Ai un accident major de muncă, ai norocul să te aducă repede la spital, echipa de chirurgie e pregătită dar… mai e nevoie de ceva. De sânge. Mult sânge. Să colorăm puțin schița sumară de care vorbeam. Nu un spital oarecare – ci Spitalul Județean Timișoara. Ce are alături, în dreapta sa, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină. Care centru are, de regulă, un stoc de rezervă de sânge. Doar că, să zicem, nu ești singurul prins în accident – ok, temporizăm, vedem cine trebuie să intre imediat în blocul operator și cine mai poate aștepta puțin. Dar… tu ai o grupă de sânge rară, cu Rh rar. Și, bonus, se mai întâmplă ceva atunci când prietenii tăi ar vrea să vină să doneze, pentru că, să zicem, tu ești acela ce poate aștepta până mâine dimineață. NU SE POATE DONA. De ce? Din cauza unor țânțari nenorociți. Ei, și atunci ce faci? Sau, na, noi, ca societate, ce facem?…
Da, un țânțar poate da peste cap niște zile bune, chiar săptămâni, de donare de sânge. Așa cum s-a întâmplat ultima data când am fost eu să donez, la mijlocul lui septembrie, în Timișoara. Întâmplător, era pentru cineva. Pentru care mai veniseră mulți colegi și prieteni, să o facă. Doar că unii dintre ei nu au fost primiți la donare pentru că fuseseră în un oraș și în o țară cu cazuri de West Nile. Eu am putut. Dar a trebuit să semnez o declarație potrivit căreia nu fusesem în tot felul de județe, printre care și Bihor, unde merg destul de des. Din fericire, acum nu fusesem, și am putut ajuta. Dar de aici a venit firesc și întrebarea cu… și dacă?
Și dacă eram, noi, toți, în Bihor, nu mai dona nimeni?…
De aici am ajuns la o foarte interesantă discuție cu directoarea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, conf. dr. Rodica Lighezan, care, dincolo de munca „La Sânge”, predă la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Dar aici, la Centru, este locul unde știi că o găsești, și când e bai, și când nu e, când e vorba de lucrările cu sânge ale județului. Ca la un fel de vad al sângelui, să zicem.
Și cum, chiar dacă au trecut câteva săptămâni de la acea discuție, West Nile este încă în țară, acum cinci zile depistându-se cazuri în județul Gorj. Ceea ce… știți ce înseamnă, așa-i?… Nu vor putea dona aici cei care au fost prin Gorj.
Și mai e ceva. Ceva de care ne aducem împreună aminte în timpul discuției. Ceva despre care am discutat acum un an, care era de dorit și care tare ne-ar fi putut ajuta, în nevoia noastră de sânge, în Timiș, acum. Dar să le luăm pe rând.
*
– Ce înseamnă West Nile pentru donarea de sânge, în România?
– Înseamnă riscul de a transmite boala unui pacient care are nevoie de sânge, sub formă de bonus – și o infecție virală care îi poate ataca meningele și creierul. Îi poți da exact ce nu-i trebuie. Și mai înseamnă că, în toate localitățile unde s-a confirmat West Nile, sângele trebuie testat.
– Țânțarii nu prea țin cont de granițele județelor…
– În ultimii cinci ani, toți din jurul nostru (județele) au avut, noi nu. În fiecare vară e aceeași distracție. Poate că și lumea în Timiș știe să folosească autan. Ține de primărie să dea cu insecticid, să nimicească țânțarii, dar nu și albinele. Și trebuie să folosim autanul sau alte substanțe, să ținem țânțarii departe. Și să folosim plase.
– Tot văd poze cu țânțarul vărgat, cel tigru – în fapt, cine transmite boala?
– Țânțarul simplu o transmite, Culex, cel de toate zilele.
– Cum trenează tot ce se întâmplă, legat de sânge, când un județ intră în zona afectată?
– Dacă boala ajunge la Sânnicolau Mare, eu nu mai am voie să merg să fac colectă mobilă acolo, cei de acolo 28 de zile nu pot dona, și de azi până se anunță încheierea intervalului eu va trebui să trimit sângele din Timișoara la testat la București.
– Cum se organizează transportul la așa ceva?
– Se trimit eșantioane. Merge cu TNT, cu risc biologic, ei au aprobare să transporte așa ceva, sunt eprubetuțe de 1.5 ml.
– Mdea, dar ieri am donat 122 de oameni, cum se pregătesc peste 100 de eprubetuțe zilnic?…
– De la 2 la 4 PM trebuie să plece sacoșa cu eșantioanele. Acolo se testează, la Institutul Național de Transfuzie Sanguină București.
– Cât ia povestea asta, până există un răspuns?
– 3-4 zile…
– Și ce mi-ați zis că nu se mai poate folosi în 5 zile?
– Trobocitele – se folosesc la cei care au trombocite scăzute și riscă hemoragii cerebrale. E componentul cel mai cerut, la hematologia oncologică, apoi pentru adulți, pentru Oncohelp… Activitatea oncologică e dată peste cap de trenare. Depinde câți donatori ai, îi chemi mai repede, oamenii se descurcă – eu sunt pregătită, știu ce trebuie să fac, de vom avea. Cei de mai de aproape de București merg și cu mașinile proprii.
