentru care Karl Benz a solicitat la 29 ianuarie 1886. În urma procedurilor oficiale, data cererii a devenit data brevetului pentru invenție odată cu acordarea brevetului, care a avut loc în noiembrie acelui an.

1889: Dakota de Nord și Dakota de Sud au devenit statele americane cu numerele 39 și 40, în ordinea formării lor.

1917: Declarația Balfour : guvernul Marii Britanii se anagajează să sprijine înființarea unei patrii a poporului evreu în Palestina.

Declarația Balfour din 2 noiembrie 1917 a fost o declarație oficială de politică extenă a Regatului Unit prin care se afirma că guvernul „privește favorabil stabilirea în Palestina a unui Cămin național pentru poporul evreu și își va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de înțeles că nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina, sau drepturile și statutul politic obținut de evrei în alte țări.”
Declarația a fost făcută într-o scrisoare a secretarului pentru afacerile externe Arthur James Balfour către baronul Lionel Walter Rothschild, unul dintre liderii comunității evreiești britanice, declarație care urma să fie transmisă „Federației Sioniste a Marii Britanii și Irlandei”, o organizație sionistă britanică.
Declarația reflecta poziția cabinetului britanic, stabilită în ședința guvernului din 31 octombrie 1917. În declarație se mai afirma că este vorba de un act de „… simpatie pentru aspirațiile evreiești sioniste”.

1930: Haile Selassie a fost încoronat împărat al Etiopiei (1930 – 1974).

Haile Selassie I (Tafari Makonnen Woldemikael; n. 23 iulie 1892 – d. 27 august 1975) a fost o personalitate marcantă în istoria Etiopiei și pe scena internațională. Domnia sa s-a întins pe două perioade, 1930-1935 și 1941-1974, timp în care a avut un impact semnificativ asupra țării sale și asupra politicii mondiale. Cunoscut de rastafarieni drept Regele Regilor și Lordul lorzilor, Haile Selassie a fost privit de această mișcare spirituală ca o figură divină, fiind considerat Mesia și întruparea lui Dumnezeu pe Pământ. Rastafarienii văd în el un simbol al mândriei africane, al rezistenței și al speranței de eliberare.

Pe durata domniei sale, Haile Selassie a fost un lider progresist care a implementat o serie de reforme sociale și economice, având ca scop modernizarea Etiopiei și alinarea la valorile statelor dezvoltate. Reformele sale au vizat diverse sectoare, precum educația, agricultura, economia și sistemul juridic. Haile Selassie a pus un accent deosebit pe educație, considerând-o esențială pentru dezvoltarea și emanciparea poporului etiopian. A fondat școli și universități, promovând învățământul ca un instrument al progresului social. Prin programele sale de educație, a dorit să ofere tinerilor din Etiopia acces la cunoaștere și să formeze o generație capabilă să conducă țara pe drumul modernizării.
În sfera economică, Haile Selassie a promovat dezvoltarea infrastructurii, construind drumuri, căi ferate și facilități de transport menite să îmbunătățească mobilitatea și comerțul. A încurajat industrializarea și investițiile străine, fiind conștient de necesitatea unei economii diversificate și competitive. A susținut reforme agronomice pentru a îmbunătăți producția agricolă, încercând să modernizeze tehnicile agricole și să introducă inovații menite să crească eficiența.
În ceea ce privește structura socială, Haile Selassie a fost un susținător al drepturilor cetățenilor, deși reformele sale au întâmpinat adesea opoziție din partea elitelor tradiționale. A promovat o constituție care prevedea drepturi de bază pentru cetățeni și care sublinia importanța statului de drept. Totuși, unele critici au subliniat că reformele nu au fost întotdeauna implementate eficient și că regimul său a păstrat un caracter autocratic, cu o putere centralizată în mâinile împăratului.
Pe plan internațional, Haile Selassie a jucat un rol important ca un simbol al unității africane și al luptei împotriva colonialismului. A fost un susținător al pan-africanismului, contribuind la fondarea Organizației Unității Africane (OUA) în 1963, o instituție dedicată promovării cooperării și solidarității între statele africane. A încercat să medieze conflictele regionale și să întărească vocea Africii pe scena mondială.
Personalitatea lui Haile Selassie a devenit legendară, iar domnia sa este amintită atât pentru realizările sale cât și pentru controversele care au marcat-o. Cu toate reformele sale, regimul său s-a confruntat și cu dificultăți, inclusiv secete și foamete care au afectat populația, dar și o mișcare de opoziție tot mai puternică în anii 1970. În cele din urmă, nemulțumirile sociale și economice au dus la răsturnarea sa de la putere în 1974, marcând sfârșitul unei ere pentru Etiopia și o schimbare dramatică în istoria țării.

