Când toată lumea era în izolare, închisă în case, câțiva tineri au reușit să ne alunge temerile cu ajutorul muzicii. Au mixat în cele mai neconvenționale locații și au generat un vibe greu de explicat în cuvinte.
Chiar dacă eram depărtați unii de alții, din cauza unui virus perfid, muzica a reușit să ne apropie mai mult ca oricând. Acesta este și motivul pentru care îi apreciem și am fost alături de ei chiar de la început.
Când aproape toți artiștii se lamentau că nu pot ajunge la public, tinerii de la #HAI au crezut în visul lor. Cu stilul și cu măștile lor Anonymous au reușit să ajungă la noi de fiecare dată. Ne-au făcut să dansăm fiecare în casa lui și să ne simțim aproape.
„Poate ne cunoașteți ca „Tinerii care mixează pe blocuri” sau ca „Tipii aceia cu mască care pun muzică”. În spatele acestor nume, suntem un grup de tineri cu visuri mărețe care vor să schimbe ceva, vor să schimbe conceptul petrecerilor din Romania. Vrem să organizăm cele mai nonconformiste evenimente inspirate din Alan Moore și al său film V for Vendetta.
În foarte scurt timp, povestea noastră a prins pentru publicul larg iar în numai 4 ediții de HAI am ajuns să fim urmăriți și în țări precum Australia și SUA.”
I-am susținut și i-am încurajat când le-a fost și ne-a fost mai greu iar acum a venit, în sfârșit, timpul să petrecem împreună. Ne vedem sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 18:00 la IVY Garden Timișoara, vizavi de Muzeul Satului Bănățean. Accesul se va face pe bază de invitație. Invitațiile, care se oferă gratuit în limita numărului de locuri disponibil, le veți primi dacă sunați la numărul 0786543212 sau dacă le solicitați pe Instagram la @HAI.events.
Mai multe detalii nu știm nici noi, dar acesta este stilul și farmecul HAI. Putem doar să vă spunem că vom fi între prieteni, va fi un stil elegant, muzică bună iar vibe-ul te va face să deschizi o sticlă de vin.
„Everybody is special. Everybody. Everybody is a hero, a lover, a fool, a villain. Everybody. Everybody has their story to tell.” ― Alan Moore, V for Vendetta