– Dar puneți interdicțiile – adică județele ce duc la interdicții, de s-a ajuns acolo – pe site-ul instituției?
– Dacă eu pun asta pe site, nu mai vine nimeni… Mai bine să vină oamenii degeaba și să-i respingem, decât deloc. Ieri (nn: în ziua anterioară discuției) am avut 20 de respinși.
– Am mai vorbit, în timp, despre importanța existenței unui PCR într-un centru de sânge, mai ales cum am trecut toți prin experiența Covidului. Dacă ajungem și noi, ca județ, în carantină, care vor fi schimbările noastre, cum se va lucra cu stocul de sânge existent, cum se va face povestea cu transportul? Camera frigorifică nouă v-ar arde mai tare, știu, dar de ar veni un PCR… de unde ar veni el?
– De la Ministerul Sănătății – să fie de acord să dea în centrele mari, cele opt, să fie de acord să ne doteze…
– Se discută sau e o idee aberantă?
– Se discută că o să ne reformăm, și unii o să se doteze la standarde de sec. XXI, iar ceilalți vor trimite la aceștia.
– Ce noutăți aveți în centru? Aplicațiile vă ajută?
– Am făcut o numerotare cu traseul donatorului. Aplicațiile ajută, unul din doctori face preponderent donatori veniți cu aplicația, să fie timpul de așteptare mai mic. Dar când lipsește unul din doctori (acum am doi), așadar de unul e pe teren, nu se mai poate face asta. Sunt văzuți toți donorii doar de unul, și ne cerem scuze.
– Care e procentul de donatori fideli față de cei care donează prima dată?
– Cam 50 la sută sunt fideli, 30 la sută donează prima dată, iar restul sunt donatori ocazionali – au mai donat, dar în ultimii doi ani nu au mai ajuns deloc.
– Vorbesc mereu cu oamenii dumneavoastră, când vin. O asistentă îmi spunea că se creează relații cu donatorii, să sunt cei mai mulți drăguți și comunicativi. Certific că, în ani, am asistente care știu deja, când apar, unde să mă înțepe, și deja ne știm cu cele ale meseriei, ale casei, ale rubedeniilor etc. Cum vedeți dumneavoastră relația cu donatorii?
– Eu cred că e bună, ne cunoaștem cu ei, eu mă cunosc cu mult mai puțini decât colegii. În caz de nevoie, răspund când sunăm la telefon, eu consider că trebuie să ne cunoaștem cu cei care vin de 2-3 ori pe an, pe ei îi știi. Este o relație interumană, că stai cel puțin 15 minute cu donatorul, știi ce profesie are, și vene, și de ce nu a putut, și când, și încercăm de la început să construim o relație, să le oferim motive să revină, că nu e așa de complicat să donezi, atmosfera nu e de spital, de temniță, horror, lumea se gândeste că e cu ace, încercăm să îndulcim. După ce ai donat, ai un sentiment că ai făcut o faptă bună – știi clar că un om a beneficiat de ajutor din partea ta, e motivul principal pentru care e donarea neremunerată și benevolă…
– Există diferențe, la donare, între femeie și bărbat?
– Femeile sunt mult mai doritoare să facă lucruri bune, dar au copii, copilul moștenește de la tată alt bagaj genetic, împotriva căruia mama poate face anticorpi, și atunci, de luăm sânge de la o femeie, ne punem problema de are anticorpi de care receptorul nu are nevoie. Plasma de la femei nu e aceeași. Eu pun preponderent plasme de bărbați. Pentru copii mici cu operație de cord chem la donare bărbați ca să minimalizez riscul reacției transfuzionale, să pot să dau sânge fără leucocite, să dau de la bărbați, care nu s-au imunizat. Nu putem testa atâta.
– E mereu nevoie de mai mult sânge. Ce idei noi există pentru atragerea unor donatori noi și pentru fidelizarea lor?
– Ideea ar fi să reducem consumul, ca spitalele să-și facă niște statistici.
– Am fost de curând la o operație la ortopedie și parcă înjungheaseși un porc…
– Pentru ei mereu vom avea sânge. Mergem la școli, universități, firme de IT, targhetăm. Dar îi lăsăm pe ei să vină spre noi. E cineva de acolo ce vine și spune că se dorește donare.
– Lucrați în UMF, ce predați, cum vă ajută autostrada asta cu dublu sens, adică în combinație cu munca de aici?
– Sunt conferențiar la Parazitologie clinică, și predau și anului 2 Medicină transfuzională, am zis că e păcat ca în studenție să nu audă de așa ceva, să aibă un curs să stie ce e transfuzia, îi aduc pe studenți aici, să vadă cum arată un centru de transfuzii, și nu își imaginează cum e, sau își imaginează ceva diferit. Îi aducem în practica de vară, am studenți ce au fost totată luna august să facă practică aici. Ca să îi familiarizăm un pic. Am vrea să facem o specializare pentru perioada de după facultate. Suntem la început, în România, cu terapiile celulare în neoplaziile hematologice. Se folosesc limfocite proprii, care se manipulează genetic, și se injectează, și distrug celulele canceroase.
