Începând de luni, 15 iunie, timișorenii pot să meargă cu tramvaiul până la mall-ul din Calea Sagului. Au trecut, însă, patru ani de când au fost instalate șinele, totul din cauza unui întreg scandal legat de mutarea unei stații de aer ce stătea în drumul garniturilor.
Publicația noastră a scris în vara anului trecut despre avizul de la Ministerul Mediului care a fost obținut încă din data de în 09.09.2016 și teoretic nu mai era nevoie decât ca primăria să găsească o firmă care să fie autorizată pentru mutarea containerului.
Într-un final problema a fost rezolvată, așa că începând de azi tramvaiul 2 nu mai întoarce în bucla de la capătul cartierului Dâmbovița, ci merge până la Shopping City Timișoara.
„Începem săptămâna cu o veste excelentă. Traseul tramvaielor de pe linia 2 a fost prelungit până la Shopping City Timișoara, începând cu data de 15 iunie. În aceste condiții, tramvaiele de pe această linie vor parcurge patru stații în plus și nu vor mai întoarce în bucla de pe bulevardul Dâmbovița. Este vorba despre stațiile Banatul, Dâmbovița, Ana Ipătescu și Shopping City Timisoara. Tot de astăzi, numărul tramvaielor de pe linia 2 este suplimentat cu două unități, circulând 7 tramvaie în cursul săptămânii, de luni până vineri, și 5 tramvaie sâmbăta și duminica.”, au transmis reprezentanții STPT.
sursa foto: STPT