1936: Primul serviciu regular de televiziune din lume

Primul serviciu regulat de televiziune de înaltă definiție de la BBC – și din lume – a început luni, 2 noiembrie 1936. Un serviciu german începuse cu un an înainte, dar oferea doar imagini cu 180 de linii: BBC hotărâse de atunci că „înaltă definiție” însemna 240 de linii sau mai mult, punându-l în mod convenabil înaintea tuturor revendicărilor rivale.
Directorul de televiziune al BBC, Gerald Cock, hotărâse că ar trebui să existe pauze între programele individuale pentru a „evita oboseala ochilor” pentru cei care vizionează acasă, dar această pauză prelungită a fost concepută și pentru a evita interferarea cu viața domestică a telespectatorilor, inclusiv orele de masă și ora de culcare a copiilor.
Producția generală a noului serviciu a fost evident destul de limitată – o oră între orele 3 și 4 după-amiaza și alta între 21 și 22.

1947: Ziaristul Howard Hughes face zborul de probă a celui mai mare hidroavion din lume, Hercules, proprietatea și realizarea lui. A fost unicul zbor al acestui gigantic hidroavion.

1955: Cercetătorii americani Carlton-Schwerdt și Fredrick Schaffer obțin în formă cristalină virusul care provoacă poliomielita.

1967: Președintele american Lyndon B. Johnson ține o reuniune secretă cu cei mai de seamă lideri naționali (Bărbații Înțelepți) cărora le cere sfatul în privința atitudinii de adoptat față de refuzul tinerilor de a se mai înrola, protestând astfel împotriva războiului din Vietnam.

În 1967, președintele american Lyndon B. Johnson s-a confruntat cu o intensă presiune legată de Războiul din Vietnam. Mii de tineri americani refuzau să se înroleze în armată, protestând împotriva conflictului care părea fără sfârșit și fără o justificare clară. Războiul a devenit din ce în ce mai nepopular în rândul publicului, iar manifestațiile și mișcările de opoziție se amplificau rapid.

În fața acestei crize, Johnson a convocat o întâlnire secretă cu un grup de consilieri influenți, cunoscuți sub denumirea de „Bărbații Înțelepți”. Acest grup era format din foști oficiali guvernamentali, lideri de afaceri și figuri importante din mediul academic, având o mare influență asupra deciziilor de politică externă ale țării. Scopul acestei reuniuni a fost de a discuta situația gravă și de a căuta sfaturi despre cum să gestioneze criza în creștere legată de război.

După deliberări, acești consilieri au ajuns la o concluzie surprinzătoare: pentru a calma opinia publică și a evita escaladarea tensiunilor, administrația Johnson ar trebui să furnizeze rapoarte optimiste despre progresul războiului, chiar dacă realitatea de pe teren era mult mai complexă și mai sumbră. Practic, strategia sugerată era aceea de a păstra moralul națiunii printr-o campanie de dezinformare, subliniind succesul militar și sugerând că sfârșitul conflictului era la orizont.

Această decizie a subliniat dilemele și contradicțiile epocii: pe de o parte, dorința de a menține sprijinul public pentru o intervenție controversată; pe de altă parte, realitatea războiului, care nu se conforma așteptărilor optimiste. Strategia a avut efecte mixte, deoarece, deși a reușit temporar să tempereze temerile, a contribuit și la o erodare pe termen lung a încrederii publicului în guvern.

2000: Primul echipaj de trei astronomi (2 ruși și un american) ajunge la bordul Stației Spațiale Internaționale.