– Asta sună a terapie conspiraționistă, pentru cei ce nu au crezut în Covid! Ce simțiți despre specificitatea studentului la medicină, e interesat de zona în care lucrați?
– Studenții sunt interesați, chiar de nu pot dona, că nu au kilogramele necesare, sau vene, sau le e frică – ne ajută să promovăm donarea, să se explice în licee. La Loga și la Pedagocic am avut, anul trecut, și o să avem iar în decembrie, campanie de promovare a donării, în liceele de unde vin studenții și absolvenții. Unii au terminat de doi ani și nu au pierdut legătura cu liceul, au altă credibilitate, una e să vină unul de 20 de ani să spună că e bine să se doneze sânge. Poate e prea mare diferența, acceptă sfaturi mai ușor de la tineret, eu pot să îi antrenez pe studenți ce să spună, cum să transmită informația și cum să combată acele mituri, de ce venim nemâncați, cum e cu dormitul, cu alcoolul – ei știu să explice ce se întâmpla de fac acele lucruri greșit, că se ajunge la risipire de resurse și că sângele acela nu poate fi folosit.
– Cum ar arăta o zi complicată, aici?
– Niciodată nu știi câte cazuri complicate vin, săptămâna viitoare am copii la cardio, dacă am 120 de donatori, mănânc tot în ziua respectivă, nu ajunge nimic pe a doua.
– Stocul?
– Acum avem stoc, dar ăla se poate termina în două zile. Se golește atât de ușor… E greu să umpli cămara, dar de golit se golește extrem de ușor. Pot apărea cazuri de urgență maximă în județele limitrofe, prioritizăm cazul care are nevoie.
– Ati prins să nu aveți sânge?
– Pe anumite grupe, da. Ai doi pacienți pe grupe rare, O negativ, în fiecare zi îți cer mult, în cinci zile e gata stocul, și nu poți să-l umpli. Foarte greu refaci stocul. Atunci apelăm și noi la județele din jur.
– Teoretic, dar practic?
– Am o bază de date cu donatori pe care îi sun. A fost nevoie de trombocite T0 la Municipal, și ne-au dat Reșița și Aradul. Dar necesarul de sânge al Timișoarei îl satisfac mai ușor decât cel de trombocite.
– Care a fost cea mai nsaoală situație pe care ați prins-o?
– Când se suprapun copiii de la cardiologie cu cazurile de la Țurcanu și de la Județean, accidente combinate cu neoplazii, leucemii și operații pe cord – ăla e molotovul, și de mai au și O negativ, sau AB… La astea ai 10 pungi – copiii au nevoie de 2 pungi, din start, și de una de rezerva. La adulți, la accident, două pungi minim – atunci sunăm. Chiar și Oradea ne-a dat, deși sunt mai departe. Azi, Sălajul ne dă plasmă. În momentul acela nu sunt de una singură, mai sunt colegii, și ne împărțim, găsim soluții. Nu m-am blocat niciodată.
*
Acum exact un an eram împreună cu conf. dr. Rodica Lighezan și cu alți șefi de instituții medicale din oraș, și de trimișii lor, la o întâlnire în cadrul Cursului Internațional de Ghiduri și Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicină de Urgență, ediția 20, prestigiosul congress organizat de prof. dr. Dorel Săndesc și de colaboratorii lui, unde exact cu prof. Săndesc am moderat o discuție despre ce și-ar dori cei care conduc aceste spitale. De la obiecte, spații, dotări, personal și alte chestii palpabile și până la comunicare mai bună între instituții, sau respect.
Această întâlnire a fost organizată sub cupola Forumului Cultural Austriac din București, în cadrul proiectului #newTogether, și l-am avut cu noi și pe directorul executiv al acestui for, Andrei Popov.
Printre cele care se legau de Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Timișoara, s-a discutat și nevoia pentru un PCR. În această toamnă, avându-l iar alături pe directorul Forumului Cultural Austriac, la ediția 21 a congresului, pentru a prezenta volumul în care s-au strâns dorințele societății timișorene, am putut să constatăm că nevoia pentru acel PCR, de ar fi fost deja băgată în seamă, ar fi putut ajuta major, inclusiv pentru zecile de donatori potențiali, refuzați anul acesta din cauză că au ajuns în locuri unde fuseseră diagnosticate cazuri de West Nile.
A prevedea este, uneori, o știință. Mai ales atunci când vine din partea unor profesioniști ai medicinei, care sunt și cadre didactice în universități de profil. Depinde doar de factorii decidenți de înțeleg să scurteze timpul până la a se ajunge la bifarea acestor doleanțe. Pentru că, în vadul de care am scris aici, atenția și acțiunea, legate de aceste doleanțe, se numără în pungi de sânge și, implicit, în vieți omenești.
Ramona Băluțescu
